Sunday, June 24, 2012

Domle' îmi dai și mie cafeau-aia odată sau ce faci?

Acum vreo 5 ani rețin că eram undeva prin Ungaria, între Gyor și Viena, mai precis în mijlocul unei pustietăți.Peisaj monoton, nestrăbătut, lin.Puszta, cu alte cuvinte, sau câmpie sălbatică cum îi spun oamenii locului.Era noapte, trecut bine de ora 2 și era super mega frig.Simțeai hainele cum se lipesc de tine și cum frigul nopții îți intra în oase încet. Mașina oprise la un telepass din ăla de unde-ți poți cumpăra Haribo și apă Evian sau Voslauer de-aia cu aromă de fructe la extra preț.În noaptea aia însă țin minte că tot ce îmi doream era o cafea caldă pentru a mă mai revigora și rețin cu acuratețe că nenea ungur de la cafenea de-abia înțelegea engleză și deși mereu am urât să gesticulez, la acel moment a trebuit să o fac..Îi tot spuneam eu că de fapt eu crăp de frig și că aș dori foarte mult o cafea, știi...ca să nu deger.S-ar fi oferit el să-mi încălzească coaiele?Nu cred. În final am primit mult dorita cafea și am ieșit din telepass.M-am așezat la vreo câțiva zeci de metri pe iarba plină de rouă.Purtam pantaloni scurți și șlapi.Nu speram să fie atât de frig totuși la latitudinea respectivă pe la începutul lui septembrie.Începeam să simt dorul căldurii din Italia.Dorul pastelor și dorul de limoncello, hehe În acea noapte însă mi-am înfășurat hanoracul gros cu glugă în juru-mi și am început să privesc cerul.Era o noapte super rece, nesperat de rece și după câteva minute bune petrecute în afara mașinii deja intrasem într-o stare din aia în care plăcerea se îmbină cu discomfortul creat de temperatura scăzută.Nu cred că erau mai mult de 6 grade oricum. Privind spre cer, vedeam stelele.Păreau departe, sus în înălțimi și preț de câteva secunde am simțit răceala lor.Îmi sorbeam cafeaua fierbinte rezemat de rucsac, stând pe iarba aceea semi udă nerealizând că de fapt era târziu, că de fapt undeva în niște orașe din apropiere oamenii normali dormeau fără să le pese de frig. În acea noapte însă m-am bucurat de frig.De fiecare pișcătură și de fiecare încrețire a pielii în raport cu frigul. Am stat acolo poate vreo douăzeci de minute, bucurându-mă de cafeaua caldă și de aburul ei până când am plecat mai departe către locul ăla în care orizontul devenea roșiatic, semn că soarele avea să răsară.Mirosul cafelei a persistat mult timp însă în nările și în mintea mea mult timp după plecarea din acea pustietate. Am uitat să mai privesc spre cer. Poate pentru că în colțul meu de lume cerul este mereu acoperit de nori.

Monday, April 23, 2012

Laudă pământului

Nu mi-e somn.Am renunțat să lupt cu insomnia în momentul în care am început să conștientizez că mai presus de toate stă sentimentul cu care rămâi după o noapte de nesomn, durerea din oase, uitarea dorințelor.Devii mult mai important pentru tine însuți decât orice alt mărunțiș.Același moment uluitor în care renunți să îl mai consulți pe Freud când visezi ceva ciudat.Visele devin din ce în ce mai scumpe în ziua de azi și puțin și le permit. Am renunțat la pastile în clipa în care am descoperit fericirea trecătoare a ușurinței cu care te așezi pe iarbă, pe pământul ud, te uiți către norii negri de deasupra ta și simți cum somnul vine.Acum un an și ceva m-am trezit cu o gâscă sălbatică la capul meu și nu am cuvnte să descriu panica ce m-a cuprins când i-am văzut ciocul orientat către mutra-mi.(am oroare de gâște și de rațe deopotrivă, e o ciudățenie da asta e, n-ai ce să-mi faci și-n plus cic-ar mai fi niște zeci de mii de cetățeni în situația mea, ceea ce, iată-mi face deodată somnul mai liniștit). Azi nu mai am chef să adorm prin gări sau prin ploi.Azi am chef să mănânc mult, să ascult Agalloch până la extenuare, să stau așa vreme pierdută și să îmi apropii depărtările și amintirile și cărările. Dă-l dreq de xanax și de lexotatrin, ce atâta cheltuială, ce atâta umblat joia pe la farmacii?Unde mai pui privirea iscoditoare a domnișoarei farmaciste care te va disprețui mereu pentru condiția ta mizeră.Farmacistele nu au inimă.Nu poți pretinde compasiune nici dacă le babardești preț de câteva ceasuri.Candelele alea cu lavandă de la glade îs de 1000 de ori mai bune când vine vorba de adus somnul la ore prielnice.Și mereu îți vor zâmbi dimineața in colțul lor umbros. Și am atâtea pe cap, futu-i. Anyhow, bfn. A. ps: iar asta-i așa mai de luni de dup-amiază.v-am lăsat http://youtu.be/FzZs0nDBKLE

Tuesday, April 10, 2012

Bucuria cea mai mare

Iar m-am înconjurat de cărți.

Suspicious.

Mă simt exact ca în clasa a 11 a sau a 12 a când mă pregăteam intens ba pentru naționala de filosofie, ba pentru cea de geografie.Pe o parte a patului stăteau cărțile de geografie și științe naturale, caietele cu notițe luate temeinic și hărțile mute care-mi vorbeau de la sine iar pe cealaltă parte stăteau adunate piramidal cărțile și tratatele de filosofie.Dormeam 4-5 ore pe noapte și nu dovedeam să citesc ba dintr-o carte ba din cealaltă carte, aveam creioane foarte bine ascuțite și-mi subliniam ce îmi plăcea.La sfârșitul zilei mai treceam o dată prin tot și apoi preț de două minute îmi reproșam cu privire la capitolele pe care nu m-am axat deloc.

Astăzi am simțit cumva că toate acele cărți de filosofie îmi ziceau răspicat din pat unde le trântisem lipsit de orice sentiment: "De ce ne-ai uitat?"
My heart melted in that very second and then...
Tot învățând pentru examene cu etuziasm, am ajuns la concluzia că mie chiar îmi place ceea ce fac și că undeva într-un viitor apropiat sper eu, tot efortul meu va culmina în ceva fabulos.

Mâine mă voi duce iar la librărie să îmi mai cumpăr o carte faină.

Mă simt bine astăzi.Mă simt eu.

Monday, April 9, 2012

Hai, că nu te mănânc!!

Mă gândeam eu așa că tare bine ar fi să dau de o individă în prezența căreia să pretind că sunt un novice și s-o las pe ea să se dea mare și să-mi dea lecții de viață ca orice femeie trecută prin viață.
Dar ceva parcă n-ar fi în regulă, parcă n-aș fi eu, adică să las așa o individă să îmi cosume timpul șsă îmi fută nervii cu excesele ei de feministă tardivă.Și dacă nu e bună la pat?Și dacă e din aia care mă obligă să mănânc ce gătește ea?Și dacă își pune bani pe cartelă numa ca să verifice ce fac îm momentul de grație X?Helllll nooooo!
"No great loss!"cum ar fi zis un personaj pe numele său Irma Lafayette din The Stand a lui Stephen King.
Și totuși mă gândesc că unele femei îs făcute să fie bune în pat, în timp ce altele îs bune la dat din gură chestii faine care te lasă cu gura căscată preț de câteva secunde.Mai rar să găsești pe una care să nu te plitisească, dar să fie și superbună la așternut de numa mamă mamă.LOL
Femeile românce în general nu văd mai departe de ograda lor și de multe ori TIND să încurce borcanele crezând că dacă le fuți de două trei ori, gata vrei neapărat și o relație.
Femeia româncă nu știe să fie curvă decât la începutul unei relații, ca mai apoi odată cu trecerea timpului să se facă fată de casă, decedând treptat în monotonia impusă de condiția femeii familiste/de carieră, care sub apanajul carierei sau al noii familii, nu mai este capabilă să incite sau să își inspire partenerul.
Da oricum am zis papașivoiebună conaționalelor și asta de ceva ani, atunci când mi-am dat seama că mentalitatea e de fapt cea care claustrează pe românca noastră de restul lumii.

"E o generalizare misogină", or să sară numai decât cu gura cititoarele, dar stați liniștite fetelor, ȘTIU că sunt și câteva dintre voi mai diferite de turmă, dar în esență 99% sunt după descrierea făcută de mine.
Și oricum cu câteva sute de individe ieșite din turma câtorva milioane bune, nu se creează niciun alizeu postmodern.
Și totuși, dac-ar fi așa...reducând la absurd ecuația, aș invita o Mărie sau o Ileană de-asta autentică, aș lăsa-o să mă inițieze
cum știe ea mai bine, i-aș lăsa ei cuvântul cel dintâi, sfaturile cele mai bune, asta ca să-i arat că nu sunt ca CEILALȚI, aș lăsa-o să-mi gătească borhoturile ei ca mai apoi să-i zic: Hai, că nu te mănânc!Vino aci-n pat.

Dimineață, oricum nu aș mai fi acolo lângă ea.Asta pentru că toți suntem o adunătură odioasă de misogini, de mitocani, de prost crescuți și de porci proaspăt ieșiți din cocină.
Groh!Groh!

Saturday, March 17, 2012

Mie-mi place Stephen King mai mult decât să mă fut

Fact: mie chiar îmi place Stephen King.Șisăvăzicșidece!Mă sună acu 2 seri pe la 3 jumate dimineața o fostă fb cu care mă mai dădeam în bărci așa ocazional anul trecut.

Da?
Hai până la mine că sunt singură acasă și n-am ....(lol, oricum erai sigură acasă pentru că LOCUIEȘTI SINGURĂ)---știți, pe mine mă cam ia durerea de cap de la cretinismele astea gen hai să căuăm un pretext ca să obținem pulă.Mereu mi s-au părut lesbienele niște femei cinstite și așa cu o oarecare coloană vertebrală, față de tipele hetero care mereu se-ascund în spatele unor pretexte(de cele mai multe ori de căcat). Dacă ești cumva bisexuală și citești postu ăsta ești safe.

Bine, ea femeia asta de m-a sunat, e ok așa ea ca om, predă astrofizică aicea la noi la universitate, are 24 de ani, e cochetă, elegantă, ai ce discuta cu ea, are și bani.E-n regulă fata, nu asta ar fi problema, da uneori își mai dă în petec și începe cu clișeisme de-astea care de cele mai multe ori nu mă impresionează, da ce-am zis...hai să fac o pauză de la Bag of bones, cartea pe care tocmai o REîncepusem, și-am zis hai n-o fi crimă dacă întrerup puțin.

Îmi iau o haină mai groasă, hanorcceva pe mine ies la 4 dimineața din casă, frig frig, mi se lipiseră boxerii de cojones și sentimentu era destul de aiurea că-mi venea să mă scarpin pe stradă dar pentru că eu sunt un domn chiar și la 4 dimineața pe o stradă pustie, nu mi-am permis așa că am sărit un gard ca de 70 de centimetri și cu un gest vitejesc m-am ascuns după un stejar ca să mă scarpin.La 5 metri de mine, o mâță hoinară se uita nedumerită.

Îi zic: Marș, fă de-aci, am treabă ceteuiți, tu n-ai?

Pe urmă mi-am dat seama că n-avea.


Îmfine, ajung la respectiva, bunăbună, trecând peste accentu ei polonez care mă seacă haide la o cafea.I-am zis că nu beau că stau nașpa cu corazonu, dacă nu hai la o cafea atuncea haiînpat.

Fata era pregătită, spălată parfumată toate alea, na ca orice corporatistă care se respectă și care avea chef și de discuții post intercourse.În căcat, vreau și io 21 de mii de lire salariu pe an.
Încep treaba și dă-i și dă-i da după vreo 10 minute îi zic: auzi știi ceva, io termin în seara asta mai repede că am lăsat pe noptieră Bag of bones!!!
Ea cumcecare?

Până să-și dea seama cum stă treaba, eu deja terminasem ce-aveam de făcut, ea nu ajunsese la orgasm.LOL, so selfish of me ain't it?

Îi zic panevedemmâinelaocafea!Știam că mâine cheamă ea pe altu în orice caz ca să o rezolve, da cu un sentiment de bucurie am plecat de la ea, și anume acela că ajung repede acasă să-mi termin cartea și cum am ajuns preț de 8 ore asta am făcut.

M-a sunat a doua zi adică ieri să-mi spună că ar vrea să ne vedem iar.În altă zi.

Doamne, am nevoie de ajutor, cineva să-mi fac un test Rorschach asap!!

Gata, io plec la mare.

Friday, February 24, 2012

"Românii au malarie "

Hai coae, cum e posibil așa ceva?Ejnebun?Mă hotărăsc și eu după secole de ignoranță să mai văd care e treaba pe la românica, cine ce mai face că tot am citit articole despre valul de frig și despre nămeții uriași care-au acoperi satele-alea odioase de prin sudul glorios al țării și ce-mi zic: Ia stai să mai citim și noi, mai una alta.
Decid să accesez un site de știri mai de doamne-ajută și fac un click isteric pe linkul site-ului PRO TV/știri. Eh, în momentul ăla, s-a terminat lumea pentru mine, a picat cerul cu tot cu strat de ozon peste mine.
Păi bine, prietene, vrea și cetățeanul din diaspora(moa, ce urât sună cuvântu ăsta, DIASPORA, așa sec, sovietic)-adică io-să se mai informeze, să mai fie ținut la curent cu una, cu alta, cu cine se mi naște, cine mai moare, și când colo văd o sumedenie de articole în legătură cu treaba aia scârboasă...Românii au malarie sau Românii au izmene.
Hai frate, las-o dreacu, în loc să mă lași și pe mine să am acces decent la informație, să aflu și eu chestii trestii după ani de zile, să mă conectez și eu ca tot omu la realitatea de sezon...primesc numa bălării în schimb.
Deci îmi umpli două pagini numa cu "CE A ZIS/CE FAȚĂ A FĂCUT" nu știu ce prezentator când a dansat una samba sau ce moacă a făcut nu știu ce mimoză când a interpretat unu' nu știu ce piesă în cadrul nu știu cărui concurs la modă.
Prietene, niciun site care se respectă din lumea asta nu trântește bălăriile-alea în defavoarea unor știri de ultimă oră. Alo, trezirea!Decență mai există?Dar simț comun?Dar etică jurnalistică?Lasă dreacu marketingu și cu CE SE CERE.
Mi se rupe.
E lume care a murit acoperită de zăpadă, oameni sinistrați la care nu a mai ajuns nimeni, oameni fără acces la apă potabilă și tu, televiziune care spui că te respecți, îmi trântești articole despre CE FAȚĂ A FĂCUT X când i-a văzut curu lu Z?

De-acuma-ncolo nu-mi mai fac procese de conștiință în legătură cu ignoranța mea față de mass media și în mod special față de media românească. Nu am pierdut nimic.
Cel puțin așa îmi place să cred.

Monday, January 30, 2012

Drama "oraselor-sate"

Na, am zis ca o sa scriu despre treaba asta odioasa orice-ar fi.Tot am cautat niste motivatie zilele astea si-am zis: "Domle' una si cu una fac doo, eu tre' sa-mi vars ofu neaparat in legatura cu orasele mici ale patriei, ca numai denumirea lor insasi mi se pare strigatoare la cer"

Cu totii am trecut macar o data printr-o localitate cu doua sau trei scari de bloc, inconjurate complet de case in curtile carora localnicii(orasenii) cresc vite, porci, cai, pasari, iepuri si alte oratanii. Uneori, de la caz la caz, cum iesi din scara blocului dai de camp si de un minunat lan de floarea soarelui sau de porumb, prin care vara mai zaresti cate-o orasanca, doua, la sapa, "cum is femeile".(nu e de mirare ca in scarile blocurilor se aduna soareci)

Orasele astea isi trag lunga lor istorie seculara din negura evului comunist, cand oricarei comune mai mari cu potential agricol sau forestier i se atasa imediat un combinat, o fabrica de ace brice si alte chestii ori un C.A.P. sau o fabrica de conserve unde toate femeile din sat puteau fi angajate, facand trecerea de la traditionala sapa-care curand avea sa devina un hobby de week-end in aer curat- la decapatul ardeilor grasi sau la spalatul muraturilor.
Potentialul economic al comunei crescand, normal ca orgoliul socialist a simtit mereu nevoia de a construi ceva edificator in cinstea progresului catre civilizatie si modernitate, si anume blocuri gri de 3 sau 4 etaje, pe partea cealalta a strazii pe care se afla de obicei si C.A.P. ul sau fabrica de conserve, ca atunci cand deschizi geamul dimineata sa poti da de mirifica priveliste impusa de propriul loc de munca ce avea sa-ti marcheze de-a pururi conditia-din om la sapa devenai automat orasean cu acte-n regula care munceste la combinat sau "la conserve".
De-a lungul sutelor de ani, satenii au inceput sa isi formeze o falsa identitate despre sine, si anume...aceea ca ei, ca sa vezi, ar fi oraseni si ca mai mult (idee dezvoltata prin anii 90) spatiile in care locuiesc poarta denumirea de "spatii urbane".


Desigur ca multi dintre voi probabil vor incepe acum enunturi care contin inevitabil structura cabalistica "tuzgatu", daaaaaar la randu-mi, provin dintr-un oras-sat, asa ca stiu ce rahat mananc iar asta nu ma impiedica sub nicio forma sa sanctionez aceasta unitate administrativ-teritoriala absolut inutila pe harta tarii.

Majoritatea acestor "medii urbane" despre care vorbesc sunt raspandite in general in afara arcului carpatin, in principal in zonele de campie si dealuri joase, unde dintotdeauna agricultura a proliferat.
Printre acestea amintim: Ianca, Insuratei, Faurei, Macin, Medgidia, Corabia, Mizil, Roznov, Tecuci, Marasesti, Brazi, Titu, Bascov, Calarasi, Adjud, Slobozia, Urziceni, Fetesti, Caracal, Slatina, Alexandria, Rosiorii de Vede, Pogoanele, Ramnicu Sarat, Buftea, Pascani, Targu Bujor, Babadag, Petrosani, Vulcan, Tandarei.

Orice imagine de pe google cred ca ar fi destul de folositoare spre o mai buna lamurire in ceea ce priveste maiestuoasa infatisare pe care aceste "spatii urbane" o au in comun. Ori de cate ori v-ati deplasat cu trenul prin sudul sau estul patriei, ati putut observa acele stationari absolut inutile si de-a dreptul enervante in tot felul de "noduri" de cale ferata ori "halte", remarcand peroanele acelea dezastruoase si lumea fina care se da jos de obicei la aceste statii, de obicei cu sacosi pline de merinde, legume, fructe, carnuri, pasari vii, etc...
De remarcat ar fi si acele case din caramida rosie comunista din care mai iese uneori cate o tanti cu moaca de betivanca-ce pare ca tocmai si-a terminat etanolu dat prin paine sau vodka Polar or Tanita- sau un nene cu obraji rosii, burta la inaintare cu cate un steag jegos in mana dreapta pe care il fultura de zor inainte de a stationa trenul.
Niciodata nu am putut intelege ce hram poarta oamenii aia si de ce pana mea nu se demoleaza cocioabele alea de "case cefere".
Odios.
Bineinteles ca oriunde ne-am afla exista si oameni de calitate.La randul meu cunosc din fericire foarte multe persoane capabile care provin sau locuiesc in astfel de "spatii urbane", insa ceea ce incerc sa spun este ca o zambila nu a adus niciodata primavara.
Un prieten imi povestea acum cateva saptamani despre o cafea pe care a avut nenorocul sa o bea la o cafenea din gara "orasului" Faurei, unde pe pereti erau prezente inca scene din perioada de gratie comunista, scene agrare reprezentand culesul porumbului sau scene in care pionierii erau reprezentati ca model al patriei.
De obicei, infrastructural vorbind, cand intri intr-un astfel de "spatiu urban", devine foarte greu sa iti dai seama cam pe unde este centrul, iar "centrul administrativ" apare de obicei conturat in zona celor cateva blocuri, unde se manifesta si "viata orasului" de altfel. Tot pe-acolo e de obicei si discoteca, barul de zi, un magazin mixt sau mai multe, depinde de la caz la caz si bineinteles liceul de profil tehnic sau dispensarul.
O mica parte din populatia acestor spatii urbane ajunge prin orase mai mari de obicei, iar odata cu aceasta migratie catre zonele cu adevarat urbanizate, se creeaza o confuzie incet, incet in legatura cu originea sau locul de provenienta.
De exemplu, de cate ori ati intrebat pe cineva din Urziceni, Slobozia sau Corabia ori Pogoanele "De unde esti?", ce v-a raspuns?
In 95% din cazuri, vi se raspunde transant: "De undeva de langa Bucuresti", asa cum si cineva din Medgidia poate fi "de langa Constanta" sau cineva din Pascani poate fi " de langa Iasi", chiar daca de multe ori petreci cu masina mai mult de o ora pe sosele vai de mama lor atunci cand vrei sa ajungi dintr-un oras mai mare "de langa" intr-unul din aceste "orase-sate".(foste sate, scuze)
Aici cred ca intervine mereu acea drama si acea prapastie adanca din care fostul locuitor al acestor minunate "spatii urbane" nu mai poate iesi.El nu mai retine de unde a plecat si cumva, simte necesitatea vadita de a se raporta la orasele mai mari de care se va agata ca o musca verde pe o balega de cal.Aici cred ca intervine elementul dramatic al acestui segment de populatie care traieste in confuzie/sau poate isi doreste sa ne induca pe noi, astilalti in eroare, sa ne faca sa credem ca, iata, intr-adevar, ei cei batuti de soarta nu isi mai amintesc de unde sunt.

Bineinteles, ca exista si orase mici in tara asta care arata frumos, placut ochiului si care au acea demnitate si dimensiune culturala pe care orice spatiu cu adevarat urban ar trebui sa il aiba.
Aici amintim: Sighisoara, Medias, Dej, Sulina, Curtea de Arges, Targu Lapus, Sinaia, Busteni, Cozia, Fagaras, Rasnov etc.
Dar sa ma scuzati rogu-va, mi-a fost imposibil mereu si intotdeauna imi va fi, sa pot concepe alaturarea aia grotesca de lanuri de porumb si floarea soarelui cu blocurile gri.

Satul va ramane sat, porumbul va fi porumb iar ce-i urban, urban va fi.

Hai ca ma dor si degetele de la tehnoredactat.

Fuckthatshit.

Tuesday, January 24, 2012

Atâta sacrificiu pentru o casă, domle

M-am decis.După ce termin facultatea fac un credit și mă duc în Transilvania în județul Sibiu și-mi cumpăr o casă bătrânească.Punct.La 25 de ani!
Fie ce-o fi.Au trecut 3 ani de când trăiesc cu dorul de a avea casa mea acolo între munți, departe de lume și de probleme, departe de clișee și de formalități, departe de colegi de muncă și de corporație, acolo departe unde aerul e curat, legumele sunt gustoase, laptele e gras, iar oamenii parcă știu să fie oameni.Cât vor mai ști.
Mereu am avut convingerea despre oamenii de acolo de sus de la munte că au sufletul mai deschis, mai puțin măcinat de mărunțișurile vieții cotidiene și parcă-s mai îndreptați către muncă, decât oricare alții.
Acolo, între munți o să mă duc de Sărbători să beau o cană cu vin fiert îmbibat de cuișoare și să deschid fereastra la bucătărie și să simt aerul rece cum intră în casă.
Să miroasă a animale și a căpițe de fân și a oi și a munte.Să am colaci pe masă și cârnați crud-uscați, un pat mare bătrânesc în care să stau, iar peretele drept al camerei mele să am o bibliotecă din lemn imensă care să cuprindă toate cărțile dragi sufletului meu.
În bucătărie să am un frigider mare plin cu bunătăți pe care să se afle mereu un televizor mic tip sport pe care ori de câte ori îl deschizi să dai de emisiuni random la care oamenii de la țară în general se uită captivați.La fereastra cu perdele de Pașcani va sta veșnic o pisică din vecini închiriată pe perioada vacanței, care va mânca la asă cu mine și va pofti și-n pat de va binevoi.
Da, e o ciudățenie mare, dar pisica va trebui să facă parte din peisaj din când în când, că așa este de sărbători.
Voi privi muntele și pădurea zi lumină și noaptea voi asculta radio în timp ce îmi chem vecini să-mi povestească de-ale lor.Mă voi simți inspirat atunci.Voi scrie.
Dar niciodată nu voi scrie despre cât de sinuosă s-a dovedit a fi calea către realizarea acestui vis.
Câteva săptămâni pe an mă voi rupe de lumea în care trăiesc, lumea perfectă guvernată de legi, în care nu există lipsuri și deznădejdi și voi pleca urechea mai mult către cei care trăiesc mai aproape de natură, mai simplu și mai curat.
Acolo o să mă simt mereu acasă.Preț de câteva săptămâni.
Iar pentru asta cred că se merită tot sacrificiul din lume, toate nopțile nedormite și trezitul dimineața și mersul la facultate și umblatul prin frig sau ploaie sau ceață care îți intră la oase.Pentru că pentru două săptămâni din an mă voi afla acolo în lumea veche și neschimbată din care cel puțin spiritual fac uneori parte.
Iar ori de câte ori uneori-ul devine mai stringent, parcă tot ce e în jurul tău te împinge să mergi spre împlinirea dorinței.
Și totuși, oare se merită atâta trudă pentru o casă pe care la urmaurmelor nu o iei cu tine pe lumea ailaltă?Eu zic că da.

Monday, January 23, 2012

Oameni de-ăștia am mai văzut eu odată...

First come the days of the plague.Then come the deams.Dreams that warn of the coming of the dark man.The apostate of Death, his worn-down boot heels tramping the night roads...(S.King, "The Stand")

Odată ce visele se duc, unul câte unul fără să îți dai seama, observi mai apoi că rămâi cu latura pragmatică de care nu erai foarte conștient înainte, latură care te va împinge să îți construiești propria carieră și când spun carieră nu mă refer la raportarea la niște jumătăți de măsură.Nu încerc să spun că totul îți va fi oferit pe tavă.
Ieri am avut un seminar de grup susținut de tutorele de-aici de la facultate și după ce s-a terminat seminarul respectiv, omu iese la o țigară și printre altele mă întreabă:

-De ce ești atât de implicat în zona asta a carierei?

A fost o întrebare aparent banală, simplă.Răspunsul meu aveasă vină după 30 de secunde de blocaj în care nu am știut ce să-i răspund.

-Pentru că asta mă motivează.

Răspunsul interior a fost cu totul altul și pe drumul spre casă nenorocitul răspuns, în toată veridicitatea lui a început să urce din stomac până în zona esofagului, tinzând parcă să iasă afară.

Răspunsul era de fapt: Pentru că atât mi-a mai rămas

Acum două săptămâni eram în Londra în metrou undeva între St. Pancras și King's Cross, mă grăbeam să prind trenul să mă ducă la mine-aici la țară.Și tot holbându-mă la mixul ăla ciudat de oameni proveniți din enșpe sute de categorii sociale și culturale, văd un grup de oameni undeva în jurul vârstei de 30 de ani care stăteau pe scaun cu câte un ziar în mână.Erau îmbrăcați office, lucru care m-a dus cu gândul la faptul că ar putea lucra la un birou și se distingeau net față de restul oamenilor din metrou atât prin ținută cât și prin atitudine.
Erau ceva indivizi înghițiți de-o corporație acu mai mulți ani care acum își pierdeau privirea între paginile unui tabloid, stând unul lângă altul ca o mică sectă în care adepții se asigură că nu se despart unul de celălalt.Se vedea că nu duc grija zilei de mâine, că au o siguranță financiară și că cel puțin profesional erau împliniți.au poate așa mi i-am imaginat eu, la ora 11 noaptea, adăugând și o doză de stres ca nu cumva să pierd trenul.
Ieșind din metrou și intrând imediat în gara uriașă de la King's Cross îmi adusesem aminte că mai văzusem și anul trecut astfel de oameni, în Stockholm, pe una din străduțele din Sodermalm, în fața unei cafenele.
Și atunci mă încercase același sentiment de nulitate, nemernicia de a te simți mic în fața celor împliniți profesional, care sunt acolo sus și care privesc către cei care vor să ajungă ca ei uneori cu dispreț, alteori cu admirație.
Și totuși, gândesc că de moment ce tot ce mi-a mai rămas e cariera, tot ceea ce atrage ea cu sine se va materializa în ceva mult mai concret curând.
Sunt zile în care uit cine sunt și sunt zile în care simt cum cresc.Nu spiritual, ci profesional.Acum doi trei ani nu simțeam lucrul ăsta.Erau alte multe mărunțișuri care mă bucurau dar care la vremea potrivită nu erau deloc mărunțișuri.
Mi-aș dori să scriu mai des.Mi-aș dori să pot aloca mai mult timp scrisului și să mă pot exprima mai liber și mult mai literar în propria mea limbă, să am fluența cognitivă și literară pe care o aveam acum doi ani.
Mi-a luat peste jumătate de oră să scriu amărâtul ăsta de post.Nu-mi place deloc cum sună.Deloc.
Dezamăgitor.
Încet, încet o să pierd și ușurința de a mă exprima în propria limbă.
E de căcat, știu.

Tuesday, January 3, 2012

Asasiasa




















Ce cacat.N-am diacritice la momentul asta da' oricum nu-i un capat de tara.Desi e frustrant.
Ma gandeam ieri ca e cumva obositor sa incerci sa stergi amintirile.De ce sa le stergi?Lasa-le acolo ca nu-ti cer de mancare si chiar daca ti-ar cere, nu este o crima.Candva te-au reprezentat ca om si tu acum ce faci?
De ce sa le stergi?Pentru ce?Bucura-te pentru ceea ce ai fost, pentru ceea ce esti acum si pentru ceea ce vei fi maine sau peste niste ani.
Candva as fi dat oricat sa le sterg (ca sa nu zic "sa le dau delete like forever), m-as fi bagat in tot felu' de calatorii de-astea care puteau dura saptamani si care m-ar fi purtat prin tot felul de coclauri unde as fi intalnit oameni si oameni...dar azi mi-am dat seama ca stersul amintirilor e de domeniul trecutului.Nu ne face mai buni sau mai rai.
Nu mi-ar aduce nimic bun dar nici ceva rau.
Nu le-as mai sterge pentru nimic in lume.Le-as lasa sa fie acolo.
Ca deh, asa e cu trecutul.Ramane colorat, de neschimbat si...cum mai e trecutul...mai de doamne-ajut-asa, poate e ca noi insine...intr-un moment dat al vietii.



Intrinsec.



*Acum mi-am dat seama ca a trecut mai bine de un an de cand nu am mai atasat un cantec vreunuia dintre posturi.