Thursday, October 23, 2008

Ce v-ati face fara mine...


La intrebari de genul celei care confera sens acestui titlu, am ajuns reflectand putin asupra conditiei mele...si anume de persoana care asculta mult, traieste mult si primeste inzecit...si totusi ma intreb ca daca viata mea ar fi alta, cu siguranta locul meu nu ar mai fi la fel, si m-as simti naspa.

In primul rand, datorita faptului ca eu convietuiesc in aceeasi locuinta cu inca cinci-sase frati de-ai mei, am invatat sa ascult, si sa stiu cand acestia au nevoie de ceva fara sa-mi spuna, si asta pentru ca stiu ca intr o viata anterioara chiar am facut parte din aceeasi familie.Chiar daca de multe ori izbucnesc mici neintelegeri, luam repede cursul de teoria comunicarii si aplicam o metoda de acolo, ca na, eu le am cu papagalul asa cum m-au catalogat ei, motiv pentru care voi fi si omul ce se va ocupa de promovarea altor planuri de-ale noastre...ma rog, cu voia lui Dumnezeu la anul.
Urmeaza acum etapa sentimentala, si anume atunci cand cineva are nevoie de mine, acel cineva care ocupa jumatate din sufletul meu, poate viata asta si inca una...atunci cand cineva are nevoie de incredere si stie ca numai la mine o poate avea, atunci cand vorbim ore in sir, cand ne spunem ce trebuie schimbat si ce nu...cine e vinovat si cine e de urcat cu o treapta mai sus, pe esafod, unde un calau simpatic foc iti taie capul in timp ce trupul tau se prabuseste excitat.
Mai exista si etapa prieteni, dar nu de categoria celor din apartament, pentru ca asa cum am mai spus, ei sunt ca un fel de frati, adica ducem existente care sunt comutabile in spatiu si timp.
Prietenii sunt de fapt pozitionati in ierarhia reala, cu o treapta mai jos, acolo unde eu gasesc interesant cate ceva de invatat de la fiecare, ca daca toti ar fi la fel, nu ar mai fi prieteni cu mine, pentru ca nu imi plac fiintarile intru monotonie, si din pacate am intalnit la viata mea destule.

Ca vorbesc cu ei la telefon noaptea de ma uita Dumnezeu, ca ii cicalesc, ca trag de ei sa iasa in oras, ca beau cafeaua dimineata la vecina mea care sta la doua blocuri si pe urma vine la mine sa bea ceai de cirese, pe urma mergem la facultate.
Ca ascultam muzici impreuna, ca uneori discutam fugar cand ne vedem, dar pe urma inrosim messul si ne zicem vrute si nevrute, sau mai socializam pe la baute ori mergem prin munti...carunti, batrani munti.
Si iata-ma-s si la capitolul parinti, care ntotdeauna au avut o temere in privinta mea...mai nou primesc un telefon in care sunt intrebat daca nu cumva am de gand sa fug in Canada, si sa nu termin facultatea asta care imi ofera un viitor!!Acuma, sincer, as ramane 1000 de kshana indice acolo, si Shamballa daca ar fi tot in Canada as rea sa fie...dar sincer, nu as risca sa raman pe meleagurile alea mai mult de doua luni, mai ales ca am si un termen garantat de o viza, pe care trebuie sa o respect.
Nu fug de nimeni si de nimic, cred ca am ajuns la varsta la care stiu ce vreau, ba mai mult, astia ai mei nu m-ar lasa acolo, pentru ca stiu ca au nevoie de un advertiser pentru firma noastra de arhitectura-proiectari...asa ca road back to Bucharest is undoubtful.
Si acuma va intreb eu asa pe-astia toti citati mai sus:Baaaaaaaai!Ce v-ati face fara mine, pui de cuc?Huh?Daca maine da metroul si febra galbena peste mine, ce faceti?O sa mancati coliva de-aia buna cu jeleu si o sa ma imbracati cu ceva negru(btw...slava cerului si cuprinsului pamantului...ca majoritatea hainelor mele sunt negre)...o sa ma lasati la morga, unde-i fain ca stiati ca o viata intreaga mi-am dorit sa ajung in Laponia, asa ca in morga e numai bine, si a doua zi varsati un teanc de flori pe care le-am urat oricum o viata...si vreo douazeci de kilograme de pamant...cam atata.

Ce o sa va faceti fara mine?Va spun eu:Gasiti pe altcineva.Si stiti de ce va spun asta?Banuiti?Pentru ca va iubesc, de-asta.Si in ziua de azi e cam mult.Da stiu ca nu e zi sa nu i multumesc lui Dumnezeu ca va am.

3 comments:

Vintage Me New You said...

si eu imi pun deseori intrebarea ce ar fi lumea fara mine sau cel putin o mica parte din lume...orgoliul mut imi sopteste vrute si nevrute si modestia tace muta:)

frumos scris:)

toate cele bune si numai ganduri care te apropie si mai mult de cei pe care-i iubesti si ii respecti:)
si da...lumea ar fi mult prea goala fara fiecare dintre noi...la urma urmei fiecare isi poarta nebunia spre una si mai mare:)

flavia said...

dar tu? tu ce te-ai face daca te-ai trezi intr-o dimineata ca nu mai este nimeni langa tine pe care sa-l iubesti? nimeni care sa te iubeasca?
cred ca asa ar arata o zi in infern.nu e nevoie de foc si pucioasa, ci doar de absenta iubirii...

David said...

Esti un existentialist vindecat.Dragostea e "de[i]vina"