Tuesday, May 31, 2011

Ultima zi a lui octombrie

Nu știu câți dintre noi aleg să pășească în viață cu fruntea sus, indiferent de insatisfacțiile sau spasmele colective la care suntem supuși.Nu disec acest aspect și nu fac din traseul propriei persoane prin viață un țel, pentru că ceea ce rămâne în spate e de fapt un maldăr de amintiri, de mirosuri, de imagini care ne palpită în conștiință timp îndelungat.
Mă simt înfrânt astăzi sub povara propriului trecut în care m-am simțit claustrat o vreme, privat de libertatea de a fi eu, Omul, în lume.Eu și aspirațiile mele.
Adamul tânăr din mine a fost învins de Adamul mai bătrân întrucât copilandru fiind, Adam a nutrit mereu o spaimă firească față de Dumnezeul creator, dar Adam cel bătrân a părăsit Grădina Edenului mai înainte ca Dumnezeul său să-l izgonească.

Am încetat să mai cred mult timp în ce am crezut o viață.Nici mersul prin lume nu a fost de ajuns să-mi clarifice marasmul în care m-am scăldat preț de zile și nopți, sute...la rând.
Acum îmi râd în barbă și-mi spun cu certitudine că a fost o experiență copilărească această claustrare față de lume.Deodată să rupi lanțurile și să pui stop pe acel moment de care atârnă viața ta.
Până azi a fost să fie.Mă simt neputincios să vorbsc despre trecut pentru că simt cum el se consumă și rămâne o dâră compactă de idei și gânduri copilărești care vor fi înghițite de șerpii mari ai inconștientului.
Mă simt liber și stăpân pe propria alegere.Mă bucur de propria-mi libertate și mai fericit sunt atunci când pot da din energia mea pozitivă celor care au nevoie de ea.
Maturizarea se spune că este un proces îndelungat și sinuos, eu spun că este doar un plumb care se scufundă într-un lichid urmând conștiincios o lege arhimedică.
Azi nu mă simt matur, dar nici copil.Azi e prima zi a verii și o simt ca pe ultima zi din octombrie.Și totuși e vară, iar vara se coc fructele în livezi și copiii sar gardurile vecinilor și fură dude și corcodușe și cireșe acre.

Tuesday, May 17, 2011

Vreau să fiu un personaj de-a lu Garcia Marquez.

Se puede?Dacă nu se puede, yo mi bag oficial picioru.Asta pentru că mereu m-am regăsit în literatura de duzină promovată de Senor Marquez.De fel nu public recenzii despre cărți, pentru că undeva în adâncul ființei mele, știu că nu sunt făcut pentru asta, iar pe de altă parte nu public recenzii despre filme, pentru că așa cum bine știți, cinematografia nu a reprezentat o fascinație niciodată.Rareori, sunt adeptul filmului de duzină care încurajează avântul actorilor anonimi.

Dar de unde și până unde entuziasmul ăsta provocat de musiu Marquez?Dacă la început a fost preocuparea de a descopri câte ceva literatură sud-americană, mai apoi această preocupare s-a transformat într-o dedicare asupra lecturii numeroaselor volume pe care atât Domnia Sa, cât și alți scriitori de expresie spaniolă au dat naștere, acum se poate vorbi de o întreagă pasiune.

Ce poate fi mai plăcut decât să citești un Vargas Llosa sau un Garcia-Marquez în spaniolă?Îmi vin numeroase titluri în minte, fie că este vorba de romane, fie că vorbim de proză scurtă, povestioare, uneori memorii.

Uneori am afat despre sentimente.Proza de expresie spaniolă mereu m-a dus mai departe și mai departe cu gândul.Am crescut odată cu ea.Am visat odată cu Ortega y Gasset, am întărit convingeri odată cu El amor en el tiempo de cholera a lui Garcia-Marquez, am învățat să aștept odată cu Ursula din Cien anos de soledad.Am învățat că moartea este uneori un capriciu foarte greu de satisfăcut mai ales când îți dorești ca ea să se întâmple.


Destinul Pamelei de Leonidas y Gutierez, patima lui Florentino Ariza pentru Fermina Daza, frica domnișoarei Isabel, toate aceste frământări, au contribuit la formarea unui univers nou, complex care abundă în culoare și viață.

Asta este literatura de expresie spaniolă, mai precis latino-americană pe care senor Marquez a ridicat-o la gradul de operă aperta pentru cei ce simt.Este o scriitură a simțurilor, o cunoaștere în amănunt, o dedicare către și spre ființare.Omul, moartea, dragostea, călătoria.La capătul ei este mereu o altă călătorie.Odată înveți să privești în jos, odată înveți să privești în sus.Nici tu nu mai știi unde să te uiți.

Am petrecut în Baranquilla, am bârfit odată cu mahalagioaicele din Cartierul Pescarilor, am fost la curve noaptea și am trecut Anzii împreună cu un măgar acoperit cu o pătură incașă.
Am mers la păscut cu turmele de alpaca și era să mor atunci când am străbătut delta fluviului Orinoco.Mă înțepase un țânțar, dar asta e altă poveste.

Casa cu fântână în mijlocul curții.Țăranii.Paella.Accentul lor.Toate astea vin către cititor cu cât înaintezi în lectură.

Vreau să fiu în dimineața asta un personaj de pe planeta aia faină făcută de Garcia Marquez, să învăț să trăiesc clipa fără să mă tem că mâine voi muri și să aștept o viață pentru a fi fericit, iar apoi să plec să-i vânez cerbii plini de păcat ai Fridei Kahlo, ca să mă lecuiesc odată de narcisism și poate voi merge prin Ciudad Juarez cu o limuzină plină cu morcovi.

Nimic nu vine deodată.Nimic nu este întâmplător.Drept consecință a unei cauzalități inerente speței umane, nu ne putem abate.Așa ne este dat să trăim și așa trăim.

Viața este un joc.Jucând, am învățat să citesc și să vorbesc în spaniolă.Fă-mi o plăcere, tu, cel ce ai avut răbdarea de a mă fi citit în dimineața asta și răsfoiește ceva de Marquez chiar azi.Și să fie în spaniolă.

Hai.;)

Sunday, May 15, 2011

De ce scriu?

Am ales să scriu despre locuri și oameni, despre ieri și despre mâinele despre care nu toți au curajul să scrie.Pe azi toată lumea îl cunoaște.Scriu despre locurile care vor fi mereu și despre nimicurile trecătoare care dau sens locurilor.

Scriu pentru tine, Marie și pentru tine, Ileană.Scriu pentru tine, Cosmine și pentru tine, Ionele.Datorită vouă, acest blog, această lume miniaturală, această odaie sărăcăcioasă la prima vedere, 2/2, puțin ambiguă și poate atâtde firavă încât prima furtună o va dărâma, datorită vouă, toate acestea există.

Un artist, un scriitor, un interpret, un menestrel până la urmă nu poate exista fără publicul său.Mare sau mărunt, adunat în piața orașului sâmbătă seara sau în fața calculatorului/televizorului, omul vede.E povestea.E tâlcul de la început.
Dumnezeul primordial.Insul.Cetățeanul și ziua de mâine.

Am scris despre ființe și despre lucruri care vor să fie mai mult decât simple lucruri.Atunci când scrii, pe lângă faptul că îți asumi o atare responsabilitate față de cuvântul scris așa cum spuneam acum vreo doi ani într-un alt post, devii parte din viața insului.

Posturile mele au ajuns la tine, în casă.Au trecut bariere sociale, au străpuns prin timp, au băut din cafeaua ta dimineața și au mers uneori cu tramvaiul cu tine la muncă.Iată, după mai bine de 3 ani, Alexandros și lumea lui măruntă există.Poate mai matură puțin, poate la fel de sărăcăcioasă material, poate la fel de vivace ca la început.

Povestea omului de rând a marcat generații de scriitori.Departe de stilul amatorial, am ales calea cea mai scurtă dintre mine și cel de dincolo.Un dincolo drag de la care am plecat să am așteptări.Cum zicea un om căruia mă închin de peste 10 ani, Mircea Eliade, nu încărcătura simbolică este cea are contează, ci mesajul, vorba, îmjurătura, băgatul și scosul, trăirea și chiar frica de necunoscut, acestea contează.

Mereu m-am aflat pritre voi, aceia care au știut să învețe ceva și de la care am învățat.Îmi vin atâția oameni minunați în minte și nu voi înșira acum niște nume pe care 98% dintre Domniile Voastre nu le cunosc, ci voi spune doar că în colțuri de lume am întâlnit oamenii de care te lovești azi și nu îi uiți o viață.

Un ins frământat de mărunțișuri, de problemele de mahala, de spartul sămânței, de circ, de haos, de însăși dezordinea asta voită în care ne scăldăm, am dat naștere unor vorbe, unor texte.Am ivit sensuri noi, cum ar fi spus Arghezi.


Ție, mamă și tată pentru legătura noastră veșnică, ție, omule de lut, ție, cetățeanului care m-ai judecat mereu și bine ai făcut, ție celui care m-ai promovat pentru că asta ți-ai dorit și ție, omule care ai împărțit țigarea cu mine în tren, ție mă plec.Cinste ție.

De ce tot pomelnicul ăsta?Pentru că astăzi, odaia mea împlinește 3 ani.

PS: Dacă v-a plăcut aici la mine n odăiță, vă poftesc și în camera de oaspeți care este mai mare, nouă și pregătită de sărbătoare.

http://moonheadspyjama.blogspot.com/

Vă mulțumesc.


A.