Sunday, May 18, 2008

I wish i was born in Salt Lake City

Hm...poate va intrebati ce ma framanta sau ce nu imi da pace de mult timp.Poate se intreaba lumea de ce fumez tigara dupa tigara cateodata cand aparent nu am ce face sau cand evadez din acest oras prea expirat...incotro imi alearga armasarii mintii care nu cunosc nici sa nici capastru....
Ei bine, se gandeste si Alexandros la tot ceea ce se gandeste orice barbat aflat aproape de inevitabila varsta de 20 de ani, cand esti prea tanar sa iei viata in piept dar parca prea batran sa iti mai permiti luxul adolescentei tarzii cand lumea era a ta.Afli de fapt deodata ca lumea ta devine inevitabil lumea tuturor, lume in care daca vrei sa traiesti trebuie sa participi, asa cum participa spiritul la lumea Ideilor platonice, si asa cum si ele sufera acel "travaliu" spre "locul inteligibilului", asa si fiinta umana se zbate in mocirla imputita a necunoscutului atunci cand nu stie ca va fi devorat de neant.
Da, nenorocitul ala de neant care se ascunde dupa o perdea jegoasa, dupa care sta scris mare cu marker rosu 20.Si iti vine sa iti zici:"Sunt oare batran?Sunt tanar inca?Si daca as fi batran care imi este rostul?Cu cine sa imi impart viata asta si asa cam fara rost, in care ziua incepe cu cafeaua de dimineata, desi nu beau cafea si se termina ...mereu cand esti epuizat de energie, poate peste doua zile..." Si mai sta baiatul asta cam derutat si se intreaba:"Care este rostul meu?Pot spera si la altceva decat am pana acum?"Dar raspunsul nu vine de niciunde...nici daca ar fuma niste iarba din aia ieftina rau...tot nu ar aparea niciun raspuns care sa ii zdruncine credinta care l-a inconjurat de atata amar de vreme.Dar, in noptile lungi in care ma framant, sau in zilele in care merg la sala si alerg cu limba scoasa cu ochii la o Mecca ce nu vrea sa apara si ma lasa sa ma prajesc in nisip ca seicul ala cretin din "Noaptea de Decemvrie" macedonskiana...Raspunsul il caut demult, dar ca orice mister nu se arata cand vrem noi, nici chiar atunci cand ploua si lumea intreaga e a mea, sau cand mananc ciocolata mea preferata si nu o impart cu nimeni oricat de mult m-ar ruga.Dar imi place sa ma prajesc in nisipul asta miscator care este prea fierbinte si ma lasa ca un inutil amfibian din care ultima picatura de apa s-a scurs.
Mai fumez o tigara...Ei si?Ce se intampla?Absolut nimic.Aceeasi senzatie statica si de neinlocuit care absoarbe si timp si spatiu si lasa in urma ruina persoanei razvratite pe o cruce din lemn de fag in care cariile si-au facut salas de multa vreme...in bataie piezisa de vant.
Dar, stand si gandindu-ma la nesfarsit, desopar cu entuziasm noua lume in care mi-ar placea sa evadez dincolo de gratia ruginita a inchisorii in care nu simti nimic pentru nimeni mai ales cand afli ca imbatranesti, nu cu mult dar cu atat cat sa fie suficient sa constientizezi faptul ca esti batran ca vremea de razboi.Se ridica iar o intrebare in ploaia de mai in care oameni si bestii se joaca in mlastina deznadejdii:"Sunt oare pregatit de razboi?"
Si stand asa si gandindu-ma la nesfarsit, ma intreb:"Bun...zilele trec si in curand voi avea 20 de ani, blestemata varsta!Si ce voi face de aici nainte?Daca am 20 de ani voi vrea sa fiu si mai independent decat sunt si voi vrea sa am viata mea, numai a mea, si sa inot de fericire, sa obosesc si sa spun mai apoi:Mai vreeeaaau!"
Dar cum va fi posibil asta?Stau si ma intreb terminand tigara trei sferturi.Pai, va fi posibil si inca ce, numai ca va trebui sa am o alta viata si sa construiesc un nou univers si sa ucid hymera asta hulpava numita Adolescenta si sa ii arunc cadavrul in apele Uitarii, de acolo de unde...de unde nu o sa mai aiba nimeni curaj sa o mai scoata.De aceea, vreau sa incep o noua viata si sa am de toate.
Dar ce ma face fericit acum ca maine poimaine voi avea 20 de ani?Voi mai sta in ploaie, ud, privind la cerul care toarna si toarna si toarna si toarna apa plina de murdarie carnala, care aminteste de multe, de vremuri ce au fost dar nu mai sunt...si care nu vor fi niciodata, vreodata.Si spun:
"Stiu.O familie ma va face fericit.Vreau sa ma casatoresc si sa am nevasta mea si casa mea si ea sa imi faca un copil, poate la anul...dar ce va spune lumea?"Nu ma intereseaza nici macar o treime din cat ar putea sa imi pese vreodata.Si mai imi spun:"La anul ma voi insura si va fi ca la carte...va fi cea mai buna ciocolata Milka pe care am mancat-o sau pe care o voi manca vreodata" si astfel imi promit realizarea de sine.
Voi mai sta eu in ploaie sa ma uit increzator la stropii care curg din cer si se izbesc de frunte, de obraji si de tot trupul asta mizer care sta si asteapta ploaia precum asteapta impartasania de duminica dimineata, ca si cum o Judecata de Apoi ar fi inerenta urmatoarelor douazeci si patru de ore...
Si asa cum am mai spus-o, doar o familie m-ar face fericit, da, chiar mai fericit ca ploaia care curge cu imputare peste lume.Si stiti Domniile Voastre, ce simpla ar fi viata daca nu ne-am izbi de atatea prejudecati si de oameni care vin mai inainte de toate sa judece si sa distruga elanul vital, energia si acest potop biblic al sperantelor desarte in noaptea amintirilor de odinioara.
Dar nu!Ma voi insura la anul si le voi arat ca se poate, ca poti sa fii fericit chiar daca piersica asta pe jumatate putrezita numita "lume, univers" comploteaza impotriva ta ca sa te aduca astfel incat sa spui ca ea.Lumea este ca un cal de stepa neinseuat care necheaza desi este satul, si care-l rastoarna pe calaret atunci cand acesta este pregatit mai putin.Daca va fi sa ma insor ma voi face omida, cu ochi de sticla picatata care va devora carnea cea dulceaga si zemoasa a piersicii, care incetul cu incetul va inceta sa mai existe.Si va ramane doar samburele ala dur, care fusese candva, de nu mai imi amintesc...
Si daca va fi sa ma insor cu persoana pe care o astept de mult, dar inca nu a aparut, ii voi propune sa mergem in Salt Lake City.Da.Utah nu este chiar asa departe, cu toate ca imi trebuie o groaza de bani si de entuziasm ca sa pasesc cu dreptul in acel tinut uitat de lume in Muntii Stancosi...da, uitat de lume poate de cand vremea, dar prezent vesnic in mine, inca decand eram un copil ce rasfoia atlasele de geografie in cautarea de tinuturi exotice.Mi-ar placea sa traiesc in Salt Lake City, printre mormoni, in orasul ala intesat de temple in inima muntilor, in care religiozitatea si natura virgina isi dau mana intr-un acord orgiac pe care doar forte superioae acestei lumi il pot intelege.ACOLO AS FI FERICIT, INTRUCAT NIMENI NU M-AR INTREBA NICIODATA :DE CE FAC ASTA?Asa cum poate va intrebati Domniile Voastre si de aceea vreau sa pasesc in acea lume, poate la anul, poate peste trei.
Da, vreau sa ma casatoresc cat mai curand, poate chiar peste cateva luni, poate la anul.Tigara mea este pe terminate si imi vine un gand uitandu-ma pe tavanul cojit in care mucegaiul se pare ca si-a facut cu bravura loc prin varul alb si monoton ca ziua de luni:
"I wish i was born in Salt Lake City!"Termin tigara.Fumul iese pe geam, obosit ca atunci cand esti sfarsit dupa o noapte de sex.

3 comments:

michiyuki said...

postul asta mi-a adus aminte de mine, cea de pana ieri...anyway, nu vreau sa ma povestesc..voiam doar sa salut aparitia subita in blogosfera!

Alexandros world said...

Arrigato, Ariko.

Dans les yeux d'Émilie said...

posturi lungiiii de tot. punct!