Drumul care ducea spre Tarlisua era unul de munte plin de noroi, si pe alocuri zdruncinat de grohotisuri care ii intrerupeau caracteristica circulara.Plouase mult in Muntii Nasaudului si locuitorii satelor se rugau sa inceteze ploaia.Cand se despica cerul, nu era loc sa te ascunzi, nici sub desisul vibrant al coniferelor lascive, nici prin pesterile ce se cascau din pietrele muntilor abrupti.
Aici domnea linistea si poate pacatul tenebru al noptilor imbibate de sange si de strigatele acelora care erau supusi festinului macabru al jupuirii si al eviscerarilor pe viu.
Laolalta popa papistas si cel ortodox al romanilor bistriteni se rugau ca demonii padurilor sa se linisteasca si sa lase oile ciobanilor in pace...numai, ca de la un timp incepusera sa lipseasca si enoriasi, nu numai ovine sau cai...recent trupul Kiss Dorothyei, femeii ce trebuia sa isi duca vitele la pascut spre Nagykaroly la 4 ceasuri spre apus, fusese gasit despartit de cap, care zacea in balta de sange.Dorothya ramasese asa parca de cand lumea, cu buzele smulse, si cu limba sfartecata, pe care viermii si alti necrofagi incepusera sa o ia in primire centimetru cu centimetru, cu sanii murdari de noroi, si cu gaura din dreptul inimii, innegrita ca arsa, loc pe unde fiarele astea hulpave ii eviserasera inima, inca batanda, inca suculenta, cu mirosul imbatator de sange, care se prelingea sinestezic pe boturile inca pline de bale de culoarea sangelui.
Duhoarea impanzise padurea...corpul Dorothyei Kiss era intr-o stare de nedescris emanand o iasma morbida si totusi aducand cu sine un anumit erotism, care te facea sa ejaculezi in toiul zilei de placere...cadavrul avea o feminitate a sa...aparte, un "fatum" al sau care era sa se implineasca de acum in orgii demonice noaptea pe munte.
Cu limba umflata si plina de viermi ca o imputare, cadavrul astepta...Soarele se dadea ca la 40 de metri peste varfurile brazilor, iar rasina incepuse odiseea sa olfactiva, coplesind padurea...chemand spre ospat.
Oamenii din Tarlisua se pregateau pentru sarbatoarea Fecioarei Rozalia pe care o celebrau la Lacul Sf Ana din Muntii Harghitei, iar procesiunea avea sa porneasca din fata primariei din Tarlisua...si apoi sa se roage frenetic cufundati in enzimele ezoterice ale Crucii pe drumul sinuos catre lacul sacru.
Toata lumea era pregatita sa primeasca cum se cuvine marea sarbatoare a "purtatoarei Mielului lui Dumnezeu", si sa isi dea pe fata cu apa sfanta.
Acasa la Monika Tunzi, era plin de oameni care sedeau pe scaune in fata unui vin fiert, ascultand detalii despre traseu, precum si ultimele noutati in legatura cu ovinele rapite la ei in localitate de 3 saptamani, dar si despre corpul neinsufletit al Dorothyei.Monika, gesticula, miscandu-si grasimea incoace si incolo, soldurile sale care ieseau mult in afara capotului-cam murdar de ulei de peste-explicand cum anume credea ea ca or fi ucis-o "alea" pe amica ei din copilarie "Dorko"...dar Dorothya nu murise.Sangele ei se scursese, dar in trupul sau spurcat de dintii incubusilor din Ilva Mica, se cuibarise dorinta nestavilita de a sfarteca, iar imediat dupa scapatatul soarelui, avewa sa alerge si ea dupa vreo caprioara a carei spinare avea sa i-o franga si sa ii suga maduva cea dulce, in timp ce pe gura animalului aveau sa iasa bale de durere, caci incubusul mergea pe sistemul hedonist al torturii...nu putea trai decat daca provoca durere...iar odata ce sufletul parasea corpul macelarit, fugea si dorinta de a sfarteca.
In fata troitei romanilor de la intratrea in localitatea Tarlisua, un barbat, Vasile a lu Iovan Cizmaru, om de vaza pe raza a 4 comune...se ruga.Simtea mirosul umed ce venea dinspre padure, si stia ca intr-o zi o va gasi pe Maria sa undeva, aruncata in vreo prapastie:"Ehe, moroii au luat-o, da no bine...Domnie daca o gasesc oi face dupa voia ta ce vrei si oi merge la popa Damian a lu Bida si oi merge la manstire la Nicula tocmai la Feleac."
Dar noaptea aducea iasmele ei...mirosuri si fantezii de un romantism pe care cu greu ni-l putem inchipui...aducea spiritul salbatic si descatusat al padurilor de conifere care inconjurau Nasaudul si plaiurile Tarlisuei, se pogora cu incredere si spaima ca o ceata deasa si pacatoasa peste sufletele oamenilor.Numai crucea celor trei biserici, stapaneau semete printre norii negri.
Jucau energiile in noaptea bistriteana, se topeau scanteile vietii intretinute de soare si odata cu molcoma pornire a soarelui dupa paduri si stanci, o noua lume era deferecata din catusele Iadului chemand spre desfranare...si spre chinuri.
In zare, norii de un mov alterat se pierdusera haituiti de haitele de aburi verzui ai padurii, caci padurea era o noua lume, un salas infinit si atemporal al placerii, pacatului si al crimei sadice, al fiarelor cu ochi roz si cautatura dementa, care isi urmau filosofia lor ab origine fara sa se justifice propriilor vixtime.
Ultima incercare timida a luminii a fost inghitita de aburul morbid al padurii-cimitir, cu alei care duceau cine stie unde, catre cate alte scorburi si catre cate alte spirite damnate.
Deodata, in curtea lui Vasile, omul de la troita, calul incepu sa necheze fara o cauza anume si incepu sa dea din coada ca speriat de ceva.Linistea cuprinsese localitatea Tarlisua, in eternul ei bistritean, in care se contopise de cand venisera primii sai locuitori acum un mileniu si ii daduse sens si ii proiectasera un destin aparte de care nu avea sa se dezica prea curand...
Mirosea a tamaie si a moarte...a speranta si a lemn umed.
Pe drumul dinspre intrarea in Tarlisua, veneau la circa 450 de metri Kinga Biosz si o silueta masculina alaturi de ea, si anume, aceea a lui Ianos Anthal, plini de dorinta.Kinga Biosz avea 15 ani si in curand avea sa faca 16, venea dintr-o familie instarita si mergea la liceu la Targu-Mures, dupa vointa alor ei care isi pusesera mari sperante in ea.Fire usuratica de felul, ei, copila isi dadea trupul tuturor acelora care ii ofereau placerea de care avea atata nevoie.
Il cunoscuse pe tanarul Ianos a lui Antal, bacanul din Nagykaroly acum ceva timp, cand mersesera impreuna la Kalmand , la o discoteca, aflata la 1 ora de mers cu automobilul.Iar Ianos avea masina...o primise la majorat, dat de alde taica-sau om cu judecata care desi avea 5 baieti, ii multumea pe toti, pentru ca mai tarziu, acestia sa nu aibe ce ii reprosa...iar lui Ianos acu aflat la 20 de ani avea sa-i gaseasca o sotie.
Fata il tinea strans pe omul caruia vroia sa i se daruiasca, si desfacand sticla de Fanta, incepu sa bea pasional, scurgandu-i-se pe bluza desfacuta provocator, picaturi mari si galbene, iar stropi de suc si saliva ii udara sanii mari si de acum evident de tari.Incepu sa se mangaie, invitandu-si omul spre desfatare.Ianos, isi scoase tricoul cel negru luat de la Bistrita cu sigla companiei Kenvelo pe el si incepu sa ii linga sanii Kingai, care isi desfacu parul rosu sarutandu-i buzele uscate.Scotandu-si tenisii, adolescenta incepu sa perverteasca poftele barbatului, facandu-l sa intre in extazul pe care numai sexul ti-l provoaca, ispita pacatului si fericirea traita plenar.Era liniste, si mirosea a rasina uda si a transpiratie, asa cum miros fetele astea care vor sa se daruiasca...dar, dincolo de freamatul celor doua trupuri, se simtea vibrarea crengilor si tiuitul unei pasari de noapte, undeva mai spre varf.
Tarlisua dormea pe la 10:45 , in linistea ei milenara si nu astepta miracolul Domnului a doua zi.Avea insusita demult Golgota lui Soren Kierkegaard , dar Domnul sau nu vroia sa se expuna "fata in fata" cu ea, caci Tarlisua nu era bine vazuta in ceruri.Alesese pamantul, si intunericul si desfraul, groaza si tamaia ca bolta in catedrala sarmanelor sale victime, si ca linie de nastere alesese dementa.
Delirul atinsese apogeul...la nici 5 metri de curtea Monikai, se tara nevazut un incubus...era popa reformat care cu mainile prevazute cu gheare, arse, incerca sa sara la gatul oii din staulul finei Monikai.Incepuse sa maraie, iar oaia il rpivea nedumerita rumegand niste fan proaspta, desi tremura ca zdruncinata de frigurile pe care moartea salbatica le aduce cu sine.Popa reformat, se arunca nesatul cu ochii sai rozii, in care sclipea lumina spiritului sau damnat, asupra ovinei care ingenunche sub impulsul durerii si al spaimei.bale albe, iesira pe gura animalului, care se zvarcoli in chinuri, ca viermii ce aveau sa ii devoreze corpul plin de lana peste cateva ore, odata cu roua proaspata din zori.
Revenind la scena din vale, odata ce fata fu penetrata cu atat daruire de barbatul pe care il adusese la satisfacerea maximei placeri, scoase un geamat in care se putea descrie si aroma dragostei si placerea seducerii sexuale...Domnul ii privea fericit din cerul fara stele, caci in Rai, entitatile angelice salivau incantate si si-ar fi dorit sa coboare 2 minute pe pamant, sa moara si apoi sa se suie iar la Ceruri plinde speranta si fior mistic...
In timp ce Monika isi incepuse felatia, Ianos ii cuprinse capul roscat si incepu sa ii dezmierde suvitele ce ii cadeau pe fata alba ca ceara.Orice barbat ar fi dorit-o, orice om s-ar fi eliberat, avand-o pentru o noapte, iar noaptea asta Ianos era cel mai ferice barbat din Muntii Nasaudului.
Clocotea sangele in el si in sufletpentru ca stia ca de acum va avea femeia lui care poate ii va deveni sotie, caci venise vremea.
Dar deodata, in vale incepusera sa fosneasca ierburile deshidraate ale toamnei si sa se rupa ca de o forta dezlantuita, neomeneasca ...ramurile...ceva venea cu iuteala spre poteca si taia aerul cu un marait ciudat, ca sunetul pe care il emit pisicile cand torc.
In timp ce cei doi adolescenti se tineau in brate, o forta nemaivazuta, incepu sa cante o balada de cand lumea...asemanator cu acelea pe care le cantau bunicii cand erau tineri...aducea dintru catva cu "Kalmand lan", fata din Kalmand...dar cei doi nu bagara de seama acest pericol.
Suna asa melodios, iar vioara era asemeni aceleia din "Tzigane " de Maurice Ravel...balada povestea despre moarte si despre viata vesnica plina de placeri dusa de o fiinta de o puritate anume...erau oare pregatiti cei doi tineri obsinuiti cu muzica epocii acestui secol, sa primeasca o melodie de peste veacuri?
O femeie slaba, cu pielea verzuie si ochi rozii, sosise cu o violina in mana, cu hainele sfasiate si plina de rani negre pe tot corpul...cei doi tresarira, si incercara sa arunce cu o piatra la vederea ciudatei creaturi.Dar o gheara strapunse deja pieptul baiatului, lasandu-l intr-o balta de sange, zvarcolindu-se in spasme pe jos.Era Orsollya Markos, studenta de la Turda care isi gasise sfaristul in staulul bunicului Tamas acum 3 zile...inca mai avea ochelarii sparti.Si ii era foame.
Apoi incepu tortura...ii smulse unghiile, ficatul, si incepu sa ii rupa degetele, smulgandu-i-le cu dintii, in timp ce tanara ce ise daruise incepu sa planga intr-un delir greu de imaginat.
Odata ce ii smulse inima, ochii lui Ianos se acoperira cu o ceata albicioasa si spume ii incepura sa i se reverse din nari ca imputare la savarsirea pacatului.
Cu inima baiatului inca batanda, studenta de 19 ani , Orssollya ii arunca un amestec de sange regurgitat si carne in putrefactiei senzualei Kinga, care pierduta, incerca sa se apere, dar incubusul cu vioara o prinse de gat, ii scoase inima pe care i-o mesteca si apoi i-o scuipa, frecandu-i-o de fata.Capul cu plete roscate , plin de sudoare se lasa in jos, iar incubusul isi infipse gheara in ochii ei, pe care i-i smulse.Valea tresalta de spasmele mortii si de strigatele Kingai fata din kalmand.Orsollya, incepuse sa se impreuneze deja cu biata adolescenta, in timp ce femeia-incubus ce cantase balada, incepuse sa ii linga intestinul subtire, al carui continut, incepu sa il bea.Zambea cu ochii ei mari si rozii, in care aurora noptilor din Iad isi facea simtita prezenta.Mirosul corpului extenuat dupa o ora de sex, acum se difuza morbid in miasma cadavrului care cade la pamant cu pleata murdara de transpiratie si bale albe de incubus.
Mai dura inca 2 ceasuri pana intreaga vale se linisti si cele doua trupuri pangarite si tavalite, zaceau in linistea cuvenita...pana a doua noapte cand aveau sa vaneze...mereu impreuna, dupa mirosul sangelui.
Troita de la intrarea in comuna Tarlisua gemea sub presiunea aerului umed dinspre vale, care aducea starv si enzime erotice, spaima si desfrau acumulate intr-o simpla adiere de vant.Mai era un ceas si soarele avea sa se iveasca dupa zarea crestata de piscurile dantelate ale muntilor blestemati din Nasaud.Satul nu avea sa mai cunoasca niciodata mantuirea si lumina credintei pe care o avusese odata, iar de aceea avea sa ramana in stapanirea unor entitati salbatice din adanc.
In Kalmand, oamenii se pregateau de procesiunea spre Lacul Sfanta Ana...si femeile aveau sa coca peste o ora deliciosii colaci secuiesti...plini de lumina credintei aveau sa se indrepte cu toata smerenia spre apa binefacatoare...in miros tamaduitor de smirna si tamaie, taind potecile...si vaile, padurile de conifere, pana la locul promis de preotul lor.Fara a lua in seama tragediile de peste noapte...caci nu-i asa, in puterea zilei, bestiile nu pot porunci luminii divine care ii arunca in genunchi sa ceara implorarea si ii ingrozeste ...caci "Multe sunt in ceruri si pe Pamant, multe in vazduh si prin ape, multe in gand si pe carari"(Leviticul, Septuaginta)
Lumina ii calauzea catre apa Sfintei Ana.
No comments:
Post a Comment