Saturday, July 31, 2010

Degetele mele sunt murdare, sufletul imi este praf.

Destele mele is murdare, sufletu-mi este praf, mintea e impartita in colturi, trupul se zbate in rascruci de poteci in miez de noapte.Nu este vreo fraza pompoasa, cu elan poetic ci este ceea ce simt.
Astazi am inteles ce inseamna sa stii ca maine oamenii pe care ii consideri prieteni nu vor mai fi.Ei nu vor mai fi din cauza ta.Doar cei ipocriti pot crede ca distanta nu este un mijloc de separare a persoanelor si in timp chiar o bariera de comunicare.Ar fi o mare prostie sa crezi ca prietenii "daca-ti sunt prieteni" te vor astepta o viata.Nu.Nimeni nu asteapta o viata.Am ajuns la concluzia ca eu cunosc oameni deosebiti pe care datorita miilor de kilometri nu ii pot intalni foarte des si de aceea ne vedem mai rar.Si cand ne vedem descoperim ca lumea triunghiulara sau rotunda sau elipsoidala.
Cand alegi sa pleci, alegi sa parasesti o lume pe care o stiai deja.Alegi sa devii altul.Din pacate oamenii se schimba.De multe ori in rau sau in si mai rau.Si eu ma voi schimba.Mi-am futut o seara gandindu-ma daca ma voi schimba si cum anume ma voi schimba.
Stiu ca omul devine si crede pentru a deveni insa nu este de ajuns doar dorinta de a schimba permanent ceva.Schimbarea de multe ori este inevitabila si vine mereu in timp, fara sa ne automipunem asa ceva.
Mi-am inecat azi noapte destul creierul in alcool...am fost pentru ultima oara in rockoteca mea preferata, am dat pentru ultima data din cap, am borat pentru ultima data...am simtit pentru ultima data atmosfera aia...aia, neverm.
In dimineata asta mi-am condus unul din cei mai buni prieteni la aeroport.Sunt fericit ca va ajunge cu bine in tara sa, sunt nefericit ca cineva drag lui a parasit aceasta lume.Mi-a zis ca nu ma voi schimba, ca voi invata multe si ca degetele mele murdare si pline de pacat se vor spala.Stiu ca el e unu' din aia care or sa ramana prieteni.
Mi-a mai zis ca ploaia cea mare va cadea pe acoperisul noii mele case.I-am spus ca vara viitoare voi veni la el acasa si voi invata de la oamenii locului sa traiesc asemeni lor.Si mi-a zis ca putini oameni stiu sa se bucure de ultimele clipe in cele din urma locuri cu ultimele forte asa cum eu am facut.

M-am intors acasa si mi-am gasit camera goala.Niciun ecou, niciun sunet.Un motan care ma privea nedumerit.I-am zis ca vom merge departe...si acolo unde vom merge, el va prinde cei mai mari porumbei si ca voi avea mult mai multi bani sa-i cumpar whiskas si nu pate si conserve din carne cum ii dau acum.
Motanul are incredere n mine si pot marturisi ca multe spune privirea unei pisici.
Nu e loc de intors din drum, nu e cale care sa nu poata fi batuta, nu e loc in aceasta lume care sa stea in drumul pe care singur mi-l voi face.
Chiar daca mintea mea a cunoscut multe orori, chiar daca ego-ul meu nu mai are ce pierde sau ca trupul este prea murdar pentru a pretinde sa fie curatit trebuie sa dau o noua sansa lumii si sa proiectez un nou orizont asupra unei futeri de creier.Ca asa e misto cand esti tanar...sa cauti sa intelegi si sa cauti sa-ti reprezinti.Si mi-a venit asa deodata un chef de reprezentat lumea intreaga si de pus bazele unui post-existentialism...unui curent care pune individul mereu tete-a-tete avec soi-meme...sa se-ntrebe cine poola mea mai e el zi de zi.

Asa cum imi spuse amicul meu, sa las totusi ploaia cea mare sa spele tot.Si nu de alta, dar pisicul meu trebuie sa fie ferit si cu mainile murdare inca de mizeria lumii intregi, voi construi o pluta, pentru ca uneori nu trebuie sa dezamagim pisicile.

Iar de Craciun va ninge si o buna prietena va face cozonaci si sarmale si va avea vin pe masa, si o voi revedea.Si se va bucura.Cel putin asa i-am promis in dimineata asta.O voi regasi de Craciun intr-un alt colt de lume, poate diferita de fatuca de care mi-am luat ramas bun in dimineata asta.
Si va ninge peste Paris frumos de Craciun si vor veni nebuni sa se deie cu sania...who knows?


PS:De ce unii indivizi nu se imbata dupa 7 beri si 2 shoturi de tarie?Sa fie o constiinta superioara pornirii hedoniste?Poate exista atata stapanire in natura umana si atata ura in slavile ceresti?


Thursday, July 22, 2010

Bagaje.


De cand ma stiu, am calatorit prin viata fara bilet...fara teama unei amenzi venite din partea unui controlor care sa-mi spuna verde-n fata:"Hai, baiete, da-te jos la prima".
Dar lucrurile astea le stiati si din scurta descriere despre mine, batuta-n tinte aici pe blog.
Dupa cum reiese din titlu, incepand din aceasta seara o sa facem bagaje, o sa impachetam lucrusoare, o sa aruncam la gunoi rebuturi, o sa visam la alte chestii noi.
Dar ce chestii ne trebuie?Ce rebuturi trebuie aruncate?Bagaje si iar bagaje, sprayuri, aparate de ras, tricouri, chiloti, prezervative, plicuri, poze, accesorii, hanorace, blugi, camasi in carouri, camasi baltate, camasi uni, camasi negre...Ajung la concluzia ca jumatate din sifonierul meu este negru.Da, ce chestie...dar nu va mai fi.Negrul a reprezentat mai putin suferinta, oarecum trecatoarea durere, mai mult eliberare si desfrau.Si m-a definit si cu un soi de introspectie recunosc cu mana pe inima ca inca ma reprezinta inca.Este un mod de a fi si de a intelege felul meu de a relationa cu cei din jur.Am fost depedent de fascinatia negrului dinainte sa fiu incercat de viata si dinainte sa-i cunosc toate fatetele...
Mai am 10 zile...pana imi iau larevedere pentru totdeauna de la locurile in care m-am nascut, de la Bucuresti si de la oamenii lui, de la prieteni, de la motan, de la colegele de apartament, de la porcusorii de Guineea, de la copacii din fata blocului...de la cainii maidanezi care nu m-au lasat sa dorm mai bine de 8 luni si de care m-am temut mereu sa ies din casa noaptea spre a ma duce spre un non-stop destul de indepartat.
Las aici o viata si unele idealuri pe care la varsta mea multi ar dori sa si le indeplineasca, sa le duca la nesfarsit si sa se mandreasca cu faptul ca au atins apogeul carierei la 29 de ani.
Eu voi incepe o altfel de viata, voi incepe de jos, voi spala toalete si pahare,(iar daca sunt norocos) voi fi implinit cu un job la KFC.Locurile in care ma duc, pe cat de verzi si primitoare par, pe atat de exigente sunt.Ordinea in lume cere reguli, implicit seriozitate si exigenta.
Sacrific zic o tinerete oricum fututa...sau stai ca n-am ce sacrifica.De fapt, in afara de o mana de imagini, n-am ce lasa trecutului, decat gunoaie...doua vieti si un ins.O viata profesionala care niciodata nu a stralucit si care s-a anulat acum ceva timp si o viata sentimentala inexistenta.
Odata cu abandonarea sinelui intr-un colt de realitate pierdut...intarzii sa mai fii omul din trecut.
Bucurestiul mizer, al gunoaielor, al cainilor care urla-n haite noaptea, al aurolacilor si al oamenilor care nu zambesc atunci cand le dai binete sau le multumesti...acelasi oras a fost unul fascinant pentru mine...a fost orasul bodegilor, orasul betiilor, orasul facultatii mele, orasul care m-a facut sa-i spun casa, orasul in care am iubit, orasul in care mi-am dorit moartea.
A fost o perioada a vietii.Spun viata, pentru ca ceea ce va urma, va fi inertia.Acceptarea, compromisul.Prognoza de a sti ce vei face maine.
Nu ne vom mai permite sa mai fim atat de visatori...toate visele noastre se vor duce la curatatorie odata cu hainele si tot ceea ce am fost, vor ramane pe veci in tara in care ne-am nascut.
Odata ce omul pleaca, nu neaparat ca uita cine a fost, dar se transforma, iar chiar daca se va intoarce in pamanturile sale, batran ori nu fiind...tara nu-l va mai accepta.Va fi puiul unei acvile care il va da la o parte.
Va fi copilul unei mame care a fost prea batrana pentru a-i satisface exigentele...cui ii va pasa ca eu am terminat o facultate?Cine se va interesa ca eu am fost olimpic la filosofie candva?Cui ii va pasa ca mie mi s-a rupt foarte mult timp despre speta vietii?Sunt un zombie...un mort viu...iar mortii vii nu cunosc nelinisti, nu stiu ce e fericirea si nici suferinta.
Pentru ei noaptea e zi si ziua invers, zilele sunt toate la fel si cei care-i inconjoara sunt surse de energie.

Voi mai rataci pe strazile oraselor din noua lume in care voi trai?Voi mai bea cum am baut?Ma voi mai stresa?Voi mai iubi?Am sa-mi mai doresc moartea?Nu.Nu o sa mai am timp sa fac toate astea.Am sa ma pierd, am sa fug de mine si am sa ma descopar...un om al nimanui.
Voi mai rataci pe carari serpuitoare printre munti impaduriti?Ma voi mai intalni cu oameni care sunt magnifici in simplitatea lor?Voi mai vedea soarele tarii mele?Nu.Oricum ploua de mult in sufletul meu si veneau aurolaci sa stea cu gura in sus sa le pice apa in gura si sa le amorteasca setea.
Ma uit la pozele mele din liceu.Copchil, mdeah...
Sa trecem la bocanci...ma duc cu gandul la muntii pe care i-am urcat, la izvoarele din care am baut apa, ma duc cu gandul departe, pe poteci batute de ploaie si la cabane cu tuica si vin fiert, cu folkisti si cu plete ce matura podeaua...
Amintiri...
Cui ii va pasa ca eu ma voi desprinde pentru totdeauna de o cultura pe care mi-am insusit-o?Nimanui...
In bagaje vad doar iubirea, deznadejdea, noptile pierdute, insomnia,vad perfectiunea si vad cariera ratata, vad bani, vad oameni, vad prieteni, vad case si vai, si lume multa si fum...
Sunt hainele mele...in mare parte nu le voi mai purta...Am crescut, m-am facut mare...iar o judecata divina stie asta.Am crescut distrugandu-ma ca om.Tot ce a fost nu va mai fi sa fie iar tot ce este se transforma pentru a capata o noua forma.
Abandonarea trecutului este grea.Nu e facil sa te abandonezi pe tine...
Imi voi lasa aici totul, zilele si noptile si cantecele si femeile si dorurile si sticlele...si drumurile si toti aceia care m-au facut la un moment dat sa-mi dau seama cine sunt sau sa zambesc...cu alte cuvinte ii voi lasa camerei mele tot trecutul.

Ce-mi vine acum in minte...este doar o piesa, ultima amintire sinestezica, pe care o voi pastra vie o lunga perioada de timp...aceea a trei oameni care cantau intr-o masina seara, sub influenta unor pahare mai multe, intr-un oras foarte frumos al acestor pamanturi, urmatoarea piesa...



Si lumea era a lor...o lume care nu le va mai apartine.Lumea aceasta va fi mult prea vie in viitor pentru ei, atunci cand cu mintile prea coapte o vor descoperi...peste zeci de ani.Sa pornim la drum, prieteni dragi.Allons-y.
.

Tuesday, July 20, 2010

Calea catre Dumnezeu


Nu vreau sa fac teoria chibritului in postul de azi, nici sa aprind beculete stinse prin capurile muritorilor, insa vreau sa improsc asa zidul cuvioseniei cu parerea mea porno-schizo-satanica despre calea nealterata de a ajunge la Dumnezeu.
Daca in antichitate, in Valea Indului, cetatenii se adunau pe pajisti si pe ogoare sa cante, sa se imbete, sa arunce cu prafuri colorate si sa faca precum iepurasii pentru a ajunge la imitatia divina, mai tarziu a venit o chestie care poarta numele de Biserica si care a absolutizat abstractul care statea intre Dumnezeu si om.Omul, fiinta, a invatat asadar ca doar daca are o legatura stransa cu aceast lacas de cult, va putea ajunge la mantuire si se va putea realiza.Or, acei oameni din trecut aveau nevoie sa aiba trasata fina granita dintre bine si rau.
Da' in zilele noastre fiecare stie ce-i raul si ce e binele, sau ce se cade si ce nu.
Cum ii putem multumi lui Dumnezeu pentru ceea ce suntem, cum putem fi una cu puritatea de la inceputuri?Cum putem sti ca Jizas stie ca noi dorim sa-l avem aproape?

Exista la nivel de inconstient instinctul de oprimare al dorintelor, acela care practic ne atrage atentia ca uneori ce e mult e nociv.Dar stau si ma gandesc, Dumnezeu nu ar fi fericit cumva sa stie ca noi suntem impliniti si ca in nemarginirea fericirii noastre, noi ne apropiem de el?Dar nu ne putem apropia prin oprimare si cenzura.Isn't it?

Calea de a avea divinitatea in noi si aproape de noi, este practic dionisiacul, desfraul, nelinistea, gloata, framantarea, futaiul, orgia, dorinta de a elibera demonii inconstientului.
Practic, prin sfera sexuala sau prin acte sexuale repetitive, apropiem actul primordial al originii, al genezei.Dumnezeu ar fi fericit sa stie ca suntem impliniti, ca de fapt noi construim sau imitam de fapt crearea lumii.Lumea nu a aparut din neant, iar in concluzie de fiecare data cand avem la dispozitie sansa de a ne uni cu EA, stim ca EA, printrupul ei duce catre Dumnezeu.

De multe ori EA vede in noi pe Jizas, in timp ce noi cautam un prototip al Mariei Magdalena care doreste sa se elibereze pentru a se umple de divin.Spun asta pentru ca eu nu pot vedea sfera mistica fara sexualitate.Chiar si cand intru intr-un cimitir, fac conexiunea cu ideea de spirit, de fiinta, de unitate...iar fiinta are un caracter consumerist.

Pentru a ne deplasa consumam orice resursa.Sexul paote fi vazut ca o resursa pentru a ne apropia de Dumnezeu.In Yoga tantra, nici nu putem concepe o mai bun armonie cu Universul si o mai buna intelegere a vietii dupa moarte fara implicarea sferei sexuale.Ganditi-va numai la schimbul de energii si la fluxul universal.Ar fi o cretinitate sa ignoram legatura intre sex in sine si evidenta legatura in plan mistic pe care acesta o promoveaza.

Cand simtim iubirea, stim de fapt ca, este acolo, iubirea, vesnicul, EL si EA, entitatile creatoare, divine, sublime, perfecta unitate.
Ne eliberam, pentru a ajunge la modelul originar.Ne rugam la ceruri pentru a fi o singura fiinta, ne impreunam nu pentru ca avem nevoie carnala de a transfigura necesitatea, ci pentru ca dorim sa atingem divinul.

Cand facem dragoste, stim ca ne futem proprii nervi, cand ne futem stim ca dragostea lui Dumnezeu este deja acolo.

Thursday, July 8, 2010

Cu gandul departe

O noapte nedormita.Inca una.Nu ma simt obosit.A fost o noapte in care mintea mi-a fugit departe, a umblat hoinara pe strazile pietruite ale trecutului.A uitat o vreme de lume.Nici nu a stiut biata de ea ca e noapte, ca toate pasarile dorm si ca gainile clocesc cele mai mari oua noaptea.Nu i-a pasat.
Mintea unei pasari de noapte zboara departe, in dimensiuni pe care nu le putem masura cu termeni proprii de intelegere.
Mintea mea saraca a facut aseara compromisuri...s-a lasat inselata inca o data, a ales sa piarda.S-a prabusit in gol, beata fiind...a cazut mult si bine.S-a trezit pe fundul unei prapastii, s-a ridicat, si-a lins ranile deschise, a sperat de n ori sa moara din cauza pierderii infinite de sange.
A stat inerta cateva ceasuri.Timpul chiar nu mai conta.A stat asa pana ce i-a venit sufletul la loc.
A stat pe malul unei mari, in plina iarna, a mancat covrigei cu scortisoara, s-a bucurat de fragezimea si de mirosul lor.A fost copil pentru o secunda.Si-a dat seama ca nu mai poate fi.A avut impresia caderii in gol din nou.A avut doar impresia.Nu a cazut.
Vedea siluete, femei, destine.Nu le putea atinge.Erau imagini.Imagini vii care vor ramane acolo mereu.Mintea mea, ca o martira s-a dus sa se roage in catedrala gotica a unui orasel plini de oameni noi, oameni necunoscuti.
S-a rugat o vreme.Dumnezeu i-a zis sa mearga mai departe.Sa-si gaseasca trupul.Si mi-a gasit trupul inert.Hoitul viu, povara pe care va trebui sa o duca mereu.

E dimineata.Nu sunt obosit.Cum am mai zis.Dar vad motanul in fata mea.Cu un ochi doarme, se gandeste la trecut, cu altul ma tinteste.Si adoarme..."iar in visul searbad al unui motan se strang toate visele lumii"...scria pe undeva in Sarmanul Dionis.















A, da...asta e motanul.Puteti sa-i ziceti Set sau Nosferatu sau Saiba sau Little Satan sau Iubire sau Bunny...raspunde la toate numele astea.Se intampla ca am o fixatie cu privirea pisicilor.El a fost muzul meu din dimineata asta.

Ce daca n-am dormit?Mi-am futut iar creierii cu nimicuri, cu stafii, cu pereti, cu imagini si cu sunete...cum e asta de mai jos...daca scrolati mai jos...e o chestie pe care am pus-o pe repeat de ieri la pranz.
(faceti abstractie de numele scabros al trupei...chiar fac muzica buna)...

...si tot ce a ramas in mintea mea acum e o idiotenie formata din imaginea unei plaje viscolite, unde un eu de acum doi ani se plimba cu o sticla de bere-n mana...si cu imaginea unei catedrale gotice dintr-un regat de peste mari...in care nu m-am rugat, dar am cerut un raspuns...pe fundalul muzicii mai jos postate.

PS:stiu ca este un post incoerent.Fragmentat.Prost.Nu pot gandi in enunturi complexe la momentul asta.E vid in creierul meu.

A!si nu mai am ciocolata si nici bere-n frigider.Ma duc sa rastignesc niste vrabii cu capu-n jos.Ne mai auzim zilele astea.




Si uite cum te pot face privirea tampa a unui motan si piese ca asta de mai sus sa scrii treburi ca astea.

Monday, July 5, 2010

Thaïs


V-am zis vreodata de Thaïs?E copilu' meu si e o nebuna.
Thaïs s-a nascut odata cu prima curiozitate pe care am incercat-o vis-a-vis de intelegerea comportamentului feminin...ea a fost acolo de la inceput.Era prea mare pentru mine atunci.Era prea experimentata si eu nu stiam prea multe.Avea sanii mari, avea buze umede, avea par pe care si-l indrepta sambata seara cu placa.
Ea avea sa ma astepte.Avea sa alerge dupa mine si avea sa-mi bata in geam.Si eu aveam sa dorm si avea sa mi se rupa si nu aveam sa raspund la telefon...
Si aveam sa fiu ocupat...pana cand, intr-o seara, beat fiind am futut-o pe Thaïs.Si ea s-a rusinat ca o fata mare si a fugit in lume.
Si eu aveam sa o caut...desi nu aveam sa tin la ea niciodata.Aveam 17 ani...
Thaïs fusese dezamagita candva de puta verde si desi era misandra, vroia sa para mereu intelegatoarea tuturor barbatilor.
Thaïs il iubea pe Iisus.Si pe Darwin.Si pe Salis...si pe Delacroix.Si pe Dali...si datorita lui Dali iubea Barcelona.(acolo avea sa lucreze ea ca si chelnerita cand ai ei o vor fi uitat si va fi platita prost)...si tot datorita lui Dali iubea limuzinele ca i se parea ei cul faptul ca nea Dali asta venise in Paris odata cu o limuzina incarcata cu conopide..."et tous les poetes ont quitte Paris parce que Dali est venu dans la ville".
Thaïs nu avea sa ma uite, insa eu aveam sa uit de ea foarte repede, luandu-ma dupa alte fuste.Ea avea sa ramana copilul din femeia pe care am avut-o candva.O voi regasi in plafonul camerei meel, printramvai, pe tarabe si in ochii motanului...si in baltoacele in care picura apa din cer...you know...when it rains, it pours.
Thaïs mi s-a parut cretina o vreme.Ma suna noaptea tarziu si-mi spunea ce frumos avea sa fie viitorul meu...si intr-un moment -y- am zis ca nu mai am viitor si ca nu vad decat intuneric.
Thaïs nu a fost langa mine.Si nici eu n-as fi dorit-o atunci.Dar am gasit lumina.
Dupa un timp, Thaïs care acum este copil...vrea sa se joace cu mine...se joaca un timp si se ascunde repede.
Si...ma gandesc sa o caut.Si ma pandeste dupa un colt de perete.Si ma uit si nu e.Thaïs vrea sa vina din nou.Si apoi va pleca iar.Stie ca si mie imi place sa ma joc.Si se va juca si cu voi.

Thaïs, zi-mi odata ce pula mea vrei de la viata mea?:)