Padurea suedeza

Am ajuns acum 3 zile in tinutul Mamei Akka de la Kebnekajse, un pamant de vis´, in care mi-am dorit de mic sa ajung.De 2 zile am batut distanta Stockholm-Kiruna(pentru cine nu stie unde e Kiruna, e undeva la un capat de lume, aproape de Cercul Polar).Stand in tren, nici nu stiu cum au trecut cele 10 ore de cand parasisem Stockholmul, tot mergand prin padurile astea intunecoase de brad care zici ca nu se mai termina.
Imaginati-va cumva ca sunteti undeva prin Harghita si ca tocmai va deplasati cu trenul(bine, acum mai trebuie sa adaugati un super design trenului si o super viteza) si ca intre Balvanyas si Borsec vedeti numai padure.Timp de o ora si ceva.Inmultiti constanta temporala cu 9 si va da exact numarul de ore pe care l-am petrecut uitandu-ma pe geam la infinitatea de brazi.(trebuie sa mentionez ca in Suedia singurul copac existent este bradul), crezand ca undeva acolo, in Laponia departe, se afla Eliberarea.
Am visat de mult sa vad pamanturile astea.Padurea suedeza, la fel ca si padurea norvegiana a lui Haruki Murakami are ceva ascuns, respingand cumva lumina zilei, lumina asta care deconspira orice.
Departe, in zare nu puteai vedea decat alti brazi, alte intunecimi, lacuri peste care inca luceau in lumina soarelui pojghite de gheata, semn ca iarna era pe sfarsite prin Laponia.

Padurea suedeza m-a facut sa ma intorc in timp si pentru cateva ore bune, am crezut ca sunt undeva pe drumul dintre Rasnov si Bran sau pe drumul dintre Durau si Lacu Rosu...doar cand m-am dat jos din trenul ala incredibil de curat si de sofisticat, auzind oamenii in jur vorbind o limba pe care nu o intelegeam, mi-am dat seama ca sunt la sute de kilometri distanta de locurile in care credeam ca sunt.

Maine voi descoperi alte paduri.Ma voi pierde din nou in intunecimea lor cautand raspunsuri.

Padurea suedeza m-a facut sa ma indragostesc de ea.Nu e de mirare ca toate legendele lor vorbesc despre sotii ale trolilor din padure care sunt gata sa ofere totul primului om pe care-l vad, pentru un moment de dragoste.Pentru ca dincolo de intunecime, exista speranta, exista dragoste si exista viata care numai daca nu vrei nu o poti descoperi.Iar balada de mai jos, interpretata de Garmarna doar despre asta vorbeste.

Vasilica Ghimpe-a deep insight. (mai deep decât și ar putea imagina chiar ea)

Vasilica Ghimpe is like a pain in the arse.(vorbă din popor)

Vasilica Ghimpe s-a năcut cândva, odată cu comunismul și s-a descătușat de uniforma de șoim al patriei odată cu Revoluția din 89, de aceea este de părere că datorită ei există dreptate în lume și prin urmare tot ce spune ea este: drept, adevărat și sfânt.

Vasilica este atât de jenibilă încât este în stare să spună că nu este o muistă nici atunci când o prinzi cu p**a-n gură.Mnah, ea e o luptătoare aprigă și cu multă mana la bord (în caz că nu știți ce i mana, apucați-vă de WOW), că doar ea este o Xenă a poporului, just a slight reminder.

Cu toții avem în familie o mătușă incultă care se crede un geniu neînțeles, sau niște veri care se laudă cu gradul de rudenie dintre ei și noi, neștiind că de fapt acest lucru nu face decât să ne sporească dicomfortul, ori o vecină care știe la ce oră am intrat și am ieșit din scara blocului sau o administratoră care ne va reaminti cu prima ocazie că pisica sau câinele cu care ne împărțim frustrarea cea de toate zilele trebuie trecuți la întreținere.

Exemple sunt peste tot din abundență.Cu un soi de bunăvoință vom găsi o Vasilică autentică chiar mâine când vom pleca spre servici.

O armată de Vasilici inutile și paralele cu nevoile acute ale societății românești au pus stăpânire pe mijloacele de informare și reprezentare ale maselor.
Stau și mă gândesc uneori unde a putut ajunge cultura asta a poporului român, în mâinile cui și de ce.
Departe de a fi încercat de evlavia specifică patrioților, eu simt doar dezgust față de ceea ce pot face Vasilicile din România zilelor noastre.




Pe la minutu 03:54, entărteinăra din dotare de la nunta lu Zuzi cu Niță de la Adâncata (Folsom Deep, sună mai bine, eh?), Mârghia-shire, se dă n spectacol, dar nu printr o încercare cât de cât trasă de păr de a dori și ea să pară măcar dătătoare din gură.Nu, frățică!

Cine plm-i cerșetoarea asta care le mulțumește la gură-cască ălora că au chemat-o să-i polueze cu retardarea ei timp de juma de oră?Huăăăă, penala dreq!Mori, fă, du-te napoi la făcut zacuști și gem de prune!

Asta-i femeie de chemat la o nuntă?


Vasilicile sunt prezente oriunde.Se estimează că în 2050 numărul lor va deveni asfixiant pentru orice dâră de inteligență.


Domniile Voastre cum se pregătesc să contracareze atacul Vasilicilor din viața dvs?

Ce ai mai făcut, vere?

Mereu am urât oamenii care se supraestimează deopotrivă cu acea încrengătură a speciei umane care se dorește a fi un grup de isuși și ioane d arc care vor mântui mapamondul de păcat și desfrâu și care vor scăpa lumea de carii.(ce mișto ar fi să mă scape cineva de carii, acuma pe bune)Fiecare are modelul său social în interior.Nu e nevoie de alte modele de perfecțiune umană fizică și morală ca să ne dăm seama cum trebuie să fim, pentru că ordinea și conduita noastră morală a fost prestabilită undeva la începuturile civilizației așa că modelele sociale pot să sugă p**a anticipat.

Niciodată nu mi-au plăcut oamenii care spun bancuri în ideea de a fi funneh sau de a face pe ceilalți să râdă (acum pe bune, eu dacă am o zi f***ă, oare de ce crezi că aș râde la o glumă citită de pe net și expusă cu o logoree nativă?), oamenii care țin morțiș să se bage în seamă sau oamenii care scriu mai mult decât citesc.

De cele mai multe ori când întrebi un ins, un individ de pe stradă ce a mai făcut, el se va lăuda cu ultima beție, ultimul scandal, ultima femeie care i-a căzut la pat, ultimul articol vestimentar cumpărat.
Niciodată nu am presupus că omul poate fi mai mult decât țărâna din care a fost plămădit de divinitate, dar un efort considerabil, o detașare de mocirla asta de natură pe care o are, un sprint spiritual către o altă dimensiune cum ar fi cea profesională sau a cunoașterii ar fi parcă mai wow (cel puțin pentru mine), decât să aud un: Ăăăă, ăăă, păi ăăă, am băut!

Wow!Chestiile astea le făceam și eu, măi Gheorghe, dar le făceam și mă mândream cu ele când încă nu făcusem 20 de ani.Să te lauzi că ai futut-o pe Aurica după ce a ieșit schimbul 3 sau că ai spart trei sferturi din salariu la Mol nu prea-mi stârnește râsul când tu ai 26 de ani și Aurica vreo 23.

Uneori acest tip de oameni scapă de povara unui neajuns, alteori nici nu se pune problema unei conștiințe.O societate dreaptă și armonioasă, așa cum spunea Aristotel este aceea în care există ordine și disciplină bazată pe virtuți de bravură căpătată în războaie.

Oare nu avem războaie sociale?Nu trebuie să luptăm destul pentru a dobândi acele virtuți?Cu ce îi ești superior porcului sau vacii din ogradă care se uită senin la tine știind că va primi mâncare?
Trăind în mediocritate, vom muri în mizerie.Vom construi turnuri de cretă care se vor dărâma.Iar aceste modele sociale pe care le zărim în societate astăzi la orice chioșc, aceste ființe de o puritate și modestie de netăgăduit, unde fi-vor oare?Vor zbura toate într-un stol către îngeri?Dar noi, ăștia de pe pământ ce vom face?Că eu nu sunt un înger și nici nu pot să zbor că nu am fost prevăzut cu aripi, dacă se dărâmă turnu meu mâine.

Probabil că vom sta cu sapa într-o mână și cu sacoșica de semințe proaspăt aduse din casă în cealaltă și vom tot sparge uitându-ne când la ăla, când la ălălaltu care tocmai trece pe ulița noastră, pentru că nu-i așa...întotdeauna a fost mai grasă vaca vecinului și mai frumoasă găina cumătrei Leana de peste gard.Și nu-i așa, tot noi suntem cei care știm câți bărbați au intrat pe poarta ei într-o viață.
După ce ni se vor termina semințele, oare ce vom face?

În concluzie mie nu-mi plac oamenii.

Drumul către Shangri La

Mai demult, acum vreo doi ani dacă mi amintesc eu bine, mă plângeam de condiția-mi mizeră și repercutarea ei la nivelul unei realități revolute, dică societatea românească de atunci.Credeam că rostul meu e unul și același, a omului confuz cu ținte mărunte în căutarea nu a unei valori, ci a stabilității materiale.
După multă vreme în care am căutat răspunsuri, am înțeles că pentru a fi aproape de ideea de armonie, trebuie să ansamblezi piesle unui puzzle care umblau precum daimonii vechilor greci prin mintea mea.Odată ce selectezi folderul pe care scrie Trecut, iar apoi dai frumos delete, o parte din memoria congestionată este înlăturată făcând loc noului.
Nu consider că la mediocra mea experiență de viață, noul poate însemna neapărat cunoaștere.De multe ori, surprinzător, el poate însemna blazare, iar blazarea și conformismul nu fac decât să omoare spiritul.Spiritul, ca și componentă a Universului este Informație, iar în modul acesta se cam duce dracu ideea aia de contact/sleș-racord la informație.

Mă bucur totuși că de ceva luni de zile, am descoperit că cel puțin pe plan profesional totul se leagă.Îmi văd cariera, pot defini ce voi face, mă bucur de avuțiile mele cognitive.
Uneori Dumnezeul personal devine mai explicit conturat la nivel cognitiv.Știu ine este Dumnezeu pentru că Dumnezeu mi se revelează prin ceea ce fac.Orice judecată apriorică lipsită de o raportare divină, superioară, este o judecată falsă.
Pentru a avansa profesional, uneori trebuie să folosești ce găsești în jurul tău.Realizarea Spiritului este realizarea Informației generale pe care ne-o reprezentăm.De aceea la nivel spiritual, prietenii sunt aceia de la care, în general avem ce învăța, asimila, ști.

Nu voi dori niciodată să fiu prieten cu tine, morman de țărână ce ești, dacă dincolo de Pământul din care ești făcut, nu văd acel iz de cunoaștere de care eu am nevoie.

Teoriile New-agiste aduc mereu în lumina articolelor teoria existenței vampirilor energetici, despre care se scrie cu atâta altruism și siguranță de către niște muieri de-astea scăpate din bucătăria de vară unde făceau zacusca și gogoșarii la borcan .
Lenuțo, Fănico, Matildă, data viitoare, tată, când vă mai trăznește prin cap să scrieți despre vampirii energetici să vă gândiți și la ăia gnoseologici.Cam lung termenu, anyway.

A plus tard, mecs.