Monday, April 23, 2012

Laudă pământului

Nu mi-e somn.Am renunțat să lupt cu insomnia în momentul în care am început să conștientizez că mai presus de toate stă sentimentul cu care rămâi după o noapte de nesomn, durerea din oase, uitarea dorințelor.Devii mult mai important pentru tine însuți decât orice alt mărunțiș.Același moment uluitor în care renunți să îl mai consulți pe Freud când visezi ceva ciudat.Visele devin din ce în ce mai scumpe în ziua de azi și puțin și le permit. Am renunțat la pastile în clipa în care am descoperit fericirea trecătoare a ușurinței cu care te așezi pe iarbă, pe pământul ud, te uiți către norii negri de deasupra ta și simți cum somnul vine.Acum un an și ceva m-am trezit cu o gâscă sălbatică la capul meu și nu am cuvnte să descriu panica ce m-a cuprins când i-am văzut ciocul orientat către mutra-mi.(am oroare de gâște și de rațe deopotrivă, e o ciudățenie da asta e, n-ai ce să-mi faci și-n plus cic-ar mai fi niște zeci de mii de cetățeni în situația mea, ceea ce, iată-mi face deodată somnul mai liniștit). Azi nu mai am chef să adorm prin gări sau prin ploi.Azi am chef să mănânc mult, să ascult Agalloch până la extenuare, să stau așa vreme pierdută și să îmi apropii depărtările și amintirile și cărările. Dă-l dreq de xanax și de lexotatrin, ce atâta cheltuială, ce atâta umblat joia pe la farmacii?Unde mai pui privirea iscoditoare a domnișoarei farmaciste care te va disprețui mereu pentru condiția ta mizeră.Farmacistele nu au inimă.Nu poți pretinde compasiune nici dacă le babardești preț de câteva ceasuri.Candelele alea cu lavandă de la glade îs de 1000 de ori mai bune când vine vorba de adus somnul la ore prielnice.Și mereu îți vor zâmbi dimineața in colțul lor umbros. Și am atâtea pe cap, futu-i. Anyhow, bfn. A. ps: iar asta-i așa mai de luni de dup-amiază.v-am lăsat http://youtu.be/FzZs0nDBKLE

3 comments:

marul said...

dar farmacistii ? :)

Alexandros said...

scumpi la vedere.

ba san said...


Modern schools and universities leather shoulder jimmy choo bag, will combine rugged, durable construction,

and molded rubber bumper. This is positioned in front of the bag. It as

a promotional banner, as well as an additional protective barrier. In

this way, it can protect the gear on the knock leather shoulder jimmy choo handbag

equipment in the case of the rough terrain and fall. Leather shoulder

bag is waterproof nylon. It has been reversed silent zipper, and

weather cover. In order to protect your leather shoulder jimmy choo purse, to

prevent rain, dust, or even sand, you can cover the bag. There are many

different types of leather shoulder bag. These measures include a beach

bag, messenger bag, in addition to luggage bags, shopping bags, and

backpacks. Followed by shopping bags, portfolio bags in addition to

clothing, glasses box holders. Also includes baggage tags, drawstring

bags and more.