Thursday, July 22, 2010

Bagaje.


De cand ma stiu, am calatorit prin viata fara bilet...fara teama unei amenzi venite din partea unui controlor care sa-mi spuna verde-n fata:"Hai, baiete, da-te jos la prima".
Dar lucrurile astea le stiati si din scurta descriere despre mine, batuta-n tinte aici pe blog.
Dupa cum reiese din titlu, incepand din aceasta seara o sa facem bagaje, o sa impachetam lucrusoare, o sa aruncam la gunoi rebuturi, o sa visam la alte chestii noi.
Dar ce chestii ne trebuie?Ce rebuturi trebuie aruncate?Bagaje si iar bagaje, sprayuri, aparate de ras, tricouri, chiloti, prezervative, plicuri, poze, accesorii, hanorace, blugi, camasi in carouri, camasi baltate, camasi uni, camasi negre...Ajung la concluzia ca jumatate din sifonierul meu este negru.Da, ce chestie...dar nu va mai fi.Negrul a reprezentat mai putin suferinta, oarecum trecatoarea durere, mai mult eliberare si desfrau.Si m-a definit si cu un soi de introspectie recunosc cu mana pe inima ca inca ma reprezinta inca.Este un mod de a fi si de a intelege felul meu de a relationa cu cei din jur.Am fost depedent de fascinatia negrului dinainte sa fiu incercat de viata si dinainte sa-i cunosc toate fatetele...
Mai am 10 zile...pana imi iau larevedere pentru totdeauna de la locurile in care m-am nascut, de la Bucuresti si de la oamenii lui, de la prieteni, de la motan, de la colegele de apartament, de la porcusorii de Guineea, de la copacii din fata blocului...de la cainii maidanezi care nu m-au lasat sa dorm mai bine de 8 luni si de care m-am temut mereu sa ies din casa noaptea spre a ma duce spre un non-stop destul de indepartat.
Las aici o viata si unele idealuri pe care la varsta mea multi ar dori sa si le indeplineasca, sa le duca la nesfarsit si sa se mandreasca cu faptul ca au atins apogeul carierei la 29 de ani.
Eu voi incepe o altfel de viata, voi incepe de jos, voi spala toalete si pahare,(iar daca sunt norocos) voi fi implinit cu un job la KFC.Locurile in care ma duc, pe cat de verzi si primitoare par, pe atat de exigente sunt.Ordinea in lume cere reguli, implicit seriozitate si exigenta.
Sacrific zic o tinerete oricum fututa...sau stai ca n-am ce sacrifica.De fapt, in afara de o mana de imagini, n-am ce lasa trecutului, decat gunoaie...doua vieti si un ins.O viata profesionala care niciodata nu a stralucit si care s-a anulat acum ceva timp si o viata sentimentala inexistenta.
Odata cu abandonarea sinelui intr-un colt de realitate pierdut...intarzii sa mai fii omul din trecut.
Bucurestiul mizer, al gunoaielor, al cainilor care urla-n haite noaptea, al aurolacilor si al oamenilor care nu zambesc atunci cand le dai binete sau le multumesti...acelasi oras a fost unul fascinant pentru mine...a fost orasul bodegilor, orasul betiilor, orasul facultatii mele, orasul care m-a facut sa-i spun casa, orasul in care am iubit, orasul in care mi-am dorit moartea.
A fost o perioada a vietii.Spun viata, pentru ca ceea ce va urma, va fi inertia.Acceptarea, compromisul.Prognoza de a sti ce vei face maine.
Nu ne vom mai permite sa mai fim atat de visatori...toate visele noastre se vor duce la curatatorie odata cu hainele si tot ceea ce am fost, vor ramane pe veci in tara in care ne-am nascut.
Odata ce omul pleaca, nu neaparat ca uita cine a fost, dar se transforma, iar chiar daca se va intoarce in pamanturile sale, batran ori nu fiind...tara nu-l va mai accepta.Va fi puiul unei acvile care il va da la o parte.
Va fi copilul unei mame care a fost prea batrana pentru a-i satisface exigentele...cui ii va pasa ca eu am terminat o facultate?Cine se va interesa ca eu am fost olimpic la filosofie candva?Cui ii va pasa ca mie mi s-a rupt foarte mult timp despre speta vietii?Sunt un zombie...un mort viu...iar mortii vii nu cunosc nelinisti, nu stiu ce e fericirea si nici suferinta.
Pentru ei noaptea e zi si ziua invers, zilele sunt toate la fel si cei care-i inconjoara sunt surse de energie.

Voi mai rataci pe strazile oraselor din noua lume in care voi trai?Voi mai bea cum am baut?Ma voi mai stresa?Voi mai iubi?Am sa-mi mai doresc moartea?Nu.Nu o sa mai am timp sa fac toate astea.Am sa ma pierd, am sa fug de mine si am sa ma descopar...un om al nimanui.
Voi mai rataci pe carari serpuitoare printre munti impaduriti?Ma voi mai intalni cu oameni care sunt magnifici in simplitatea lor?Voi mai vedea soarele tarii mele?Nu.Oricum ploua de mult in sufletul meu si veneau aurolaci sa stea cu gura in sus sa le pice apa in gura si sa le amorteasca setea.
Ma uit la pozele mele din liceu.Copchil, mdeah...
Sa trecem la bocanci...ma duc cu gandul la muntii pe care i-am urcat, la izvoarele din care am baut apa, ma duc cu gandul departe, pe poteci batute de ploaie si la cabane cu tuica si vin fiert, cu folkisti si cu plete ce matura podeaua...
Amintiri...
Cui ii va pasa ca eu ma voi desprinde pentru totdeauna de o cultura pe care mi-am insusit-o?Nimanui...
In bagaje vad doar iubirea, deznadejdea, noptile pierdute, insomnia,vad perfectiunea si vad cariera ratata, vad bani, vad oameni, vad prieteni, vad case si vai, si lume multa si fum...
Sunt hainele mele...in mare parte nu le voi mai purta...Am crescut, m-am facut mare...iar o judecata divina stie asta.Am crescut distrugandu-ma ca om.Tot ce a fost nu va mai fi sa fie iar tot ce este se transforma pentru a capata o noua forma.
Abandonarea trecutului este grea.Nu e facil sa te abandonezi pe tine...
Imi voi lasa aici totul, zilele si noptile si cantecele si femeile si dorurile si sticlele...si drumurile si toti aceia care m-au facut la un moment dat sa-mi dau seama cine sunt sau sa zambesc...cu alte cuvinte ii voi lasa camerei mele tot trecutul.

Ce-mi vine acum in minte...este doar o piesa, ultima amintire sinestezica, pe care o voi pastra vie o lunga perioada de timp...aceea a trei oameni care cantau intr-o masina seara, sub influenta unor pahare mai multe, intr-un oras foarte frumos al acestor pamanturi, urmatoarea piesa...



Si lumea era a lor...o lume care nu le va mai apartine.Lumea aceasta va fi mult prea vie in viitor pentru ei, atunci cand cu mintile prea coapte o vor descoperi...peste zeci de ani.Sa pornim la drum, prieteni dragi.Allons-y.
.

3 comments:

David said...

De departe cea mai impresionanta postare a ta. Se vede ca ai simtit, ca nu te-ai menajat, ca ai scris fara sa fii mijlocit de o ratiune, fara cenzura mintii.

Ti-am pus un link pe blogul meu, draga Alexandros, pentru ca iti sunt in asentiment, pentru ca postul tau ma completeaza atat de bine.

Alexandros world said...

:D multumesc.

denkamiko said...

foarte bine scris. am sa te citez la partea cu doruri si sticle...8->