Heh...iata ca asa cum cere datina, a venit ziua dinaintea Craciunului, in care fiecare incearca sa fie o clona a Maicii Theresa din Calcutta, in speranta unui viitor mai sclipitor decat cel din stupida reclama de la Orange.
Astazi trebuie sa ne gandim cate din lucrurile pe care ni le dorim cu adevarat, le consideram realizabile sau sunt realizabile, daca aspiratiile noastre sunt prea inalte, daca avem standarde prea joase sau nu...cred ca astazi mai mult decat oricand trebuie sa ne dorim sa ne putem vedea pe noi insine asa cum suntem.Goi, fara haine, fara accesorii, fara vreo dorinta ascunsa.Sa putem analiza in oglinda aia prafuita, cate vanatai avem pe corp, cate rani s-au vindecat sau cate s-au inchis sau au capatat coaja intre timp...zi-mi...oare cate?Am cazut impreuna de mii de ori, imbatati de bauturi prea ieftine.Am cazut in gol si ne-am ridicat cu capul sfaramat din care creieri cu gust de tamaie si soc se prelingeau nepasatori.
Ne-am adunat creierii si i-am bagat din nou in cutiuta aia de fildes numita capatana si ghici!am vazut ca gandim altfel...Da, ca sa vezi, gandim altfel..ce chestie...:))
Cu siguranta astazi, sau daca nu, cum cere snoaba traditie de peste oceanul de vise, cu cateva zile inainte, fiecare a impodobit un brad si a agatat un glob de sticla pisata, pe care si-ar fi dorit sa o inghita candva.
Ce vi se pare asa fain la un glob din sticla pisata?Eu vad un univers fragil care perverteste firea cu ceea ce nu este, si anume prin estetica sa.Globul e asa de frumos decorat tocmai pentru ca stie ca se va sparge in curand, si silicata sa existenta se va duce naibii ramanand cateva minute dupa amintirea unei lumi...dupa cateva alte zeci de minute nu va mai ramane deloc.
E ca ideea unui paradis spoit care apare ca o pata de culoare si care se duce in timp si spatiu inghitit de o gaura neagra.Apoi se asterne uitarea...uitarea durerilor, a noptilor nedormite, a pachetelor de Kent din care fiecare a fumat in ACEA SEARA tigara dupa tigara, a sticlelor de vin ramase nearuncate sub pat, a drumurilor catre nicaieri in care indivizi abandonati plecau sa se regaseasca...in cafeaua cu lapte pe care pisici persane cu inima zdrobita au varsat-o de sute de ori.
Adventu'(sau ajunul) pentru mine are gust siropos, tocmai bun,de bucati de ananas cu limoncello(e o bautura italiana compusa din alcool si sirop natural de lamaie) peste care se adauga ca pentru gust bucatele fine de sticla pisata...de Murano sau nu...
Si ca tot veni vorba de Venetii si de Italia cea pururi verde...unde ninsoarea ramane reala doar in cartile de colorat...consider ca in sufletu fiecaruia exista o Venetie plina de canale prin care durerea, frustrarea sau fericirea au sapat cai de nepatruns prin care anii vietii au patruns nestaviliti, intocmai ca putoarea apei din laguna...
Incearca sa te mai uiti in oglinda, si nu...nu incerca sa pansezi ranile care supureaza.Ele sunt acolo pentru ca nu ai fost atent si ai incercat sa iesi pe furis din lagar, si na...ups!!!Te-ai harjonit de un gard de sarma ghimpata.Pielea ta a ramas agatata in ghimpi ca amintire.Amintirea unui glob de Craciun de agatat in copacul lumii....ia aminte copile asta cand te mai uiti a doua oara la bradul de Craciun!
No comments:
Post a Comment