"Si te-ai dus dulce minune, si-a murit iubirea noastra....floare albastra, floare albastra....totusi este trist in lume."...o strofa care ma face sa fiu confuz si sa am reactii adverse in ceea ce priveste stomacul...mai ales atunci cand Eminescu imi poate provoca atata greata.Dar in ciuda poeziei sale de cacat pe care a trebuit sa o ingurgitez 12 anisori, azi am aflat ca nu mai am de ce iubi.
Sufletul meu e gol si asa va trebui sa ramana, lipsit de orice am iubit candva.Lipsit de culorile pe care le cunosteam...negrul e prea alb, si albul e prea negru.Si totul se topeste...in ceea ce ti-ai pus candva credinta.In ceea ce ai sperat si ai devenit una.
Sincer, cred ca pe langa o doaga imi mai lipseste si acel ceva care credeam eu ca ma completeaza...care acum a disparut.Care s-a dus la plimbare o perioada...uitata sau nu de timp.Pe langa asta...mi-as fi dorit sa pot sa mai sper...sa mai am sansa.
Pe tema asta am mai vorbit, am mai mestecat multa guma si am mai tocit nervi persecutand cititori cu ineptii legatte de iubirile mele unice si desuete...dar sa vezi ca si astea se mai termina.
Love is gone!
Si le mai multumesc prietenilor mei ca mi-au fost alaturi...ca sunt asemeni constiintei hegeliene...ca lumea intreaga de n-ar mai exista atat de tragic la un final al sau(imaginand ca ar fi mai multe)...ei tot ar mai fi.Pentru ca ei nu exista, ci sunt.
Dragostea era si s-a dus sa moara i existenta unei alte zile...mirositoare de salvie in prigoana de noroi.
No comments:
Post a Comment