Thursday, June 23, 2011

Acolo unde filosofia întâlnește științele exacte

De mult mi-am dorit să scriu un articol despre modul deloc subtil în care filosofia întâlnește propozițiile concise ale științelor exacte.Nu întâmplător marea majoritate a filosofilor mai mici sau mai mari, cunoscuți sau necunoscuți, din trecut sau contemporani, au cochetat și cu știința exactă.
Și nu întâmplător au ales un limbaj clar, succint, atunci când și-au expus teoriile.
Heraclit, intrigat de destinul prometeic, a indus generației sale ideea că lumea este "asemeni unui foc care după măsură se aprinde și după măsură se stinge", și că Ea, Lumea, Natura în sine, "nu a fost făurită nici de vreunul din zei, nici de vreunul din oameni", ceea ce dă o existență factică și statornică Lumii.Lumea nu a apărut deodată, dar nici nu poate fi lăsată pradă stăpânirilor omenești sau judecăților divine.
Fizica, Geografia, Chimia, Matematica, Trigonometria, au demonstrat independența materială a lumii fizice, cum că ea este condusă de o măsură abstractă ce rezidă în tot ce este material.Există o forță de convergență asupra factorilor care influențează trăinicia lumii fizice concrete(care este o sursă a adevărurilor).
Hermes Trismegistos( cel de trei ori măreț) a încercat să ferească descoperirile întreprinse de către înaintași în domeniul științei și a convertit termenii de înțelegere științifică într-o formă criptică, filosofică, dând naștere filosofiei hermetice, închisă penttru neavizați, deschisă pentru cercetători.
E interesantă discrepanța gigantică dintre cunoașterea științlor exacte și măsura în care omul modern îl percepe pe Dumnezeu Creatorul.Baruch Spinoza anunța că nu e nevoie de vreun calcul pentru a fi convinși de imanența divină, dar că prezența divinului în lume este proporțional cu materialul în care el rezidă.Așa cum spiritul este adăpostit de către un trup, Lumea întreagă are un suflu de sorginte divină car se află undeva în străfundurile ei.Științele exacte au scos la iveală, la fel ca întreaga filosofie, mereu noi interpretări, pentrru că știința evoluează, influențată fiind de înaintarea omului prin timp.Cât a descoperit Umanitatea și cât a pierdut?
Nu te poți feri de judecata divină, omniscientă și veșnic dreaptă, dar nici nu poți nesocoti teoremele algebrice sau termenii biologiei.
A încerca o cunoaștere fără știință este egală cu a încerca să-l descoperi pe Dumnezeu fără ca El să fie în tine.Știința este deopotrivă e revelatoare și relevantă pentru o viață armonioasă.Nuputem trăi în incertitudini, fără a tinde măcar spre Adevăr, dar în același timp trebuie să fim conștienți că nu putem avea acces la o cunoaștere totală.Însăși tinderea asta specific speței umane, îl apropie pe Adam-omul de Divinitate.
Thomas Mann, în Doctor Faustus, prezintă drama omului care ignoră judecățile divine și se consideră pentru o secundă stăpânul Lumii.
Și ce mic e el, omul de lut, ce pierdut e și lungă e calea lui către cunoaștere.Căci pierdut a fost și iată că prin cunoaștere dezinteresată s-a regăsit.Iată-l mort, părăsit de porniri, însă, cu un suflet viu, pentru că tocmai trecerea asta armonioasă dinspre concretul științific către deconspirarea lumii, este dumnezeirea.
Un om neînvins este acela care poate face oricând punct comun între științe și filosofie, între trup și Dumnezeu.

Sunday, June 19, 2011

Grețoșenie.

De curând am dat peste niște chestii...pe-aci prin blogosfera asta și tot răscolind și răscolind ce-mi dau dioptrille să văd?Numa bloguri de rahat.
Fără a avea pretenția că ce aștern io acilișa, frustrarea și anxietatea, ar avea notă de ceva artistic, risc să jur cu mâna pe fundiță și cu arse-ul pe oliță că mie mi s-a cam cramponat sucu gastric la ce am putut citi și viziona pe unele bloguri.
Mai nou, Uța Pamfile și cu Ina Inimioara au găsit de cuviință că twittteru nu mai e ok și au început să se răhățească prin blogosferă, vânzând ciorapi, parfumuri, handmade shit-uri sau pur și simplu dând lecții de viață.
La mine-n sat era odată, într-o vreme demult dusă, o ciocănitoare pe care nu te-ncumetai să-ți dai nici mucii și de când s-o mutat pasăre-asta la oraș mai mare, și-a tras website cu domeniu.ro(că se vrea o naționalistă, deși judecând după numeroasele posturi monografice despre diverse țări din Străinezia , n-ai zice).Să moară Țaca!
Și tot scrie ea la ea pe site că merge pe la concerte gen Bjork, Sting sau Timpuri Noi, având pretenția că mai sus citații ar fi vreo revelație underground de n-a auzit nimeni pân-acu, tot se laudă că merge la munte și la mare, dă sfaturi cum să se-mbrace ăla și-ălalaltu, deși ea arată ca o bălărie,(aspect tipic de lesbiană la 1m55 de care te lovești sâmbăta seara-n Kulturhaus sau miercurea după 18 00, la Grădina Verona), e extrem de involved în voluntariate de-astea gen "Vezi ce fac io neplătită și ce nu faci tu, fraiere!!!Bazinga!" șiiiiii ce mi-a plăcut mie cel mai mult la fata asta e că se consideră o "tânără speranță"...
Ok, am înțeles că ea se vrea o culă și c-a uitat că dădea din buric pe la-nceputu liceului pe manele, sau că se-mbrăca de la en gros prin generală, but still, stop giving pieces of advice, biatch!!
Now rili.
Din cauza unei maimuțoaice ca asta mi-am vărsat cafeaua pe mine fără să vreau și-a trebuit să-mi bag pantalonii la spălat.Am mai consumat și detergent.Fuck that.
Mă-ntreb acuma pe cine ar interesa ce scrie una ca aia sau cine ar dori să citească recenzii făcute de Sulănica după ce a lăsat din mână cartea cu rețete ca la mama-n bătătură și s-a apucat de Kurt Vonnegut și de Ryu Murakami.Mori, fă!
Despre fenomenul acesta amplu al voluntariatul am mai discutat noi și în alte rânduri, dar devine deranjant de penibil să faci din asta o carte de vizită.E ca și când ți-ai trece grosimea și lungimea membrului în cv(citit siviu) sau adâncimea vaginală, deși asemenea detalii pot fi destul de relevante la angajare în multe orașe din provincie mai mici sau mai mari.
Numa dărâmături și zguri din astea populează blogosfera de la un timp și ce este revoltător e faptul că numărul lor sporește ca râi canină.Nu îmi doresc ca blogosfera să aducă încet-încet a haifaiv.Că e de maro p-ormă.
Altele au bloguri cu poze făcute la cafenele sau cu țoale azvârlite pe pat și la tag pun branduri.
Se duce lumea de râpă.Curând.
Ai că mi s-a făcut greață.Mă duc până la frigider să storc o lămâie.

Wednesday, June 1, 2011

Ți multu ni-esti greu, somnu nu mi ia

Nu știu dacă fericirea vine mai concret reprezentată către cei care o caută sau îi ia pe neașteptate pe cei care și-au întors fața de la ea, din motive pe care nu și le amintesc.
Greul vieții este cel care îți definește calea prin viață, greul nopților și greul zilelor, geul sclavilor și greul stăpânilor.
Cândva am întrebat-o pe mama dacă voi ajunge vreodată să văd lumea.Și ea mi-a spus că dacă muncesc îndeajuns, voi vedea lumea cea mare cu bune și rele, voi fi dezamăgit de oameni și voi ajunge să-i iubesc atunci când ei fi-vor înfrânți.

Vreau să văd lumea cea mare!Vreau să merg în lume!Vreau să văd lumea mare!striga cât îl ținea gura, Copilul din mine.Azi, mergând printre morminte, am scuipat pe mormântul lui.

-De ce ai vrut să vezi Lumea cea mare, Copile?De ce ai fugit de-acasă?

Nu am primit niciun răspuns.Am văzut câteva ciori într-un tei și am auzit tufișurile foșnind.O turturea clocea un ou.M-am întors cu spatele la mormântul Copilului și am pornit mai departe frecând o monedă în mâna dreaptă.Ce lumină și ce necunoscut se căsca în fața mea.

Nu căutam răspunsuri.Le aveam în buzunar.Acum mă aflam în Lume, așa cum i-a fost dorința obrăznicăturii de Copil, care zace acum în pământ.A vrut să vadă Lumea.
Ce drum lung e până departe, câte sunt de făcut, ce dorință de a străbate lumea m-a apucat.Lumea e în centrul orașului în care trăiesc.Lumea mi-a bătut la poartă.Și eu am poftit Lumea în casa mea.
Și am petrecut până în zori de zi.


A fost atâta chiu şi cânt
Cum nu s-a pomenit cuvânt!
Şi soarele mirat sta-n loc,
Că l-a ajuns şi-acest noroc,
Să vadă el atâta joc
P-acest pământ!

Iar pământul noii Lumi mi-a băut sângele și m-a îngenuncheat și mi-a pus un măr roșu în palmă și mi-a arătat cursul vieții.Și ce departe e departele de care nu eram conștient în vremea cea demult uitată, de care nici bătrânii nu-și mai amintesc.