I wish i was born in Salt Lake City

Hm...poate va intrebati ce ma framanta sau ce nu imi da pace de mult timp.Poate se intreaba lumea de ce fumez tigara dupa tigara cateodata cand aparent nu am ce face sau cand evadez din acest oras prea expirat...incotro imi alearga armasarii mintii care nu cunosc nici sa nici capastru....
Ei bine, se gandeste si Alexandros la tot ceea ce se gandeste orice barbat aflat aproape de inevitabila varsta de 20 de ani, cand esti prea tanar sa iei viata in piept dar parca prea batran sa iti mai permiti luxul adolescentei tarzii cand lumea era a ta.Afli de fapt deodata ca lumea ta devine inevitabil lumea tuturor, lume in care daca vrei sa traiesti trebuie sa participi, asa cum participa spiritul la lumea Ideilor platonice, si asa cum si ele sufera acel "travaliu" spre "locul inteligibilului", asa si fiinta umana se zbate in mocirla imputita a necunoscutului atunci cand nu stie ca va fi devorat de neant.
Da, nenorocitul ala de neant care se ascunde dupa o perdea jegoasa, dupa care sta scris mare cu marker rosu 20.Si iti vine sa iti zici:"Sunt oare batran?Sunt tanar inca?Si daca as fi batran care imi este rostul?Cu cine sa imi impart viata asta si asa cam fara rost, in care ziua incepe cu cafeaua de dimineata, desi nu beau cafea si se termina ...mereu cand esti epuizat de energie, poate peste doua zile..." Si mai sta baiatul asta cam derutat si se intreaba:"Care este rostul meu?Pot spera si la altceva decat am pana acum?"Dar raspunsul nu vine de niciunde...nici daca ar fuma niste iarba din aia ieftina rau...tot nu ar aparea niciun raspuns care sa ii zdruncine credinta care l-a inconjurat de atata amar de vreme.Dar, in noptile lungi in care ma framant, sau in zilele in care merg la sala si alerg cu limba scoasa cu ochii la o Mecca ce nu vrea sa apara si ma lasa sa ma prajesc in nisip ca seicul ala cretin din "Noaptea de Decemvrie" macedonskiana...Raspunsul il caut demult, dar ca orice mister nu se arata cand vrem noi, nici chiar atunci cand ploua si lumea intreaga e a mea, sau cand mananc ciocolata mea preferata si nu o impart cu nimeni oricat de mult m-ar ruga.Dar imi place sa ma prajesc in nisipul asta miscator care este prea fierbinte si ma lasa ca un inutil amfibian din care ultima picatura de apa s-a scurs.
Mai fumez o tigara...Ei si?Ce se intampla?Absolut nimic.Aceeasi senzatie statica si de neinlocuit care absoarbe si timp si spatiu si lasa in urma ruina persoanei razvratite pe o cruce din lemn de fag in care cariile si-au facut salas de multa vreme...in bataie piezisa de vant.
Dar, stand si gandindu-ma la nesfarsit, desopar cu entuziasm noua lume in care mi-ar placea sa evadez dincolo de gratia ruginita a inchisorii in care nu simti nimic pentru nimeni mai ales cand afli ca imbatranesti, nu cu mult dar cu atat cat sa fie suficient sa constientizezi faptul ca esti batran ca vremea de razboi.Se ridica iar o intrebare in ploaia de mai in care oameni si bestii se joaca in mlastina deznadejdii:"Sunt oare pregatit de razboi?"
Si stand asa si gandindu-ma la nesfarsit, ma intreb:"Bun...zilele trec si in curand voi avea 20 de ani, blestemata varsta!Si ce voi face de aici nainte?Daca am 20 de ani voi vrea sa fiu si mai independent decat sunt si voi vrea sa am viata mea, numai a mea, si sa inot de fericire, sa obosesc si sa spun mai apoi:Mai vreeeaaau!"
Dar cum va fi posibil asta?Stau si ma intreb terminand tigara trei sferturi.Pai, va fi posibil si inca ce, numai ca va trebui sa am o alta viata si sa construiesc un nou univers si sa ucid hymera asta hulpava numita Adolescenta si sa ii arunc cadavrul in apele Uitarii, de acolo de unde...de unde nu o sa mai aiba nimeni curaj sa o mai scoata.De aceea, vreau sa incep o noua viata si sa am de toate.
Dar ce ma face fericit acum ca maine poimaine voi avea 20 de ani?Voi mai sta in ploaie, ud, privind la cerul care toarna si toarna si toarna si toarna apa plina de murdarie carnala, care aminteste de multe, de vremuri ce au fost dar nu mai sunt...si care nu vor fi niciodata, vreodata.Si spun:
"Stiu.O familie ma va face fericit.Vreau sa ma casatoresc si sa am nevasta mea si casa mea si ea sa imi faca un copil, poate la anul...dar ce va spune lumea?"Nu ma intereseaza nici macar o treime din cat ar putea sa imi pese vreodata.Si mai imi spun:"La anul ma voi insura si va fi ca la carte...va fi cea mai buna ciocolata Milka pe care am mancat-o sau pe care o voi manca vreodata" si astfel imi promit realizarea de sine.
Voi mai sta eu in ploaie sa ma uit increzator la stropii care curg din cer si se izbesc de frunte, de obraji si de tot trupul asta mizer care sta si asteapta ploaia precum asteapta impartasania de duminica dimineata, ca si cum o Judecata de Apoi ar fi inerenta urmatoarelor douazeci si patru de ore...
Si asa cum am mai spus-o, doar o familie m-ar face fericit, da, chiar mai fericit ca ploaia care curge cu imputare peste lume.Si stiti Domniile Voastre, ce simpla ar fi viata daca nu ne-am izbi de atatea prejudecati si de oameni care vin mai inainte de toate sa judece si sa distruga elanul vital, energia si acest potop biblic al sperantelor desarte in noaptea amintirilor de odinioara.
Dar nu!Ma voi insura la anul si le voi arat ca se poate, ca poti sa fii fericit chiar daca piersica asta pe jumatate putrezita numita "lume, univers" comploteaza impotriva ta ca sa te aduca astfel incat sa spui ca ea.Lumea este ca un cal de stepa neinseuat care necheaza desi este satul, si care-l rastoarna pe calaret atunci cand acesta este pregatit mai putin.Daca va fi sa ma insor ma voi face omida, cu ochi de sticla picatata care va devora carnea cea dulceaga si zemoasa a piersicii, care incetul cu incetul va inceta sa mai existe.Si va ramane doar samburele ala dur, care fusese candva, de nu mai imi amintesc...
Si daca va fi sa ma insor cu persoana pe care o astept de mult, dar inca nu a aparut, ii voi propune sa mergem in Salt Lake City.Da.Utah nu este chiar asa departe, cu toate ca imi trebuie o groaza de bani si de entuziasm ca sa pasesc cu dreptul in acel tinut uitat de lume in Muntii Stancosi...da, uitat de lume poate de cand vremea, dar prezent vesnic in mine, inca decand eram un copil ce rasfoia atlasele de geografie in cautarea de tinuturi exotice.Mi-ar placea sa traiesc in Salt Lake City, printre mormoni, in orasul ala intesat de temple in inima muntilor, in care religiozitatea si natura virgina isi dau mana intr-un acord orgiac pe care doar forte superioae acestei lumi il pot intelege.ACOLO AS FI FERICIT, INTRUCAT NIMENI NU M-AR INTREBA NICIODATA :DE CE FAC ASTA?Asa cum poate va intrebati Domniile Voastre si de aceea vreau sa pasesc in acea lume, poate la anul, poate peste trei.
Da, vreau sa ma casatoresc cat mai curand, poate chiar peste cateva luni, poate la anul.Tigara mea este pe terminate si imi vine un gand uitandu-ma pe tavanul cojit in care mucegaiul se pare ca si-a facut cu bravura loc prin varul alb si monoton ca ziua de luni:
"I wish i was born in Salt Lake City!"Termin tigara.Fumul iese pe geam, obosit ca atunci cand esti sfarsit dupa o noapte de sex.

"Fecioara Maria cu ceas la mana"

Biserica "Sf. Arhangheli" se intrezarea pe Strada Brasoveni.Chiulisem.Ei, si ce?N-avea sa se supere diriga doar pentru simplul fapt ca lipseam la o ora?!Si chiar daca avea sa se supere aveam sa ii spun zambind gratuit ca m-am dus cu Vali si cu Diana sa invatam in biblioteca, desi ma suspecta ca as fuma in "buzunar".Chiar n-aveam chef de William Hawthorne si a sa "Scarlet Letter"...eterna poveste a fecioarei stigmatizate.Ei si ce?Ma intreb eu in mod repetat desi fara sa vreau sa stiu mai mult decat stiam sau decat as fi stiut.Puteau sa mai arda acolo pe rugul din Salt Lake City toate vrajitoarele cu care nu isi implinisera fanteziile reprezentantii autoritatii spirituale locale!!!Mi-am zis:"Sunt liber sa chiulesc si vreau sa ma duc sa beau."
Ei, si neavand unde altundeva sa ma duc in micul oras de provincie, vagabondam aiurea pe strazi uitandu-ma la oameni si oamenii la mine:un roacker consumat, cu pleata slinoasa care trecea acuma prin fata unei biserici ortodoxe, fosta moschee ea la viata ei, dar pe care vointe neintelese din secolul trecut decisesera sa o transforme in lacas de ruga crestin.
Pe strada toti oamenii discutau despre acelasi si etern subiect: ce a mai fost adus nou prin Piata Mare sau prin Piata Saraca...si ce vaze "Ming" a mai adus pe la magazinele de 38 000, sau pe la magazinele de S.H. cate haine din Franta si Germania le faceau cu ochiul jegoase din vitrina pe care nu o mai stersese nimeni din illo tempore."Tentant!"imi spun eu razand in sinea mea, si trec mai departe ajungand pe Strada Regala, incercand sa inteleg de ce oare toate casele se reconditionau in culori tipatoare, menite sa arate ce progres facea orasul in timp atat de scurt.
Fara sa imi doresc ceva anume, trec mai departe si imi aprind o tigara LM...si ce bune erau LM-urile pe vremea mea...he he, ce mai vremuri.Cu alte cuvinte, ma consideram un urs polar plimbandu-se nonconformist prin jungla amazoniana, fara sa ii pese de pestii piranha, cu ochi holbati, ca la zombie care ascultau manele la greu in jurul meu,, sau la jaguarii locali care puteau sa iti faca felul daca vroiau...
Cu toate astea, roackerul cu pleata jegoasa se duce tinta spre Winmarkt "Dunarea" si incearca sa intre pe la intrarea din statie, aia de la Fornetti.Miroasea a salcam si imi placea, ca de, sunt multi salcami prin partile locale...si cu mult entuziasm dau sa intru.Dar , Stop!Ceva imi atrage atentia:un baiat ca la veo 15 ani imi intinde un brat de flori de tufanica la numai 10 000 de lei poate, poate prietenei mele de atunci i-ar fi placut...dar, eu baiat zgarcit ma uit in buzunar si imi dau seama ca nu mai aveam decat 18 ooo, exact cat sa te duci si sa te intorci cu "Zecele" din Radu Negru catre Gara si inapoi.Deci, renunt.
Totusi, nu intru in Winmarkt si atras fiind de octavele inaltate de o distinsa doamna ce purta o impunatoare broboada(stil "vintage"), ma duc spre chemarea sunetelor fara sa aflu inspre ce si de ce merg acolo.Cum traversez la "Vobis", aud:"Sacosi, sacosi, hai fetele sacosi avem.Doua la 10 000, hai doua la 10 000...", o voce care trada un trecut lugubru care cunoscuse tabacul "Carpati" si "Kim" in egala masura.Ei, ce mai vremuri...
Apropiindu-ma de persoana care vindea sacosi, ma fac foarte interesat si cu un soi de incredere si cu un zambet arborat la vedere, imi arat dintii galbeni vanzatoarei cu pricina.Mai erau de fata cativa indivizi despre care aveam eu constiinta ca o asteptau pe postarita Ilinca lunea "cand ii gasea acasa", si careia ii dadeau bacsisul de 5 000 de lei "ca era fata cumsecade si corecta si nu lua".Uitandu-ma dupa vreun pechinez prin jur, nu constat decat un maidanez, o huiduma de caine ce trece sprinten strada spre "Romarta veche", impreuna cu un grup de fete imbracate in trening roz si cu un set de bratari de aur la mana, care zanganeau atunci cand mergeau.Trecand peste acest aspect al lumii pestrite in care eu ma dezvoltam, pe acest soclu plin de provocari si de insatisfactii in egala masura, ma aplec sa analizez mai atent marfa vanduta de persoana care inca mai continua -culmea, aproape de timpanul meu, ceea ce nu era de glumit-"Hai fetele, sacosi bune avem.Sacosi, sacosi, luati doua la 10 000..."iar mantra se repeta la fiecare schimbare de cadru al perspectivei din fata ochilor acesteia.
De asemenea, observ cu cat interes examina alaturi de mine marfa o cocoana bine gatita, cu par vopsit de culoarea morcovului si cu sprancene pe care si le facea-presupun- cu "creonul".Placut impresionat de centrul de interes plastic din fata Winmarktului, ma fac si mai atent si descopar cu stupoare alaturi de sacosile de acum faimoase cu Cindy Crawford si Malboro sau cowboy-ul de la Camel, o impresionanta...Fecioara Maria.Da, ati auzit bine!O Fecioara Maria indurerata strangand in brate pruncul mai indurerata decat ar fi Madonna de la Lourdes...si asta n-ar fi fost tot.Acum urmeaza elementul "estetic" al intregii sinestezii(intrucat iti trezea toate simturile) si anume un veritabil ceas elvetian la mana dreapta, cum poarta doamnele care lucreaza la mine in cartier la Posta Nr. 7...la o tigara, un rebus si o cafea...si o multime de oameni ce vorbesc colorat in fata ghiseului.N-aveam sa uit multa vreme impresionanta imagine a Fecioarei cu ceas la mana, sau poate as fi uitat-o cat ai clipi din ochi, daca...daca....
...daca nu as fi primit recomandarea din partea aceleiasi voci inconfundabile ce trada un miros vechi de prin anii '80 de tigari "Carpati" fara filtru:
"Pe-astea le dau cu 15 000 ca este facatoare de minuni".La auzul acestor mirabile cuvinte, doamna care avea sprancene false se apropie de vanzatoare si ii cere trei bucati dintr-o lovitura:"Da-mi trei ca vreau sa iau si pentru nasa batrana si pentru cumatra ca vine maine de la Tulcea".
Ei si ca sa intelegeti cat de bine functioneaza piata acestor "marfuri rare", aduse din timpuri stravechi pe corabii luxoase din marile sudului, tin sa mentionez ca in 5 minute toate cele cateva zeci de sacosi cu Fecioara ce facea advertising ceasurilor elvetiene se epuizasera.Aveam sa descopar ca se facea si comanda la asemenea "artefacte" care erau procurate pentru ocazii speciale, fie ca avea lumea treaba la Sf. Maria sau la Sf Constantin fie ca aveau in familie o cumatrie, Lasata Secului sau vreun botez.Ei si ce faina e lumea asta a mea, cu toate celelalte fete ale ei, cate una pentru fiecare zi de post si altele pentru zilele "de dulce".
Si acum mai imi aduc aminte de imaginea Maicii Domnului cu ceas la mana, care ne arata cuvios ca "Fugit irreparabile tempus" asa pe nesimtite si de asemenea ca putem fi mai aproape de eternitate si de Judecata de Apoi doar cu 5 000 de lei in plus, unde mai pui ca este si sfintita!!
Totusi, a fost si o experienta placuta, intrucat la anul am sa particip si eu la Olimpiadele Comunicarii si daca va fi sa partcip la sectia de Advertising, voi alege fara ezitare ori o Fecioara care sa faca reclama la ceasuri(da, stiu voi fi acuzat de plagiat dar voi minti ca ideea mi-a apartinut mie), ori un Christos care sa faca reclama la ochelari Police sau Pacco Rabbane, ori sa si-i dea din cand in cand jos si sa ne mai faca cu ochiul, poate poate ne convinge sa ii cumparam.Asa ca pazea, lumeee...la anul atac din plin!!

Povestea vanzatoarei de iaurt(sau "Intamplare din Tirolul de Sud"

Trentino(Sud-Tirolen, Alto-Adige):06.pm, 15 august 2006(ceata cat cuprindeai cu privirea)
Eram in tren de ceva vreme si vroiam sa termin tot ceaiul verde din ceasca de portelan de Shanghai.Ma trezisem din somn si ma frecam la ochi, cascand sub impulsul aburului din ceasca, un abur verzui ca veninul care se ducea spre nicaieri.Tirolul se anunta a fi un tinut plin de speranta care ma astepta dupa atatea luni de sedere in micul meu oras de provincie uitat in Campia Baraganului , unde de decenii nu se petrecea nimic.Daca vreti era un fel de Salem's Lot, numai ca vampirii haladuiau in voie oricand, iar copiii astia nestaviliti ai noptii ma insotisera si aici in Tirol.
De-abia asteptam sa cobor in gara la Gemona(Gemen) si sa trag in piept aer de munte tare ca in Alpi.
Prietenii mei Heidi(ai carei parinti erau din Gemen) si Krystoph care era din Malta, priveau cum cestile cu ceai tresaltau la fiecare panta traversata de tren pe batranele sine construite candva de taranii austrieci in secolul trecut.Eu incercam sa aflu ce avea sa imi rezerve Tirolul, tinutul asta de dincolo de munti, plin de sate ordonate de o vointa divina si presarat cu vaci rupte din reclamele pentru Milka si cu fete blonde cu ochi albastri-la fel ca si Heidi-una si una.Si cum Krystoph avea sa devina preot, eu baiet la 17 ani, aflat prin alte tinuturi, unde timpul, pacatul si gloria se masoara dupa alte legi, eu veneam sa ma bucur de generozitatea lumii alpine.
Dupa un ceas de asteptare, trenul ajunge in statie iar acolo vad numai lume peste care timpul se pare ca nici nu a trecut.Heidi ma ia de mana si imi spune ca am ajuns.Naucit dupa somnul aiurea din tren, incerc sa fac cativa pasi dar ma simteam ceva confuz.Pe strazile inguste din Gemona, oamenii se vanturau care incotro apucau precum intr-un Babilon al muntilor.
Nu pot sa va impartasesc ce minunat este sa privesti crestele inghetate ale Dolomitilor in linistea lor mormantala, in timp ce in jurul tau vezi numai case cu acoperis din ardezie roscata, piatra si bazalt pe jos si ferestre cu flori galbene , albastre sau rosii.In piata centrala, nimerisem exact la targul de Sf Maria cand toti taranii italieni si germani isi aduceau laptele cel mai proaspat si Emmenthalul cel mai dulce, iar eu mare consumator de lactate incepusem sa dau raite printre standurile cu iaurt de fructe.Imi amintesc cat de mult m-au cautat Heidi si Krystoph in ziua aceea, desi orasul era mic in sine.
Am intalnit-o acolo pe Brigitta, o tanara de 18 ani care vindea iaurt cu mere, o tanara blonda cu ochi verzi si dinti albi precum laptele pe care il vindea, si cu sani generosi care isi faceau loc increzatori prin decolteul rosu al bluzei.Desi nu stiam germana, decat "Bitte" si "Danke schon", incercam sa intru in discutie cu tanara.Speram sa inteleaga engleza sau daca nu italiana, desi nu tineam mortis la a doua varianta.
Tocmai in momentul in care vroiam sa cumpar 2 litri de iaurt, adica 6 euro(tinand cont ca era natural), ea imi face semn cu ochiul si imi da o carte de vizita, pe care nu aveam sa o citesc pe moment.I-am zambit frumos, deja putin confuz de imediatul care se desfasura in fata privirilor mele, si apoi cu greu m-am intors spre locul in care imi aminteam eu a-i fi lasat pe cei doi prieteni ai mei.Cu toate acestea, cand m-am intors am vazut-o pe tanara cea blonda punandu-si sanii la fel de mult in evidenta si zambind parca ceva mai frumos unui domn care era prea mare sa imi fie frate-cel putin dupa aspect-si prea tanar sa imi fie tata.Cu toate acestea, mi-am indreptat pasii spre o noua zare si anume, aceea marcata de capatul strazilor inguste, aproape de un magazin de artizanat, inchis si pe care scria "Ferie"(adica in italiana sarbatoare, vacanta).Atunci, dupa aventura cu vanzatoarea din piata, am scos din buzunarul de la camasa cartea de vizita, in care scria Brigitta, un numar de telefon scris cu cifre de culoare roz cu caracter aldin, sub care erau 5 randuri in limba germana:erau enumerate anumite substantive, intrucat erau scrise cu majuscule.Bag inapoi hartia in buzunar si incep din nou cautarea celor doi amici, care nu se stia pe unde se aflau si de cat timp ma cautau."Sa fi trecut asa de mult de cand m-am despartit de ei?", nu de alta dar ma apasa greu in spate rucsacul si incepuse sa ploua.
Ploua mocaneste peste lume cu pacat si nu-mi parea rau.Un viitor preot si o hair-stylista ma cautau de zor de ceva timp si eu nu puteam sa le dau niciun semn de viata.In cele din urma ma asez pe lespedea rece si umeda a unei biserici lutherane, privind spre cerul gri, care parea despicat, ca gura unei hymere care nu mai mancase nimic de vreme uitata.Ploua peste Gemona si ploua peste lume, caci ploaia nu iarta, ci mereu aminteste, de lucruri care au fost si nu mai sunt , de lucruri care sunt, dar nu ar putea fi, de decadenta si desfrau, de teroare si de burlescul acestei lumi epifanice care nu are alta sursa de energie decat mercantilitatea.Stiam ca am sa adorm in curand pe lespedea umeda, dar eram mandru ca adormeam in ploaie, cu adidasii plini de noroi, si cu pletele ude.Mirosea a umezeala si a tot ceea ce vegetatia asta minunata emana atunci cand ploua.
Ploua.Si eram cel mai castigat om de pe pamant.



Gemona(Gemen):12:26 pm.Noapte.Cald.Pe fundal se aud caini.


Ma trezesc sub mirosul de ceai de tei, pe care l-am urat de cand ma stiu.O doamna la vreo 35 de ani cu trasaturi germanice si cu un capot maro a priveste atent in timp ce eu incerc sa ma ridic.M-a intrebat ceva dar eu nu am putut sa-i raspund, intrucat nu vorbeam limba ei materna.Dupa 2 minute in care ne-am privit reciproc, ii intind mana si ii spun:"Mein namen ist Alexander".Atata stiam, atata i-am zis.Tintuindu-ma si mai tare cu privirea, dupa alte 3 minute timp in care am incercat sa ma ridic in sezut, aud:"Mama, vin acum...", iar ulterior am rcunoscut vocea intepata a amicei mele.Aveam sa aflu ca doamna mai in varsa decat mine era mama lui Heidi.Tot atunci aveam sa aflu cat de mult ma cautasera ei prin tot centrul Gemonei ca in final sa descopere un tanar jegos, cu pleata nespalata care dormea fericit in ploaie pe treptele bisericii St Marthin(San Martino).Desi era traziu in noapte cele doua femei imi povestisera tot felul de lucruri "Ab Gemona condita", si mai aflasem ca prietenul meu Krystoph dormea la ora aceea.
Avea safie cel mai bun ceai de tei pe care l-am baut vreodata.Dar mai aveam sa aflu un lucru.
Heidi ma privi foarte atent, si scrutandu-ma cu privirea drept in mijlocul fruntii ma intreba cu referire directa la biletelul pe care il gasise mama ei in buzunarul de la piept, atunci cand a vrut sa imi spele camasa.I-am spus de unde il am, povestindu-i de intalnirea cu incantatoarea vanzatoare de iaurt din centru.Ea imi arata biletul, iar brusc cele doua femei incepura sa rada ca apucate.Mi-am zis:"Sunt nebune, ce le-o fi apucat?!"Atunci Heidi imi traduse-vazandu-ma atat de contrariat- ceea ce era scris sub numele Brigita, foarte frumos adus din condei:"Stapana.Fac totul la dorinta clientului.Rog seriozitate.Tanara senzuala, blonda, bi," si insira acolo niste elemente care sunt menite sa aduca la apogeu orgasmul masculin si feminin laolalalta.
Brusc, am ramas impietrit la aflarea vestii.Nu prea iti este dat in viata de prea multe ori sa primesti de la fete de 18 ani cu fete angelice carti de vizita in vederea unui tacam complet la domiciliu...Am mai aflat apoi ca tanara Brigitta isi castiga astfel existenta si ca profita de orice ocazie sa atraga noii veniti in oras sau turistii mai ales.De asemenea Heidi mai ma informa, neslabindu-ma din ochi ca Brigitta era cautata de ceva vreme de politia austriaca si de cea italiana, si acum probabil gasise prilejul sa se ascunda sub masca unei simple vanzatoare de iaurt avand in vedere zilele de "Ferie", sarbatoare al caror spirit luase in stapanire de cel putin o saptamana si jumatate Italia.
Tot atunci am mai aflat si ca in Tirolul de Sud nu traiesc numai vaci, marmote si oameni linistiti care sunt suficienti lor in atmosfera lor alpina, ci si vanzatoare de iaurt.Pe moment eram gata sa renunt la faimoasa ciocolata din Alpi si sa cad in tentatiile paradisiace ale iaurtului cu mere ale Brigittei.Mult timp am regretat alegerea facuta si inca mai aveam pana nu demult in minte imaginea acelui domn care parea prea tanar sa-mi fie tata si parca prea batran sa-mi fie frate careia Brigitta ii zambise mai frumos decat o facuse de fata cu mine.Atunci mi-am dat seama care este diferenta intre "vizitator" si "client fidel" in tinutul prieteniei si al laptelui, inecat in fumurile albe ale Dolomitilor ce dorm in transa lor milenara pe care le-au lasat-o zeii de la facerea lumii.