Pentru sufletul mortilor...

De cate ori v-ati rupt de lumea asta asa faina, si v-ati indreptat pornirile si vointa catre lumea celor care nu mai sunt?Si daca ati facut asta...ati mai face-o si pe viitor tot cu atata incredere?
Lumea mortilor e o lume care ramane necunoscuta atat timp cat noi preferam sa o lasam asa.Memoria colectiva a popoarelor a manifestat dintotdeauna o predilectie catre teama de ceea ce transcende lumii noastre.
Cu greu mai pot gandi astazi ca oamenii se tem de aceasta lume, la fel de vie ca oricare alta...prezenta mereu in al nostru gand, in ale noastre vointe, in ale noastre desertari pamantene.
Cu greutatea cu care de asemenea nu vad azi un om care sa pretuiasca mores maiorum asa cum faceau cei de demult pe care astazi ii consideram ieftin si vulgar salbatici.
Ati facut ceva vreodata pentru sufletul mortilor, al stramosilor vostri si al celor pe care voi fizic nu ati putut sa i cunoasteti?Cei care au pus temelia neamului vostru?
Mergeti la cimitir si rugati-va pentru sufletele lor...cinstiti-i asa cum se cuvine.Lumea mortilor este o entitate unitara si minunata unde toate sufletele sunt egale si care sunt chemate mereu la rugaciunea sufletelor celor care ratacesc in aceasta lume.Ne e frica de tarana, dar facem tot posibilul sa fim tarana pe zi ce trece.
Ar fi stramosii nostri mandri de ceea ce suntem azi?Am fi noi mandri de sentimentul apartenentei?
In cimitir veti gasi o cruce si un spatiu in care isi petrece involuntar vesnicia o parte din rudele pe care le stim sau pe caee le cunoastem din legendele de demult...dar mores maiorum e mult ma demult.
Nu subestimati ceea ce nu cunoasteti, nu ponegriti ceea ce nu este dat spre a fi uitat...memoria speciei va salva intotdeauna cate ceva pentru sine si mai apoi va tavali in genul proxim ultima scandare de protest...inadecvat.
Cand spiritul se zbate, trupul cade in tarana si o face gagica sa...si se simt bine pana dimineata cand afla cu uimire ce a mai ramas din bietul om:flacara.
Noroi.
Oseminte in vantul toamnei plumburii...si un cuget spre cei care nu mai sunt, cand vantul toamnei te poarta spre sufletul mortilor.

Sint terra levis.