Monday, December 5, 2011

Faza cu plecatu de-acasă

A remarcat careva noul trend în blogosferă vis-a-vis de expatrierile tomnatece?Nu?Chiar nimeni?
Hai că v-ajut eu dacă nimeni da chiar nimeni nu pare a-și aduce aminte...păi se face că sunt diverși indivizi, cu precădere individe care caută, mă rog, găsesc necesar să împărtășească unui univers întreg de monștri ai dramei cât de dureroasă este despărțirea de casa părintească, de mama și de tata, de frați și de surori, de perușul Rori și de mâța Rodica...mâță care va suspina și ea, evastată fiind la rându ei într-un ungher...părăsită de vlăstarul cel mai cel al familiei.
În general posturile care se vor lacrimogene încep prin apell la simțuri...Vai, dar iată Eu, Lăcrămioara(colegii îmi ziceau Lacra, iar papagalu mă alinta din când în când Ema), eu prima elevă a clasei și cea din urmă târfă a buzilor din liceu, eu da, da!eu!care-am fost șefa clasei și care eram supercunoscută pe ulița a doua din sat, cum faci la stânga, deci EU, mă voi despărți de mâța mea dragă, pe cine voi mai mângâia eu, cui îi voi mai spune eu noapte bună, îi voi spune pa lu mami și lu buni și lu Rori (megatears fallin behind the curtain).Și mai spune ea faze cum n-o să uite ea pe nimeni și cum că e o patrioată0nrăită dar uite că de patrioată ce e ea o să-i zică papa like 4evah lu țara mamă.Mai mult așa din patriotism.

Ok.Nao comes the dissecshun, you attenshun seekin whore!Me not gunna believe that s%^^t.Esta claro?

Deci bă, aceasta, stimată pizdo, nu știu cum m-aș putea exprima mai elegant dar mi-e cam silă de oameni ca tine!Serios.Dacă erai așa de emotivă ȘI ȘTIAI CĂ VA FI DUREROS ȘI CĂ AI SĂ SUFERI, ATUNCI NU PLECAI!Simplu.
Adică genu ăsta de oameni încearcă să ne convingă pe noi ăștilalți că ei sunt niște victime ale sorții și că surpriză! ei nu se așteptau să le fie așa de dor de familie și că despărțirea avea să fie atât de cruntă, chiar dacă își pregăteau plecarea de mai bine de 8 luni.Da uite cum ne-ncearcă emoțiile pe ultima sută de metri.
Aceiași oameni ne spuneau tot la ei pe blog acu jumătate de an poate...ce entuziasmați sunt ei să pășească în pământul plin de flori al Occidentului și cum sunt ei gata să-nceapă o viață nouă departe de tot și de toate.No hai, că deja devine scârbos...eu nu-nțeleg de ce oamenilor de genu ăsta nu li se dă-n pula mea un ban ceva să nu mai poată utliza blogosfera. E enervant, poluant, ieftin, clișeic, ilogic...you name it.
Fazele cu patriotismu latent și cu Vai ce greu îmi vine să-mi fac bagaju să plec din casa părintească îs prea last century.Or maybe I'm just too evil, who knows?!
Ce-i cu drama asta?O parte din prieteni tot ai să ți-i pierzi, mami și cu tati or să fie și ei fericiți dacă tu ești fericit/ă, Rori o să facă niște ouă mari de aur și mâța la rându ei o să trăiască la infinit clipe de nostalgie-n care tu, eroul familiei te joci cu ea și-i schimbi nisipul.
Deja mi-a dat o lacrimă.

Hai, gura mai mică, ăștia care căutați atenție căzând în sfera penibilului și vedeți-vă de drumurile pe care cu bună știință le-ați ales acum luni de zile.

Hai că mi s-a luat.

x

Tuesday, November 15, 2011

Despre naturalism

Naturalismul m-a fascinat întotdeauna prin bogăția de elemente pin care își construiește realitatea.Îi este superior realismului care doar creionează o copie fidelă a realității.Naturalismul însă se asigură că nu îi va scăpa niciun detaliu, nu va omite nicio trăsătură a vreunui element real.
Este un stil adevărat, bogat, eteroge și compact.Este însăți esența Adevărului.Fie că vorbim de pictură, artă decorativă sau literatură, naturalismul este observat ca o fereastră deschisă către lume, proiectând un orizont conform cu realitatea, complex, prin care cititorul poate face apel la propriile simțuri.
De multe ori am folosit sinestezia pentru a induce cititorului plăcerea lumii pe care o descoperă.Apelul la mai multe simțuri este acela datorită căruia suntem capabili să atingem, să simțim sau să vibrăm în conformitate temporală cu personajele.
O literatură potrivinică Adevărului este aceea în care realitatea este multiplicată până la abstract, iar după cum știm abstractul nu poate fi perceput prin simțuri.Dar poate fi intuit, iar intuișia nu oferă o cale spre Cunoaștere.
Aici s-a dat de zeci de ani bătălia crâncenă între scriitorii absurzi, avangardiști și naturaliștii care păstrează intact firul epic al realității.
Mereu mi-am imaginat simbolistica naturalismului ca o Carta Marina alcătuită din mii și alte mii de elemente care impresionează prin vechimea și veridicitatea lor.
Naturalismul a avut mereu curajul să spună "EXISTĂ UN SINGUR ADEVĂR.REALITATEA ESTE DOAR UNA.ȘI ESTE DEFINIT PRIN AUTENTICITATE ȘI BOGĂȚIE".
Pentru că iată, în artă putem vorbi uneori și despre multul cel frumos, multul care impresionează și ne ia ochii, căci iată se pare că ce este mult, enciclopedic este de fapt întruchiparea Adevărului unic.

Monday, November 14, 2011

Personajul.

Așa cum citeam prin manualele de psihologie la capitolul "Personajul" despre atribute și despre valori însușite de către un individ, toate astea scrise într-un limbaj vag, alteori rigid, ne amintim că personajele sunt de multe ori reprezentări inconștiente ale propriilor trăiri.Ceea ce am experimentat și ceea ce am gustat în trecerea prin viață.
În prima mea carte, "Povestea Jamilei", personajele apar conturate concret, ele au o formă, au dorințe, mor pentru o cauză.Ai zice că nu au depășit sfera romantică a secolelor 17-18, dar iată că personajul ia asupra sa o serie de atribute specifice epocii noastre.
Deși este plasat acum aproape un secol depărtare de societatea anului 2011, trăirile și pornirile fiecăruia dintre personajele din carte se aseamănă cu oricare dintre trăirile omului de rând din epoca noastră.
Mereu mi s-a părut magic cum pornind de la o simplă idee se ajunge la un set de valori care vor da naștere unei entități nemuritoare.Unui personaj.
Memoria colectivă păstrează eroii și eroinele.
Așa cum Carl Jung atrage atenția asupra densității de simboluri cu care operează inconștientul individual și prin urmare inconștientul colectiv, este important să precizăm faptul că personajul nu are autonomia interpretării.
El are soarta dinainte scrisă de către autor.Nu putem vorbi deci de o trăire autentică.El învinge timpul prin propria existență, ca orice erou prin gloria sau absurdul său.Dar va fi mereu lipsit de autonomie.
Și totuși, la urma urmelor după orice carte citită, câți nu ne-am întrebat : Cum ar fi fost oare dacă toate personajele astea ar trăi printre noi și ar lua o formă concretă?
Ideea este că chiar dinainte să formulăm această întrebare, personajele îndrăgite se vor fi sălășluit deja în lumea noastră, ancorându-se în propriul univers.
Cum?Prin puterea interpretării de care noi ne putem bucura.Interpretându-ne lumea, le oferim și lor posibiliatea unor universuri paralele.
De ce sunt ele vii?Pentru că sunt suflet din sufletul nostru.

Saturday, October 29, 2011

Vă rog, nu opriți planeta.Nu vrea să coboare nimeni!

De ceva luni de zile mă lupt să pricep de unde avântul acesta sprinten de a schimba lumea și de a renunța în același timp la lupta de idei.Dacă cineva chiar doreștesă schimbe lumea, atunci o va schimba, dar asta se va produce în timp, în sute de ani, nu în câteva luni sau în câteva săptămâni.
Eu mă număr printre aceia care se simt bine atunci când propria lume cunoscută este aceea reală, în care zilele au rostul lor secular și în care nu intervin schimbări bruște.
Lumea, societatea de azi este rezultatul unor alte milenii de civilizație și revoluții ideologice care au condus către lumea din zilele noastre.
Trebuie să o acceptăm așa cum este, de ce atâta răzvrătire?Această rebeliune este o dovadă destul de clară de egoism, pentru că nimeni nu se gândește la generațiile viitorului.
Le vom lăsa o lume modificată după bunul plac al propriei epoci, o lume în care valorile mor.O găină face un ou în dimineața zilei de mâine.Cocoșul va cânta din nou iar eu probabil îmi voi bea cafeaua uitându-mă peste gardul vecinilor la vișinul nou crescut în ogradă întrebându-vă câte borcane de 800 de grame de gem vor ieși din fructele coapte.Nu-mi pot imagina o altfel de dimineață, o zi în care cocoșul nu va mai cânta iar găina va depune ouă de altă culoare.
Îmi place normalul deranjant de monoton, rostul fiecărei zile și ideea de orânduială seculară.
Lăsați lumea să se dezvolte în tihnă, în secole de trudă și decenii în care societățile vor cunoaște o evoluție specifică, dar treptată.
Așa că rogu-vă, dragi revoluționari, lăsați-mi planeta în pace.Aruncați-vă din tren, însă eu sunt tânăr și nu vreau să cobor.Iar găinile mele nu au învățat să zboare încă deoarece au aripile tăiate.

Friday, October 28, 2011

Uneori nu se întâmplă nimic

Ok, vin sărbătorile, voi sta la masă și voi băga-n mine multe și nevrute ding ding ding...că doar asta-nseamnă Crăciunul până la urmă.Mâncare.Râgâieli și după caz, apeluri la Urgență pt spălături.
Nu voi insista asupra acestui tip de comportament pentru că așa cum am mai zis și în alte rânduri, nu voi fi eu peștișorul de aur care o să schimbe lumea/planeta și nici nu sunt genul de individ care se agață de niște resorturi fragile, implorând vreo divinitate să oprească planeta pentru că i s-a luat și vrea să coboare.Bună, rea, imprevizibilă, absurdă cum e, este lumea noastră, cea mai bună dinre lumile posibile...
Așa.De curând am primit o ofertă de a petrece anul nou/revu/nye undeva-ntr-un arhipelag călduros, departe de tot, etc de dragul vremurilor trecute.Am zis nu.
Și am zis nu pentru că nu am chef să se repete nimic din ce a fost și chiar nu văd rostul unui sextrip de 72 de h până în țările calde, unde nu se va întâmpla de fapt nimic.Vom discuta despre ce a fost și despre ce va fi.De fap, nu va fi nimic.
Vom bea, ne vom sparge, ne vom fute.And what else?What am I left with afterwards?Amândoi suntem trecuți de frumoasa vârstă de 18 ani și uneori în interior îți dorești parcă să rămâi cu mai mult decât niște defulări juvenile.Îți dorești poate să te bucuri de niște locuri dragi sau poate vrei să înveți lucruri noi.Pe care nu le știi, nu le cunoști încă.Ideea de a petrece 2 3 zile-ntr-un hotel doar de dragul de a face sex la fiecare 6 7 ore nu mă încântă.Trec printr-o perioadă în care caut să mă înțeleg și lupt cu dârzenie să păstrez cât a mai rămas din spiritualitatea pe care încă o mai am...spiritualitate care s-a diminuat în timp.O astfel de experiență nu mi-ar fi de folos.Nu ar face decât să distrugă ceea ce a mai rămas nealterat și nestricat din mine.
Putem învăța și-mpreună dacă este voință la mijloc.Dar deocamdată fiecare va sta la casa sa și va învăța în timp tot ceea ce vrea să știe și cât poate procesa.
Așa e iarna.Lucrurile se învață mai greu.E din cauza frigului și a nopților lungi.

Sunday, October 16, 2011

Ziua mea de luni

E deja luni la mine aici și de mi-am propus să mai rup odată un clișeu, cu precădere cel al zilei de luni, odioasa zi în care mergem la lucru/fuckultate după un week-end în care ne-am tot depravat ca niște haimanale ce suntem.
Ehm, de ceva luni de zile, week-end urile mele nu mai sunt așa de "let's fokkin get wasteeeeeeed!", ci-s mai degrabă liniștite-așa, la locul lor și foarte ieftine.Petrecerea mare se dă în schimb LUNEA!FUCK YEAH!Pentru că lunea este ziua aia cu care începe săptămâna și dacă luni nu este o zi de pomină, atunci ce pretenții poți avea de la restul săptămânii?Totul se rezumă la productivitate.Așadar să vă detaliez cu/sau fără bullet points, nu de alta, dar nu-mi merge drăcia aia de funcție care te ajută să pui bullet-uri.
1.Mâine va ploua iar despre megaorgasmele pe care mi le produce ploaia din orice anotimp am mai povestit și în alți ani, așadar nu insistăm.
2.Voi merge la facultate.Da, mă bucură pentru că îmi place ce fac la facultate.*might sound weird though*
3.Voi da o fugă la supermarket să iau ULEI DE FLOAREA SOARELUI-io mă număr printre acei ciudăței care folosesc uleiul de floarea soarelui doar când fac clătite sau gogoși.Voi mai cumpăra și făină și 3 borcane cu DULCEAȚĂ DE VIȘINE.Atenție: nu gem de vișine!Dulceață din aia care se scurge așa lasciv de pe clătită.Voi măcina zahăr, nu că nu s-ar găsi la magazin dar prefer să-l râșnesc eu acasă, iese mult mai fin și ...nu știu dar lucrul făcut în casa ta nu e lucru de mântuială șișișiși unde mai pui că o să miroasă-n toată casa a bunătăți!
4.VOI GĂTI.asta fac oricum zilnic, dar mâine voi face gogoși pudrate cu zahăr fin fin!șiiiii voi face și clătite!puteți băli, oricum mi se rupe.
5.Voi cumpăra suc RIO DE KIWI de la magazinul polonez.(pentru cine habar n-are ce-i cu sucul Rio, îl rog să facă o scurtă incursiune în perioada anilor 90).
6.Voi cumpăra ultimul roman lansat de Stephen King.

End of story.

*NB: cine crede că poate să-mi strice ziua mea perfectă de luni va fi legat de un stâlp și va asista la o scenă în care grupa mică de la grădi 547 va termina pe nerăsuflate 5 platouri de clătite cu dulceață de vișine.Mai ziceți voi că nu am simțul sadismului înăscut.

Thursday, October 6, 2011

Despre năravuri

Sunt droguri care îți deschid mintea și sunt droguri care îți deschid sufletul, sunt momente intense de care îți aduci aminte peste ani și sunt clipe importante pe care le uiți.
Când plouă afară, toată lumea este a ta.Ieși în stradă și fluturi mâinile disperat prin aerul brăzdat de ploaie și deși încerci să tragi aer în piept, pe gât și în nări persistă izul spirtos al unor substanțe magice.
Pentru că tot ceea ce este magic deschide mintea sau sufletul sau uneori inima, dar niciodată concomitent, ceea ce face conștiința să o ia razna după.
Descoperi în timp că nu mai știi cum este să deschizi vreuna din chestiile enumerate mai sus, fiindcă ușile minții sau ale inimii nu sunt făcute din același material ca porțile Raiului.Și-ți dorești aprig să ai din nou curajul tinereții.
Demonii inconștientului stau ascunși iarna după ușile ferecate, spre deosebire de Sfântul Petru care veghează atent 24/7 asupra zonei control pașapoarte sud-EU migrants.
Nu mai am nici pașaport, nici amintiri.
Unde s-a dus trecutul, nu vă pot spune.
Mă bucură ziua de mâine...pentru că mâine dimineață în zori voi uita cum este să deschizi sufletul sau inima.

Sunday, October 2, 2011

Motivul levitației

Da ia ziceți, voi ați văzut fete de-alea agățate așa-n aer ca într-o stare de levitație realizată cu ajutorul photoshopului?Da?Nu?Hai că de mult n-am mai avut de spart o sămânță, de scuipat un sâmbure de măslină.A cam venit timpul, nu credeți?
Astăzi vom discuta despre fenomenul suprarealist și în același timp pseudo-dinamic al levitației prin pozele(în general de la profil) de pe facebook ale anumitor cetățence în mare parte.Cred că există și cetățeni, dar se află în minoritate, iar ca de fiecare dată în istoria umanității majoritatea decide.(în acest caz despre majoritate vom discuta)
Acu câțiva ani dacă aveai poze photoshopuite, erai cineva și norodul arunca lauri pe umerii tăi ridicându-te pe tine, cel cu Photoshop descărcat pe desktop, la rangul de zeu creator.
Dar odată cu zeii, în lume au apărut și titanii și odată cu aceștia, semi-zeii, sausemi-artiștii, sau aceste newbies enervante care se agață de orice ramură și cracă posibilă pentru a ieși în evidență.
Acu' veun an îmi vărsam oful pe-aci cu privire la fetele alea dichisite, care purtau bonețică indiferent de sezon și balerine vara, alea care cumpărau biscuiți la suprapreț de la Cărturești și care scriau oracolele pe treptele de la TNB vinerea seara după ultimul seminar.
Eh, tot astea atacă din nou dar e data aceasta online-ul.Au găsit de cuviință fătucile astea că dacă apar așa în ipostaze de Siddharta Gautam iluminat sub arborele de la Varanasi, automat vor căpăta o aură arty.It's nice, ok...but it's FUCKIN' WRONG!
Înțeleg conceptul iluminării și al levitației la unul sau doi cetățeni care nu se cunosc între ei și între care nu intervine niciun element comun care să disimuleze principiul alterității.
Dar când apar sute, mii de indivizi care levitează cu cracii agățați prin copaci sau grupuri de nimfe care plutesc deasupra lacurilor sau mărilor, nu mai devine interesant.Devine scârbos, plictisitor și automat urât.
Cum poți face din mainstream artă?
Care este diferența între nepoata lu țața Tinca de are și ea poze cu teracota și cu carpeta cu răpirea din serai în background și fătucile wannabe sadhu care gravitează deasupra apelor ca Sfântul Duh la începutul Genezei?Niciuna.
Categoria celor in urmă mi se pare cu atât ma dezgustătoare cu cât încearcă să copie un arhetip sacru, cel al înțelepților din Valea Indului care după perioade îndelungate de medtație și asceză puteau atinge o stare de detașare totală de mediu.
Eu sincer să fiu, practic yoga destul de des și am mai răsfoit în viața mea și câte un tratat de hinduism și cică Shambala aia, lumea pură a Spiritului, Nirvana Nirvanelor, starea aia absolută de armonie al cărei prim stagiu este levitația nu se atinge așa cu una cu două.
Eliade și cu Jung nu auziseră ei de Photoshop da au încercat și ei treaba asta și nu le-a ieșit.Și vin pizdele astea spânzurate pe sus cu chicioarele pierdute prin aer și vor să-mi sugereze mie că asta-i artă sau fenomen artistic?Sau trăire?
Me not gunna believe that shiet.honestly.
Momma, can I have some cheesecake?

Wednesday, September 28, 2011

Lămuriri.

Mai țineți minte acele scrieri științifice din peroada lu Ceașcă, acele scrieri de o calitate indubitabilă, dar care aveau un iz sovietic, comunist, un limbaj de lemn, aci elocvențial, aci patetic și de multe ori aveau o amărâtă de pagină care era un fel de intr dar care se chema scurt și pătrunzător: "Lămuriri".
Dacă ar fi să dau o fugă prin viață aș scrie o lucrare din aia șaptezecistă sau optzecistă cu nenumărate referințe științifice și multe expresii găunoase care au făcut cinste timpului.Probabil că aș oferi multe chei de înțelegere la primul capitol, acela al Lămuririlor, făcându-l pe cititor să înțeleagă faptul că, oricât de clișeic și autist ar putea suna, viața asta a noastră e de fapt o călătorie, asemănătoare cu cea a lui Iason care a trebuit să meargă până în îndepărtata Colhida pentru a o cuceri pe târfa de Medeea care era gata să-și sacrifice plozii pentru pula lui.Dar la nivel de inconstient, mereu va exista o Medee a carei inima o vom frange si de-a lungul calatoriei ne va fi dat sa cunoastem multe.
Ceea ce vreau eu să sugerez este faptul că nu punctul final al propriei expediții prin Lume este important, ci fiecare obstacol sau chestie nouă pe care o înveți pe parcursul călătoriei, fiecare loc prin care ai fost, fiecare femeie cu care ți-ai pus-o, fiecare bar în care ai intrat și ai căzut lat sub masă, fiecare apus de soare și fiecare horă duminicală.
În Luntrea lui Charon, Blaga amintește despre importanța drumului către devenire și nu întâmplător amintește el despre această trecere, pentru că pe măsură ce individul își însușește valori și învață noțiuni noi, el se preschimbă.Devine un semizeu.Dumnezeu este idealul.Iar el este cel care îl va urma pe Domnul Facerii.
Dacă ar fi să scriu mâine o astfel de carte, probabil că mi-ar tremura mâna atunci când aș iscăli pagina Lămuririlor.M-aș întreba câți cititori ar înțelege cuvintele cheie explicate, câți și-ar dori să nu afle explicația, câți și-ar dori să-mi trăiască viața și câți s-ar considea norocoși că au avut cu totul altă viață.Poate m-aș mai întreba și prin mintea câtora dintre aceștia, a trecut ideea morții sau a renașterii.
Căci, ce este omul până la urmă , decât un agregat de întrebări?
Și totuși, dacă ar fi să se termine totul brusc mâine și să îi zic pa Lumii celei mari, oare câți cititori mi-ar aduce o floare la mormânt sau câți s-ar ușura cu un jet gălbui și cald pe pământul care m-a înghițit.

Uneori, merită să te întrebi.

Tuesday, September 20, 2011

Învățături

V-ați întrebat vreodată de ce ne ia atât de mult să învățăm unele lucruri?De ce există mereu o perioadă necesară asimilării informației?Pentru mine acest proces implică un mare timp din propria viață pe care noi îl pierdem într-un mod destul de conștient.Învățăm multe și uităm tot pe atât în timp.Nu învățăm decât din acele experiențe care ne marchează, nu reținem decât 5% din ceea ce auzim, vedem sau simțim pe propria piele.
Cu câtă ușurință ne catalogăm unii pe alții ca insensibili sau ignoranți atunci când unii alegem să nu dăm importanță unor factori sau stări de fapt, sau atunci când pur și simplu dimensiunea axiologică este diferită.
Nu prea-mi place mie să fac teoria sforii aici pe blog, dar ieri, aflându-mă în autobuz, în drumul spre casă, vorbeam la telefon cu un prieten din Canada care m-a întrebat dacă sunt conștient de efectul lucrurilor pe care le învățăm și raportul lor numeric cu tipul alocat pentru asta.
Tot el mai mi-a zis să facem ca acel 5% să fie cât mai consistent, pentru că aceasta este variabila în funcție de care ne formăm cunoștințele despre lume, imaginile despre ceea ce ne înconjoară și pe baza acelui 5% ne formăm ca oameni.
Mi-aș dori să existe o metodă prin care să nu îmi mai irosesc timpul asimilând informație, pentru că acel timp este timp pierdut, asta pentru că mintea umană stochează informație într-o perioadă relativ uriașă de timp.Dacă stăm să adunăm tot timpul petrecut studiind sau învățând lucruri importante au mărunțișuri, vom afla că ne-am cheltuit o bună perioadă din viață pe un proces cognitiv de tot căcatul.
Omul este rezultatul experiențelor sale și se lasă purtat de setea inconștientă de cunoaștere.Ceea ce este în mod evident și mai frustrant este simplul fapt că nu știm la ce ne folosesc aceste informații lumești și dacă ele ne vor fi necesare undeva într-o existență post-mortem într-o lume spre care la acest moment putem doar aspira.
Na, cam așa cu asa.Mi-am dat seama între timp că mă simt deodată mai bine că am dat frâu liber acestor frământări.Nu le am cu schimbatu lumii-că mie mi se pare lumea destul de normală așa cum este ea- și cu voluntariatele pentru o viață mai bună, dar le am cu întrebările astea de-ți fut mațele și neuronii.

back to marlboros.
:)

Monday, September 12, 2011

Străin

Cu fiecare an mă simt nu neapărat mai câștigat cu ceva, mai bătrân sau mai experimentat, dar cu siguranță mă simt străin de mine, de acela care ființa cu un an înainte.
Mergeam astăzi pe stradă și am intrat într-o cafenea să comand o cafea cu lapte și cu un fel de căcat pe deasupra, nevermind.Ideea e că acum ceva veacuri, mă dădeam în vânt după asemenea delicii față de care acum nutresc o vădită ignoranță, sentiment nutrit și față de majoritatea semenilor.Dar cafeaua cu lapte mereu restabilea echilibrul așa pentru un timp.
Cineva îmi spunea acum vreo 3 ani că moartea spiritului este o moarte lentă și costisitoare.Acum îi dau dreptate: nu îmi mai găsesc cuvintele foarte ușor atunci când vreau să mă exprim, duc lipsă de inspirație și parcă tot ceea ce mă bucura în anumite momente în viață, a încetat să mă mai bucure.La ce mi-or fi folosit 3 ani la o facultate de comunicare habar n-am că tot am deficiențe când e vorba de inter-relaționat(ca să folosesc un termen mai funky) așa cu norodul.
Apreciez mereu sinceritatea oamenilor, pentru că părerile celor din jur m-au ajutat mereu să-mi formez o părere despre propria persoană.
Iubesc drumurile, scrisul, mirosul de marlboro expirat de plămânii futuți ai apropiaților, carnea de vită și drumurile, șoselele.
Cred că toate lucrurile astea de mai sus mă caracterizează la momentul actual.Na, nu știu, îmi trebuie o perioadă mai lungă de timp, vreo două luni maximum așa să văd ce-i fac la instinctul de autoconservare că trebuie reparat.
ăăă, da: mă gândesc că sunt pe drumul cel bun către pădurea cu fragi și mure.

Cred că e ok să fii așa, imun la ce se petrece în afara vieții tale.Măcar o vreme.



PS: -cu bullets:
a.vreau să plec în slovenia un week-end să stau așa în piața unui orășel de dimensiunile unei cutii de chibrituri din Nova Gorica și să mă uit la skinhezi cum trec.
b.mi-am redescoperit pasiunea pentru marlboro
c.finlandezele sunt bune <3 ix o ix o

Thursday, June 23, 2011

Acolo unde filosofia întâlnește științele exacte

De mult mi-am dorit să scriu un articol despre modul deloc subtil în care filosofia întâlnește propozițiile concise ale științelor exacte.Nu întâmplător marea majoritate a filosofilor mai mici sau mai mari, cunoscuți sau necunoscuți, din trecut sau contemporani, au cochetat și cu știința exactă.
Și nu întâmplător au ales un limbaj clar, succint, atunci când și-au expus teoriile.
Heraclit, intrigat de destinul prometeic, a indus generației sale ideea că lumea este "asemeni unui foc care după măsură se aprinde și după măsură se stinge", și că Ea, Lumea, Natura în sine, "nu a fost făurită nici de vreunul din zei, nici de vreunul din oameni", ceea ce dă o existență factică și statornică Lumii.Lumea nu a apărut deodată, dar nici nu poate fi lăsată pradă stăpânirilor omenești sau judecăților divine.
Fizica, Geografia, Chimia, Matematica, Trigonometria, au demonstrat independența materială a lumii fizice, cum că ea este condusă de o măsură abstractă ce rezidă în tot ce este material.Există o forță de convergență asupra factorilor care influențează trăinicia lumii fizice concrete(care este o sursă a adevărurilor).
Hermes Trismegistos( cel de trei ori măreț) a încercat să ferească descoperirile întreprinse de către înaintași în domeniul științei și a convertit termenii de înțelegere științifică într-o formă criptică, filosofică, dând naștere filosofiei hermetice, închisă penttru neavizați, deschisă pentru cercetători.
E interesantă discrepanța gigantică dintre cunoașterea științlor exacte și măsura în care omul modern îl percepe pe Dumnezeu Creatorul.Baruch Spinoza anunța că nu e nevoie de vreun calcul pentru a fi convinși de imanența divină, dar că prezența divinului în lume este proporțional cu materialul în care el rezidă.Așa cum spiritul este adăpostit de către un trup, Lumea întreagă are un suflu de sorginte divină car se află undeva în străfundurile ei.Științele exacte au scos la iveală, la fel ca întreaga filosofie, mereu noi interpretări, pentrru că știința evoluează, influențată fiind de înaintarea omului prin timp.Cât a descoperit Umanitatea și cât a pierdut?
Nu te poți feri de judecata divină, omniscientă și veșnic dreaptă, dar nici nu poți nesocoti teoremele algebrice sau termenii biologiei.
A încerca o cunoaștere fără știință este egală cu a încerca să-l descoperi pe Dumnezeu fără ca El să fie în tine.Știința este deopotrivă e revelatoare și relevantă pentru o viață armonioasă.Nuputem trăi în incertitudini, fără a tinde măcar spre Adevăr, dar în același timp trebuie să fim conștienți că nu putem avea acces la o cunoaștere totală.Însăși tinderea asta specific speței umane, îl apropie pe Adam-omul de Divinitate.
Thomas Mann, în Doctor Faustus, prezintă drama omului care ignoră judecățile divine și se consideră pentru o secundă stăpânul Lumii.
Și ce mic e el, omul de lut, ce pierdut e și lungă e calea lui către cunoaștere.Căci pierdut a fost și iată că prin cunoaștere dezinteresată s-a regăsit.Iată-l mort, părăsit de porniri, însă, cu un suflet viu, pentru că tocmai trecerea asta armonioasă dinspre concretul științific către deconspirarea lumii, este dumnezeirea.
Un om neînvins este acela care poate face oricând punct comun între științe și filosofie, între trup și Dumnezeu.

Sunday, June 19, 2011

Grețoșenie.

De curând am dat peste niște chestii...pe-aci prin blogosfera asta și tot răscolind și răscolind ce-mi dau dioptrille să văd?Numa bloguri de rahat.
Fără a avea pretenția că ce aștern io acilișa, frustrarea și anxietatea, ar avea notă de ceva artistic, risc să jur cu mâna pe fundiță și cu arse-ul pe oliță că mie mi s-a cam cramponat sucu gastric la ce am putut citi și viziona pe unele bloguri.
Mai nou, Uța Pamfile și cu Ina Inimioara au găsit de cuviință că twittteru nu mai e ok și au început să se răhățească prin blogosferă, vânzând ciorapi, parfumuri, handmade shit-uri sau pur și simplu dând lecții de viață.
La mine-n sat era odată, într-o vreme demult dusă, o ciocănitoare pe care nu te-ncumetai să-ți dai nici mucii și de când s-o mutat pasăre-asta la oraș mai mare, și-a tras website cu domeniu.ro(că se vrea o naționalistă, deși judecând după numeroasele posturi monografice despre diverse țări din Străinezia , n-ai zice).Să moară Țaca!
Și tot scrie ea la ea pe site că merge pe la concerte gen Bjork, Sting sau Timpuri Noi, având pretenția că mai sus citații ar fi vreo revelație underground de n-a auzit nimeni pân-acu, tot se laudă că merge la munte și la mare, dă sfaturi cum să se-mbrace ăla și-ălalaltu, deși ea arată ca o bălărie,(aspect tipic de lesbiană la 1m55 de care te lovești sâmbăta seara-n Kulturhaus sau miercurea după 18 00, la Grădina Verona), e extrem de involved în voluntariate de-astea gen "Vezi ce fac io neplătită și ce nu faci tu, fraiere!!!Bazinga!" șiiiiii ce mi-a plăcut mie cel mai mult la fata asta e că se consideră o "tânără speranță"...
Ok, am înțeles că ea se vrea o culă și c-a uitat că dădea din buric pe la-nceputu liceului pe manele, sau că se-mbrăca de la en gros prin generală, but still, stop giving pieces of advice, biatch!!
Now rili.
Din cauza unei maimuțoaice ca asta mi-am vărsat cafeaua pe mine fără să vreau și-a trebuit să-mi bag pantalonii la spălat.Am mai consumat și detergent.Fuck that.
Mă-ntreb acuma pe cine ar interesa ce scrie una ca aia sau cine ar dori să citească recenzii făcute de Sulănica după ce a lăsat din mână cartea cu rețete ca la mama-n bătătură și s-a apucat de Kurt Vonnegut și de Ryu Murakami.Mori, fă!
Despre fenomenul acesta amplu al voluntariatul am mai discutat noi și în alte rânduri, dar devine deranjant de penibil să faci din asta o carte de vizită.E ca și când ți-ai trece grosimea și lungimea membrului în cv(citit siviu) sau adâncimea vaginală, deși asemenea detalii pot fi destul de relevante la angajare în multe orașe din provincie mai mici sau mai mari.
Numa dărâmături și zguri din astea populează blogosfera de la un timp și ce este revoltător e faptul că numărul lor sporește ca râi canină.Nu îmi doresc ca blogosfera să aducă încet-încet a haifaiv.Că e de maro p-ormă.
Altele au bloguri cu poze făcute la cafenele sau cu țoale azvârlite pe pat și la tag pun branduri.
Se duce lumea de râpă.Curând.
Ai că mi s-a făcut greață.Mă duc până la frigider să storc o lămâie.

Wednesday, June 1, 2011

Ți multu ni-esti greu, somnu nu mi ia

Nu știu dacă fericirea vine mai concret reprezentată către cei care o caută sau îi ia pe neașteptate pe cei care și-au întors fața de la ea, din motive pe care nu și le amintesc.
Greul vieții este cel care îți definește calea prin viață, greul nopților și greul zilelor, geul sclavilor și greul stăpânilor.
Cândva am întrebat-o pe mama dacă voi ajunge vreodată să văd lumea.Și ea mi-a spus că dacă muncesc îndeajuns, voi vedea lumea cea mare cu bune și rele, voi fi dezamăgit de oameni și voi ajunge să-i iubesc atunci când ei fi-vor înfrânți.

Vreau să văd lumea cea mare!Vreau să merg în lume!Vreau să văd lumea mare!striga cât îl ținea gura, Copilul din mine.Azi, mergând printre morminte, am scuipat pe mormântul lui.

-De ce ai vrut să vezi Lumea cea mare, Copile?De ce ai fugit de-acasă?

Nu am primit niciun răspuns.Am văzut câteva ciori într-un tei și am auzit tufișurile foșnind.O turturea clocea un ou.M-am întors cu spatele la mormântul Copilului și am pornit mai departe frecând o monedă în mâna dreaptă.Ce lumină și ce necunoscut se căsca în fața mea.

Nu căutam răspunsuri.Le aveam în buzunar.Acum mă aflam în Lume, așa cum i-a fost dorința obrăznicăturii de Copil, care zace acum în pământ.A vrut să vadă Lumea.
Ce drum lung e până departe, câte sunt de făcut, ce dorință de a străbate lumea m-a apucat.Lumea e în centrul orașului în care trăiesc.Lumea mi-a bătut la poartă.Și eu am poftit Lumea în casa mea.
Și am petrecut până în zori de zi.


A fost atâta chiu şi cânt
Cum nu s-a pomenit cuvânt!
Şi soarele mirat sta-n loc,
Că l-a ajuns şi-acest noroc,
Să vadă el atâta joc
P-acest pământ!

Iar pământul noii Lumi mi-a băut sângele și m-a îngenuncheat și mi-a pus un măr roșu în palmă și mi-a arătat cursul vieții.Și ce departe e departele de care nu eram conștient în vremea cea demult uitată, de care nici bătrânii nu-și mai amintesc.


Tuesday, May 31, 2011

Ultima zi a lui octombrie

Nu știu câți dintre noi aleg să pășească în viață cu fruntea sus, indiferent de insatisfacțiile sau spasmele colective la care suntem supuși.Nu disec acest aspect și nu fac din traseul propriei persoane prin viață un țel, pentru că ceea ce rămâne în spate e de fapt un maldăr de amintiri, de mirosuri, de imagini care ne palpită în conștiință timp îndelungat.
Mă simt înfrânt astăzi sub povara propriului trecut în care m-am simțit claustrat o vreme, privat de libertatea de a fi eu, Omul, în lume.Eu și aspirațiile mele.
Adamul tânăr din mine a fost învins de Adamul mai bătrân întrucât copilandru fiind, Adam a nutrit mereu o spaimă firească față de Dumnezeul creator, dar Adam cel bătrân a părăsit Grădina Edenului mai înainte ca Dumnezeul său să-l izgonească.

Am încetat să mai cred mult timp în ce am crezut o viață.Nici mersul prin lume nu a fost de ajuns să-mi clarifice marasmul în care m-am scăldat preț de zile și nopți, sute...la rând.
Acum îmi râd în barbă și-mi spun cu certitudine că a fost o experiență copilărească această claustrare față de lume.Deodată să rupi lanțurile și să pui stop pe acel moment de care atârnă viața ta.
Până azi a fost să fie.Mă simt neputincios să vorbsc despre trecut pentru că simt cum el se consumă și rămâne o dâră compactă de idei și gânduri copilărești care vor fi înghițite de șerpii mari ai inconștientului.
Mă simt liber și stăpân pe propria alegere.Mă bucur de propria-mi libertate și mai fericit sunt atunci când pot da din energia mea pozitivă celor care au nevoie de ea.
Maturizarea se spune că este un proces îndelungat și sinuos, eu spun că este doar un plumb care se scufundă într-un lichid urmând conștiincios o lege arhimedică.
Azi nu mă simt matur, dar nici copil.Azi e prima zi a verii și o simt ca pe ultima zi din octombrie.Și totuși e vară, iar vara se coc fructele în livezi și copiii sar gardurile vecinilor și fură dude și corcodușe și cireșe acre.

Tuesday, May 17, 2011

Vreau să fiu un personaj de-a lu Garcia Marquez.

Se puede?Dacă nu se puede, yo mi bag oficial picioru.Asta pentru că mereu m-am regăsit în literatura de duzină promovată de Senor Marquez.De fel nu public recenzii despre cărți, pentru că undeva în adâncul ființei mele, știu că nu sunt făcut pentru asta, iar pe de altă parte nu public recenzii despre filme, pentru că așa cum bine știți, cinematografia nu a reprezentat o fascinație niciodată.Rareori, sunt adeptul filmului de duzină care încurajează avântul actorilor anonimi.

Dar de unde și până unde entuziasmul ăsta provocat de musiu Marquez?Dacă la început a fost preocuparea de a descopri câte ceva literatură sud-americană, mai apoi această preocupare s-a transformat într-o dedicare asupra lecturii numeroaselor volume pe care atât Domnia Sa, cât și alți scriitori de expresie spaniolă au dat naștere, acum se poate vorbi de o întreagă pasiune.

Ce poate fi mai plăcut decât să citești un Vargas Llosa sau un Garcia-Marquez în spaniolă?Îmi vin numeroase titluri în minte, fie că este vorba de romane, fie că vorbim de proză scurtă, povestioare, uneori memorii.

Uneori am afat despre sentimente.Proza de expresie spaniolă mereu m-a dus mai departe și mai departe cu gândul.Am crescut odată cu ea.Am visat odată cu Ortega y Gasset, am întărit convingeri odată cu El amor en el tiempo de cholera a lui Garcia-Marquez, am învățat să aștept odată cu Ursula din Cien anos de soledad.Am învățat că moartea este uneori un capriciu foarte greu de satisfăcut mai ales când îți dorești ca ea să se întâmple.


Destinul Pamelei de Leonidas y Gutierez, patima lui Florentino Ariza pentru Fermina Daza, frica domnișoarei Isabel, toate aceste frământări, au contribuit la formarea unui univers nou, complex care abundă în culoare și viață.

Asta este literatura de expresie spaniolă, mai precis latino-americană pe care senor Marquez a ridicat-o la gradul de operă aperta pentru cei ce simt.Este o scriitură a simțurilor, o cunoaștere în amănunt, o dedicare către și spre ființare.Omul, moartea, dragostea, călătoria.La capătul ei este mereu o altă călătorie.Odată înveți să privești în jos, odată înveți să privești în sus.Nici tu nu mai știi unde să te uiți.

Am petrecut în Baranquilla, am bârfit odată cu mahalagioaicele din Cartierul Pescarilor, am fost la curve noaptea și am trecut Anzii împreună cu un măgar acoperit cu o pătură incașă.
Am mers la păscut cu turmele de alpaca și era să mor atunci când am străbătut delta fluviului Orinoco.Mă înțepase un țânțar, dar asta e altă poveste.

Casa cu fântână în mijlocul curții.Țăranii.Paella.Accentul lor.Toate astea vin către cititor cu cât înaintezi în lectură.

Vreau să fiu în dimineața asta un personaj de pe planeta aia faină făcută de Garcia Marquez, să învăț să trăiesc clipa fără să mă tem că mâine voi muri și să aștept o viață pentru a fi fericit, iar apoi să plec să-i vânez cerbii plini de păcat ai Fridei Kahlo, ca să mă lecuiesc odată de narcisism și poate voi merge prin Ciudad Juarez cu o limuzină plină cu morcovi.

Nimic nu vine deodată.Nimic nu este întâmplător.Drept consecință a unei cauzalități inerente speței umane, nu ne putem abate.Așa ne este dat să trăim și așa trăim.

Viața este un joc.Jucând, am învățat să citesc și să vorbesc în spaniolă.Fă-mi o plăcere, tu, cel ce ai avut răbdarea de a mă fi citit în dimineața asta și răsfoiește ceva de Marquez chiar azi.Și să fie în spaniolă.

Hai.;)

Sunday, May 15, 2011

De ce scriu?

Am ales să scriu despre locuri și oameni, despre ieri și despre mâinele despre care nu toți au curajul să scrie.Pe azi toată lumea îl cunoaște.Scriu despre locurile care vor fi mereu și despre nimicurile trecătoare care dau sens locurilor.

Scriu pentru tine, Marie și pentru tine, Ileană.Scriu pentru tine, Cosmine și pentru tine, Ionele.Datorită vouă, acest blog, această lume miniaturală, această odaie sărăcăcioasă la prima vedere, 2/2, puțin ambiguă și poate atâtde firavă încât prima furtună o va dărâma, datorită vouă, toate acestea există.

Un artist, un scriitor, un interpret, un menestrel până la urmă nu poate exista fără publicul său.Mare sau mărunt, adunat în piața orașului sâmbătă seara sau în fața calculatorului/televizorului, omul vede.E povestea.E tâlcul de la început.
Dumnezeul primordial.Insul.Cetățeanul și ziua de mâine.

Am scris despre ființe și despre lucruri care vor să fie mai mult decât simple lucruri.Atunci când scrii, pe lângă faptul că îți asumi o atare responsabilitate față de cuvântul scris așa cum spuneam acum vreo doi ani într-un alt post, devii parte din viața insului.

Posturile mele au ajuns la tine, în casă.Au trecut bariere sociale, au străpuns prin timp, au băut din cafeaua ta dimineața și au mers uneori cu tramvaiul cu tine la muncă.Iată, după mai bine de 3 ani, Alexandros și lumea lui măruntă există.Poate mai matură puțin, poate la fel de sărăcăcioasă material, poate la fel de vivace ca la început.

Povestea omului de rând a marcat generații de scriitori.Departe de stilul amatorial, am ales calea cea mai scurtă dintre mine și cel de dincolo.Un dincolo drag de la care am plecat să am așteptări.Cum zicea un om căruia mă închin de peste 10 ani, Mircea Eliade, nu încărcătura simbolică este cea are contează, ci mesajul, vorba, îmjurătura, băgatul și scosul, trăirea și chiar frica de necunoscut, acestea contează.

Mereu m-am aflat pritre voi, aceia care au știut să învețe ceva și de la care am învățat.Îmi vin atâția oameni minunați în minte și nu voi înșira acum niște nume pe care 98% dintre Domniile Voastre nu le cunosc, ci voi spune doar că în colțuri de lume am întâlnit oamenii de care te lovești azi și nu îi uiți o viață.

Un ins frământat de mărunțișuri, de problemele de mahala, de spartul sămânței, de circ, de haos, de însăși dezordinea asta voită în care ne scăldăm, am dat naștere unor vorbe, unor texte.Am ivit sensuri noi, cum ar fi spus Arghezi.


Ție, mamă și tată pentru legătura noastră veșnică, ție, omule de lut, ție, cetățeanului care m-ai judecat mereu și bine ai făcut, ție celui care m-ai promovat pentru că asta ți-ai dorit și ție, omule care ai împărțit țigarea cu mine în tren, ție mă plec.Cinste ție.

De ce tot pomelnicul ăsta?Pentru că astăzi, odaia mea împlinește 3 ani.

PS: Dacă v-a plăcut aici la mine n odăiță, vă poftesc și în camera de oaspeți care este mai mare, nouă și pregătită de sărbătoare.

http://moonheadspyjama.blogspot.com/

Vă mulțumesc.


A.

Tuesday, April 19, 2011

Padurea suedeza

Am ajuns acum 3 zile in tinutul Mamei Akka de la Kebnekajse, un pamant de vis´, in care mi-am dorit de mic sa ajung.De 2 zile am batut distanta Stockholm-Kiruna(pentru cine nu stie unde e Kiruna, e undeva la un capat de lume, aproape de Cercul Polar).Stand in tren, nici nu stiu cum au trecut cele 10 ore de cand parasisem Stockholmul, tot mergand prin padurile astea intunecoase de brad care zici ca nu se mai termina.
Imaginati-va cumva ca sunteti undeva prin Harghita si ca tocmai va deplasati cu trenul(bine, acum mai trebuie sa adaugati un super design trenului si o super viteza) si ca intre Balvanyas si Borsec vedeti numai padure.Timp de o ora si ceva.Inmultiti constanta temporala cu 9 si va da exact numarul de ore pe care l-am petrecut uitandu-ma pe geam la infinitatea de brazi.(trebuie sa mentionez ca in Suedia singurul copac existent este bradul), crezand ca undeva acolo, in Laponia departe, se afla Eliberarea.
Am visat de mult sa vad pamanturile astea.Padurea suedeza, la fel ca si padurea norvegiana a lui Haruki Murakami are ceva ascuns, respingand cumva lumina zilei, lumina asta care deconspira orice.
Departe, in zare nu puteai vedea decat alti brazi, alte intunecimi, lacuri peste care inca luceau in lumina soarelui pojghite de gheata, semn ca iarna era pe sfarsite prin Laponia.

Padurea suedeza m-a facut sa ma intorc in timp si pentru cateva ore bune, am crezut ca sunt undeva pe drumul dintre Rasnov si Bran sau pe drumul dintre Durau si Lacu Rosu...doar cand m-am dat jos din trenul ala incredibil de curat si de sofisticat, auzind oamenii in jur vorbind o limba pe care nu o intelegeam, mi-am dat seama ca sunt la sute de kilometri distanta de locurile in care credeam ca sunt.

Maine voi descoperi alte paduri.Ma voi pierde din nou in intunecimea lor cautand raspunsuri.

Padurea suedeza m-a facut sa ma indragostesc de ea.Nu e de mirare ca toate legendele lor vorbesc despre sotii ale trolilor din padure care sunt gata sa ofere totul primului om pe care-l vad, pentru un moment de dragoste.Pentru ca dincolo de intunecime, exista speranta, exista dragoste si exista viata care numai daca nu vrei nu o poti descoperi.Iar balada de mai jos, interpretata de Garmarna doar despre asta vorbeste.

Friday, April 8, 2011

Vasilica Ghimpe-a deep insight. (mai deep decât și ar putea imagina chiar ea)

Vasilica Ghimpe is like a pain in the arse.(vorbă din popor)

Vasilica Ghimpe s-a năcut cândva, odată cu comunismul și s-a descătușat de uniforma de șoim al patriei odată cu Revoluția din 89, de aceea este de părere că datorită ei există dreptate în lume și prin urmare tot ce spune ea este: drept, adevărat și sfânt.

Vasilica este atât de jenibilă încât este în stare să spună că nu este o muistă nici atunci când o prinzi cu p**a-n gură.Mnah, ea e o luptătoare aprigă și cu multă mana la bord (în caz că nu știți ce i mana, apucați-vă de WOW), că doar ea este o Xenă a poporului, just a slight reminder.

Cu toții avem în familie o mătușă incultă care se crede un geniu neînțeles, sau niște veri care se laudă cu gradul de rudenie dintre ei și noi, neștiind că de fapt acest lucru nu face decât să ne sporească dicomfortul, ori o vecină care știe la ce oră am intrat și am ieșit din scara blocului sau o administratoră care ne va reaminti cu prima ocazie că pisica sau câinele cu care ne împărțim frustrarea cea de toate zilele trebuie trecuți la întreținere.

Exemple sunt peste tot din abundență.Cu un soi de bunăvoință vom găsi o Vasilică autentică chiar mâine când vom pleca spre servici.

O armată de Vasilici inutile și paralele cu nevoile acute ale societății românești au pus stăpânire pe mijloacele de informare și reprezentare ale maselor.
Stau și mă gândesc uneori unde a putut ajunge cultura asta a poporului român, în mâinile cui și de ce.
Departe de a fi încercat de evlavia specifică patrioților, eu simt doar dezgust față de ceea ce pot face Vasilicile din România zilelor noastre.




Pe la minutu 03:54, entărteinăra din dotare de la nunta lu Zuzi cu Niță de la Adâncata (Folsom Deep, sună mai bine, eh?), Mârghia-shire, se dă n spectacol, dar nu printr o încercare cât de cât trasă de păr de a dori și ea să pară măcar dătătoare din gură.Nu, frățică!

Cine plm-i cerșetoarea asta care le mulțumește la gură-cască ălora că au chemat-o să-i polueze cu retardarea ei timp de juma de oră?Huăăăă, penala dreq!Mori, fă, du-te napoi la făcut zacuști și gem de prune!

Asta-i femeie de chemat la o nuntă?


Vasilicile sunt prezente oriunde.Se estimează că în 2050 numărul lor va deveni asfixiant pentru orice dâră de inteligență.


Domniile Voastre cum se pregătesc să contracareze atacul Vasilicilor din viața dvs?

Tuesday, April 5, 2011

Ce ai mai făcut, vere?

Mereu am urât oamenii care se supraestimează deopotrivă cu acea încrengătură a speciei umane care se dorește a fi un grup de isuși și ioane d arc care vor mântui mapamondul de păcat și desfrâu și care vor scăpa lumea de carii.(ce mișto ar fi să mă scape cineva de carii, acuma pe bune)Fiecare are modelul său social în interior.Nu e nevoie de alte modele de perfecțiune umană fizică și morală ca să ne dăm seama cum trebuie să fim, pentru că ordinea și conduita noastră morală a fost prestabilită undeva la începuturile civilizației așa că modelele sociale pot să sugă p**a anticipat.

Niciodată nu mi-au plăcut oamenii care spun bancuri în ideea de a fi funneh sau de a face pe ceilalți să râdă (acum pe bune, eu dacă am o zi f***ă, oare de ce crezi că aș râde la o glumă citită de pe net și expusă cu o logoree nativă?), oamenii care țin morțiș să se bage în seamă sau oamenii care scriu mai mult decât citesc.

De cele mai multe ori când întrebi un ins, un individ de pe stradă ce a mai făcut, el se va lăuda cu ultima beție, ultimul scandal, ultima femeie care i-a căzut la pat, ultimul articol vestimentar cumpărat.
Niciodată nu am presupus că omul poate fi mai mult decât țărâna din care a fost plămădit de divinitate, dar un efort considerabil, o detașare de mocirla asta de natură pe care o are, un sprint spiritual către o altă dimensiune cum ar fi cea profesională sau a cunoașterii ar fi parcă mai wow (cel puțin pentru mine), decât să aud un: Ăăăă, ăăă, păi ăăă, am băut!

Wow!Chestiile astea le făceam și eu, măi Gheorghe, dar le făceam și mă mândream cu ele când încă nu făcusem 20 de ani.Să te lauzi că ai futut-o pe Aurica după ce a ieșit schimbul 3 sau că ai spart trei sferturi din salariu la Mol nu prea-mi stârnește râsul când tu ai 26 de ani și Aurica vreo 23.

Uneori acest tip de oameni scapă de povara unui neajuns, alteori nici nu se pune problema unei conștiințe.O societate dreaptă și armonioasă, așa cum spunea Aristotel este aceea în care există ordine și disciplină bazată pe virtuți de bravură căpătată în războaie.

Oare nu avem războaie sociale?Nu trebuie să luptăm destul pentru a dobândi acele virtuți?Cu ce îi ești superior porcului sau vacii din ogradă care se uită senin la tine știind că va primi mâncare?
Trăind în mediocritate, vom muri în mizerie.Vom construi turnuri de cretă care se vor dărâma.Iar aceste modele sociale pe care le zărim în societate astăzi la orice chioșc, aceste ființe de o puritate și modestie de netăgăduit, unde fi-vor oare?Vor zbura toate într-un stol către îngeri?Dar noi, ăștia de pe pământ ce vom face?Că eu nu sunt un înger și nici nu pot să zbor că nu am fost prevăzut cu aripi, dacă se dărâmă turnu meu mâine.

Probabil că vom sta cu sapa într-o mână și cu sacoșica de semințe proaspăt aduse din casă în cealaltă și vom tot sparge uitându-ne când la ăla, când la ălălaltu care tocmai trece pe ulița noastră, pentru că nu-i așa...întotdeauna a fost mai grasă vaca vecinului și mai frumoasă găina cumătrei Leana de peste gard.Și nu-i așa, tot noi suntem cei care știm câți bărbați au intrat pe poarta ei într-o viață.
După ce ni se vor termina semințele, oare ce vom face?

În concluzie mie nu-mi plac oamenii.

Sunday, April 3, 2011

Drumul către Shangri La

Mai demult, acum vreo doi ani dacă mi amintesc eu bine, mă plângeam de condiția-mi mizeră și repercutarea ei la nivelul unei realități revolute, dică societatea românească de atunci.Credeam că rostul meu e unul și același, a omului confuz cu ținte mărunte în căutarea nu a unei valori, ci a stabilității materiale.
După multă vreme în care am căutat răspunsuri, am înțeles că pentru a fi aproape de ideea de armonie, trebuie să ansamblezi piesle unui puzzle care umblau precum daimonii vechilor greci prin mintea mea.Odată ce selectezi folderul pe care scrie Trecut, iar apoi dai frumos delete, o parte din memoria congestionată este înlăturată făcând loc noului.
Nu consider că la mediocra mea experiență de viață, noul poate însemna neapărat cunoaștere.De multe ori, surprinzător, el poate însemna blazare, iar blazarea și conformismul nu fac decât să omoare spiritul.Spiritul, ca și componentă a Universului este Informație, iar în modul acesta se cam duce dracu ideea aia de contact/sleș-racord la informație.

Mă bucur totuși că de ceva luni de zile, am descoperit că cel puțin pe plan profesional totul se leagă.Îmi văd cariera, pot defini ce voi face, mă bucur de avuțiile mele cognitive.
Uneori Dumnezeul personal devine mai explicit conturat la nivel cognitiv.Știu ine este Dumnezeu pentru că Dumnezeu mi se revelează prin ceea ce fac.Orice judecată apriorică lipsită de o raportare divină, superioară, este o judecată falsă.
Pentru a avansa profesional, uneori trebuie să folosești ce găsești în jurul tău.Realizarea Spiritului este realizarea Informației generale pe care ne-o reprezentăm.De aceea la nivel spiritual, prietenii sunt aceia de la care, în general avem ce învăța, asimila, ști.

Nu voi dori niciodată să fiu prieten cu tine, morman de țărână ce ești, dacă dincolo de Pământul din care ești făcut, nu văd acel iz de cunoaștere de care eu am nevoie.

Teoriile New-agiste aduc mereu în lumina articolelor teoria existenței vampirilor energetici, despre care se scrie cu atâta altruism și siguranță de către niște muieri de-astea scăpate din bucătăria de vară unde făceau zacusca și gogoșarii la borcan .
Lenuțo, Fănico, Matildă, data viitoare, tată, când vă mai trăznește prin cap să scrieți despre vampirii energetici să vă gândiți și la ăia gnoseologici.Cam lung termenu, anyway.

A plus tard, mecs.

Tuesday, March 29, 2011

Și-am zis să fie revoluție


Azi am înfipt o furculiță-ntr-un măr...a fost așe di ghini.Oaiii!Nu are să mă creadă nimeni.Nupe, nu am rămas fără pastile de somn.Se întâmplă doar că am cumpărat azi un super măr(perfect) verde (a se citi io am o fixație cu verdele) și mi a venit să mi bag pula n el, asta să-mi înfig furculița-n el.Și am avut un fel de orgasm la momentul respectiv atât de intens și atât de culturally uplifting încât am sițit nevoia să-l vărs acilișa pe blog.
Scuzând aceste mici momente de inocentă vulgaritate, am să trec la etapa a doua a zilei de azi.E primăvară.Da, și ce-i cu asta?Ce-i cu asta???E primăvarăăăăăă!Lumea cică se mai dezmorțește, mai iese mai des din casă, se mai golește portofelul etc.
Io simt primăvara prin nevoia acută de a schimba ceva.Uadăfac.Am mai făcut asta de 67899,6557(perioadă8) ori.Daaaa, dar primăvara asta va fi diferit!Și va fi totu așa frumosss, mai ales căa ieșit suarili!!*sigh*
Aaaa, adevăratu motiv pentru care am scris postu ăsta e de fapt un fel de gozaimas pentru mojicia mea impardonabilă de a nu mai da prin blogosferă.Da, știu toată lumea mi-a simțit lipsa, dar am avut 1000 și 100 de proiecte pe cap de terminat și de predat.Hopefully, am trecut cu bine peste.

Acuma mă bucur de primăvară și de soare, de Lhasa de Sela, de gecile de piele de la SH și de pantalonii trei sferturi în carouri de la HM iar în curând de un tatuaj pe schinari în Suedia peste vreo două săptămâni.


Ahhh și da, Jamila, draga de ea.O să îi mai dau niște zile de trăit și de f**** pe blogul ălălaltu.Pân atuncea să trăiască mult toată debandada asta pe care o aduce aprilie și primuveara.

Friday, January 28, 2011

La raul Avon am sezut si am ras























Acum cateva zile am mers la un rau.Ii zice raul Avon.Cum ar fi la noi Teleajenu sau Raul Negru, o apa de-asta care ocupa si ea un loc in plus pe harta si despre care daca intrebi localnicii de-abia daca au auzit.
Pentru cine nu stie, raul Avon e o apa, ce-i drept curata, care strabate inima innegurata a Angliei, iar de a lungul vaii sale se gasesc numeroase catune si sate, intr-unul din ele nascandu se si za swan av eivan si anume shecspir, pentru cine nu stie.Nevermind.
Cum a sunat asta cu "inima innegurata", zici ca as compune versuri pentru Fuego sau pentru Ovidiu Komornyk.(ce nume de familie cocas :))) )

Si mergand eu catre apa asta asa...numa ce ma asez pe iarba si incep sa contemplu natura sau nu stiu ce pula mea contemplam.Merge sa zic "contemplare" la starea aia cand tu de fapt stai si zaci pe iarba c-o tigara n gura si te uiti asa de parca te ai gandi la nemurie?(e demonstrat ca fumatorii pasivi mor repede, asa ca ce nemurie?)
Ma gandeam io la ceva.
Si nici nu termin de tras din pipa ca numa ce aud niste labe care plescaiau nesimtit pe iarba uda de la ploaia care tocmai se oprise.Erau gaste, domle.Gaste, sa-mi bag...
In tara asta care e mai mult o insula, nu prea ai sanse reale de a scapa de zburatoare.Nu e o pisica de aia libidinoasa, e o gasca sau o rata care nu se lasa pana nu ti insfaca painea sau ciocolata sau daca nu, se rahateste un porumbel pe tine sau daca nu, apare o veverita n calea ta si nu e ca si cand ti ar taia o pisica negra calea, ca in cazu ala poti face usor trei pasi inapoi si sa scuipi in san, veveritele nu se dau in laturi cu una cu doua, nici daca le arati crucea nici daca le reciti din parintele Cleopa.
Oricum nicio veverita britanica nu stie cine e ala parintele "Cleopa".
Sau daca nu ti taie calea vreo jivina de asta plina de elan, se gaseste un autist, ca s destui pe aci, har Domnului.
Si cum ziceam apar pasarile.Ma simteam can cartea lu Selma Lagerloff, numa ca gasca batrana care venea spre mine gata sa ma infulece cu tigara si cu palarie cu tot, nu aducea a maica Akka de la Kebnekasje, nicidecum.

A parut sa adumece mirosul.I-a placut.S-a asezat langa mine.Si atunci am privit impreuna la apa aia care se pierdea in aval, fara vreo remuscare, fara vreun regret...

Si pasarile au vicii...


Saturday, January 22, 2011

Vara e in fiecare luna


"August e luna zeilor iar vara e rupta din vesnicie, pentru ca nimic nu se intampla vara", spunea David acum cateva zile.Eu as spune ca mai e luna zeilor si hei, vara e anotimpul zeilor.Ca atuncea traim si inflormi, cel putin asa mi se pare mie.
Mi-a ramas in minte expresia asta.Mi-am amintit de muntii verzi ai verii trecute, de berea blonda din halbele de plastic, de un oras frumos din lumea asta, de rauri si de inaltimi.
Am uitat sa ma mai ridic.Am uitat sa mi mai ridic privirea catre cer.Am uitat sa mai fiu eu.Dar nu asta conteaza.
Deodata, mi am dat seama ca e vara in fiecare luna.Am pretentia sa spun asta cu cat lunar, indiferent de anotimp trebuie sa fac ceva ca sa fie vara.Pana si consumul de fructe face iarna sa dispara pentru cateva momente.
Oamenii care fac sau care simt asta, dupa parerea mea au sufletul varatic.Nu e greu, nu?
Si oricum, ciudatenia perceptiei mele asupra timpului nu se rezuma doar la pastrarea spiritului verii cat mai mult timp ci si la dorinta de a amplifica anumite stari corelate cu anotimpurile:de exemplu iarna vreau sa plec in tarile calde din marea sudului, sa vegetez pe plaje unde gasesti cate o femeie care e dornica sa ti povesteasca la un suc de portocale drama vietii ei sau sa mananc orez cu fructe de mare si sa beau suc de ananas si vara vreau sa calatoresc prin regiuni racoroase si sa ma imbat prin trenuri.Ca nu de alta, dar trenurile duc catre desfranare.


Ciudat, nu?Asa ziceam si eu.

A doua jumatate a lunii mai e moartea mea.Literally.That s the period of the year i d 1000 times and some die for.

ps:Vreau sa fiu la momentul asta in bucuresti, sa fie 40 de grade afara, sa am multa lume faina in preajma, sa fie iulie, sa fie noapte, cainii maidanezi sa urle, io sa stau cu un pet de stejar in mana si sa arunc capace de plastic de la balcon, in timp ce alti doi trei oameni borasc pe tricou meu cu maiden.