Monday, November 14, 2011

Personajul.

Așa cum citeam prin manualele de psihologie la capitolul "Personajul" despre atribute și despre valori însușite de către un individ, toate astea scrise într-un limbaj vag, alteori rigid, ne amintim că personajele sunt de multe ori reprezentări inconștiente ale propriilor trăiri.Ceea ce am experimentat și ceea ce am gustat în trecerea prin viață.
În prima mea carte, "Povestea Jamilei", personajele apar conturate concret, ele au o formă, au dorințe, mor pentru o cauză.Ai zice că nu au depășit sfera romantică a secolelor 17-18, dar iată că personajul ia asupra sa o serie de atribute specifice epocii noastre.
Deși este plasat acum aproape un secol depărtare de societatea anului 2011, trăirile și pornirile fiecăruia dintre personajele din carte se aseamănă cu oricare dintre trăirile omului de rând din epoca noastră.
Mereu mi s-a părut magic cum pornind de la o simplă idee se ajunge la un set de valori care vor da naștere unei entități nemuritoare.Unui personaj.
Memoria colectivă păstrează eroii și eroinele.
Așa cum Carl Jung atrage atenția asupra densității de simboluri cu care operează inconștientul individual și prin urmare inconștientul colectiv, este important să precizăm faptul că personajul nu are autonomia interpretării.
El are soarta dinainte scrisă de către autor.Nu putem vorbi deci de o trăire autentică.El învinge timpul prin propria existență, ca orice erou prin gloria sau absurdul său.Dar va fi mereu lipsit de autonomie.
Și totuși, la urma urmelor după orice carte citită, câți nu ne-am întrebat : Cum ar fi fost oare dacă toate personajele astea ar trăi printre noi și ar lua o formă concretă?
Ideea este că chiar dinainte să formulăm această întrebare, personajele îndrăgite se vor fi sălășluit deja în lumea noastră, ancorându-se în propriul univers.
Cum?Prin puterea interpretării de care noi ne putem bucura.Interpretându-ne lumea, le oferim și lor posibiliatea unor universuri paralele.
De ce sunt ele vii?Pentru că sunt suflet din sufletul nostru.

5 comments:

IDP said...

Din perspectiva mea si din punctul de vedere al stilului meu de autor, eu pot raspunde altfel la intrebarea:
"Cum ar fi fost oare dacă toate personajele astea ar trăi printre noi și ar lua o formă concretă?"

Personajele mele traiesc, si sunt reale. Povestea pe care ii uneste in panza mea al fanteziei este la fel de reala...aproape...

Numai din perspectiva mea de autor, granita dintre fantezie si realitate devine din ce in ce mai greu de vazut pe zi ce trece. Eu devin personajul principal, care oricum eu eram...dar de fapt un alterego al meu...iar celelalte personaje traiesc o viata paralela...o reflectie in oglinda...adevarata...dar pe dos.

D.M. said...

Da. super postul tau Alexandros. Bine structurat.

Parerea mea e ca un personaj se desprinde foarte greu de autor. Mai putini autori care sa nu se obiectiveze in personajele sale, sau sa nu simpatizeze cu ele. (Marii autori)

Alexandros said...

Personajele din primul meu roman sunt proiecții ale autenticității.Ele trăiesc și sunt rele așa cum a spus Irina mai sus, subțiind granița dintre real și ireal.

Romain Roland spunea că în romanul naturalist nu mai este loc pentru fantezie iar în Povestea Jmilei chiar nu mai este loc.

David, știi foarte bine că orice scriitor trăiește prin personajele sale.

Mulțumesc.

Pompilia Petanca said...

Mentalul colectiv a creat inca din antichitate tipuri si tipologii de personaje pe care apoi fiecare autor le-a inzestrat cu mai multa magie sau nu.De aceea nu toti cei care au scris sunt cunoscuti ci numai cei care au scris bine.Perspectiva auctoriala este cea care indreapta personajul sa intre in sfera autenticitatii, sa joace roluri concentrice sau sa rastalmacesca indirect liber toate eurile lirico-epico-dramatice care zburda prin opera.Noile teorii cu personajul care transgreseaza universul fictional si re-creeaza lumea personala la modul subiectiv, cu vocile auctoriale si suprapunerea planurilor de analiza structurala se verifica numai pe cateva opere postbelice occidentale.

Alexandros said...

Eu am scris din perspectiva mea de scriitor vis a vis de propriile personaje.