Monday, August 17, 2009

Cati o sa mai ramanem?V-ati intrebat vreodata?


Cati dintre noi om mai ramane prieteni si peste 20 de ani?Hm?Dar peste 3 ani?Peste 6 luni?Peste 1 an....cine stie?Viata este atat de imprevizibila incat nu ne lasa sa vizualizam contextual decat atat cat crede ea de cuviinta.
Sa ne gandim numai la varsta pe care majoritatea dintre noi o au acum...undeva intre 14 si 31 de ani.Well...suntem inca tineri.
Dar asa cum suntem datori cu o moarte , suntem datori si cu o binecuvantata varsta a treia, varsta trezirii si a recuperarii, a pregatirii pentru cele vesnice.
Sa ne gandim ca unii dintre noi acum suntem studenti si ca in curand vom termina o facultate, provenim din domenii si medii sociale diferite...avem convingeri diferite...si totusi deocamdata suntem prieteni.
De cele mai multe ori, barierele de comunicare intervin atunci cand oamenii nu mai adera oarecum la aceeasi axa ... cum ar fi nivelul de trai.Multi dintre noi vor avea cariere de succes, altii poate nu.Si cum istoria asta ne invata atatea si atatea chestii folositoare, tot ea ne-a invatat si ca datorita banului, ochiu aluia incornorat, oamenii au foste adesea dezbinati....s-a ajuns la conflicte...s-a ajuns la violenta si la neliniste.
Ne vine greu sa credem ca actualii nostri prieteni ne pot deveni in timp dusmani, poate in ani...insa sa ne gandim numai ca poate ei vor avea cariere de succes, "se vor invarti" ca sa folosesc aceasta expresie parazita, in alte cerucuri de insi si cu timpul vom deveni doar indivizi care ne salutam...asta in cele mai dezirabile cazuri.
Sincer, nu ma vad ca viitor call centerist sau lucrator cu toptanul la Carrefour, genu de om care s-ar bucura de atentia vreunui jurnalist, al vreunui inginer, medic, arhitect sau ce o mai fi...nu ma vad.
Si va spun si de ce:pentru ca oamenii gandesc incadrat...eu imi asum aceasta posibila speta si consider ca ajuns la acel moment cand datorita profesiei si unui trai de azi pe maine...voi privi cu nostalgie si deosebita placere la momentele astea de acum cand eram toti...cand ne simteam bine si ne ajutam.

Cu asta ramanem, dragii mei.Asa cum era de acord si Tacitus, nu trebuie sa judecam istoria "ira et studio", adica cu ura si partinire...propria viata e propria istorie...propriile fapte, sunt propriile imagini despre trecut...iar prietenia e un lucru frumos, cu care vom ramane...indiferent de intemperiile vremii...si totusi...timpul trece...si noi ne trecem, si poate veti ajunge sau nu la vorba mea, poate ma veti gasi sau nu la un supermarket la casa...atunci cand veti face cumparaturile de week end sau raspunzand la un call center.

Sa stiti atunci, dragii mei ca voi fi tot eu , cel ce a scris acest post...tot eu...dar poate mai batran, si poate putin mai taciturn ca acum...atunci nu voi mai putea da glas decat propriului eu strivit de insatisfactii prea mari de ordin material...caci asta e viitorul...asa mi-l vad eu.

Ei, si totusi:v-ati intrebat asta vreodata?Stati putin si meditati, respirati usor si apoi eliminati aerul din plamani...am sau nu dreptate?