Friday, February 27, 2009

Haide, bre!


Omege!Astazi este 28 februarie, ultima zi a iernii si prima zi cand realizez faptul ca mai sunt 4 luni si putin pana la marea admitere din vara...4 luni care cred ca vor fi cele mai libere fata de ceea ce va urma, fata de noianul(observati ce cuvant complicat...:))) de cunostinte ce imi vor lua cu asalt bulbul rahidian.
Adio partyuri saptamanale, adio baute, adio munte, adio frecat menta la caini pestriti, adio nopti pierdute prin fire...a sweet torture is waiting for me.Da, observ ca iarasi imi plang jalnic de mila pe acest amarat blog, dar stiti, chiar imi place viata si chiar n-am de gand sa imi torn cenusa in cap daca pronia de sus va decide ca astfel sa se incheie 5 ani de aici inainte.
Totusi, exista posibilitatea ca acesti 5 ani sa nu fie chiar asa de crunti.Pana la urma si Evul Mediu a avut anumite auspicii tulburi, si spre finele lui, s-a constatat ca a fost o perioada prospera din orice punct de veder la care oameni ca noi , in secolul XXI, inca mai viseaza...wharever.
Ciudat stiti ce e?Faptul ca nu mai fac fata celor doua manuale de chimie anorganica care m-au terminat din punct de vedere nervos, si inca n-a inceput distractia cu inca trei manuale de chimie organica.(desi chimia organica e mai simpla).
In jurul meu vad tot oameni ca si mine, care invata din greu pentru a intra in alte domenii mult sau mai putin dorite, si bininteles o vad zilnic pe my daughter, Heidi, strofocandu-se sa deseneze pentru admiterea din vara de la Mincu...la design interior.Ii urez succes in incercarea de a lua de coarne GD-ul(pentru cei ce nu stiau geometrie descriptiva, echivalentul de terminator psihic in materie de profil vocational pentru chimie).

Si uite cum isi inchid oamenii 5-6 ani din viata invatand.Numai ca neobisnuit fiind cu ceea ce VA URMA, tot aman:"Stai ca invat azi asta, si maine ma gandesc daca mai invat si asta"...and so on.
Ganditi-va ca nu prea e misto deloc sa inveti la chimie si sa socotesti zilnic 3 ore, in masura in care sufletul tau ar vrea ceva mai "uman if possible"...dar singura parte umana ar fi un referat la chimie pe care il citesc ca lectura suplimentara in loc de nu stiu ce recenzie pentru facultate "care detupa mintea".Prefer sa nu mi se destupe mintea pe aceasta cale, ci sa ma termin nervos zilnic, injurand si inecandu-mi in blackereala si alcool cele 4-5 ore de studiu...chiar daca in fiecare seara dupa ce ii multumesc lui Dumnezeu ca exist, urmeaza incontestabila intrebare:"Bai, chestie numit destin, oare intru?"
Ha?
Citeam acum ceva timp pe blogul cavalerului din Hermannstadt, Shavarsh, urmatoarea intrebare:"Why in the name of the big strawberry i cannot be focused on studying?", in cazul amaratei fiinte , economia, dornica de fcrp find.
Nu stiu cum e sa fii dornic sa intri la fcrp, dar stiu cum e sa fii stresat ca nu intri la UMF, mai precis la farmacie.
Eh, nu toata lumea a visat de mica sa ajunga PR -uri si advertiseri si nu mai stiu ce chestii de ti se limba plimba-n gura and so on.Ca eu stie ca eu cad era mic ...nu stia lumea de asa ceva si copiii cand sunt mici nu ti-ar raspunde ca vor sa fie PR-uri cand vor fi mari ca nu stiu ce mare om de care n-ai auzit nici cand te ai marit si ai intrat la facultate, dar trebui sa auzi!Nah!
In schimb, de meserii gen:avocat, medic, popa, militian, farmacist, inginer, arhitect, mai toata lumea a auzit, nu?
Eu merg pe ideea asta, pentru mine siguranta unui job si unitatea unei cariere este confirmarea faptului ca la 30-35 de ani am reusit sa-mi asigur un viitor.
Dragi PR-uri(stiu ca se spune pr isti, dar suna mai fain PR uri, suna mai a VIP ui, Star uri etc), va urez succes in rebeliunea dumneavoastra si in mirabila incercare de a schimba lumea!Mai promit sa mi iau si o punga de floricele(mama, ce pofta mi s-a facut), si sa urmaresc amplul proces de schimbare a lumii.
Cand va fi schimbata sa ma anuntati si pe mine!Sper sa termin farmacia pana atunci.
Si acum revenind la chestii serioase...va dau un sfat:daca tineti la viata voastra, chiar nu trebuie sa dati la facultati care o sa va macine buna dispozitie si o sa va serveasca drept biscuite la ceaiul de la ora 5 singurul neuron ramas singur de nebun pe campiile elizee din creier.
Asadar, cu un ultim efort, fac pe marinarul care nu stie sa inoate, si in loc de hei rup, fac ceva de genu:Hai bre!Hai martoaga trista, dii batore, dii sarace!Ca daca vrei sa intri, asta e pretul.Nu stiai?Ha?Nu stiai?Afli acum.
Haide bre, ca ma culc ca maine pe la 10, ma asteapta nemetalele si proprietatile lor...si tot maine pornesc in vanarea celor doua manuale de botanica.(am sa revin cu noutati despre proprietatile vitaminelor zilele acestea si pe verdeledeparis ca a inceput sa se ofileasca fara otravuri noi).

Si apropo de pretul scump platit de nebunul si nesabuitul candidat la facultatea de farmacie...atasez un videoclip cu mesaj special pentru ceilalti colegi de suferinta:Heidi, Vovin si Shavy.

Blood is the price of glory.

Sunday, February 22, 2009

Meg sjel.


Azi voi scrie in norvegiana...m-a apucat asa, un dor nefiresc de tot felul de expresii si locutiuni adverbiale care imi vin in minte.Dedic acest post lui Lynne, si sper sa inteleaga faptul ca este prima oara cand scriu in norvegiana.Deci limba asta suna atat de bine, incat este nepermis de excitant sa nu te pui sa iei un pix si o foaie de hartie si sa scrii cateva ganduri.Desi suna destul de arid(oricum, chimia suna si mai naspa, va spun eu)...norvegiana are o expresivitate aparte, pe care si-au pastrat-o limbile nordice, atat suedeza cat si islandeza sau daneza.Limbile baltice si cele fino-ugrice si-au pierdut aceasta incarcatura simbolica pe care norvegiana si-a pastrat-o inca din cele mai intunecate secole ale sale de existenta.
Asa ca daca doriti sa stiti ce am sa insir mai jos, mai bine puneti mana pe un dictionar si rasfoiti, sau puneti mana pe casti si cealalta pe player si dati drumul la piesele mai vechi de la Dimmu, Bathory sau BURZUM.Anyway, cum eu n-am de gand acum sa dau foc vreunei biserici, si cum nu sunt Varg Vikernes, si cum n-am niciun Euronymous la dispozitie sa-i infig de 14 ori cutitul in inima, ma voi rezuma la cateva vorbe de duh referitoare la visul meu de a vedea Norvegia(si de a asista la un concert de black acolo)...jeez, ce de doua parale suna:"SA ASIST".Cum dracu poti sa asisti la un concert de black?Scuzati, e ora de vina.


Det er firts tid jeg skriver inne Norsk , så jeg er lite bit gyser idet jeg ve alltid drømmen av det realm.Thrabar av Norge er rettferdig tenking av en bortkommet verden av klokskap sjel er fremdeles yrke for dem strendene , like ved det iced sea.
Sincerik, jeg håpe en dag jeg ll har den sjanse å besøk den.
JEG d har lyst til delta med ett nasjonal sort metallisk festival inne Lillehammer idet jeg er en Dimmu Borgir fan og Gamle. samt å stemning humøret av går fri fro det kjent verden. Ysn t det stor?Den arv fordalv.:D
En gang imellom , du ha lyst til en fisken inne havet av sorg , ellers du rettferdig stemning realeased , bortsett fra hva den s høyst betydelig er det alt vi kanne oppfatte våre grunn- følelsene av realeasing våre indre følelse isn t den?
Ist den?Iste neer dun van tu?
Sannheten makt av sort metallisk står i sin kjernen og i sin grunn- følelse den gir å mennesket hvem forklarte seg , hvilke er det alt magnificent.Just forestille seg! Den s fra meg innfallsvinkel , langt ettall av de fleste betydelig stilarter av gjengivelsen oss selv. mene s meg drømmen og jeg d har lyst til besøk Norge ettall day.My drømmen fullfilled. Bortsett fra meg sjel er doomed idet jeg være nødt til å vær inne Rumensk for en stund. jeg håpe jeg ll skrive bedre neste tid , på gjensyn tid , nei se. frk. så mange Kveld og Lyla fra Lillehammer.All det best fra meg og meg leserne.Guldeban eine gusbar bloguskith.

Daca v-a placut, va atasez una din multele piese preferate de la Dimmu...Sorgens Kammer, faina piesa, in traducere in limba romana, insemnand ceva gen Camera Tristetii, sau the Chamber of Sorrow.(in engleza, desi n-as fi sigur ca tocmai atat de matematic s-ar traduce, intrucat norvegiana este mai expresiva decat engleza).






I hope it s ok.And that you may have enjoyied what i have writen above.As the title said, it s all about my soul("meg sjel")...and about wisdom, sleepless nights and blak metal.
Once again, this post is dedicated to Nightelf from Lillehammer, Norway, and to Lyla from Alesund.

Sunday, February 15, 2009

Cand doi prieteni ies la bere.

Astazi a fost o zi faina, si nu numai prin faptul ca desia fost soare, cerul s-a aratat senin, ci si prin faptul ca astazi am iesit la o bere(sau astfel sa presupunem), cu unul dintre cei mai buni prieteni ai mei, Edut...mai rari oameni ca el.
Si ajungem noi printr-un fel de noroc al sortii pe la Unirea, dar nasurile noastre de wolverini in floarea varstei devastate de o sete puternica de bautura, isi canalizeaza atentia unui potential pub sau bodega unde putem ciocni doua beri...dar Unirii...nu e chiar genul nostru de zona unde sa bem si sa mai stam la o vorba, una alta.Din contra, chiar si barurile si puburile de pe Lipscani erau inchise incepand cu Fireul si culminand cu Mezaninul.What the...kkkk?I said.Cum dracu' vine asta?Trebuie sa fie deschis ceva pentru ca NOI am venit sa bem acolo, da?Trebuie sa fie deschis.Asadar ne-am indreptat spre al doilea loc drag noua dupa Club A si anume, Jack...za old rock Jack, uitat in maghernitele lui strabatute de caini maidanezi unde se aduna rockerimea, mai bine zis...SE ADUNA.
Si tin minte ca acum un an jumatate, acolo i-am cunoscut intr-o seara ploioasa de noiembrie, pe Vovin si pe Edy...asa ca Jackul e sanctuarul nostru secret.It always brings back memories about things that were, things that are and things that will be.
Recunoscand cateaua cea rotunda, simbolul Jackului, am descoperit trei chestii triste:
1.Era cam pustiu, ici colo cate o pleata, cate o haina neagra.
2.Muzica cam chill de-ti venea sa adormi si un fum de sa-l tai cu cutitul.
3.N-aveau casa de marcat asa ca cele doua beri nu aveau cum sa vina.

Eh, si asa am pornit tot pe jos, doi oameni batrani in calea sortii, cu parere de rau ca n-am gasit de baut si ca Jack ul se stricase....in fine.A fost frumos, pentru ca am vorbit multe, cand despre treburi serioase ce implica probleme de viitor, cand colo mai glumeam, si radeam unul de altul fara un scop anume.De asemenea, asta vreau sa va marturisesc dragi mei cititori, ca m-a costat 3 ore de chimie...pe care nu le-am executat, asa ca maine vor fi 6 h de chimie...sa vezi maine distractie.Cu edy nu te joci!Ca ai dat de dracu'.So...maine o sa ma distrez cu izotopii, manca-i-as.
Ne-am oprit si la patinoar, unde existau cupluri, familii, copii, foarte multi copii si fete tinere.Gheata era inundata de viata.
Si ne-am uitat unul la altul si a fost o faza gen:"Dude, let s go bac to the fuckin childhood".Edy chiar vroia sa ia niste patine si sa se dea pe gheata da i am zis ca daca n-a facut-o pana acum este mai cu intelepciune sa ramana dracului ca spectator decat sa cada ca nu e asa fain.Si a facut si el intocmai.Si ne-am intrebat:"Ba, inca mai suntem copii?Vom avea copii?Cand s-a sfarsit copilaria noastra?De ce ne bucuram?Si daca suntem atat de adulti cat ne-ar placea sa credem de ce tanjim dupa bucuria copiilor de pe patinoar si de ce ne bucuram de atmosfera in sine?"
Din fericire, sunt intrebari care vor ramane fara raspuns.

Pierise dorinta de a bea berea visata...se dadudes in laturi odata cu programul de biserica de duminica al puburilor care nu i-au primit pe cei doi prieteni,dar pentru oameni mai vechi ce ne cunoastem noi, o bere nu ne face...si in plus nu gasisem barul care sa confere atmosfera necesara.In fine...it was a great day...chiar sunt fericit ca azi m-am distrat, am hoinarit asa, fara tinta si m-am amuzat de nimicuri cu unul din prietenii mei cei mai buni.Si ii multumesc pentru asta.(oricum, stati linistiti, nu citeste, asa ca oricum e constient ca je tine la el).Si o sa i multumesc toata viata.

PS:Ma f.t in ea de bere, important este ca am umblat toata ziua si am tot sporovait.

Saturday, February 14, 2009

Chimia, cosmarul pe care mi-l doresc


Inainte de a incepe acest post voi tine sa multumesc persoanelor care si-au aratat interesul in privinta "micului incident si deosebit de fainei glume" pusa la cale de acei minunati oameni de la facultatea respectiva.Multumesc tuturor si va promit ca pe viitor voi avea mai multa responsabilitate fata de cuvantul scris, daca am scris bine, atunci voi incerca sa ating culmi putin mai inalte.
Thanks all, thanks Jes from Florida, thanks Tudor from Alabama, thanks Jacob from British Columbia, Canada.Multumesc si vecinilor mei din insorita Roma pe care de abia astept sa i vizitez peste ceva timp, si prietenilor mei.

Si acum trecand de la mizerii si periferii sociale la lucruri mai de esenta si de viitor, voi vorbi astazi despre chimie.O daaa, chimia, acel amalgam de substante si elemente chimice care au haituit neuronii mei disperstai vreme de ceva ani...dintr-a saptea pana-n-tra zecea.Si acum mi-o amintesc pe doamna profesoara Jurea (fosta directoare....hehe, Murgoci people know what i see)...cand ne trecea la tabla, oameni de filologie bilingv(profil cu care nu m-am conformat niciodata)...glasuia cam asa:Treci la tabla ingerasule, luate-ar dracu!
Si cateodata cand era in dispozitie mai buna, lua cate una din clasa si i zicea:Fai, fatuca fa...tu chiar nu vezi fa, fatuca?Io am impresia ca esti analfabeta.La Murgoci NU VINE analfabeti.Vedeti voi cand oti da bacalioreatu'.
"Se DA 250 grame substanta alcalino-pamantoasa..."etc, avea femeia un fix cu numarul 250...nu stiu, poate atata vroia sa traiasca...habar n am.

"In CEEA CE PRIVESC substantele compusi ai carbonului...", eh, cam asta era doamna Jurea la care te rugai la al de sus sa treci.N-o sa uit ziua cand am avut media 8 in clasa a 9 a.Jesus...the happiest ever concerning chemistry.Am luat 9 si Jurea avea zambetul pe fata...si stiti ce mi-a zis?"Lasa puilor(ca mai eram cu o colega Mirela-care daca citeste as ruga o sa mai treaca pe la mine sa imi mai aduca o cutie de bomboane cu visinata si cu visine in mijloc ca tare bune mai erau-si cu Maria-a doua minoritate catolica din clasa, careia ii doresc mult succes in al doilea an in cetoasa Anglie in Canterburry si careia ii promit ca o sa o vizitez-ei bine, glasuieste dascala :O sa vedeti voi ca o s va foloseasca in viata chimia, si ceea ce ati facut acum va va folosi, o sa vedeti voi".

Noi bucurosi ca am scapat ieftin si unde mai pui si cu nota mare, de o nebuna si de un obiect infect(cel putin asa il consideram atunci cu destula luciditate)...ne aruncam frumos in timp.Fiecare ajunge pe unde apuca, si ajung si eu in Bucuresti, in al doilea an al unei facultati unde tot am impresia ca totul este o joaca si ca nu voi ramane cu nimic.Dar am trecut de faza asta, acum am lucruri mai importante de facut.
E bine ca mai am un an si se termina, thanks God!Nu ca ar fi foarte greu, ci pentru ca uneori devin plictisit la cote alarmante.
Asa, si revenind la situatia initiala, chimia este cosmarul meu, acela cu care m-am luptat in adolescenta, si de care mi-a fost teama si greata candva...cosmar de care ma lovesc acum, si dammit ...chiar va trebui sa-mi placa.La modul absolut.Si-mi va placea.
De ce atata chin si stress?Ca sa intru la facultatea de farmacie...care tine 5 ani.Din anul 3 ma pot angaja pe un post de farmacist care este si motivant si care culmea, e si bine platit e si sigur si stabil!!
Jesus!Acuma astia care stiti ca trebuie sa intru, puneti doua maini sub barba, si va rugati la al de sus sa mai dea din gratia lui si asupra unui capat de muritor ce se bate cu alcani si alchene zilnic...rugati-va sa se afle printre aia 250 de norocosi i-as numi.

Si daca inainte invatam de teama lu Jurea, acuma invat din respect si demnitate fata de prietenii mei care mi-au sugerat sa ma indrept spre acest domeniu, tocmai pentru ca imi vor binele.Thanks again, astia de va numiti oameni.
Eh...si e imposibil sa nu iei cand zilnic si saptamanal prietenii tai apropiati iti predau chimie si iti verifica problemele...si sincer, oricat de naspa ar fi te uiti la probleme, arunci un ochi in prezent, mai arunci cu unul spre viitor si te uiti atent cu amandoi la ei.
Da, iti vor binele.Pune mana dracu si-nvata.Heidi stie ca n am nicio sansa...cu ei prin jur, intra chimia in sufletul meu, vrand...nevrand.
Asa cum ziceam si intr-un post anterior, nu va voi dezamagi.
Ca idee, zilnic 3 ore 5 zile pe sapatamana, 6 ore sambata si 6 ore duminica.Sa vezi ce chef o sa fie cand or aparea grilele.Atuncea sa vezi distractie!Cand oi avea enspe mii de grile(unde mai pui ca trebuie si invatate pe de rost ...bine, acuma depinde si daca iti place chimia).In cazul meu...le invat pe de rost.

Learning by heart for a brilliant future.Da, VREAU sa fiu farmacist, sa dau medicamente oamenilor si sa imi iau un ban cinstit.(Vaaaai, ce materialist...eek!vor rasuna voci...dar in adancul sufletelor noastre cu totii ne dorim asta:un salariu sigur, o facultate din care sa invatam ceva si nu in ultimul rand un mediu profesional in care sa ne putem dezvolta foarte bine.)

Voi lasa la o parte tot ceea ce am cunoscut la o facultate cu tenta umanista, desi aici e cam dolce far niente, imbratisez cu multa convingere realul si chinurile iadului care salasluiesc in el si ii spun ca luceafaru unui poet pe care l am urat mereu fetei de imparat:Da, ma voi naste din pacat , primind o alta lege...eh, cam asa ar trebui sa sune certificatul meu de nunta cu chimia.

Asa ca uneori, cosmarul repudiat cu atata indarjire in copilarie devine mult mai tarziu, acel "ih" pe care trebuie sa l iubesti, si pe care il faci una cu fiinta ta.

Si nu numai asta ar fi unul din acele lucruri despre care ne placem sa credem ca sunt factori de schimbare, uite in seara asta altul:prieteni de-ai prietenilor mei de la arhitectura pleaca in Noua Zeelanda...asa ca locul meu iubit, la care am visat atata in copilarie colectionand peste 1000 de imagini, se intregeste acum, mai "la batranete".Si nu voi fi singur, prietenii mei vor sa vina cu mine...in Noua Zeelanda.
De ce?Cateva coordonate simpliste:peisaje minunate, chill mood, oameni de caracter, puburi britanice, stil de viata care concureaza cu cel din vest daca nu il intrece, mozaic cultural, piata de munca in plina expansiune.

Nu, nu e fake.Avem niste invitatii de la Auckland...un drum de zeci de mii de kilometri si cateva fuse orare...o viata de lasat aici in Romania, si un viitor de dat la shimb.
Ce vor face un informatician, un inginer in constructii, sase arhitecti, un regizor si un viitor farmacist la capatul lumii?Nu stiu...propun pentru inceput sa socializam cu tuatara si cu cele trei milioane de oi, si poate ne alegem cu ceva.
Eu pentru inceput o sa urc pe unul din muntii aia plini de zapada, voi astia de veniti cu mine, ce va alegeti?

Na, postez piesa mea preferata de la Eluveitie...Uis Elveti(asta in Rheto Romana vine Sunt Elvetian. din pacate eu nu sunt, nu mi ramane decat sa ascult piesa si sa mi bag pixu n ochi(pe langa faptul ca nu sunt elvetian) si ca n am fost la concert la Eluveitie nici la Iasi anul trecut, nici la Becker s Brau anul asta)

Thursday, February 12, 2009

Despre niste retardati.

Inainte de a incepe acest post, va trebui sa imi cer scuze fata de domniile voastre, cititorii, oamenii care urmaresc blogul, sau cei cae il monitorizeaza, cei care vin doar sa asculte muzic and so on.Ma refer la cei care au o slujba si inainte de a pleca spre job sau intr o pauza de cafea mai citesc un post, mai lasa o impresie sau nu, acelora care acorda interes acestei pagini sau acelora care m-au sprijinit si m-au convins sa scriu, acelora care au preocupari diferite si pentru care viata nu inseamna un level cucerit la nu stiu ce joc pe calculator sau inca o bijuterie achizitionata.Va intrebati de unde si pana unde coordonatele astea?Ei bine, asemenea persoane exista!Nici eu nu credeam ca exista.

Multumesc in primul rand editurilor si cenaclurilor literare din provincie si tuturor institutiilor culturale car ma sprijina si cu care colaborez in limita timpului disponibil.Guys, you re great.
Multumesc tuturor acelora care cititi si acordati respect blogului meu, fie ca e vorba de cel ce lucreaza la birou, de batrana care isi creste nepotii, de tinerii de prin provincie, de colegii de facultate, cei de la servici, de cunostinte, de vanzatoarea de la non stopul din colt sau de aceia multi care trudesc din greu, batranilor care incearca sa inteleaga ceva si uneori purtam conversatii interesante pe diverse teme, acelora care imi trimit mici atentii simbolice sau cei care nu mai sunt printre noi....nu in ultimul rand multumesc prietenilor mei si multumesc pentru a mia oara ca existati.


Este ora 1:51 pe ceasul laptopului meu...si un sentiment de cumplita greata amestecat cu un sentiment de anxiozitate ma incearca.Ganditi-va cum ar fi sa descoperiti ca niste oameni de 20-21 de ani mai dau telefoane seara pe la 22:30, dandu-se institutii si incercand sa afle date personale...just for the sake of fun.
You know what it happens when you are playing with fire.Fire will come soon, to take you away, lil kids.
As you know, Devil is still awake.Sa fiu mai precis:aseara in timp ce eram cu prietenii mei, ma suna prompt un telefon:tzrrrrr!(va intrebati daca era cu numar necunoscut!!!Neah!Din contra...cunoscut frate, nu de agenda mea(doamne fereste)ci de ochii mei care pot recunoaste cel putin cifrele, numar de Orange).
Nimic nou:Buna seara, pai sa vedeti ca nu stiu ce, ca noi suntem de la nu stiu ce editura etc...editura Trei Brazi.(doamne, scriind se amesteca dezgustul cu un sentiment hilar care ma face sa rad...desi cu accente de laitmotiv...a rade de prostia oamenilor, a rade de secole).

Asa zisii oameni de la editura care numai la 22:30 noaptea se trezesc sa sune, ce fac?Se pun sa ma intrebe diverse stupizenii referitoare la diversele mele posturi, gen:de cand scriu and so on...de unde m-am inspirat...si ma pun sa le tin o teza despre filosofia cunoasterii, despre sursele de inspiratie si despre muzica ce o ascult.

Felicitari pe aceasta cale celuia ce a compus interviul(daca esti sincer, cat ai luat la tcrss?Ha?)Daca vroiai sa te hlizesti pana crapa matul in tine, nu ma intrebai, retardat ce esti chestii elementare despre filosofie?Sau te asteptai sa nu aud de asa ceva?Oricum ma bucur ca sfera ta de cunoastere a putut percepe LIVE anumite sisteme de filosofie hindusa.Stiu, ca n ai auzit de asa ceva, pui mic.
Mai e timp.Eu auzisem de astea printr a opta si oricum n are rost sa incarc memoria cititorilor mei cu chestii de care tu nu vei auzi in 1000 de ani.
Oricum oamenii nostri au mers pe premisa ca la o ora inaintata, eu nu m as fi prins...si captatde originalitatea situatiei si a maestriei cu care a fost intocmit interviul...nici n apuc sa dau detalii despre segmentul de varsta al cititorilor ca ma izbeste o alta intrebare la fel de inteligenta:Nu ascultati manele, nu i asa?

Ia ghici...Doamne, da acuma sincer cat de prost sa fii sa intrebi asa ceva?Avand in vedere ca aveai la cunostinta blogul meu....unde e postata ceva muzica si ceva videoclipuri mai la fiecare post iti fac cu ochiul.
Si parca nu suna a manele, fir ar ea de viata.

Dar oamenii au mers pe premisa dura ca si eu sunt ca ei, organizez petreceri retro cu influente de latino si punk, sau chill ba ca e la moda, demodatii dreacu de dati din pleata voastra jegoasa, si repde cum sunt cu "tovarashii"...cum mai o ard pe o manea frate.Lupii ba!!!Ca noi ne distram si sunam lumea si zicem ca suntem editura!Si lumea nu se prinde ca deh, noi suntem gang bang si ii spargem pe toti.
E drept ca asa ceva n am mai intalnit dintr a saptea, undeva spre a noua...ca pe urma era mai chill lumea.

Nu si in anul doi de facultate.

Urmatoarea si ultima intrebare(din pacate pana aici e limita de inteligenta si creatie a investigatorului)...a fost:Ce parere aveti despre filmele porno?
Ce ati raspunde la aceasta intrebare?Si cu ce scop a fost pusa?!
Nerozia uneori duce la cote extreme...cand nerozia este cultivata printr-un anumit numar de oameni, ea atinge cote de maxima intensitate devenind istorie si monument.

Si ca tot omul raspunzi si la asemenea intrebari.

In seara aceasta am verificat numarul de telefon al editurii.Apoi am aflat intreaga poveste.Minunatii investigatori, au fost nimeni altii decat oameni (daca se pot numi astfel) de la Facultatea de Comunicae si Relatii Publice-SNSPA din Bucuresti, Romania...o facultate de care trebuie sa auziti, ca daca nu asemenea oameni sunt capabili sa va dea cu toporul in cap...ca de, facultatea lor e in centrul universului, chiar daca atunci cand faci un sondaj cota de insatisfactie atinge cu cat urci in an, cote alarmante.
Dar despre acest aspect trist vom vorbi alta data.Si da, fac parte din aceasta facultate si o respect cat de cat-nu foarte mult-pentru ca domeniul meu de interes este altul, si doi la mana, nu iti ofera o siguranta, mai ales aceea a unui loc de munca stabil.

Aceasta a fost o jignire la adresa blogului, la adresa mea dar si la adresa cititorilor mei mai ales care reprezinta acest blog si care fac ca el sa traiasca.
Iata cum un blog si oamenii ce il citesc ajung sa fie subiect de discutie intre niste adolescenti intarziati prin nu stiu ce cabane de fite de pe Valea Prahovei.

Plin de scarba si dezgust, socat de retardarea mintala si psiho afectiva a oamenilor de acest calibru...e josnic si e trist, mai...omenire.

Ca sa nu fiu cool nici de data asta, atasez inca o piesa (poate am mai mult succes de data asta cu arta mea de doi lei)...o piesa care mie imi place si pe care le o dedic celor de la editura "Trei brazi".(da tot black, ca sa vezi mai Doamne)

FUEL FOR HATRED!!!!!


Satyricon - Fuel For Hatred
Vezi mai multe video din Muzica »

Bellydancerita cu tricou cu Amon Amarth


Da, ati citit bine.Scuze acum daca stomacul dumneavoastra va creeaza reactii adverse, dar va pot confirma ca se poate rezolva cu putina lamaie.Sau cu un ohm.....(nu cel de la fizica), asimilat prin prana yogina.(de tipul:inspira, expira, inspira, exprira)
Spatiul actiunii:metroul unui oras gri, intre Izvor si Piata Unirii(sau Urinii, depinde cum va vine mai bine)...loc confortabil pe scaun.De o parte si de alta doua dudui ca la 50 de ani care se tem sa zambeasca(Ok, nimic nou in peisaj pana aici).
Timp:acu 3 zile, pe la orele dupa amiezii.("timp mitic" bucurestean, un illo tempore frenetic marcat de accente de reatardare, sau personaje de toata jena inserate spontan fragmentand perceptia timpului).

Ca de obicei cu castile mele nedespartite in urechi cu care masor fara oprire traseul segmentat de piesele mele preferate, ascultam in acea zi minunata Nox Arcana,si lucru curios dpdv perceptiv:chiar nu stiai daca e inca primavara sau e totusi iarna, in fine...dar ca sa elucideze drama misterului...se face cunoscuta silueta lucrata la sala a unei dudui ca la 20-21 de ani ...nu stiu.Acum sa spun drept chiar nu pot intui varsta, poate fata avea 17 ani, era clasa a 11 a dar poate la ea in sat asa se face, fetele is mai muncite si mai neingrijite la fata.

Cizme negre lucioase ca la Dragonul Rosu, de alea de care ia mama la fata ca invata bine, cand ia salariul, pentru ca mama lucreaza din greu si fata chiar nu trebuie sa ajunga ca mama...ea va iesi secretara in sat, sau...de ce nu...nevasta baiatului primarului...intrebarea e daca primarul are fata ce ne facem?Nimic mai simplu:baiatul sefului de post.
De asemenea, in acel moment mi s-a intrerupt tot Ishtarul pe care il ascultam...atentia s-a canalizat deodata asupra individei...mai ales cand am vazut pantalonii(blugi taiati cu Italia pe spate)...acuma sincer, si ai mei stau in Italia de 11 ani, da n-am asemenea accesorii...sau e un nou trend, si eu, satanist de felul meu nu stiu?
Da na...Italia are patrioti nestiuti prin spatii infinit ondulatorii unde dealul alterneaza cu valea pana la infinit...cica asa era de acord unu Blaga.Da ce, mai conteaza?
Asea...sa revenim...geaca neagra lucioasa...par proaspat vopsit cu negru si buze date cu creionul sa puna in evidenta gothicul sau manelara din ea...acuma nu stiu.
Sau se vrea ceva intre astea.
Hm...piesa de rezistenta de abia acum vine...bustul tot acoperit cu tricou negru care se asorta cu cizmulitele din angro si cu geaca de pitzipoanca, pazea FRATIE...cu Amon Amarth...uuuuuuh!
Si mi am zis:Jesus Fuck Me Christ!
Doamne...pana unde merge penalitatea...deci una imbracata jumate ca ultima vanzatoare de pe la nonstopurile din Pantelimon, cu aere de pitipoanca si cu cautatura de fata citita, care discuta la mobilul argintiu cu breloc cu Winnie, isi trage un tricou cu Amon Amarth...ma intreb daca are cont de hi5 sa i frg un comment:"Ce skumpika esti pha, cu tricoul alacu Amon Amarth!Muah, mancate-as roackerita lu Gutza ce esti tu!
Acuma stau si ma intreb:cum e posibil frate?Cum e posibil ca una ca aia care avea doua inele din aur cu piatra de aoleu in dest, sa se bata cu pumnul in piept ca asculta Amon Amarth si pe spate sa aiba Runes to my memory.
Bai, asta...penala ce esti tu, daca tu stii trei piese de la Amon, nu in norvegiana ...da macar in engleza, atunci eu plec capul.Sau ai vazut asta la ultimu tip caruia i-ai facut blowjob si daca n-a avut sa ti plateasca ti-a lasat tricoul?
Sfat:inteleg ca tu esti "tru" da nu purta in p..a mea tricouri ca vezi ca ti sari unii mari, satanisti si negri in cap, aha...te ai prins!De aia de nu suporti tu cand vezi pe strada pe la colturi, satanisti, jegosi si drogati de-astia.De-aia de ii comentezi tu cu fetele...ca la voi in sat poate nu sunt.Te-ai prins?
Hm...macar am un sfat:cand te duci tu in mall sa nu mai porti asa ceva.Plssss!Vezi ca sunt haine pe la SH, pe la Kenvelo sau pe la angro de unde stii tu standurile si unde ai cunoscut o pe Roxana, aia de la D44, cu care beti voi cafeaua....da oups!Ca sa vezi mai....e plecata in Spania!
Si daca tot au plecat toti, ce ziic tu?I ahai sa ma mai plimb pe strada...mai un tricou, mai una mai alta...
Doamne...cat as fi vrut sa i vad playlistul!!!!

Faza dura n-a fost doar asta...adevarata parte incepe acum...tanara ascultand ceva despre care am presupus eu ca ar fi vreun Tokyo Hotel ceva...o Katty Perry sau Milley Cyrus...s-a dovedit altceva...si anume:incepe fatuca noastra de la tara cu tricou cu Amon Amarth la vedere...ca deh, e nou...e de la SH si a iesit si ieftin, si masa n are s o intrebe cat a dat pe el...ei bine, incepe sa fredoneze si sa se legene agale..."Wherever...whenever...la la la"...(intre timp imi vine sa mi dau palme si sa imi combin bocancu excitat de buzele ei marcate de contur)..."Wherever...la la la la la ...be together...na na "
Cand colo , incepe sa se se balanseze usor ca intr un dans oriental pe ritmuri de Shakira, Sfanta Ana!Pe ritmuri de shakira, shakira, beyonce, beyonce...shake that ass ni garl!
Asa gieee!
Ole, eres muy hermosa pequenita!Te tzok!By the way, pot sa imi manjesc bocancu in ceea ce lasa maidanezul meu preferat in fata blocului dimineata si sa ti dau pe boticul facut cu creionul?Plomitzi k nu tie supely?Hugs.(hm...j dak otzy sa lajy j la m pe profil 1 komm).Poop.
Frate...eu am coborat la Unirii(dar cum n avea oferte la Mc...cred ca a preferat sa mearga mai departe)...durerea de stomac fu de durata mai ales ca nu mi-am revenit nici acasa.Si nici a doua zi dimineata, ca deh, pitzipoanca cu tricou cu Amon Amarth mai greu gasesti.
Frate...ce mai urmeaza ...una cu bratara cu tepi si cu tricou cu Carmen Serban?!Huh?Ya rock you fuck rock girl...hm, acum nu pot decat sa ma gandesc la ceea ce mi a zis mai demult Vovin...si anume, ca in viata asta a lui, a mai intalnit si fuck rock persons.
Si asta e fuck rockerita.

Parca imi vine si mie sa imi iau tricoul cu Dimmu si sa cant pe ritmuri de Kylie sau de Britney....
"Shakira , shakira...la la la...amon amon...shake that ass"...if you feel the rythm leave a comment.



shakira metal version
Vezi mai multe video din Muzica »

Tuesday, February 10, 2009

Friendship brings back memories...


Aseara a fost una din cele mai faine seri pe care le-am petrecut alaturi de prietenii mei de ceva vreme...e o seara din aia care se cere sa vina si atunci cand vine stii ca poti sa darami lumea, pentru ca ii ai alaturi pe ei aproape de tine.Si cand ii ai aproape de tine nu mai conteaza nimic.
Nu a fost o seara speciala doar datorita placintei de mere a lui Heidi care ne-a castigat cu asta...nici datorita gradelor din alcool care cu fiecare pahar a facut ca gandurile sa se adune si sa erupa mai ceva ca Mount St Helen, but still...a fost o seara faina care se astepta sa fie asa.(jeeeeez...nu vreau sa vad poze...desi Heidi si inca o persoana foarte draga mie or sa rada pe seama asta).
Se face totusi, ca ne-am amintit de multe chestii, printre altele remarcandu-se si faptul ca am descoperit ca oamenii astia chiar se preocupa pentru mine, mai mult decat ar cuprinde puterea mea de intelegere.Oamenilor le pasa si ei chiar ar afce totul ca eu sa fiu bine.Ganditi-va ca datorita lor traiesc, datorita lor am incredere in mine, si mai nou datorita lor voi intra la facultatea de farmacie, desi vor aplica o tactica severa.
Acum am inteles multe...de fapt stiu ceea ce vreau...si vreau un singur lucru:sa nu dea mnezeu prea sfantul sa-i dezamagesc.
Atunci cand viata ta este datoare unor oamnei iti dai subit seama ca esti legat mai mult decat social sau spiritual de ei.
Well...desi e un clivaj clar de reprezentare a lumii intre mine si ei, intotdeauna am fost tovarasul lor and so on...si m-au ajutat neconditionat.Cand un om te ajuta sa te ridici, sa ti infrangi prezentul ridicol si sa strapungi ca un sulitas asirian viitorul cu incredere, ca nu musca...atunci cu siguranta iti dai seama cu cine ai de a face.Si atunci te cuprinde sentimentul iertaciunii...ca un penitent din Palestina.
Dar tot atunci iti dai seama ca si ei poate ar avea nevoie de ajutorul tau, poate ca au nevoie de stabilitatea ta.Si cum le-ai oferit-o?Jignindu i atunci cand erai supus patimei narcotice?Atunci cand vroiai sa termini cu viata?Ori atunci cand ai intrat intr-un con de umbra cunoscut doar de tine?
Stii, e atat de fulgerator momentul cand stii ca exista IUBIREA prietenilor tai, si desi aseara spiritele se incinsesera(nu neaparat negativ)...Heidi inca ametita putea sa mi explice intr-o discutie(care Doamne fereste a fost departe de o sedinta de readaptare in care ea era psihologul si eu subiect :)) cat de importanti is oamenii astia in viata mea.

And that was awesome...and that for God sake, was really thrilling.
Acum imi pare rau pentru tot ceea ce am facut, daca i-am dezamagit vreodata sau daca nu le-am fost aproape pe cat mi-au fost ei mie.In fine, sper ca sa le pot oferi ceea ce e mai bun.
Asta este una dintre cele mai importante promisiuni.

PS:sa nu uitam...3 h de luni pana vineri la chimie, 6 ore sambata si 6 duminica.It s for my future.Si n-am de gand sa dezamagesc pe nimeni, drept multumire pentru neconditionatul suport oferit.
Nu stiu cum sa inchei postul asta, dar pentru ca ma aflu intr-o stare sa zicem tensionata din punct de vedere psihologic, din inconstientul meu evadand fel de fel de reminiscente si ganduri din ziua cenusii, nu pot decat sa i multumesc cuiva acolo sus in cer pentru ca mi i-a dat.

Hm...Heidi, stiu ca vei rade sau poate vei fi emotionata as i know you might be.Stiu ca ai fost aseara foarte fericita sa ne vezi din nou...stiu ca ti-e dor de cineva, stiu ca ai o rabdare infinita, si pentru asta Domnul sa ti dea tot ceea ce e mai bun.Stii ca am vrut sa scriu despre ei.

Hai, ca deja evadeaza ceva din blestematia asta de prapastie fara fund si lipsita de lumina numita inconstient, asa ca ma pun pe chimie...ufff...azi e miercuri.Jesus!3 ore.

O sa atasez o piesa pe care o ascult foarte rar, si care surprinzator e foarte soft(ca sa mai tempereze tsunamiul din oceanu meu de ganduri)...care vorbeste despre 3 oameni care imprietenindu-se au ajuns sa cunoasca intelepciunea.
Dedic postul asta in principal lui edy si lui vovin.Ba, sunteti true, ba!!

Sunday, February 8, 2009

Fake Kansas story, true fellowship moment. :D


Intr-o padure stateau in iarba, un leu, un om de tinichea, un om de paie si o fetita de la munte, Heidi.Venita din inima Alpilor, Heidi le adusese branza Hochland prietenilor ei din padure, care se temeau cand si cand de lumina soarelui, lumina care le afcuse atat de mult rau inainte.
Erau toti patru fericiti, asa cum n-au fost ei de cand se stiu...mai fericiti si decat atunci cand sperau ca lumina soarelui e numai a lor.Si buna mai era branza Hochland...atat de buna ca o viata intreaga nu ti ar fi ajuns sa te bucuri de placerea pe care ti-o producea gustul ei...care este cu atat mai intens cu cat banalitatea asta de prietenie, fir-ar ea...sporeste.
Heidi, (care nu va fi Dorothea cu cosite roscovane dintr-un sentiment de ignoranta pentru populatia mormona a Kansasului, si pentru faptul ca tanara Heidi este de la munte).Asadar, sa ne imaginam, ca faptura asta ce a strabatut muntii plini de zapada toata viata ei era bucuroasa ca le-a adus prietenilor ei, leul cel ce suferise mult la viata lui si omului de tinichea care se temea sa nu rugineasca, un strop de branza Hochland.
Si in plus, manca alaturi de omul de paie, de care credea el ca se sperie ciorile(and just because he was on the black side he loved crows)...but the crows didn t love him.
But Heidi did.Invatase sa se maturizeze alaturi de faptura muntilor, si stia ca incepea sa creasca in ochii ei...se iubeau cu pasiune si asta era tot ceea ce conta.
Dupa ce se harjonisera prin iarba din padure, perversul om de paie haituia omul de tinichea, iar leu cel fricos se ascunsese deja intr-o scorbura.Heidi pregatea smantana.
Ajunsi obositi, la borcanul cu smantana, leul lua pimul cuvantul:(dar cum nu era leul Aslan din Narnia, ci era cel mai deprimat leu din cat vazuse Kansasul tornadelor), zise:
-Hm...smantana.(dupa o pauza de 10 minute, risca):Pot sa iau?
-Sigur, doar pentru voi am facut-o.Smantana este pentru cei care au cunscut necazul.In inima Alpilor, ea este gustata doar de cei curati la suflet.

Si desi trecuse printre atatea incercari grele, si viata fusese foarte dura cu el, leul pletos avea sufletul curat.Ridica laba pufoasa si dori sa intinga pe suprafata delicios de alba si imbietoare a borcanului.(Dar nu!!!!Prietenul lui cel bun, omul de tinichea pe umarul caruia plansese atat...nu avea voie sa manance si i s-ar fi rupt inima sa nu-i fi dat.Si omul de tinichea se uita cu jnd, cu ochi mari si sferici si pofte de neinteles care se pierdeau in negura nepatrunsa a ochilor).

-Trebuie sa manance si el...altfel ce ne-am face, arata cu coada zburlita si cu lacrimi in ochi leul...leul, cel ce suferise mult.
-Oh, o bun prietene al meu, nu plange pentru asta...chiar nu trebuie...dar ce ne facem?Totusi omul de paie nu poate manca nici el...nu simte gustul.
Zise omul de tinichea.
-Nu ti face griji, se apleca omul de paie ingenunchind la picioarele omului de tinichea cu capul sau metalic plecat in pamant...Hochlandul era pe sfarsite...leul mancase aproape tot si acum se uita cu un oarecare jind.
Vazand acestea, Heidi, fetita muntilor, nu stia ce sa mai faca sa ii vada fericiti...dar gasi repede solutia.
Leului ii dadu borcanul cu smanatana caci smantana din Alpi este plina de fericire, ca tot cam ce e bun in Elvetia, pe langa ciocolata, ceasuri de firma si pagan metal folk...caci leul care suferise mult avea nevoie de fericire.
Omului de tinichea ii dadu inima sa...si deodata in el se nascura noi sentimente, incepu sa priveasca lumea si padurea altfel...si prima persoana pe care o imbratisa fu leul cel ce suferise mult la viata lui.Leul cel ce suferise mult il lua si el de gat pe omul de tinichea care era incercat de iubire(iubirea purtata pentru o zebra, care stia ca il iubea)...si mare fu placerea tinerei elvetiene sa vada cum leul il imbratiseaza pe omul de tinichea care era udat de lacrimile leului.
Si pentru prima data omul de tinichea nu se temea ca va rugineste.
Smantana nu mai era...dar mai era o oglinda ultimul lucru pe care il mai avea Heidi, pe langa dragostea ce i-o purta omului de paie...de care fugisera atatea ciori inainte.
Dar ea n-avea sa fuga.Ea avea sa paraseasca pentru totdeauna tinuturile inzapezite ale Elvetiei scaldate in ritmuri de Eluveitie si avea sa ramana sa i daruiasca ceea ce avea mai de pret...iubirea.
In oglinda avea sa se vada cat de frumos era ca aspect si ca fizic.Caci el este un om de paie frumos.
Si e asa de fain sa vezi atata fericire in jurul tau cand intre patru pereti stau patru fiinte, asemeni caracterelor de mai sus, fie ca e vorba de trei prieteni mai vechi care tin unul la altul si se au ca fratii, fie ca e vorba de o poveste de iubire frumoasa...caci fericirea EXISTA si ea e data de prietenie atunci cand simti si cand esti constient cat de mult tin prietenii la tine.

Caci azi a fost o zi faina cand un om de paie(a.k.a. Vovin), un leu care a suferit mult(Edy cel de toate zilele)...Heidi(fetita muntilor)...si un om de tinichea cu o inima noua fu inconjurat de prieteni si de IUBIRE si azi fu iarasi una din zilele care merita sa fie trecute drept una din cele mai frumoase zile de pe acest an...si consider ca vor mai fi multe.Si de asta a si scris articolul asta...hai ca deja ma incearca niste sentimente si inima cea noua a unui om de tinichea nu e asa de puternica...inca mai are de experimentat.

Thursday, February 5, 2009

Aly lys er svunnet hen


Lumina...multa lumina, este intreaga nostra viata si nu este vreun pasaj din vreun manual de religie baptist sau al martorilor lui Iehova.La concluzia asta ajungi dupa ce intelegi cum sta treaba cu intunericul, mai precis atunci cand se taie electricitatea in tinuturile sterpe ale inconstientului despre care ne place sa credem cu atata tarie si stare de angoasa ca e insondabil.
Dar nu este.Depinde de noi pana unde duce rapa cea alunecoasa catre spasmele timide ale unei calatorii feroce catre necunoscut.Noi stabilim cat vrem sau nu sa cunoastem iar asta nu este decat un asa zis act ratat al vointei.Un lapsus vis.
Lumina transcende lumii cunoscute si te confrunti cu ea de-abia atunci cand devii constient de iamnenta ei acestei lumi.Atunci cand iti apropii departarile si stii cu cat ai ramas, cat ai luat din scurta ti viata si cu cat o sa mai ramai pana la adanci batraneti, iti dai seama automat...de necesitatea existentei unitatii.
Unitatea in viata mea poarta numele de prieteni.Ei m-au ajutat sa trec peste toate cate am trecut, peste neimpliniri si peste insasi vointa coplesitoare de a alege calea cea rea.
Va voi destainui totusi, in calitate de oameni care cititi pagini ale umilei pagine de blog...cum am reusit sa intrezaresc lumina.


Se facea foarte frumos ca un tanar de 20 de ani, cuprins de impulsul unor forte coercitive absolut neargumentate si irationale a decis ca este de prisos sa mai traiasca si a cedat inca o data...tentatiei de a lua droguri, numai ca de data asta amestecul fu mult mai puternic...mult mai crunt si cu repecusiuni mult mai grave.
Ceea ce scriu acum este rezultatul relatarilor celor dragi mie, ale prietenilot care mi au fost mereu alaturi.
Imaginati-va niste persoane care iti doresc tot binele si te vad intr-o seara, o prea faina seara...agonizand, pierdut in imensitatea unei lumi in care nu mai ai locul.
O lume absurda in care ai refuzat sa traiesti.O lume care nu te-a refuzat niciodata dar pe care tu ai refuzat-o in mod constient.O lume care ti s-a daruit intotdeauna cu aceeasi sfiala feciorelnica dar pe care tu ai repudiat-o de indata ce ai intrat in intunericul unei paduri nordice, plina de fiare si de umezeala...
Si cu toate astea am ales sa traiesc.Ramane de stabilit daca cu demnitate sau nu.
In momentele acelea crunte de agonie, mi s-a spus ca n am fost capabil sa incheg doua vorbe, ca am dormit, si ca intregul meu corp era strabatut de valuri de frig si de caldura, care ma faceau sa transpir.Ceea ce am perceput eu in toate aceste zile de agonie, in acele zile decadente, si in acea priveliste grotesca fara sfarsit, a fost doar o sincera intoarcere in trecut.Am vizitat oameni pe care ii stiam din copilarie, si m-am intors in locuri dragi mie...cu gandul ca lumea ma va fi uitat.

Habar n-am nici acum de ce oamenii aia au ales sa stea sa aibe grija de mine.It s really thrilling si pentru a le multumi presupuneti si domniile voastre ca nu prea se gasesc cuvinte.In mod logic.
5 ore de vis ciudat pe apele negre ale otravii si 4 zile incheiate de agonie pe un pat care imi putea fi si locul unde sufletul si-ar fi facut repede bagajele si ar fi tasnit victorios catre inalt...(sau nu)

Ma rog...dupa aceea, au urmat inca 2 zile in care de abia am fost capabil sa ma misc si sa zaresc...lumea mea capatase noi forme si notiuni.Dar un element central a fost primul care m-a izbit si anume figura iconica si ancestrala a prieteniei.Aceea care m-a readus in lumea vietii.
Si acuma imi amintesc ce mi-au zis doi oameni dragi mie...un fan Therion si un fost blacker:"Am facut asta pentru ca ne esti prieten si pentru ca nu vrem sa ne mai gandim la cum aratai atunci.Ne e bine sa te stim asa...gen having fun with us".
Chestia asta chiar a contat.Cand doi oameni te ridica din pat si tu de abia zarind simti ca te iau in brate...a fost un gest pe care nu l-am intalnit foarte des in viata mea.

Si pe care memoria mea afectiva il va pastra vesnic.


De atunci am privit lumina, vesnicia, putinul care te face preaplin, iar din acel moment mi-am dat seama ce inseamna viata si cu cata energie merita sa traiesti.Tocmai azi, dupa ce ai mei prieteni nu m-au putut insoti intr-o plimbare in parc, hm...plimbandu-ma cu Heidi, si stand la soare ca doua soparle pe malul lacului Herastrau si bucurandu-ne ba de o veverita fotografiata din pripa, ba de suprafata lacului gen "velvet mood", ba o fotografie, ba alta...repede mi-am dat seama ca viata e minunata.Dedic soarele de azi, natura si tot ceea ce inseamna viata prietenilor mei, dedic asta lui Hiedi si lui Vovin, sa se iubeasca ca viata e minunata, dedic asta Oanei(Blackwido), Alekai, lui Edut(care imi fu alaturi atunci cand celelate lumini vor fi disparut din calea mea), lui Lil John,lui Shavy, eternul cavaler din Hermannstadt pe care de abia astept sa o cunosc...cu siguranta e multa lume acum...care trebuie amintita.
Si mai dedic acestei post, ca i-am promis...vreau sa fie un post plin de optimism si viata...ei bine, Simonei, Zebrei Verzi.Smile, child!Life is energy and perspective.
La mai multe calatorii, la mai multa iubire si fericire...si comemorare.
Asa cum aminteste si titlul din norvegiana..."Aly lys er svunnet hen"(Cand celelalte lumini se vor fi stins), da da...cunoscuta piesa de la Dimmu(btw...Heidi, trebuie sa vii sa vezi cum am decorat eu si cu Vovin camera)...pour les connaiseurs.
Pentru toti aceia care mi-au fost alaturi si memoria mea nu i-a retinut, pentru cei care tin la mne, pentru toti aceia cae se gandesc la moarte.Si sa stiti ca dincolo de moarte nu e nimic...poate chinul, durerea sau neantul.Viata si luminile vii ale sufletului sunt cele care dau sens lumii.

Na, v-am atasat si piesa.Alexandros, always your faithful.

Arrigato.