Wednesday, September 28, 2011

Lămuriri.

Mai țineți minte acele scrieri științifice din peroada lu Ceașcă, acele scrieri de o calitate indubitabilă, dar care aveau un iz sovietic, comunist, un limbaj de lemn, aci elocvențial, aci patetic și de multe ori aveau o amărâtă de pagină care era un fel de intr dar care se chema scurt și pătrunzător: "Lămuriri".
Dacă ar fi să dau o fugă prin viață aș scrie o lucrare din aia șaptezecistă sau optzecistă cu nenumărate referințe științifice și multe expresii găunoase care au făcut cinste timpului.Probabil că aș oferi multe chei de înțelegere la primul capitol, acela al Lămuririlor, făcându-l pe cititor să înțeleagă faptul că, oricât de clișeic și autist ar putea suna, viața asta a noastră e de fapt o călătorie, asemănătoare cu cea a lui Iason care a trebuit să meargă până în îndepărtata Colhida pentru a o cuceri pe târfa de Medeea care era gata să-și sacrifice plozii pentru pula lui.Dar la nivel de inconstient, mereu va exista o Medee a carei inima o vom frange si de-a lungul calatoriei ne va fi dat sa cunoastem multe.
Ceea ce vreau eu să sugerez este faptul că nu punctul final al propriei expediții prin Lume este important, ci fiecare obstacol sau chestie nouă pe care o înveți pe parcursul călătoriei, fiecare loc prin care ai fost, fiecare femeie cu care ți-ai pus-o, fiecare bar în care ai intrat și ai căzut lat sub masă, fiecare apus de soare și fiecare horă duminicală.
În Luntrea lui Charon, Blaga amintește despre importanța drumului către devenire și nu întâmplător amintește el despre această trecere, pentru că pe măsură ce individul își însușește valori și învață noțiuni noi, el se preschimbă.Devine un semizeu.Dumnezeu este idealul.Iar el este cel care îl va urma pe Domnul Facerii.
Dacă ar fi să scriu mâine o astfel de carte, probabil că mi-ar tremura mâna atunci când aș iscăli pagina Lămuririlor.M-aș întreba câți cititori ar înțelege cuvintele cheie explicate, câți și-ar dori să nu afle explicația, câți și-ar dori să-mi trăiască viața și câți s-ar considea norocoși că au avut cu totul altă viață.Poate m-aș mai întreba și prin mintea câtora dintre aceștia, a trecut ideea morții sau a renașterii.
Căci, ce este omul până la urmă , decât un agregat de întrebări?
Și totuși, dacă ar fi să se termine totul brusc mâine și să îi zic pa Lumii celei mari, oare câți cititori mi-ar aduce o floare la mormânt sau câți s-ar ușura cu un jet gălbui și cald pe pământul care m-a înghițit.

Uneori, merită să te întrebi.

Tuesday, September 20, 2011

Învățături

V-ați întrebat vreodată de ce ne ia atât de mult să învățăm unele lucruri?De ce există mereu o perioadă necesară asimilării informației?Pentru mine acest proces implică un mare timp din propria viață pe care noi îl pierdem într-un mod destul de conștient.Învățăm multe și uităm tot pe atât în timp.Nu învățăm decât din acele experiențe care ne marchează, nu reținem decât 5% din ceea ce auzim, vedem sau simțim pe propria piele.
Cu câtă ușurință ne catalogăm unii pe alții ca insensibili sau ignoranți atunci când unii alegem să nu dăm importanță unor factori sau stări de fapt, sau atunci când pur și simplu dimensiunea axiologică este diferită.
Nu prea-mi place mie să fac teoria sforii aici pe blog, dar ieri, aflându-mă în autobuz, în drumul spre casă, vorbeam la telefon cu un prieten din Canada care m-a întrebat dacă sunt conștient de efectul lucrurilor pe care le învățăm și raportul lor numeric cu tipul alocat pentru asta.
Tot el mai mi-a zis să facem ca acel 5% să fie cât mai consistent, pentru că aceasta este variabila în funcție de care ne formăm cunoștințele despre lume, imaginile despre ceea ce ne înconjoară și pe baza acelui 5% ne formăm ca oameni.
Mi-aș dori să existe o metodă prin care să nu îmi mai irosesc timpul asimilând informație, pentru că acel timp este timp pierdut, asta pentru că mintea umană stochează informație într-o perioadă relativ uriașă de timp.Dacă stăm să adunăm tot timpul petrecut studiind sau învățând lucruri importante au mărunțișuri, vom afla că ne-am cheltuit o bună perioadă din viață pe un proces cognitiv de tot căcatul.
Omul este rezultatul experiențelor sale și se lasă purtat de setea inconștientă de cunoaștere.Ceea ce este în mod evident și mai frustrant este simplul fapt că nu știm la ce ne folosesc aceste informații lumești și dacă ele ne vor fi necesare undeva într-o existență post-mortem într-o lume spre care la acest moment putem doar aspira.
Na, cam așa cu asa.Mi-am dat seama între timp că mă simt deodată mai bine că am dat frâu liber acestor frământări.Nu le am cu schimbatu lumii-că mie mi se pare lumea destul de normală așa cum este ea- și cu voluntariatele pentru o viață mai bună, dar le am cu întrebările astea de-ți fut mațele și neuronii.

back to marlboros.
:)

Monday, September 12, 2011

Străin

Cu fiecare an mă simt nu neapărat mai câștigat cu ceva, mai bătrân sau mai experimentat, dar cu siguranță mă simt străin de mine, de acela care ființa cu un an înainte.
Mergeam astăzi pe stradă și am intrat într-o cafenea să comand o cafea cu lapte și cu un fel de căcat pe deasupra, nevermind.Ideea e că acum ceva veacuri, mă dădeam în vânt după asemenea delicii față de care acum nutresc o vădită ignoranță, sentiment nutrit și față de majoritatea semenilor.Dar cafeaua cu lapte mereu restabilea echilibrul așa pentru un timp.
Cineva îmi spunea acum vreo 3 ani că moartea spiritului este o moarte lentă și costisitoare.Acum îi dau dreptate: nu îmi mai găsesc cuvintele foarte ușor atunci când vreau să mă exprim, duc lipsă de inspirație și parcă tot ceea ce mă bucura în anumite momente în viață, a încetat să mă mai bucure.La ce mi-or fi folosit 3 ani la o facultate de comunicare habar n-am că tot am deficiențe când e vorba de inter-relaționat(ca să folosesc un termen mai funky) așa cu norodul.
Apreciez mereu sinceritatea oamenilor, pentru că părerile celor din jur m-au ajutat mereu să-mi formez o părere despre propria persoană.
Iubesc drumurile, scrisul, mirosul de marlboro expirat de plămânii futuți ai apropiaților, carnea de vită și drumurile, șoselele.
Cred că toate lucrurile astea de mai sus mă caracterizează la momentul actual.Na, nu știu, îmi trebuie o perioadă mai lungă de timp, vreo două luni maximum așa să văd ce-i fac la instinctul de autoconservare că trebuie reparat.
ăăă, da: mă gândesc că sunt pe drumul cel bun către pădurea cu fragi și mure.

Cred că e ok să fii așa, imun la ce se petrece în afara vieții tale.Măcar o vreme.



PS: -cu bullets:
a.vreau să plec în slovenia un week-end să stau așa în piața unui orășel de dimensiunile unei cutii de chibrituri din Nova Gorica și să mă uit la skinhezi cum trec.
b.mi-am redescoperit pasiunea pentru marlboro
c.finlandezele sunt bune <3 ix o ix o