Tuesday, December 9, 2008

Mi-e dor de mine...

Azi vreau sa fac cunostinta cu mine, cel de odinioara, cel care stia sa traiasca si a carui era lumea.Consider ca locul meu este printre cei ca mine...printre cei care simt ca mine.Printre cei care stiu sa moara mai des...pentru cei care m-au inteles.
Am inceput sa imi accept conditia...m-am nascut sa nu fiu fericit...si poate ar trebui sa invat asta, ca prin suferinta poti trai.
Nu am sa incep acum sa povestesc despre de cate ori am incercat sa ma sinucid...nu ca imi este rusine de asta...dar ocupa spatiu.
Tot ce imi doesc acum este sa plec...sa evadez...in copilarie, undeva unde nu era nici durere nici tristete...cum suna un vers de la Stratovarius..."There was no sorrow, there was no pain..."...si totusi, prea multa tristete si uscaciune in viata mea.
Ete na...si ce daca aduce a randuri scrise de un emo?Mi s-a mai zis ca sunt emo, chiar o batranica in puterea celor optzeci de ani ai ei cand am coborat din metrou mi-a reamintit..."Astia E emo mama!"(bagabonti d-astia)....whatever.
M-am saturat de monotonie si de banalitate...de ceea ce ma usuca zilnic, de ceea ce ma face sa devin una cu tarana...sa scurm pamantul si sa ma intreb daca este drept.

Mi-e dor de colegii mei de facultate...printre ei m-am regasit intotdeauna...si sper ca intr-o zi sa ma intorc printre ei.Imi amintesc ca vremea cand eram printre ei ma implinea si ma facea sa fiu mai puternic decat toate relele pamantului.
Durerea insa e nevolnica si trezeste simtiri din neguri de vant aducatoare de ciuma...in valea celor ce au stiut sa se bucure.

De ce sa imbatranesc?De ce sa ma intreb intotdeauna cum a fost?Vreau sa fiu eu...se poate o lume in care sa fiu eu?
Imi doresc ca in seara de Craciun sa primesc drept cadou viata mea.Atata tot.


Imi e dor de ceea ce eram eu...de nebuniile mele, de faptul ca Traiam...si sincer...bine era.Aveam vise...care ma faceau sa fiu viu...acum ma straduiesc sa visez si totul este mecanic iar gustul acestora este coclit, de metal jegos.
Stiu ca viata va trece pe langa mine...dar din mine nu a ramas prea mult...prea mult din ceea ce am fost si am vrut sa fiu.

Incerc sa refiu eu...imi doresc asta...dar nu se intampla, cimitirul prezentului m-a prins in menghina lui de catun fara caini.Aud urletul sufletelor care ma cer de partea lor, pene de corbi isi cer odorul spre vesnicie...nu fratilor, nu vorbesc despre moarte.
Vorbesc despre un tanar care mai vrea sa mai traiasca, un om care isi vrea viata inapoi...viata sa care ii impune diversitate.Vreau sa evadez si sa ma redescopar pe mine.
Vreau sa fie viata mea asa cum a fost...si ma bucur ca dupa ceva vreme ma duc acasa, unde e bine si unde stiu ca voi ramane o vreme.
Vreau sa fiu singur o vreme...departe de lume si de tot, vreau sa fiu eu(cu riscul de a deveni un laitmotiv penal)...mai precizez o data:mi-e dor de ceea ce eram.


Nu stiu de ce imi vine in minte o melodie de-a lu Him...and love said no...kill me...bla bla...
Nu stiu de ce e postul asta asa trist si nu stiu de ce eu astept ceva.Da, astept Craciunul.Pai sa vina si sarbatorile o data...ce, oamenii singuri nu au dreptul sa se bucure de Craciun?

1 comment:

Ñena said...

...iar mie de cineva ca tine...
....sper sa-ti primesti viata de Craciun dar gandeste...poate ti-a fost data iar tu nu o vezi...invata sa o cauti:)acum o sa mai raman putin pe aici pe la tine ca-mi place,imi da un sentiment de bine,de mine,de nu stiu ce dar...ce mai conteaza?
........ai grija de tine.......