Wednesday, December 15, 2010

La historia de mi madre.


Astazi va voi povesti despre o "spiritual madame" care a tinut mortis sa-mi fie mama.Ca orice fiu risipitor, am primit adoptia cu convingerea omului desfranat care are nevoie de cineva si mai sociopat ca sa-l inteleaga atunci cand nu mai are bani de tratatament.
Io ii zic adesea mum sau baby sau "tuh"(toate denominatiile tradand o adanca traire artistica), dar ea prefera sa-si zica Lulu.Lulu e un nume excentric pentru o lolita indie, sau pentru o muiere aflata in criza 30s, dar captiva in corpu' unei fete ca oricare alta, mare consumatoare de cinematorafie noir, pictura suprarealista, arta foto, muzica, muzica , muzica.
Aceasta mama a hotilor de cai traieste paradigma desueta a femeii ale carei orgasme se implinesc doar prin experiente faustice.Uneori, dorinta de cunoastere, apetitul sexual ridicat si dezinvoltura ne imping spre a face corelatii intre simturile noastre si dorinte.Puisque le desir exige beaucoup plus que nous imaginons.
Femeia asta stie sa asculte, absoarbe ca un burete fiecare poveste si o transpune undeva in supraeu.De multe ori eu insumi ma intreb de unde ataat rabdare fata de animalele din batatura.De unde si pana unde atata antagonism?Aviditate pentru cunoastere, voracitate, impetuozitate.
Partea buna cand esti bipolar este faptul ca in fiecare zi poti sa evadezi si sa fii altfel, partea naspa e ca uiti cine esti.
Lulu e genul ala de persoana care vrea sa cunoasca tot ceea ce nu a intalnit pana acum.Dupa cum spuneam, este ca un burete...iar daca te considera interesant(a), va stoarce din tine si ultimul dram de cunoastere.Nesatula femeie.
Viata ei pare asa un fel de pictura in ulei de la inceputul secolului 20, vremea cand uleiul desi era de proasta calitate, mesajul artistic nu-si pierdea intensitatea in nici un fel.
Este si prima de altfel care a trasat in linii simple lumea asta a noastra, a barbatilor.A demistificat-o si i-a atribuit caracteristicile reale.orice barbat e o pula.Iar dincolo de ea mai e un creier.Sau nu.
Departe de a fi incercata de aere feministe, tanara Lulu stie ca prin fiecare experienta, te apropii de Jahve, de Dumnezeul creator.Ea foloseste barbatii, ii macina, ii alinta, ii compatimeste, ii ucide, le taie gatul si-i arunca-n sant, ii crucifica sau le da sentimentul idolatrizarii.
Monoteismul acestei dudui este oarecum socant intrucat cunoasterea ei este una care e coordonata de lumina unui Iisus pe care ea singura-l urca acolo pe cruce.

"Caci in Ierusalimul ceresc, toate fapturile urca si coboara in voia Domnului, asemeni sclavii se inchina in jurul unui stapan".

In fiecare zi fiinta din ea domina mai mult decat crede, in fiecare zori, femeia de 30 de ani isi aminteste ca menopauza nu e foarte departe, dar nici nu-i bate in usa si trece brusc de la depresia cafelei de dimineata la gandul ca in seara acelei zile un el anonim va astepta cuminte intr-o anticamera a mortii ispita.

Caci pana la urma, fiecare zi pentru ea e o noua intalnire cu moartea.

Tuesday, December 7, 2010

Nu-i asa ca nu mai conteaza?

...in razboaie nu exista nici invingatori nici invinsi.Cine a ales razboiul se face vinovat de el.Din viata iesim uneori invingatori, alteori nu.
Ce mai conteaza cu cine bei cafeaua dimineata si in ce scrumiera ti-ai stins tigarea?Ce mai conteaza ce sutien poarta ea atunci cand se baga langa tine in pat?Mai conteaza la urma urmelor ce a facut de luni pana vineri, cu cine a iesit in oras, cine i-a platit consumatia la restaurantul ala unde va duceti doar voi...important este ca e week-end si ca va vedeti.
E week-end.
Duminica oamenii stau in casa pentru ca este zi sfanta si Dumnezeu a zis sa nu depunem efort duminica.
Mai conteaza faptul ca ea deja e cam plictisita si aranjeaza intalniri la bere intre tine si ecsii ei?Mai conteaza faptul ca se imbraca asa fain incat toti intorc capul dupa ea?Mai conteaza cine a fost ea?Ea nu are trecut.Ea traieste in prezent.
Pentru tine, ea inseamna totul.Si dai oricat pentru a o cuceri.Si ea se lasa cucerita, ca nu e proasta.
Femeia dupa 25 de ani se cam trece.Vezi asta, simti.Vrea sa para juna si naiva asa cum era in liceu pe la 14 ani.Da nu mai merge.
Dar tu o crezi.
Mai conteaza daca ea va mai fi si maine langa tine??:))))
Ma intreb oare ce mai conteaza.
Plm.Te-ai indragostit.





"I'll be your master and i'll be your slave,
Until the day you will dance avidly on my grave".

Monday, December 6, 2010

2/2

Va mai aduceti aminte perioada in care traiati la Dalga?Stiti voi, in satu' ala din comuna Daramata, unde fata primarului iesea mereu miss la serbarile de la caminul cultural si in care postasu Neculai nu se lasa convins sa-ti inmaneze recomandata fara o sticla de Polar(sau Tanita cum era odata).Fiecare din noi are propria istorie semnata la Dalga, la coada vacii, sau majoritatea dintre noi...ca doar nu ne-a fatat maica in panza de satin.Fiecare din noi a cunoscut provincia, imprejurimile, oraselul, satul bunicilor, locu' ala in care nu se-ntampla nimic important si totusi era fascinant.
Eu m-am reintors la Dalga.Na, poate e mai multa civilizatie, o schimbare de paradigma si totusi...traiesc intr-un oras de provincie in care nimic coplesitor nu se intampla.E orasu' ala care are-n centru beserica si scoala.Si dispensaru'.Ca e langa scoala.Si daca-ti vine rau doamne feri cum iesi de la scoala, poti da o fuga pana la dispensar.
Mie mi se pare fain aicea la noi la Dalga si sa va zic si de ce.Zilnic vezi aceleasi moace, amberete sau nu, asta oricum dupa 3 ani de stat in Bucuresti unde nici maidanezu cand ii dadeai ce nu ai putut tu manca cu o seara inainte nu zambea, oamenii de aici ti se par niste ingeri.
Dupa doua luni, deja ajungi la concluzia ca stii jumatate din oras si dupa alte 3 luni ai impresia ca parca ai cunostine si in comunele vecine.
La Dalga toata lumea cunoaste pe toata lumea.Barfa ca in orice asezare provinciala este in floare si prin surse variate te poti conecta la realitatea cotidiana, afland cine a batut pe cine, cine a borat cand a iesit din nu stiu ce bar, cine a futut pe cine, cine e bun la pat si cine nu, cine are copii din flori si cine nu.
Chestiile astea oricum vin asa au long du quotidien, da zic ca-i fain asa sa descoperi la peste 2 mii de kilometri de pamantu natal o lume care parca aduce asa oleaca cu lumea pe care ai parasit-o.Si ti-ai frecat mainile de bucurie cand ai parasit-o, crezand ca nu o vei mai vedea.
Eh, rahat.Asa ai crezut, Gigele?Si tu, Matildo?

E misto rau sa cunosti pe toata lumea si sa ti se dea buna ziua dimineata.Doamne, ce tare e.Pe de alta parte e nasol ca nu mai poti fi tu cu 1000 de fete, cum erai in Bucuresti, urbe la 3 milioane de locuitori(cu rezidenta sau nu), insa ajungi sa apreciezi alte chestii.Arhitectura, strazile, cainii vecinilor (nu avem caini maidanezi, desole), supermarket-urile, colegii de la munca/facultate, incepi sa traiesti intr-o comunitate.
A.si e si aeru' curat, nepoluat asa.

Vroiam sa scriu ceva si despre viata de noapte de la noi din comuna da mi-e teama ca nu prea am ce sa scriu.Io inca nu am gustat asa din plin din viata nocturna a comunei da oricum in miniatura ei proiecteaza un pitoresc aparte.Numarand barurile pe degetele de la o mana desi stii ce face cine cu cine daca alege baru x.

Sentimentu asta al anticiparii e demential.

This is why we love Dalga so much.

Monday, November 22, 2010

Un om


Prima oara cand il vezi,ai impresia ca acuma s-a dat jos dintr-o masina gen anii '70 cu flori vopsite pe ea si inauntru plina cu gagici cu ochelari cu lentile rosii.Mai pe intelesu' norodului, masina d'aia faina cum avea gasca lu Scooby Doo...numa ca daca masina lor strabatea lumea misterelor, iata ca si masina asta a omului despre care va voi vorbi strabate o lume a necunoscutului si cu cat da mai mult de necunoscut cu atat parca, proiecteaza sens asupra lui.
Cu pleata-n vant, omul din masina saptezecista m-a privit mereu de sub lentila ochelarilor lui de soare cu intelegere.Am stiut de prima data ca are o poveste de spus.
Oricine il asculta, nu se plictiseste.E asa ca un Pan care in loc sa cante din fluier pentru a atrage norodu salbaticiei in jurul lui, acest Pan isi foloseste chitara.Isi canta iubirile si dorurile.Si tristetile si amintirile.
Si nu canta oricand si nu povesteste oricui.
E o placere sa-l asculti.Oriunde s-ar duce in lume, va duce cu sine o parte din spiritualitatea locurilor sale, o parte din salbaticia aia primordiala, o parte din cantecele neamului sau.
Cati oameni poarta cu sine locul in care s-au nascut?Multi uitam de noi, multi ne lasam prinsi in furtuni si ajungem sa nu mai stim de unde am plecat.
Dar uneori cand raman pe drum fara bani de tren ori de ocazie, de se-ntampla sa aiba treaba prin partea locului, se opreste si-mi face si mie loc pentru putin timp ce-i drept in masina lui cu flori vopsite.Si acolo-n masina hippiota incepe de fapt o alta lume.
Dar ca sa intelegi cu adevarat drumurile vietii, trebuie macar o data sa le strabati cateva statii in masina colorata a lui David.


Sunday, November 21, 2010

Naravu din fire.

M-am trezit brusc acu vreo ora.Dormeam asa de bine...primisem bonus de la inconstient un vis.Vis clasic fain din ala in care nu cazi in abis cand mergi pe o strada cunoscuta si nici nu vine vreun balaur sa te bata pe spinare.Nope.Visam ca mancam cartofi prajiti cu bacon (pe care scria Sunca afumata.Prod: Dumbrava Rosie, judetul Neamt.best before: 11.11.2010.Cu toate ca era expirata sunca aia, mie asa mult imi placea.Nevermind.
Ma trezesc.Miros puternic de spirtoase-n nari.Ma, ceva nu e-n regula cu mine, imi zic.Ce pana osului de peste se intampla de ma trezesc in puterea noptii si simt miros puternic de etanol?!Ultima data cand am verificat inca era praf pe birou si pe spatarul de la scaunul aferent biroului asa ca nu avea cum sa miroasa a spray de curatat mobila.
Nu am asa ceva in casa.
Deci, how come, mama mia?Ducandu-ma asa la baie, mi-am dat seama ca am mai simtit mirosu asta de etanol si ieri atunci cand ii povesteam unei dudui ce nevoie mare am eu de un loc de munca.Femeia ma asculta cu ochii rapitori ai unui caine maidanez care incearca sa o faca sa inteleaga pe o venerabila pensionara ca nu vrea sa fie castrat.
Mie-mi venea in nari miros de bautura.Ce naiba.Am iesit din biroul femeii, mirosul de alcool sa inceteze, pace.
Acu doua zile eram la un seminar, profu vorbea, eu chiar imi dadeam interesu' si deodata numai ce simt mirosul de etanol in nari.Pfoai, sa nu turbez?De ce acum?De ce??Mi-am adus aminte deodata de perioada primei facultati si de Bucharest Era, cand veneam in anul I la cursuri si cateodata ca sa fac timpul sa se contracte, veneam cu o juma' de Polar.Mama, ce bautura.Polar, frate.Si TCRSS.:X Era misto sa te uiti la prof si sa simti in nari mirosu ala de tarie.Divin.
Si acuma, scriind fazele astea, imi mai aduc aminte de un loc pe unde de ori de cate ori am trecut, am fost beat.Sibiu.Aer rece, ianuarie, tren personal:Brasov-Sibiu cu oprire la Fagaras si Avrig.Muma, deci orasu ala e superb oricum da sa te dai jos dintr-un personal, cu miros de etanol in nari si alcolemie cu ceva procente in sange, si sa respiri aerul ala curat, sa mergi dimineata la 5 si ceva pe strazile orasului si sa te duci pe Podul Minciunilor sa vezi rasaritul si Fagarasii dimineatasi sa mai iei o gura de tarie.
Asta vara eram pe Unirea cand am ajuns pe la 4 dimineata cu o ocazie de la Podul Olt in Sibiu.Mama, si ce vremuri au fost.
Am fost la un pas de a fi internat la centrul de dezalcolizare prin anul 2, adica acum mai bine de un an si ceva, insa nu e posibil sa simt mirosuri straine in nari, acum dupa atata devotament si staruinta.Nu e drept pentru un om care nu bea decat suc de cateva luni(bine ,...si bere, dar asta numa la ocazii speciale cu oameni "noi").Despre terminologia omului "nou" vom vorbi in alt post cat de curand.
Mergeam acu ceva zile pe strada, ascultam o piesa la intamplare, cand colo, apare iar miasma rea de etanol in nari.Simti ca ti se usuca limba si ca vrei...vrei sa bei.
E ora 3 si jumatate la mine n Madagascar si intreaga jungla face nani sub luna de clestar.
Daca mi mai fut noptile aiurea, ma duc dracu'.

Ultima noapte nedormita, monsieur.

Am zis.

Saturday, November 13, 2010

Cat de departe poti merge.

Ai mers vreodata pana la capatul lumii si apoi te-ai intrebat cat de repede te poti intoarce spre casa pe care ai lasat-o prada paianjenilor?Sau ai mers pana la capatul lumii si ai constatat ca e ok sa ramai acolo!?
Capatul lumii se afla oriunde si nu are nicio coordonata geografica, cum nici centrul lumii nu cunoaste asa ceva, iar precum centrul universului care poate fi aici sau oriunde asa si limitele lumii pot fi oriunde.Limitele lumii tale se pot intinde la 2 metri de ultimul copac din spatele casei tale sau se poate afla dincolo de granitele cunoasterii umane.
Am ajuns intr-un moment in care nu stiu sigur daca dincolo de locul in care ma aflu mai exista viata.Cred ca am ajuns la capatul lumii.Iar oamenii de aici, de la capatul lumii par sa nu fie constransi de nimic special, rad, se distreaza, urineaza pe ziduri, vomita-n drum chiar cand tu iesi de la mec donalds si dai sa scapi hamburgerul din mana, te respecta si-ti vorbesc prieteneste.

Oamenii care locuiesc la capatul lumii au cunoscut laolalta neajunsul si disperarea, surghiunul si moartea.Dar si-au pastrat credinta si taria de a crede in alt viitor.Iar viitorul luminos prezis in oracolele stramosilor a venit.
Aici este un paradis al desertaciunilor, oamenii traiesc clipa fara a se gandi ca maine cineva ii va trage la raspundere.Traiesc in vai si in munti acoperiti de negura, se bucura de ploaie, dar si de marea calma, se tem de invazii barbare asa cum au cunoscut mai demult, se tem sa creada ca vor pieri.
Si de aceea si-o trag in masini in fata casei tale noaptea pe la 2, de aia fetele ridica poala si se pisa frumos pe ziduri si de aia la ora 9 si ceva seara vezi pretutindeni tineri beti...orasul e un loc al pierzaniei.Cu toti ne lasam ademeniti de oras.Ne temem totusi de ceva anume.Si ei, cei din centrul orasului se tem.Se tem de acea zi si se lasa prada instinctului.

Dincolo de orasul placerilor pacatoase se intinde marea de la capatul universului.Acum doua nopti am vazut luna oglindita in marea asta de la capat de lume.

Oare cata lume moare la capatul lumii si oare cati se nasc?Maine ma duc la marea de la capatul lumii.

Monday, November 8, 2010

Schimbam registrul sau nu?

Observand dezvoltarea blogului de-a lungul celor doi ani de existenta, doresc a-mi exprima curiozitatea de a sti daca cititorii mei vor sa facem o schimbare, daca da cum anume, ce subiecte v-au placut cel mai mult, ce ati vrea sa citit mai mult, unde ar trebui corijat, ce va place, ce nu va place.

Pe langa asta, va rog sa bifati cu Da sau Nu la sondajul care este atasat pe peretele blogului referitor la un potential blog in engleza.Datorita, schimbarii peisagistice si mutarii mele(se pare definitive) in regatul cel de peste mari si tari...ar fi frumos sa scriu in engleza, astfel incat si prietenii si cititorii care nu stiu limba romana sa poata citi.Ce spuneti?Le lasam si lor aceasta oroare/placere?

Cum facem?Parasim pentru totdeauna lumea lui alexandros si ne mutam pe meleaguri vestice, mai cunoastem lume sau ramanem aici si mai spargem o samanta, mai radem de unu, de altu?


PS:nu ma mai duce memoria, sa-mi bag ...stiti dumneavoastra ce.Aseara imi veni in minte Noica si Liiceanu, lecturile mele din liceu, si deodata pe nepusa masa, ma trezesc ca nu stiu cum se cheama cercul ala de ganditori cu care se intalnea Noica, si unde a reflectat el asupra logicii lui ares.Mi-a luat 6 minute sa-mi dau seama ca este vorba de Cercul de la Paltinis.
Rusine.

Wednesday, November 3, 2010

Lumea Noua


Lumea Noua ne dezvaluie tainele ei.In aceasta Lume inveti sa fii tu cu tine, departe de tot ceea ce ai fi cunoscut candva.In Lumea Noua, de care m-am temut vreme uitata, nu exista nici bucurii, nici griji, nici intristari.Exista doar gandul ca a doua zi trebuie sa fii mai bun in actiunile tale decat ai fost azi.
Astazi mi-am dat seama ca nu mai apartin fostei mele lumi si nu intamplator spun asta, mai ales datorita unei abandonari totale.Este toamna in regatul cel de peste mari si inca nu a inceput sa miroasa a gutuie.Peste tot se vad poteci acoperite de frunze aramii si rosii care iti implinesc oarecum fetisul cromatic.Iti induc daca vrei, o stare de transa...care poate dura doua secunde sau pana la infinit.
Nu am intalnit niciodata in tara din care vin atata pace, in mijlocul toamnei, atata romantism(am spus romantism? :| :|), atata exuberanta, e ca un sfarsit de drama de 400 de pagini, in care eroii dau coltul rand pe rand si ramane Eroul.Ma intreb de ce mnazau scriu siropos la ora asta.
Nu stiu.Ceva ma face sa scriu asa.Scriu pentru ca asa simt.Astazi, mergand pe strazile acoperite de frunze ale unui oras 2/2, mi-am dat seama ca ma simt bine.Ca iubesc cerul si norii, pamantul, ca iubesc dimineata si ca ma simt viu.
Traiesc printre oameni pe care abia incep sa-i cunosc, le povestesc despre mine si despre viata mea, ei imi povestesc despre modul lor de a percepe viata.
E liniste.Mereu este asa.Ploua des.Ma intreb de ce naiba nu se produc inundatii.Cad frunze.Niciodata copacii nu raman dezgoliti.Dumnezeu iubeste pamantul asta.
Azi m-am simtit parte din lumea asta.M-am simtit viu si un nou ego s-a nascut in mine.Un alt fel de a fi.Lumea Noua vrea ca eu sa fiu al ei.Ca orice calator prin lumile existente, e cazul sa ma asez si eu intr-una din ele.Sper ca aici sa se opreasca odiseea cea mare.Iubesc Lumea Noua si simt cum ma indragostesc de ea.

Ar fi ipocrit sa spun ca mai sunt fiul pamantului in care m-am nascut.Undeva, intr-un colt de suflet, mereu voi fi acel fiu uitat al unui pamant aflat in departari de care nu-mi aduc aminte...insa nu pot sa neg cum Lumea Noua se baga adanc in sufletul meu, imi schimba perceptia, cumpatul si imi deschide larg orizontul.

Fiul pamantului sau nu este decat acela care traieste prin el si care se simte strans legat de toata enigma pe care orice patrie o poarta.

Friday, October 22, 2010

visul norvegian (Det norsk drøm)


De curand am aflat care este cel mai bun loc din lumea asta, din punct de vedere economic si social in care poti trai.Bineinteles ca fiecare dintre noi are un loc mistic, ascuns in sufletul sau, unde se retrage ori de cate ori se simte slab, cotropit sau constrans de vicisitudinile vietii.
Nu despre un astfel de loc este vorba in postul de astazi.Mai exact, este vorba de Norvegia.Este un loc, pe cat se pare de real, pozitionat chiar in nordul mamei Europa, insa ce face din aceasta tara "cel mai bun loc din lume"?
Sa fie economia in plina crestere, sa fie sistemul social bine pus la punct, sa fie educatia gratuita, bursele fabuloase ale studentilor de acolo sau salariile de minim 2800 de euro pe luna?Ori taxele si impozitele care reprezinta 30% din venitul lunar, ori chiriile de minim 500 de euro pe camera,sa fie carierele oamenilor de acolo, afluxul deosebit de mare de straini care sosesc lunar acolo sa munceasca sau sa ramana pentru totdeauna, ori cele 4-5 luni in care soarele este inghitit de noaptea cea lunga, ori arhitectura caselor care par niste bomboane de ciocolata invelite in staniol mov?Ori fiordurile, muntii, zapezile, oceanul, oamenii, cea mai scumpa bere din Europa, cele mai frumoase fete din lume, cei mai multi satanisti pe metru patrat?Cele mai multe trupe de black metal, cel mai mare gdp din lume, cele mai bune fructe de padure?
Toate aceste elemente contrastante totusi, fac din Norvegia o tara de vis.Mereu cand traiesti pe o pajiste, te gandesti ca iarba de pe pajistea din vale e mai verde decat cea unde pasti tu si te gandesti sa lasi pajistea pe care pasti pentru a gusta din iarba cea mai verde din verdeturile posibile.
Si dupa un timp iti dai seama ca Uite, nu era chiar asa cum ai crezut...
Recunosc ca sunt o persoana materialista si recunosc ca acolo unde exista bani, acolo apar si eu...mereu ma las condus de gustul lor si sacrific orice in numele acestei Maha Kali care este banul.
Imi doresc un master in stiintele pamantului.Mi-l doresc pentru a putea intra in industria petroliera si pe piata muncii din Norvegia.Ma straduiesc sa invat norvegiana, tocmai pentru a spori sansele de a fi angajat acolo.Ma gandesc ca daca nu incepi de undeva, nu vei termina profesional nimic, nicicum.
Intrebarea este: voi fi oare fericit dupa ani de zile de truda si de peregrinari?Sau am incetat sa ma mai intreb asta?Pana la urma ce conteaza...plec si n Norvegia daca mi se ofera bani, educatie si un loc unde sa pot dormi...incep totusi sa nu imi mai pun intrebarea "De ce plec?", "Pentru cat timp?", "Pentru ce?" sau "Ce fac cu trecutul?"

Trecutul arde mocnit.Norvegienii, mai nou ard biserici ca sa se incalzeasca, eu mi-am ars fotografii, ganduri, amintiri.Cand plecau pe Marea Nordului, vikingii, ardeau un drakkar pentru a isi aminti ca stramosii lor nu se vor mai intoarce in lumea asta, sa-i bantuie.
Si totusi...acolo e capatul lumii.Norvegia se afla la capatul lumii mele.Dincolo de acest pamant, se desfasoara oceanul, oceanul de vise, moartea si kali yuga.Vreau sa vad Marea Nordului in aprilie, cand este prea cald sa mai crezi ca este iarna, dar totusi nesperat de rece incat sa te incumeti sa faci plaja.Vreau sa vad marea asta inghetata la mijlocul lui aprilie.

PS:36 de lire e o oferta nesperata.Cine ar zice nu, unei excursii de 3 4 zile in Norvegia la mijlocul lui aprilie?Eu unul nu as spune nu, motiv pentru care am rezervat un bilet.Vreau sa cunosc tara asta, satana asta inghetata care ma bantuie si ademenitor, imi spune ce bine va fi daca voi trai acolo...si parca diavolul asta nordic face timpul sa curga in limbi de foc...pentru ca de cand mi-am propus sa plec acolo, nu mai exista nici 4 ani , nici mari, nici pamanturi, nici oameni, nici ganduri...nu exista nimic intre mine si ea.Norvegia va trebui sa fie a mea.


Wednesday, October 20, 2010

Sa petrecem.

Un lucru care m-a socat in regatul cel din departari, a fost modalitatea tinerilor(si aici includ si segmentul 25-31 de ani) de a se distra si de a percepe divertismentul.Inteleg ca este normal sa mergintr-un pub, sa socializezi, sa consumi ceva alcool, inteleg ca este normal sa agati intr-un pub sau sa te regulezi in vreo buda cu jeg de 2.3 cm pe tavan si pereti, dar instinctu curateniei se duce dracu dupa 4-5 shoturi de vodka(valabil pentru new-age fans).Inteleg multe chestii legate de distractie si de nevoia de a elibera stress si feromoni in cel mai apropiat mod cu putinta: mersul in club/bar/pub.
Eu nu sunt o persoana cu bani.Sunt o persoana saraca.Nu-mi permit nici sa-mi iau prezervative.Traiesc cu 40-50 de lire pe luna.In alte posturi explicam procesul renuntarii la alcool, substante parfumate, tigari...abandonarea vietii sociale.
Spun asta, pentru ca cel putin in coltul meu de lume, daca nu ai bani, nu te poti distra, nu poti chema pe cineva la tine acasa ca sa tragi o bauta, asa cum se intampla candva intr-o epoca nu tare indepartata intr-o capitala gri, jegoasa a unei tari cu o economie de subzistenta, dar cu un segment de populatie destul de prietenoasa.
Aici nu pot comunica.Nu stiu daca este bine sau rau, daca-mi doresc sa-mi fac prieteni noi, sau sa raman la vechii mei prieteni, nu stiu daca sa ma bag in seama sau sa-mi vad de ale mele, desi nu am venit aici ca sa stau de vorba cu toti si sa fac chermeze zilnic.
Insa mi-as dori sa ma pot distra si fara sa platesc 4 lire intrarea in nu stiu ce local sau sa pot discuta cu colegii de facultate si in afara unei mese pline cu halbe de bere.
Viata, cel putin in felu' cum vad eu lumea, se intinde dincolo de o masa cu halbe, unde lumea incearca sa abordeze din complezenta subiecte expirate, sau dincolo de petreceri tematice organizate de nu stiu ce institutie, unde petreci o noapte cica...spargand cateva zeci de lire(care pentru unul ca mine inseamna banii de mancare lunari), iar dimineata te trezesti cu prietenii cei mai buni, din care, o mare parte iti vor da add pe facebook, mentinand eteric legatura cu tine...dar pe care nu stii daca atunci cand te vor vedea pe strada vreodata te vor saluta.
Viata e mult mai mult, iar modul asta de socializare "cu sila", mi se pare orice in afara de un mijloc natural de a-ti face prieteni.
Aici tineretul se gandeste mai mult cat sa bea in pub maine seara, decat unde isi va gasi de munca maine dimineata.


Eu stiu ca prietenii mei m-au ajutat, ca au fost momente in care bautura curgea nopti in sir, au fost zile in care ne-am impartit painea si zaharul, au fost zile in care am cutreierat muntii, vaile, am dormit pe malul marii si am uitat de noi, ne-am spus vrute si nevrute, am mers la concerte, am zidit case, am cules pepeni, am trecut prin despartiri, prin confesiuni, prin orgii, prin cautari de sine.
Prietenii adevarati sunt aceia care raman ficsi, in colturi de realitate, chiar si dupa 20 de ani.

PS:poate de-aia nici nu-mi doresc sa socializez cu tot poporul.Nu toata samanta de pe camp e buna.Mereu e absolut esential sa o cerni.

Monday, October 11, 2010

Femeia musulmana(versiunea frustrata)


Acest articol nu se vrea o ofensa la adresa Islamului sau vreo blasfemie adresata societatii islamice de oriunde, insa se doreste a fi un fel de semn al exclamarii scris cu carioca rosie la capatul urmatorului enunt: Feriti-va de magarus, asta...de femeile musulmane.Ca e curve si e moarte dupe pola.

Pana nu demult, credeam ca femeile astea de-si pun carpa-n cap de se dau cinstite, sunt cele mai demne si mai cuvioase din cate a vazut ochiul meu.Dar iata-ma boboc in Regatul de peste mari si tari, si, boboc fiind, naiv si lipsit de initiativa si de orice protectie, (bine, asta am scris-o asa mai mult de umplutura, ca mergea ceva, o propozitie de trecere ceva, intre ce-am scris eu mai sus si ce urmeaza sa scriu mai jos)...si uite-asa se face, dragii tatei ca sunt eu boboc intr-o grupa.Grupa normala, banala, neiesita cu nimic in evidenta, ca toate grupele.

Numai ce cunosc eu pe fiecare din grupa bagandu-ma in seama cu celebrul: Salutnumelemeuestesimiafacutdeosebitaplaceresatecunosc"[uneori fraza asta e deja de rahat dupa 7-8 saluturi pe jumatatea de ora]...nu poti zambi mereu, nu?oricui oriunde

Si dau fratica, de Matusalema, sau Halimah...sau Seherezada sau cum sa-i mai zic: Fatima.Pana mea.Bagati si voi un nume din Clona ceva, Latiffa, Zoraide, nu stiu.

Si vine ea ca Salutnumelemeuestey...sunt britanica, da ai mei is pakistanezi si ea e prietena mea din copilarie care e colega cu noi si e Kashmiri...etc

In fine, nestiind cum sa reactionez, daca sa dau mana cu ele daca sa nu...in fine.Zic:Mi-a facut placere si daca e, tinem legatura pe feisbuc".La care, alpha female zice: Ok, ti-am notat adresa si iti voi da add".

Reminder: fata noastra avea nu doar un val pe fat, ci si o plasa pe ochi.Afghani style.:D


Dupa 48 de ore, ma trezesc cu un add de la o tipa cu nume middle eastern, care s-a dovedit a fi tot Matusalema, undercover, cu cateva poze pe feisbuc, fara plasa care-i acoperea chipul.Ok, toate bune si frumoase...pana primesc urmatoarele mesaje:


"hey sexy, i was wondering if you wanted to come with me to fifty four tomorow to watch some movie and get some free pop corn and drink?I told my father about u and he s anxious to meetcha.My father has gold and i m not that family girl as my cousin, so you can expect more tomorro, after we finish at library.Cya"

Deci:-ei ii place de mine.
-tatal ei are aur si cred ca[asum eu]tatane-su vrea sa ma cumpere
-dupa felu cum arat a intuit ea ca merge sa ne aratam sentimentele intr-un bar ordinar de housareala.
-intalnirea in mintea ei trebuia sa se lase cu un futai.

Bon.Toate astea, la ce credeti dvs ca au condus?Any idea?Daca nu, aruncati-va moratl privirea catre next step.


Next step: blocking(un fel de ignore).Altceva, ce puteam sa fac?

Dar nu, fata mea a cerut nr meu de tel si da-i telefoane si da-i mesaje si da-i si da-i pana i-am zis: "Fata mea, ce nu intelegi tu ca me and you=nothing?nada?nulla?nimic?rien."

Si a incetat.Si acum ma priveste cu ura Matusalema.De sub plasa ei care-i acopera fata.So, ce am invatat noi din postul de astazi: Sa nu devenim prea apropiati cu femeile musulmane.Ca pe urma esti acuzat de viol si cate si mai cate.



Halimah - Nicola
Asculta mai multe audio diverse

Friday, October 8, 2010

Vremea tineretii.

Ce frumos este atunci cand esti tanar, ce fain e cand numeri clipele alea cand vrei sa cunosti cat mai mult si cand orice inedit reprezinta o noua cale catre niciunde.Ce frumos este atunci cand iubesti pentru prima data, ce minunat este cand stii sa dansezi in ploaie si cand crezi ca soarele doar pentru tine sta pe cer.Ce unic ti se pare fiecare moment cand duci la implinire ceva si parca atunci crezi ca lumea are o latura divina pe care ai ignorat-o pana nu de mult.
Ce frumoasa e vremea asta in care iti place sa ramai, sa iti termini viata si sa o reiei de la inceput.Ce frumoase sunt toate atunci cand esti tanar si cat de infinite si cat de stralucitor e viitorul.
Cand esti tanar crezi ca prietenii iti vor ramane prieteni o viata, ca barurile in care mergi, vor avea usa deschisa si atunci cand vei avea 55 de ani.Ce frumoase sunt clipele in care urci potecile muntilor, cand bei pentru prima oara apa de izvor, ce frumos e cerul verii si ce fain e sa te plimbi pe strazile pietruite ale orasului in plin februarie geros, dupa ce ai facut baie, ce rebel e sa torni vodka pe tine si sa te imbeti din vin fiert cu scortisoara si mar cand afara tempertaura scade deodata sub 0.

Ce frumoasa e perioada asta.

Si ce aiurea e cand ea va fi trecut si te simti de rahat intr-o lume noua.




"Cum sa poti uita vreodata, Varsta cea nevinovata cu nebunele iubiri".

Saturday, October 2, 2010

Pentru o cariera

Pentru o cariera am plecat de acasa, pentru un ban in plus am ales sa renunt la tigari, halucinogene, cafea, ceai verde si bautura regulata.(plus anexe)Am ales sa mananc pe jumatate cat mancam acum 5 saptamani, am ales sa ma rezum la discutii eterice cu cei din jur, am ales sa ma culc la 10 seara si sa ma trezesc la 8 dimineata.Am ales sa mi se para fascinant sa vezi soarele dupa o saptamana de ploaie sau sa privesti catre viitor in ploaie.Am ales sa mi se para un lux bautul unei coca cola light sau sa mananc o ciocolata seara, am ales sa fiu agatat de gagici musulmane noaptea la 2 pe facebook, am ales sa merg pe jos distante care mi se pareau de nestrabatut acum 3 luni.Am ales sa pun pe planul al doilea viata intima( inca mai cred ca exista asa ceva), am ales sa fiu liber prin austeritate, departe de tot si de toate.Mi-am pierdut simtul meu critic si simt ca-mi pierd inspiratia.
Si totusi, asa e inceputul.Inceputul e greu.
Mie-mi miroase a suc de kiwi din ala Rio, nu stiu daca mai tine cineva minte.Trebuie sa ma culc.Toate bune.

With all my consideration,
from the mystery island,
A.

Thursday, September 2, 2010

Rafaella


Stateam in pat si deodata mi-am dat seama ca in ureche imi suna o melodie...imi aminteam fragmente din ea si totusi, oare ce sa fie?Era o melodie pe care nu o ascult des si care ma trimitea cu gandul catre primavara...catre o persoana care avea sa ma surprinda intr-un mod foarte placut si care la fel de placuta e si acum, cand vorbim la telefon, chiar daca nu mai am sansa de a o avea aproape.

Mai intai trebuie sa va spun ca in cazul acestei persoane voi folosi termenul "femeie" si nu ciuperca sau "pizda"...pentru ca e o super femeie.

Sa v-o prezint mai intai:numele ei putin importa, dar am sa o botez "Rafaella", dupa pictorul renascentist ala obsedat de Madonne pline de celulita, Rafael Sanzio.Are 23 de ani, vine dintr-un fain oras al partriei noastre de doar 36 000 de locuitori...si gateste paste mai bune decat ale mele.

Imi amintesc si acum acea zi de aprilie, inainte de Pasti cand imi futeam niste timp undeva sus la Motoare, deasupra TNB-ului, pentru cine nu stie, acolo unde se aduna luzerii si rebelii capitalei sa dea ceva pe gat, deasupra teatrului national.

Rafaella tinea in mana o tigare pe jumatate aprinsa si tragea cand si cand din ea...super asortata gagica...camasa alba, pantaloni negri, sacou, palarie cu carouri.(v-am mai zis ca am o obsesie cu carourile nu-i asa?), daca va amintit cum era imbracata Madonna in videoclipul ala la "Open your heart", in faza finala cand danseaza ea cu pustiu' in fata pizzeriei italiene...
Revenind...si tragea Rafaella din tigarea asta sporadic de parca incerca sa vada prin oameni.
Avea pe masa un pahar cu suc de portocale si in el infipt un pai galben cu umbreluta.Deodata, ochii mei au facut ca la jocuri mecanice, like:Omg...this is it.

Pe masa avea un album cu Gustav Klimt..."omg, again"...deja eram intr-un fel de transa.
Pe masa avea si poseta pe care scria: "Je suis Pierrot, le Fou".Mai tarziu, aveam sa inteleg faptul ca ea traieste intr-un univers care abunda de semnificatie si ca nu este obligatoriu sa studiezi semantica sau semiotica pentru a-ti semnifica in mod original, ascuns lumea.

Avea ray-banii de soare la ochi si mai apoi aveam sa aflu ca "her raybans are her hat best friends".De atunci mi-am propus sa privesc lumea prin raybani.Ah, si da.Este mai colorata lumea vazuta prin acest tip de ochelari.

Incepand cu prima discutie cu Rafaella, draga de ea, aveam sa constat ca lumea este altfel, ca mereu este loc de mai bine, ca frumusetea vine din imperfectiune, ca e minunat sa dansezi in ploaie, sa iti ingropi picioarele in nisip, sa gatesti impreuna sau sa asculti muzica buna alaturi de un vin bun, sa respiri arta si sa nu-ti fie rusine sa arati cine esti, sa umbli descaltat prin tarana sau noroi si sa discuti despre Dali.

Ea a fost prima care m-a invatat ce inseamna sa faci lucruri in doi, fara sa fie acea dragoste.Ea spunea ca luv e bullshit si ca tot ce conteaza este sa faci dragoste cu viata si sa elimini drama din propria viata.Ca prin ateism si libertinism, ajungi sa vomiti elan vital.

Citeam impreuna Kerouac, radeam de incercarile puerile ale novicei Anne Sexton, ne regulam dupa ce rasfoiam cate ceva din Ruy Murakami, sau incerca sa mi-l bage pe gat pe John Fowles...
Ma indragosteam de viata treptat.
Nu si de ea.
Nici ea de mine.

Si tocmai asta era farmecul...ea traia prin arta, isi crea in fiecare zi o lume noua in care imi placea sa ma aflu si din care nu vroiam sa plec...dupa ea viata era o piesa de arta fina.

Seara urcam treptele TNB-ului si eram iar ratati pentru 3 4 ore, deasupra lumii...eu ii spuneam in franceza bancuri murdare, ea ma ciupea de firele de par de pe degetele de la picioare.Si imi placea.

Pe urma mergeam la Cora, luam un vin rosu si il beam acasa la ea.Ah.Si avea altarul ei in micuta garsoniera, patul cu cearsafuri hippiote in care statea trantita o bicicleta rosu cu portocaliu.

Si mancam zacusca si radeam, si mestecam amandoi morocv ras si salata de icre si unt de arahide si beam vin frantuzesc sau gin cu coji de lime.
Si cu una, cu alta, trecea seara.
Ea m-a invatat sa fiu liber.Poate eram liber si inainte sa o cunosc pe ea, dar acum stiu ca oriunde as fi sunt liber si ma pis cu jet pe oricine care doreste sa-mi incalce libertatile.

Rafaella se autointitula o "propovaduitoare a dragostei"...fata asta traia prin picturile ei, prin mancarea ei, prin oamenii ei, prin muzica ei si cartile ei...era o artista deplina.
Nu stiu daca ma futeam cu ea sau cu felul ei de a fi.Chiar nu stiu.

Dar cert e ca Rafaella a stiut mereu sa-mi futa creierii si inca stie...cu felul ei de a fi si prin cultura, imaginea si atmosfera pe care o creeaza.

Nu sunt multe muieri ca ea si e pacat, pentru ca vezi, nu toate au capacitatea sau predispozitia sa ofere si celorlalti.Cu spiritul ei vizionar, ea a intuit ce va fi in viata mea in urmatorii 5 ani, si in a ei in urmatorii 20.
Traia prin culori si prin cuvinte.

Ascultam impreuna indie de toate felurile, Southern Rock, folk, Americana, grounge, muzica clasica cat cuprinde.
Dupa doua luni de relatie tip fuckin buddies and best frendz eva, cu sprijinul ei moral am reusit sa trec peste megasesiunea pulii.Si iata-ma-s...in ploaie, in noapte...Rafaella imi apare in minte.

Am sa-i scriu o scrisoare lu Rafaella si am sa o scriu de mana si am sa i-o trimit cu Royal Mail sau nu stiu...o sa prind seara o bufnita polara si am sa o amenint ca o violez salbatic daca nu ia scrisoarea mea in cioc si zboara pana in Bucuresti sa i-o lase pe terasa d-rei Rafella.

Pentru suprarealism, pentru curente, pentru nopti impreuna, pentru Kerouac si pentru Llosa, pentru mirosul de santal si pentru plimbarile pe bicicleta, pentru viitoarele plimbari prin ploaie, pentru bucatelele de arta, pentru serile in Control, Fire si MNAC...pentru toate astea, iti multumesc.


Te iubesc,

Rafaella.



si inca-mi suna in minte cantecul asta! !!

Tuesday, August 31, 2010

Ultima zi de vara


S-a dus dracu si vara...nimic special pana la urma.Ca orice om cu dorinte neimplinite(a se citi nesatisfacute), cu planuri ambitioase care fermenteaza de secole si care mai au mult si se fac alcool etilic, se gandeste cum sa refuleze.
Aseara ma gandeam av cors, la tipurile marcante de pizde existente pe strada:pizda-suflet(careia ii vom spune Anima), pizda-revolta, pizda-constiinta, pizda-oscilatie, pizda-mistica...
E exact ca intr-un tablou de-al lui Dali, in care speri sa poti vedea mai mult intr-o femeie si totusi nu poti...vezi doar latura trupeasca, acea latura care se vrea spirituala, fiind demitizata totusi.
Ma gandesc ca vara asta a fost destul de solicitanta si na...puteam sa fac din ea un cadru demn de "Intoarcerea la Laguna Albastra"...dar lagunele verii asteia n-au fost asa darnice...mai ales ca tre' sa fii mereu fresh.

O perioada m-am lasat consolat de noptile petrecute cu Ms. T si cu Ms R si pe urma mi-am dat seama ca intrase in jos Thais, despre care v-am mai povestit.(Thais inca ma urmareste, dar am facut un pact ca daca ramane la fel de sincera in desfraul ei, o sa ne intalnim sa ne futem printre picaturi in vacante...Thais nu zice niciodata NU la pl!)

Dar, ca toate ale lumii si Thais a disparut saracuta odata cu fostul eu.O sa-i duc un buchet de zambile si o sa o rog sa ma-nvete sa joc scrabble(ca nu stiu) si eu o sa-i fac paste a l'amatriciana cu branza...si o sa ascultam treburi de-alea triste rau etc...

Thais era obsedata de Kumm si de Grimmus :( si eu a trebuit sa par in aceeasi masura de obsedat o perioada.

Stii, cateodata asa rau imi pare ca n-am tinut la ea.Faina fata Thais asta.A fost candva prima care m-a facut "curv".A zis ca termenul asta e specific barbatilor ca mine, adica alora care simt nevoia sa insele mereu si sa caute fericirea de 1 ora-doua prin alte paturi.

In ultima zi a verii am fumat o tigara.Nu am simtit aerul toamnei, dar in curand il voi simti din plin...nu stiu dcaa in mine va mai fi vreodata primavara sau vreodata vara, nu stiu daca se va mai face schi sau daca vor mai fi alunecari de teren, dar va ploua mult...iar constiinta mea va fi o ploaie rece, o ploaie care dureaza, asa cum e ploaia englezeasca.

In ultima zi de vara puteam sa merg la biserica sa-mi fac confesiunea, puteam sa ma holbez la oameni cum trec sau sa ma uit la pisicile din curte cum trec prin gradina noastra ca printr-un teritoriu strain, pe care trebuie sa-l strabata pentru a ajunge undeva bine determinat...sau nush, puteam sa ma asez cuminte in fata pc-ului si sa downloadez niste porn unguresc, anii '90-'95...dar as fi cazut in ipostaza unui labar de liceu si nu...nu in ultima zi a verii.


Deodata mi-am dat seama ca nu mai merge joaca.De-acuma toate Ms T si Ms R trebuie sa stie ce pot oferi si ce vreau sa primesc.Ce plm poti primi in 3-4 ore?Ce spunea Coelho ca primeau personajele sale in 11 minute.

Si vreau ca domnisoarele mai sus mentionate sa ma surprinda si sa stie sa se comporte ca niste femei, nu ca niste rebuturi sau ca niste ciuperci.Si nu, nu sunt misogin(bine, putin) dar orice femeie are doar o sansa.(cade cortina, actorii se duc la wc sa-si faca putin nevoile)

Sunt nascut vara.Am ratat-o.Ma simt un ratat.

PS:imi doresc foarte mult bocanci de la HM si vreau sa merg sa-l vad pe Dani Filth la concert.Si deocamdata n-am bani.Da, stiu.Da asa mult imi doresc.
A...si mai vreau sa ma duc la sala, din nou.Mancatu in continuu face rau.Si ciupercile nu vor tipi cu burta, desi li se spune prin revistele glossy ca uneori burta e safe.



Sunday, August 29, 2010

Ca si cum nu ar fi nimic...

Hai sa ne imaginam ca nimic n-ar fi si ca intre noi si univers ar fi niste vid.

Thursday, August 26, 2010

Ce face?Ce?

Ce poola mea.Am ajuns la concluzia ca soarele rasare la fel de des de cate ori apune.Departe de a fi un truism, mult timp am trait cu credinta ca soarele apune mai des decat rasare.Ce dulce era aerul noptilor.
Acuma ma scot din sarite pasarile care incep sa cante la 6 dimineata.Pentru cei ce nu stiu, in fata casei alor mei, si-au facut veacul de vreo 3 ani jumate niste papagali verzi.Ciudat cum incalzirea globala si migratia speciilor aviforme afecteaza trezirea mea de dimineata.Imi bag ceva in ei.Nu asta ma macina.
Acelasi lapte cu cornulete, cu baghete din orez cu scortisoara sau cereale cu ciocolata, acelasi unt pe paine neagra, acelasi gem de fructe-de-nu-ma-uita, aceeasi oranjada.
Pe zi ce trece imi fac iar ordine prin haine, numar camasi, pun curele deoparte, descopar ca nu ma mai incap pantalonii, o camasa sta sa pocneasca pe mine, incep sa numar prezervative nefolosite de peste o luna, ma indragostesc de pantalonii mei de piele si renunt sa mai alerg seara.Care-i vrajea pana la urma?
Imbatranesc?Mi se rupe?Ma ingras din prea multa nesimtire?Posibil.
De ce nu ma mai framanta nimic si de ce visez noaptea?Imi vine sa ma cac pe felia de paine din dimineata urmatoare.Am sentimentul iluzoriu unui protagonist dintr-un film din ala de duzina din Franta anilor '70-'75 cand actorul stia ca si maine va repeta aceeasi scena dar va trebui sa se prefaca tocmai ca e ceva neprevazut.
Al dracu neprevazut.
Descopar ca oriunde as fi in lumea asta, mereu exista un motiv recurent.Si recurenta e grava, undeva aproape letala.
De ce mie mi se rupe cand exista unele beibi carora incepe sa le pese de o fantoma de-a mea?Cand or sa-mi suga poola or sa constate ca raman cu aburul in gura.Nu e indicat sa sugi pl la fantome.Banuiesc.
Si stai...maine e dimineata.Cacat.Imi pun perna-n cap si o sa ma rahatesc inca o data pe incalzirea globala ca a adus flegmele alea de pasari din junglele amazoniene sau africane direct in palmieru' din coltu strazii.Daca aia au conceput KFC, eu as crea brandul:RFFP..Rome fried fucking parrot.

Tout a l'heure.





"Sadistic cuts that form allegiance from within
The seasoned crap we take to form a better grin for granted
I'm no exception?
The pole of ressurrection
We play it up then we die, ignorance, sacrifice, glorifying " (am bagat si eu doua versuri ca nu-mi cer de mancare)


Doua vorbe despre baietii astia: canta fain, fac muzica, is din Fetesti, undeva prin Ialomita, am fost la un concert de-al lor, ii ascult de vreo trei ani, stiu sa transmita ceva, de fapt is ceva cam mult pentru patria noastra.A, si n-am baut cu ei la masa.Ziceam si eu asa.

Thursday, August 19, 2010

Maiden brings back memories.


Aseara stateam si ma gandeam la o senzatie deosebit de placuta pe care am trait-o undeva in aceasta lume chiar toamna trecuta.De obicei am amintiri puternice legate de unele piese si le asociez cu stari de spirit.
Stiu ca era sfarsitul de octombrie in Londra si decisesem sa ies intr-o dupa amiaza pe la orele 18:30 cand aproape se insera din casa.Am ales sa merg pe niste strazi inguste, sa fiu atent sa nu ma calce vreo masina, si dupa vreo ora si ceva de mers pe jos, am ajuns in Hyde Park.Lume putina, alee pline cu frunze si cu diverse chestii pe care vantul rece le aducea de pretutindeni.Mergeam fara sa ma uit in jur, ca si cum ceva anume ma indemna sa merg spre un punct nevazut.
La un moment m-am asezat pe o banca si mi-am aprins o tigara.Un boschetar se bagase la 3 metri in niste tufisuri uscate sa se usureze cred.Nu l-am mai vazut iesind.O fi avut vezica prea mare.O veverita tasnise de undeva din iarba si urma si ea o traiectorie ce parea bine cunoscuta.In orice caz, cauta mancare sau cauta sa fie in centrul atentiei.

Spre sfarsitul tigarii, mp3-ul de la acea vreme imi ofera spre ascultat Maiden cu fear of the dark...ascult io versurile, ascult, ascult, ascult...si deodata, imi dau seama ca nu mai exista nici timp, nici spatiu.Eram doar eu, aerul toamnei, aerul rece, maiden...eram eu...




Dupa vreo 4 minute de delir, imi dau seama:Ba, chiar sunt in Hyde Park si hey, lumea s-a cam dus.Bineinteles ca m-am mai plimbat vreo ora si ceva pana pe la vreo 21:15, dupa care m-am urcat intr-un autobuz si am facut un dus cald.

Niciodata nu mi-am explicat momentul ala.Nevermind.

Wednesday, August 18, 2010

De ce ai face asa ceva?


Mahatma GHandi candva zicea ca cica sa fii tu schimbarea pe care vrei sa o vezi prin jur.Eu sunt miop, deci nu pot vedea cu acuratete tot ce este in jurul meu.Asa ca de cele mai multe ori lucrurilor covarsitor de importante si neimaginabil de esentialo-strategice din viata mea le dau skip.Si fara multe chemari in instanta de catre constiinta.Si asta pentru ca eu nu vreau sa schimb pe nimeni, nu vreau sa ii impun nimanui cum sa se comporte si ce cale sa urmeze.
Plm.
Daca as avea sansa sa schimb ceva in lume, ar fi culoarea cerului sau forma sticlelor de vodka, dunno.Ceva care sa fie cu adevarat wow.Ah, sau felul in care se invrate apa in wc cand tragi apa.E minunat.Ati auzit vreodata cum face apa cand o trageti dupa ce faceti treaba mica sau caca?Se aude asa:shhhhhh vjjjj...e ca un val de mare inspumat.:x

Asa revenind:de ce ma lasa pe mine rece incercarea individului de a schimba lumea: pentru ca e ilogica si niciodata minoritatile nu au facut revolutii de amploare, niciodata buturuga nu a rasturnat carul mare, desi proverbul ala zice alta.Da' io cred ca proverbul ala a fost inventat de tipi gen aia de considera voluntariatu o forma de distractie si un fel de carte de identitate.

Mie nu mi se par cul sa faci munca neplatita.Fac ceva, imi dai bani.Daca nu, imi sugi pl.

Vorbeam mai sus de ce e nesanatos si neimportant sa schimbi pe cei din jur.Pentru ca nu poti.Poti in schimb sa-i ajuti pe cei din jur, incercand in primul rand sa te intelegi pe tine si apoi pe ei.(alteritatea e o problema al dreacu de naspa atunci cand intra in ecuatie factori gen instinctul de autoconservare)

Nu conteaza unde vrei sa ajungi sau cate drumuri ai batut sau cat de unic si de rebel esti.Lumea nu mai are nevoie de modele morale.Omul traieste si realizeaza actiunile in functie de necesitate.Devine din ce in ce mai reticent si din ce in ce mai violent atunci cand i se impun lucruri.Si esti bou daca nu intelegi.

Terminati dracu odata cu pacifismele astea si cu aerele de woodstock in 2010:nimeni nu e Joan Baez si tu, aia de te dai mare figuranta,cu moaca de Milka(lufle) vezi ca nenea de i-ai supt pula aeara in buda din nu stiu ce pub, nu era George Harrison.Eroare.Vezi?Data viitoare, lasa aerele de hippioata acasa.Lumea nu poate fi schimbata.Pacat.Asa ziceam si eu.

Lumea nu s-a nascut pura, noi nu suntem vreo specie unica si sfarsitul lumii nu va veni in 2012.Hai ca ma duc pana la wc, sa ma uit cum se roteste apa.Tinem legatura.

Monday, August 16, 2010

Si sufletu-mi e alcool.


Vreau sa ma imbat crunt.Inconstientul meu e o tarfa nenorocita care ma ademeneste cu vise in care chiar ma depravez si imi tranteste realitatile unor dimineti sterile.Eterice, lipsite de viata.

Nu ma bucura micul dejun variat al fiecarei dimineti nici infinitele bucati de painica prajita mancate in gradina, simtind aerul marin.Vreau sa fie seara si sa ma depravez in ultimul hal, sa plec in munti undeva, da undeva salbatic rau sa fie doar o cabana, sa-mi iau laptopu' si doua boxe in traista si sa ma opresc intr-o cabana, o alcatuiala din lemn ceva.

Si sa-nceapa betivania, sa beau si vin rosu tare si bere si vodka si gin si scarboasa sangria care devine deliciu atunci cand mai ai 3 minute si borasti.Si vreau sa borasc in poala cuiva.Si pe urma sa ma pis pe o floare de colt(ce urat a sunat asta din partea unui viitor specialist in dezastre naturale si stiinta mediului)...in fine, la momentul ala orice floare de colt si iasomie devine o tufa.Si pisatul o va face mare.

Vreau metal si bautura.Sariti.Adica stai, ca n-aveti cum.Atuncea beti un Jaggermeister pentru mine.Ok?Dati-l repede pe gat.

Ah, ca bine ziceam la inceputul odiseei mele prin viata:caut oameni.Mai trebe sa mai trec niste munti si niste mari ca sa-i gasesc.Pe pamanturile astea unde ma aflu acum, oamenii nu sunt capabili sa inteleaga nevoia sufletului meu...depravarea...da din aia porno-satanica.




Cacat.Maine trebe sa ma duc cica la Biserica deoarece e nu stiu ce sarbatoare.Poate reusesc sa fac muci o maicuta carmelita.Ma mai gandesc.Daca nu-mi ofera bautura, ii zic ca masa a conceput-o cu Iisus si nu o va lasa sa intre-n Rai decat daca se lasa fututa-n gura de Sfantul Petru si alti sfinti.

Ma bag la nani.(si nu, n-am tras nimic pe nas)

Sunday, August 8, 2010

Sa ne dea Domnul de toate.


Ce-i cu atata deznadejde in lumea asta?Ce-i cu atatia oameni care se tem de soarta?Ce-i cu teama asta depasita de necunoscut?Daca o sa pasesti doi metri in fata promit si jur cu mana pe fundita si cu curu pe olita ca n-o sa mori.Daca o sa incerci sa schimbi lumea, nimeni nu o sa observe.Si nici visata statuie nu-ti va fi ridicata din lipsa de fonduri.
Cel mai bine e sa-ti urmezi calea, sa iti apropii departarile, sa infrangi fricile si sa nu cedezi niciunui loc, niciunui curent al vreunei epoci.Te-ai nascut om al intamplarii intr-o lume care singura nu stie cum a aparut si-si anticipeaza in mod necunsocut sfarsitul.
Nu o sa mori pentru o cauza nobila, pentru ca al tau suflet este murdar.Nu o sa faci 8 copii pentru ca nu vei avea cu ce sa-i hranesti si mai apoi cu ce sa-i imbraci.Nu te vei aseza in mai multe locuri simultan pentru ca vei uita cine ai fost.
Si cand vei uita, te vei regasi.Anii vor fi trecut peste tine, Adam.Dar Eva tot curva va ramane.Mereu va ramane asa.
Ia-ti destinul in mana, paseste.Ingerul lui Dumnezeu te asteapta pe treptele ce conduc catre Purgatoriu.Isi mananca pachetul de dupa amiaza, invelit in ziar.Iti arunca o privire obosita si uita sa rada.
Haide, urmeaza-l.Vezi-ti de drumul tau.Fa-ti curaj si cucereste lumea.
Femeia tot curva ramane.


Monday, August 2, 2010

Allons-y.


La capatul oricarei bucati frante de pamant incepe o mare.La capatul oricarei mari se casca un nou uscat, o noua lume, alte vicii, aceleasi clisee, niste forme reciclate, aceleasi zile si nopti...noi vise.
Fiecare om are dreptul sa viseze si nu conteaza cat departe speram sa ajungem cu gandul, nu importa sacrificiul pe care trebuie sa-l facem...odata ce am ajuns la stadiul de existenta artificiala...nu cred ca mai poate fi imbunatatit nimic.
Este jocul lumii, al copacilor, al muntilor, al oamenilor, al drumurilor.Anul asta am invatat sa ma reindragostesc.De drumuri, sa le iubesc si sa ajung undeva aproape de infinit calatorind.

Mereu mi-a placut povestea aia scrisa de JRR Tolkien, inainte sa atinga apogeul cu Stapanul Inelelor...e o carticica de vreo 200 de pagini numita "Hobbitul" si acolo arata de cata stapanire da dovada o fiinta simpla cum e hobbitul, cel care nu vazuse mai departe de granitele Pamantului de Mijloc si de fundatura in care traia si in care hora de la fiecare sfarsit de saptamana era singurul mainevent din regiune.

Pornit in lume, creatura paroasa invete sa fumeze, sa socializeze si sa zica in temrenii lui de intelegere ca "sky is no longer the limit"...si totusi...cand se va fi intors in Fundul Sacului, va descoperi ce singur si ce batran e...si ca si-a ratat tineretea umbland pe drumurile unei noi lumi.
E important ca in lume sunt drumuri si care duc mereu spre ceva necunoscut.Am sa ma bucur de maine incolo de necunoscut, voi umbla prin lume si voi cauta oameni.Voi sadi un copac, voi pune bazele unei case si candva a unei familii...

Iar Dumnezeu ne da drumuri iar noi alegem cai...caci necunoscute ne vor ramane mereu aceste cai.
Drumurile sinuoase, meandrate, mereu vor avea rolul de aii indrepta pe oameni, de a le trasa o cale dreapta intre doua puncte.Cam asta este paroxismul vietii.

Ah.Uitai sa mentionez.Am trantit poza cu moaca mea ca o trimitere destul de voita spre vechiul meu ego care a cazut la datorie infrant acum ceva secole.Saracul de el.

Sunt oameni care aleg sa nu plece in necunoscut, in lume pentru a-si intalni destinul...sunt oameni pe care destinul ii cheama si aceia nu se vor satura pana nu vor ajunge la El.La destin...care e si Bine, e si Extaz, e si Adevar, e si Frumos.

Ma bucur ca sunt un om adaptabil in medii straine si ma bucur ca simt chemarea valurilor din marea sudului.Voi inota prin ea chiar daca toate panzele mi se vor fi inecat...stii ca inapoi nu exista cale...nu-ti ramane decat sa-ti iei iar traista in spinare si sa urci muntii si vaile si sa bati potecile salbaticiilor si ale mediilor urbane din lume.Destinul te poarta si daca-ti place, lasa-te purtat...respira aerul rece al noptilor si arunca-te in necunoscut.Invata sa renasti si sa speri in continuitate.Este ca un ciclu care nu trebuie intrerupt.Lasa viitorul sa vina la tine si invata noile legi ale unei alte firi.

Si cand cea din urma lumina se va fi stins in calea mea voi sti atunci ca am ajuns pe un pamant al fagaduintei de mult visat.

Ca sa ajungi departe trebuie sa stii sa spui la revedere.In mai putin de 12 ore voi fi in zorii unei alte lumi.Lumea trecutului este plina de ruine si in curand corbii si pasarile noptii vor veni sa se hraneasca din cadavrele propriilor mele amintiri.Sa lasam asadar ruinele deoparte si sa construim o alta lume.

La revedere, Romania.Ramai cu bine.Iti doresc un viitor mai bun decat perspectiva propriului prezent.Ramas bun.




"Freedom comes when you learn to let it go, Creation comes when you learn to say no."

Saturday, July 31, 2010

Degetele mele sunt murdare, sufletul imi este praf.

Destele mele is murdare, sufletu-mi este praf, mintea e impartita in colturi, trupul se zbate in rascruci de poteci in miez de noapte.Nu este vreo fraza pompoasa, cu elan poetic ci este ceea ce simt.
Astazi am inteles ce inseamna sa stii ca maine oamenii pe care ii consideri prieteni nu vor mai fi.Ei nu vor mai fi din cauza ta.Doar cei ipocriti pot crede ca distanta nu este un mijloc de separare a persoanelor si in timp chiar o bariera de comunicare.Ar fi o mare prostie sa crezi ca prietenii "daca-ti sunt prieteni" te vor astepta o viata.Nu.Nimeni nu asteapta o viata.Am ajuns la concluzia ca eu cunosc oameni deosebiti pe care datorita miilor de kilometri nu ii pot intalni foarte des si de aceea ne vedem mai rar.Si cand ne vedem descoperim ca lumea triunghiulara sau rotunda sau elipsoidala.
Cand alegi sa pleci, alegi sa parasesti o lume pe care o stiai deja.Alegi sa devii altul.Din pacate oamenii se schimba.De multe ori in rau sau in si mai rau.Si eu ma voi schimba.Mi-am futut o seara gandindu-ma daca ma voi schimba si cum anume ma voi schimba.
Stiu ca omul devine si crede pentru a deveni insa nu este de ajuns doar dorinta de a schimba permanent ceva.Schimbarea de multe ori este inevitabila si vine mereu in timp, fara sa ne automipunem asa ceva.
Mi-am inecat azi noapte destul creierul in alcool...am fost pentru ultima oara in rockoteca mea preferata, am dat pentru ultima data din cap, am borat pentru ultima data...am simtit pentru ultima data atmosfera aia...aia, neverm.
In dimineata asta mi-am condus unul din cei mai buni prieteni la aeroport.Sunt fericit ca va ajunge cu bine in tara sa, sunt nefericit ca cineva drag lui a parasit aceasta lume.Mi-a zis ca nu ma voi schimba, ca voi invata multe si ca degetele mele murdare si pline de pacat se vor spala.Stiu ca el e unu' din aia care or sa ramana prieteni.
Mi-a mai zis ca ploaia cea mare va cadea pe acoperisul noii mele case.I-am spus ca vara viitoare voi veni la el acasa si voi invata de la oamenii locului sa traiesc asemeni lor.Si mi-a zis ca putini oameni stiu sa se bucure de ultimele clipe in cele din urma locuri cu ultimele forte asa cum eu am facut.

M-am intors acasa si mi-am gasit camera goala.Niciun ecou, niciun sunet.Un motan care ma privea nedumerit.I-am zis ca vom merge departe...si acolo unde vom merge, el va prinde cei mai mari porumbei si ca voi avea mult mai multi bani sa-i cumpar whiskas si nu pate si conserve din carne cum ii dau acum.
Motanul are incredere n mine si pot marturisi ca multe spune privirea unei pisici.
Nu e loc de intors din drum, nu e cale care sa nu poata fi batuta, nu e loc in aceasta lume care sa stea in drumul pe care singur mi-l voi face.
Chiar daca mintea mea a cunoscut multe orori, chiar daca ego-ul meu nu mai are ce pierde sau ca trupul este prea murdar pentru a pretinde sa fie curatit trebuie sa dau o noua sansa lumii si sa proiectez un nou orizont asupra unei futeri de creier.Ca asa e misto cand esti tanar...sa cauti sa intelegi si sa cauti sa-ti reprezinti.Si mi-a venit asa deodata un chef de reprezentat lumea intreaga si de pus bazele unui post-existentialism...unui curent care pune individul mereu tete-a-tete avec soi-meme...sa se-ntrebe cine poola mea mai e el zi de zi.

Asa cum imi spuse amicul meu, sa las totusi ploaia cea mare sa spele tot.Si nu de alta, dar pisicul meu trebuie sa fie ferit si cu mainile murdare inca de mizeria lumii intregi, voi construi o pluta, pentru ca uneori nu trebuie sa dezamagim pisicile.

Iar de Craciun va ninge si o buna prietena va face cozonaci si sarmale si va avea vin pe masa, si o voi revedea.Si se va bucura.Cel putin asa i-am promis in dimineata asta.O voi regasi de Craciun intr-un alt colt de lume, poate diferita de fatuca de care mi-am luat ramas bun in dimineata asta.
Si va ninge peste Paris frumos de Craciun si vor veni nebuni sa se deie cu sania...who knows?


PS:De ce unii indivizi nu se imbata dupa 7 beri si 2 shoturi de tarie?Sa fie o constiinta superioara pornirii hedoniste?Poate exista atata stapanire in natura umana si atata ura in slavile ceresti?


Thursday, July 22, 2010

Bagaje.


De cand ma stiu, am calatorit prin viata fara bilet...fara teama unei amenzi venite din partea unui controlor care sa-mi spuna verde-n fata:"Hai, baiete, da-te jos la prima".
Dar lucrurile astea le stiati si din scurta descriere despre mine, batuta-n tinte aici pe blog.
Dupa cum reiese din titlu, incepand din aceasta seara o sa facem bagaje, o sa impachetam lucrusoare, o sa aruncam la gunoi rebuturi, o sa visam la alte chestii noi.
Dar ce chestii ne trebuie?Ce rebuturi trebuie aruncate?Bagaje si iar bagaje, sprayuri, aparate de ras, tricouri, chiloti, prezervative, plicuri, poze, accesorii, hanorace, blugi, camasi in carouri, camasi baltate, camasi uni, camasi negre...Ajung la concluzia ca jumatate din sifonierul meu este negru.Da, ce chestie...dar nu va mai fi.Negrul a reprezentat mai putin suferinta, oarecum trecatoarea durere, mai mult eliberare si desfrau.Si m-a definit si cu un soi de introspectie recunosc cu mana pe inima ca inca ma reprezinta inca.Este un mod de a fi si de a intelege felul meu de a relationa cu cei din jur.Am fost depedent de fascinatia negrului dinainte sa fiu incercat de viata si dinainte sa-i cunosc toate fatetele...
Mai am 10 zile...pana imi iau larevedere pentru totdeauna de la locurile in care m-am nascut, de la Bucuresti si de la oamenii lui, de la prieteni, de la motan, de la colegele de apartament, de la porcusorii de Guineea, de la copacii din fata blocului...de la cainii maidanezi care nu m-au lasat sa dorm mai bine de 8 luni si de care m-am temut mereu sa ies din casa noaptea spre a ma duce spre un non-stop destul de indepartat.
Las aici o viata si unele idealuri pe care la varsta mea multi ar dori sa si le indeplineasca, sa le duca la nesfarsit si sa se mandreasca cu faptul ca au atins apogeul carierei la 29 de ani.
Eu voi incepe o altfel de viata, voi incepe de jos, voi spala toalete si pahare,(iar daca sunt norocos) voi fi implinit cu un job la KFC.Locurile in care ma duc, pe cat de verzi si primitoare par, pe atat de exigente sunt.Ordinea in lume cere reguli, implicit seriozitate si exigenta.
Sacrific zic o tinerete oricum fututa...sau stai ca n-am ce sacrifica.De fapt, in afara de o mana de imagini, n-am ce lasa trecutului, decat gunoaie...doua vieti si un ins.O viata profesionala care niciodata nu a stralucit si care s-a anulat acum ceva timp si o viata sentimentala inexistenta.
Odata cu abandonarea sinelui intr-un colt de realitate pierdut...intarzii sa mai fii omul din trecut.
Bucurestiul mizer, al gunoaielor, al cainilor care urla-n haite noaptea, al aurolacilor si al oamenilor care nu zambesc atunci cand le dai binete sau le multumesti...acelasi oras a fost unul fascinant pentru mine...a fost orasul bodegilor, orasul betiilor, orasul facultatii mele, orasul care m-a facut sa-i spun casa, orasul in care am iubit, orasul in care mi-am dorit moartea.
A fost o perioada a vietii.Spun viata, pentru ca ceea ce va urma, va fi inertia.Acceptarea, compromisul.Prognoza de a sti ce vei face maine.
Nu ne vom mai permite sa mai fim atat de visatori...toate visele noastre se vor duce la curatatorie odata cu hainele si tot ceea ce am fost, vor ramane pe veci in tara in care ne-am nascut.
Odata ce omul pleaca, nu neaparat ca uita cine a fost, dar se transforma, iar chiar daca se va intoarce in pamanturile sale, batran ori nu fiind...tara nu-l va mai accepta.Va fi puiul unei acvile care il va da la o parte.
Va fi copilul unei mame care a fost prea batrana pentru a-i satisface exigentele...cui ii va pasa ca eu am terminat o facultate?Cine se va interesa ca eu am fost olimpic la filosofie candva?Cui ii va pasa ca mie mi s-a rupt foarte mult timp despre speta vietii?Sunt un zombie...un mort viu...iar mortii vii nu cunosc nelinisti, nu stiu ce e fericirea si nici suferinta.
Pentru ei noaptea e zi si ziua invers, zilele sunt toate la fel si cei care-i inconjoara sunt surse de energie.

Voi mai rataci pe strazile oraselor din noua lume in care voi trai?Voi mai bea cum am baut?Ma voi mai stresa?Voi mai iubi?Am sa-mi mai doresc moartea?Nu.Nu o sa mai am timp sa fac toate astea.Am sa ma pierd, am sa fug de mine si am sa ma descopar...un om al nimanui.
Voi mai rataci pe carari serpuitoare printre munti impaduriti?Ma voi mai intalni cu oameni care sunt magnifici in simplitatea lor?Voi mai vedea soarele tarii mele?Nu.Oricum ploua de mult in sufletul meu si veneau aurolaci sa stea cu gura in sus sa le pice apa in gura si sa le amorteasca setea.
Ma uit la pozele mele din liceu.Copchil, mdeah...
Sa trecem la bocanci...ma duc cu gandul la muntii pe care i-am urcat, la izvoarele din care am baut apa, ma duc cu gandul departe, pe poteci batute de ploaie si la cabane cu tuica si vin fiert, cu folkisti si cu plete ce matura podeaua...
Amintiri...
Cui ii va pasa ca eu ma voi desprinde pentru totdeauna de o cultura pe care mi-am insusit-o?Nimanui...
In bagaje vad doar iubirea, deznadejdea, noptile pierdute, insomnia,vad perfectiunea si vad cariera ratata, vad bani, vad oameni, vad prieteni, vad case si vai, si lume multa si fum...
Sunt hainele mele...in mare parte nu le voi mai purta...Am crescut, m-am facut mare...iar o judecata divina stie asta.Am crescut distrugandu-ma ca om.Tot ce a fost nu va mai fi sa fie iar tot ce este se transforma pentru a capata o noua forma.
Abandonarea trecutului este grea.Nu e facil sa te abandonezi pe tine...
Imi voi lasa aici totul, zilele si noptile si cantecele si femeile si dorurile si sticlele...si drumurile si toti aceia care m-au facut la un moment dat sa-mi dau seama cine sunt sau sa zambesc...cu alte cuvinte ii voi lasa camerei mele tot trecutul.

Ce-mi vine acum in minte...este doar o piesa, ultima amintire sinestezica, pe care o voi pastra vie o lunga perioada de timp...aceea a trei oameni care cantau intr-o masina seara, sub influenta unor pahare mai multe, intr-un oras foarte frumos al acestor pamanturi, urmatoarea piesa...



Si lumea era a lor...o lume care nu le va mai apartine.Lumea aceasta va fi mult prea vie in viitor pentru ei, atunci cand cu mintile prea coapte o vor descoperi...peste zeci de ani.Sa pornim la drum, prieteni dragi.Allons-y.
.

Tuesday, July 20, 2010

Calea catre Dumnezeu


Nu vreau sa fac teoria chibritului in postul de azi, nici sa aprind beculete stinse prin capurile muritorilor, insa vreau sa improsc asa zidul cuvioseniei cu parerea mea porno-schizo-satanica despre calea nealterata de a ajunge la Dumnezeu.
Daca in antichitate, in Valea Indului, cetatenii se adunau pe pajisti si pe ogoare sa cante, sa se imbete, sa arunce cu prafuri colorate si sa faca precum iepurasii pentru a ajunge la imitatia divina, mai tarziu a venit o chestie care poarta numele de Biserica si care a absolutizat abstractul care statea intre Dumnezeu si om.Omul, fiinta, a invatat asadar ca doar daca are o legatura stransa cu aceast lacas de cult, va putea ajunge la mantuire si se va putea realiza.Or, acei oameni din trecut aveau nevoie sa aiba trasata fina granita dintre bine si rau.
Da' in zilele noastre fiecare stie ce-i raul si ce e binele, sau ce se cade si ce nu.
Cum ii putem multumi lui Dumnezeu pentru ceea ce suntem, cum putem fi una cu puritatea de la inceputuri?Cum putem sti ca Jizas stie ca noi dorim sa-l avem aproape?

Exista la nivel de inconstient instinctul de oprimare al dorintelor, acela care practic ne atrage atentia ca uneori ce e mult e nociv.Dar stau si ma gandesc, Dumnezeu nu ar fi fericit cumva sa stie ca noi suntem impliniti si ca in nemarginirea fericirii noastre, noi ne apropiem de el?Dar nu ne putem apropia prin oprimare si cenzura.Isn't it?

Calea de a avea divinitatea in noi si aproape de noi, este practic dionisiacul, desfraul, nelinistea, gloata, framantarea, futaiul, orgia, dorinta de a elibera demonii inconstientului.
Practic, prin sfera sexuala sau prin acte sexuale repetitive, apropiem actul primordial al originii, al genezei.Dumnezeu ar fi fericit sa stie ca suntem impliniti, ca de fapt noi construim sau imitam de fapt crearea lumii.Lumea nu a aparut din neant, iar in concluzie de fiecare data cand avem la dispozitie sansa de a ne uni cu EA, stim ca EA, printrupul ei duce catre Dumnezeu.

De multe ori EA vede in noi pe Jizas, in timp ce noi cautam un prototip al Mariei Magdalena care doreste sa se elibereze pentru a se umple de divin.Spun asta pentru ca eu nu pot vedea sfera mistica fara sexualitate.Chiar si cand intru intr-un cimitir, fac conexiunea cu ideea de spirit, de fiinta, de unitate...iar fiinta are un caracter consumerist.

Pentru a ne deplasa consumam orice resursa.Sexul paote fi vazut ca o resursa pentru a ne apropia de Dumnezeu.In Yoga tantra, nici nu putem concepe o mai bun armonie cu Universul si o mai buna intelegere a vietii dupa moarte fara implicarea sferei sexuale.Ganditi-va numai la schimbul de energii si la fluxul universal.Ar fi o cretinitate sa ignoram legatura intre sex in sine si evidenta legatura in plan mistic pe care acesta o promoveaza.

Cand simtim iubirea, stim de fapt ca, este acolo, iubirea, vesnicul, EL si EA, entitatile creatoare, divine, sublime, perfecta unitate.
Ne eliberam, pentru a ajunge la modelul originar.Ne rugam la ceruri pentru a fi o singura fiinta, ne impreunam nu pentru ca avem nevoie carnala de a transfigura necesitatea, ci pentru ca dorim sa atingem divinul.

Cand facem dragoste, stim ca ne futem proprii nervi, cand ne futem stim ca dragostea lui Dumnezeu este deja acolo.

Thursday, July 8, 2010

Cu gandul departe

O noapte nedormita.Inca una.Nu ma simt obosit.A fost o noapte in care mintea mi-a fugit departe, a umblat hoinara pe strazile pietruite ale trecutului.A uitat o vreme de lume.Nici nu a stiut biata de ea ca e noapte, ca toate pasarile dorm si ca gainile clocesc cele mai mari oua noaptea.Nu i-a pasat.
Mintea unei pasari de noapte zboara departe, in dimensiuni pe care nu le putem masura cu termeni proprii de intelegere.
Mintea mea saraca a facut aseara compromisuri...s-a lasat inselata inca o data, a ales sa piarda.S-a prabusit in gol, beata fiind...a cazut mult si bine.S-a trezit pe fundul unei prapastii, s-a ridicat, si-a lins ranile deschise, a sperat de n ori sa moara din cauza pierderii infinite de sange.
A stat inerta cateva ceasuri.Timpul chiar nu mai conta.A stat asa pana ce i-a venit sufletul la loc.
A stat pe malul unei mari, in plina iarna, a mancat covrigei cu scortisoara, s-a bucurat de fragezimea si de mirosul lor.A fost copil pentru o secunda.Si-a dat seama ca nu mai poate fi.A avut impresia caderii in gol din nou.A avut doar impresia.Nu a cazut.
Vedea siluete, femei, destine.Nu le putea atinge.Erau imagini.Imagini vii care vor ramane acolo mereu.Mintea mea, ca o martira s-a dus sa se roage in catedrala gotica a unui orasel plini de oameni noi, oameni necunoscuti.
S-a rugat o vreme.Dumnezeu i-a zis sa mearga mai departe.Sa-si gaseasca trupul.Si mi-a gasit trupul inert.Hoitul viu, povara pe care va trebui sa o duca mereu.

E dimineata.Nu sunt obosit.Cum am mai zis.Dar vad motanul in fata mea.Cu un ochi doarme, se gandeste la trecut, cu altul ma tinteste.Si adoarme..."iar in visul searbad al unui motan se strang toate visele lumii"...scria pe undeva in Sarmanul Dionis.















A, da...asta e motanul.Puteti sa-i ziceti Set sau Nosferatu sau Saiba sau Little Satan sau Iubire sau Bunny...raspunde la toate numele astea.Se intampla ca am o fixatie cu privirea pisicilor.El a fost muzul meu din dimineata asta.

Ce daca n-am dormit?Mi-am futut iar creierii cu nimicuri, cu stafii, cu pereti, cu imagini si cu sunete...cum e asta de mai jos...daca scrolati mai jos...e o chestie pe care am pus-o pe repeat de ieri la pranz.
(faceti abstractie de numele scabros al trupei...chiar fac muzica buna)...

...si tot ce a ramas in mintea mea acum e o idiotenie formata din imaginea unei plaje viscolite, unde un eu de acum doi ani se plimba cu o sticla de bere-n mana...si cu imaginea unei catedrale gotice dintr-un regat de peste mari...in care nu m-am rugat, dar am cerut un raspuns...pe fundalul muzicii mai jos postate.

PS:stiu ca este un post incoerent.Fragmentat.Prost.Nu pot gandi in enunturi complexe la momentul asta.E vid in creierul meu.

A!si nu mai am ciocolata si nici bere-n frigider.Ma duc sa rastignesc niste vrabii cu capu-n jos.Ne mai auzim zilele astea.




Si uite cum te pot face privirea tampa a unui motan si piese ca asta de mai sus sa scrii treburi ca astea.

Monday, July 5, 2010

Thaïs


V-am zis vreodata de Thaïs?E copilu' meu si e o nebuna.
Thaïs s-a nascut odata cu prima curiozitate pe care am incercat-o vis-a-vis de intelegerea comportamentului feminin...ea a fost acolo de la inceput.Era prea mare pentru mine atunci.Era prea experimentata si eu nu stiam prea multe.Avea sanii mari, avea buze umede, avea par pe care si-l indrepta sambata seara cu placa.
Ea avea sa ma astepte.Avea sa alerge dupa mine si avea sa-mi bata in geam.Si eu aveam sa dorm si avea sa mi se rupa si nu aveam sa raspund la telefon...
Si aveam sa fiu ocupat...pana cand, intr-o seara, beat fiind am futut-o pe Thaïs.Si ea s-a rusinat ca o fata mare si a fugit in lume.
Si eu aveam sa o caut...desi nu aveam sa tin la ea niciodata.Aveam 17 ani...
Thaïs fusese dezamagita candva de puta verde si desi era misandra, vroia sa para mereu intelegatoarea tuturor barbatilor.
Thaïs il iubea pe Iisus.Si pe Darwin.Si pe Salis...si pe Delacroix.Si pe Dali...si datorita lui Dali iubea Barcelona.(acolo avea sa lucreze ea ca si chelnerita cand ai ei o vor fi uitat si va fi platita prost)...si tot datorita lui Dali iubea limuzinele ca i se parea ei cul faptul ca nea Dali asta venise in Paris odata cu o limuzina incarcata cu conopide..."et tous les poetes ont quitte Paris parce que Dali est venu dans la ville".
Thaïs nu avea sa ma uite, insa eu aveam sa uit de ea foarte repede, luandu-ma dupa alte fuste.Ea avea sa ramana copilul din femeia pe care am avut-o candva.O voi regasi in plafonul camerei meel, printramvai, pe tarabe si in ochii motanului...si in baltoacele in care picura apa din cer...you know...when it rains, it pours.
Thaïs mi s-a parut cretina o vreme.Ma suna noaptea tarziu si-mi spunea ce frumos avea sa fie viitorul meu...si intr-un moment -y- am zis ca nu mai am viitor si ca nu vad decat intuneric.
Thaïs nu a fost langa mine.Si nici eu n-as fi dorit-o atunci.Dar am gasit lumina.
Dupa un timp, Thaïs care acum este copil...vrea sa se joace cu mine...se joaca un timp si se ascunde repede.
Si...ma gandesc sa o caut.Si ma pandeste dupa un colt de perete.Si ma uit si nu e.Thaïs vrea sa vina din nou.Si apoi va pleca iar.Stie ca si mie imi place sa ma joc.Si se va juca si cu voi.

Thaïs, zi-mi odata ce pula mea vrei de la viata mea?:)

Wednesday, June 30, 2010

Ba, ce baiat am fost..


Ma simt misto cand scriu postul asta.Fericit,debordant de implinit si foarte dornic de necunoscut.Nu o sa scriu rahaturi de genu ca acum imi "vine sa musc din viata cu pofta", traindu-mi clipa, din simplul resentiment ca viata nu e un mar.Asa ca nu am de ce sa musc din ea.Si mai ales cu pofta.
In postu' asta o sa ma uit cu nostalgie la ce as fi fost io dispus sa fac daca...

Daca mai aveam 19 sau poate 20 de ani.


Pai daca mai aveam io 19 ani sau haide 18 si dadeam 17 examene cum am dat acum, mi-as fi ciuruit iar fiecare lob, buza, limba si alte alea, dupa fiecare examen luat, asa cum am facut la BAC, dar mai degraba mi l-as tatua pe Ganesh pe spate...ca e mai kinky si pizdelor proaste de pe plajele calduroase le plac tipii cu tatuaje kinky, groovy, etc

Daca as mai fi avut 18 sau 19 ani probabil ca as fi tinut iar petrecerile si bautele si m-as fi laudat cu cat am fost eu capabil sa beau si sa retraiesc moemntele caderilor mele pe jos.Acum nu stiu daca as mai iesi o seara in oras daca nu s-ar anunta a fi una spectaculara.Statu in casa rockz anyway.

Daca as mai fi avut eu 18 sau 19 ani cu siguranta as fi fost agatat usor si as fi manifestat un interes sporit pentru gagicile bune care se freaca de tine prin bar seara pe la 1 00, as mai fi salivat dupa una care danseaza lasciv sau pur si simplu dupa una care-mi face complimente, imi lauda tinuta si-mi apreciaza cunostintele.Cat de tru.Si chiar as fi iubit-o pentru urmatoarea luna sau pentru urmatoarele doua luni cand ea s-ar fi plictisit sau eu n-as mai fi avut timp.
Acum nu mai e vorba de timp.E vorba de chef.Stiu, sunt un om trist.

De ar fi dat Domnul sa mai am fabuloasa varsta de 19 sau 20j de ani as mai fi craierit pe strazile Bucurestiului noaptea pe la 12-1...in cautarea unor bodegi.Ce pacat ca acuma la ora 22:30 ma grabesc sa prind ultimul metrou.

Daca as fi avut 19 sau 20 de ani, probabil ca as fi avut credit pe telefon, probabil ca as fi fost mereu disponibil...probabil ca nu m-ar fi durut picioarele asa cum ma dor seara si nu as fi folosit gel relaxant pentru circulatie.:)

Daca as fi avut 19 sau 20 de ani as fi stat descult in iarba cu una si i-as fi povestit ce frumos e sa te uiti la soare si la luna si sa-i spui cu sinceritate(da, atuncea nu bagam vrajeala, eram sincer)ce buze misto are ea si cat de speciala e ...
si cat de norocos sunt eu sa o am.
Acuma de cand cu criza pentru mine toate sunt unice si speciale pentru o noapte ca dimineata le expira termenul de valabilitate.Si nu consum chestii expirate.Ma intoxic repede.

Sunt un drama king, cum zicea o anume cineva.Si un nenea si un obosit deopotriva.Si cand te gandesti ce "baiat de viitor" eram, oai, God, si ce baiat am fost io la usa parintilor...si ce sclav jegos corporatist am ajuns.:)


Monday, June 28, 2010

FCRP.3 ani plini cu oameni


Asa cum reiese din titlu, acest post este concentrat asupra celor trei ani petrecuti la Facultatea de Comunicare si Relatii Publice din cadrul SNSPA-Bucuresti, facultate pe care tocmai am absolvit-o.
Dintr-un sentiment al despartirii fata de unii oameni pe care i-am cunoscut aici, ma voi abtine sa comentez despre oroarea de a locui trei ani in Bucuresti, despre superchiriile pe care le-am platit si despre infinitul numar de nopti nedormite, asezonate cu enrgizante si cafea.Sentimentul despartirii anuleaza de fapt acea scarba colosala nutrita de altfel si fata de materiile marca FCRP, de sistemul insusi sau fata de ideea ca ai frecat duda trei ani si ca nu te-ai ales cu nimic si ca pe licenta ta se vor rahati porumbeii, dar in the long run...sa zicem ca voi ramane cu impresia ca a fost un loc in care socialul a primat si ca asa am putut cunoaste unii oameni deosebiti pe care nu speram sa-i cunosc.


Before FCRP:avem un colegiu national cu aliura de grup scolar, o clasa de manelisti si retarzi, dorinta de socializare:0 si incredere in sine mai joasa decat Groapa Marianelor.Singurele escapade ramanand cele din cadrul olipmiadelor nationale in care puteam cunoaste oameni altfel, dezinvolti si gata sa incerce noul, sa comunice , sa descopere, sa le pese.Intr-un astfel de ambient am cunoscut-o pe Andreea.Cine este ea...putin importa.Ceea ce este foarte interesant este ca femeia asta mi-a demonstrat ca se poate.Cand spun Andreea spun vointa.Iar dupa 3 ani de facultate probabil o sa spun "vointa tare"...pentru ca Andreea mi-a fost si colega de facultate si culmea...de la ea stiu de aceasta universitate.


Anul I: sau "Aetas Aurea"

Anul I a fost anul in care am petrecut cele mai multe zile din viata mea la BCU, a fost anul in care am iesit cel mai mult la baute, anul in care am organizat cele mai multe petreceri, anul in care am mers la cele mai multe petreceri din cadrul facultatii, anul in care invatam la orice materie si-mi luam si optionale in plus, anul in care n-am avut nicio absenta si veneam integral si la cursuri.
Tin minte ca pe primul semestru, dupa cursuri obisnuiam sa mergem in Jack...sau oriunde unde se bea bere...etc.
Primul an a fost nesperat de plin, anul bodegilor,anul in care am borat cel mai mult de la alcool, anul betiilor, anul voluntariatelor, al concertelor...everybody loved me.
Anul I a fost anul in care m-am luptat cel mai mult pentru medii, anul in care ma pregateam foarte mult pentru orice seminar si anul in care am fost integralist.Atunci chiar imi placea facultatea si chiar credeam ca imi va folosi la ceva.

In octombrie aveam sa aflu ca desi intre mine si linia de buget erau doar 7-8 persoane cu medie similara, niciunul dintre noi nu avea sa pupe vreun buget pentru ca deh, erau cazuri sociale si alte cazuri si mai "speciale" care se pare ca trebuiau sa stea la buget, neimportand media.
Pe langa aceasta lovitura nu tocmai suportabila, am facut o scurta analiza:well...cu ce m-am ales dupa primul an?Cate chestii noi am invatat?Cate chestii practice am invatat?0.Ok...la anul mai rarim cu prezenta si mergem doar le ce ne foloseste.


Anul II: Anul Desfraului


Anul II a fost anul introvertirii, anul in care am mers sporadic la scoala, anul in care am stat cel mai mult in casa, anul in care am bagat etanol in mine cat altii pentru 10 ani, anul in care am fost high mai tot timpul, anul multiplelor incercari de suicid, anul primelor 4 restante, anul dezlipirii de realitate, anul in care facultatea deja era pe ultimul locusor...anul in care BCU nu mai exista, nici petreceri fcrp, anul in care pe prietenii de la facultate ii vedeam mai des in mediul virtual, anul in care am depins mereu de pastile, anul in care dormeam pe timpul zilei si stateam treaz pana dimineata la 07:00.
Anul in care am pierdut total acea dorinta de viata.Anul mortii mele spirituale.:)

All we are is just dust in the wind...



Anul III:Anul zen.


In ultimul an, am ales sa parasesc draga noastra tara pentru o cura ca sa zic asa "muy lejos" :))), departe de tot si de absolut toate cele intalnite inainte.Am stat departe de romanica noastra vreo 8 luni, am respirat alt aer, am facut alte conveniente, am uitat, m-am regasit, am gasit o forma de spiritualizare noua.Dar mortul viu nu se mai face.M-am regasit prin Alpi, prin burgurile Belgiei, prin parcurile Londrei, pe plaje nisipoase, prin baruri vechi...
Incet, m-am descoperit pe mine.Si stiu pentru ce am facut asta.Stiu.Mi-am dorit cariera si bani si siguranta.
Si m-am cam pisat cu jet pe treburi gen "luv, care'n drugs"...a fost anul unui miserupism total in care NU AM VENIT DELOC LA FACULTATE.Si nu am regretat o clipa treaba asta.Am zis de la inceput: scopul ultim este sa termin cu aceasta facultate fiind si prima mea facultate...ideea e ca trebuia sa o termin cu stressul minim.Acela de a veni in Bucuresti, implicit de a da pe la cursuri si seminarii.
Si asa se face ca am ramas cu 16 restante+reexaminari pe care le-am dat in 3 saptamani.Kewl, isn't it?

Si daca atunci cand m-am intors din Italia aveam 94 de kilograme, dupa sesiunea de restante+reex. aveam 86.:) Si fire albe in barba.Deci sunt ok.

Nu regret nici treaba asta pentru ca am terminat cu facultatea si mai am de platit cateva rate la taxa si de dat licenta.Deci e foarte bine pana acum zic.La apitolul asta chiar a fost ok, desi foarte solicitant din punct de vedere al neuronilor.

Acesta a fost anul in care am fost admis la Coventry, anul in care voi pleca definitiv in UK si anul in care mi-am dat seama ca viata profesionala este esentiala pentru ca eu sa fiu implinit.

Acesta va fi anul in care voi parasi pentru o vreme destul de lunga Romania.In acest an mi-am dat seama ca majoritatea prietenilor din facultate imi vor ramane prieteni si peste ani...ca facultatea pentru mine a fost de fapt un mediu in care am cunoscut oameni si le-am oferit sansa sa ma cunoasca.
Sunt sigur ca voi intalni peste ani sau chiar in lunile ce vin o parte din ei prin diverse tari din Europa...sau Asia...avand in vedere ca o buna prietena pleaca definitiv in Malaysia.Si pe care o voi revedea de-abia vara viitoare.:)

Ideea e ca pe oameni ii pastrezi.Ei raman acolo.Ei raman...acolo.Uneori acolo e la mii de kilometri, dar deodata kilometrii devin 3-4 kilometri.
Totul e sa crezi in tine.Si viitorul este al tau.


Cu ceea ce ramai pana la urma sunt:locuri, imagini, oameni.Enjoy, people.

Tuesday, June 1, 2010

Despre complexul gazelei Thomson.


Cu siguranta multe dintre Domniile Voastre au auzit despre fragila si agera gazela a lu neica Thomson(o gasiti in atlasu' zoo si sub numele de Eurdocas thomsonii), una dintre creaturile erbivore cel mai des intalnite prin savana africana.Trup zvelt, coarne medii si subtiri, apetit sexual ridicat si...o cina pe cinste pentru lei...cam asa as putea corbora(vedeti ce frumos suna?:D) trasaturile acestei cervide.
Cine a fost nea Thomson asta, iarasi nu ne intereseaza, pentru ca nu e vreo chestie de apare prin cursurile unei anumite facultati( nu dau nume :))))...a se mentiona ca in aceasta perioada incarcata de restante si (sa speram ca nu!) RE-examinari, memoria mea trebuie sa aiba la cunostinta doar noname-urile, astea...personajele marcante sau mai bine zis personalitatile care au marcat semiotica, PR-ul, marketingu' sau stiintele politice.Stiu ca toata lumea ma invidiaza acum...da asta e.:D
Asa...sa revenim la oile si cervidele din batatura.Cu totii stim ca in societatea(bolnava) in care ne ducem zilele, instinctul de turma este puternic evidentiat iar tot ceea ce nu este conform acestui instinct primar(uneori poate fi tratat si ca primat), este:anormal, absurd, aiurea, uncool, ingrasa, are e-uri, e iac, d-astea.
Acest comportament este pe cat se poate de uman si de multe ori face parte din normalitatea speciei de care(din foarte mare pacate) apartinem.Oamenii din jur preiau in mod constant atribute si moduri de a concepe lumea, chiar din regnul animal, in special de la cervide, mai exact comportamentul acestei gazele Thomson.

Complexul Thomson este un complex amplu care se remarca in grupurile mari de indivizi, atunci cand acestia ochesc(recepteaza) in aria lor vizuala noul, ACELA, diferitul, strainul, moartea, necunoscutul, repulsia.Manati de angoasa, ei devin sclavii propriilor stimuli si isi dau seama ca in arealu lor de desfasurare a aparut ceva strain despre care nu stiu nimic.
Prima reactie este dilatarea pupilelor, a doua fiind intoarcerea capului, urmatoarea fiind cea a cotului sau a cotuirii celorlalti membri din grup(cireada, turma).Insii care prezinta simptomele fricii de nou, sau a acestui astonishment cand dau moaca-n moaca cu ...hai sa-i spunem realul, nu cunosc decat realitatea grupului de care apartin.
Ei au o certitudine a grupului lor si de aceea, simpla imixtiune in aria vizuala a unei alte entitati le da starea de repulsie, uneori groaza.


Vizual, v-as ruga sa va imaginati o dupa-amiaza incendiara in savana africana, unde laolalta zebre, antilope gnu(care pun pariu ca au lapte mai bun ca vacile din Alpi) si gazele a lu neica Thomson asta, pasc in voie iarba arsa...si alte socoteli.Deodata, se aude o pasare.Prima gazela intoarce capul si beleste ochii inexpresivi catre tufisuri.Pericolul este aproape.La 2 secunde, toate cele 125 de capete de gazela Thomson intorc capul in aceeasi directie.Nu gandesc, insa urmeaza instinctiv gestul primeia...acela de a-si intoarce capul si de a beli ochii catre zona tufisurilor...banuiesc, ca daca ar avea si ratiune, ar putea barfi.Disting silueta unei feline.E o leoaica ce incearca sa sfredeleasca cu privirea materia din care e compusa o gazela de-asta.
E senzatia aia de nolife.Just flesh.
Nu, eu nu sunt impresionat de moartea caprioarei si alte treburi.Felinele dupa ce ca arata super misto, mai sunt si inteligente si hey!au asa, o latura dark...cum are de fel si pisica din apartament, dar asta e alta treaba.Strapung materia si vad dincolo de suprafata asta captusita cu resturi.
De-asta imi plac mie pisicile mari sau mici.

Acum sa ne indreptam studiul de caz catre exemple concrete din savana urbana.

E1: Hypermarket Cora:

O duduie ca la 36 de ani cu un copchil de mana la vreo 4-5 ani, pune pe bara aia rulanta pe care se pun produsele cand tre sa le platesti cica la casa ce a cumparat, si incepe sa insire...una alta.Femeia luase niste cutii de bulion(ce-i drept cam de calitate indoielnica), niste orez Battisti din ala cu bob lung, niste masline si cred ca mai erau puse si cateva fileuri de somon...si nu zic asta intamplator, pentru ca stand la coada, imediat dupa dansa, o retarda in spatele meu zice:

-Fata, vezi ce-a luat asta?A luat somon.
-Las-o dracu ca tu nu vezi ce mai pus pe bara aia...a luat bulion ieftin si orez scump, masline de 2 bani si somon frate.Crap nu putea.
-Ne-am dat dracu', zice o voce de frecangioaica, mai in spate.
-Las-o fa de saracie...

Cam asa mi-au revenit cuvintele in memoria afectiva, asa redau.Biata femeie isi luase si ea sa faca ceva papa bun, pentru ca din cate am intuit eu nu se numara printre cele 2 milioane de nevastuici de la Dalga care fac "mancare de paste" in loc de paste cu sos si iahnie in loc de cartofi la cuptor, dar in lumea asta faina, se gasesc idioti si revolutionare de-astea de la Palamida, care au uitat oala cu sarmale acasa si se pun sa comenteze.

A se remarca imediata intoarcere a capului catre cosul femeii si catre bucatelele de somon cu pricina.In acel moment, reactia mea a fost inversa, si anume aceea de a numara cate capete au fost intoarse.Cred ca am numarat 4 ori 5.

Cireada de gazele Thomson: oamenii de la rand.
Emitator potential pericol/element strain: retarda din spate.
ELementul strain:femeia, copilul si preferintele ei culinare.


Ex2: din seria "In curtea scolii"

dupa cum am mai mentionat, anul asta mi s-a cam rupt ca sunt anul 3 si nu m-am dus deloc.:) Nu a fost o decizie inteleapta, insa nici ceva la modul la care constiinta mi-ar face scandal la usa zilnic.In fine, ma duc io cu o treaba acu vreo saptamana si ceva la facultatea la care sunt(cica inca nu s-a tinut cursul de absolvire, deci inca sunt)...si dau sa intru in curtea respectivei facultati.
Pe de o parte si de-a alta arespectivei curti, erau cate o turma de-asta, cireada de indivizi iesiti la fumat, formand grupuri compacte.
Scena a fost oarecum tragi-comica, deoarece inca nu iesisera studentii in pauza, turmele astea se vroiau "la o tigare...inainte de seminar".Ideea e ca desi urasc soarele si purtam ochelari de soare(tocmai pentru a incerca oportunitatea unei atentii distributive), eram in sunlight exposure, moment propice pentru fiecare din emitatorii fiecarei cirezi de a da alarma.
Cand am ajuns la jumatatea curtii, deja si de o parte si de alta, insumat erau intoarse 30 de capete.
Senzatia a fost gen wtf, dar...imediat am facut legatura ...Cum s-ar simti un ghepard sau un leu in tufisuri atunci cand si-ar da seama ca tocmai a fost descoperit...probabil ar percepe masa asta de insi, drept flesh, o masa de carne...statica.
Cam asta a fost senzatia mea cand am fost intampinat in aria vizuala de acele bucati de carne.Probabil eu eram ceva nou.Eram pericolul si moartea si neajunsul si intunericul cu ele laolalta.Si o data cu acestea si frica.
Oricum, lumea se vede foarte bine prin ochelari de soare.De fapt, neasteptat de bine.(mai ales pentru ac cel putin eu nu mai am asteptari de la oameni).

Evident ca acelasi instinct al gazelei Thomson s-a repetat si cand am iesit din splendida curte a facultatii.



Cireada de gazele: grupul de persoane din curtea unei facultati din Romeinia
Emitator potential pericol: o gazela sau alta.(ce frumos a sunat...)
Elementul strain: io.(:D)


Ex3: metrou...the daily joy


Scurt pe 2: Metrou plin cu moace obosite, cu pensionari, babe, dudui de-alea cu coada pe spate, tocilare cu hartii pe brate, cateva pitzipoance care se faceau ca citesc ceva literatura pe val, un emo ori doi, pentru gust...si eu.(chemical X)...stiti am impresia ca metroul in sine e ca un ghiveci de-ala de-ti vine sa borasti dinainte sa-l mananci.Te uiti doar cum arata si-i simti mirosul.


La Izvor intra un tip cu dreaduri...parea ok, omu' asa, gen se suise in metrou si incepuse sa se uite pe geam, pierdut oarecum in peisaj.O gagica sparge un balon si-i zice la o alta:
-Ce are si asta n cap...
-Muhahaha...(un ras strident in fata mea).O muiere(care se vroia studenta, bine ca fiinta o fi avut 18-20-23 de ani nu stiu)...pentru mine tot tanti ramane, adica genu' ala de milf dorita de aurolacii de la Gara de N...insa nu asta e important.
Mi-a atras atentia felul in care era imbracata.Imaginati-va ceva gen balena albastra incalatata cu Conversi cul, dresuri galbene pe trend, fusta cu buline...bolero...si nelipsita bentita pe cap...cu funda.
Plus ca se pare ca tenu ei imbibat de cosuri nu a auzit vreodata de laboratorele Vichy sau Garnier sau orice altceva care aplicat dimineata cu putina apa scade riscul de a-ti expune moaca precum bombardamentul de la Hiroshima.
Si pana atunci discutase cu bbf a ei despre maineventul saptamanii, Noisettes...cre'ca se vroia o trendoasa de-asta care ia de fel toata lista de pe la eventim sectia Urban (shit)...events.Da cred ca daca o scarmanai asa oleaca,se cam ducea dracului instinctu ei de autoconservare.Asa ca'chestie.

Dupa cum spuneam, la ticnalu aleia, au intors capetele alte 4-5 gazele catre tipu' cu dread-uri de privea pierdut.

Cireada de gazele: oamenii din metrou
Emitator potential pericol: unfuckable bitch
Element strain: tipu' cu dreaduri.

Si dupa cum va povesteam, traim intr-o lume plina de oi si antilope...de arici si de bursuci, de gazele si de vulpi cu rabie.
N-ar fi mai frumos sa fie populata lumea de sacali si de coioti, de lei si gheparzi, de lupi si de pantere ce ranjesc de cele mai multe ori salbatic?

Cu siguranta nu ar mai intoarce nimeni capul atunci...:) Si daca ar intoarce, ar fi halit. >:)