Saturday, March 6, 2010

Ceasuri moi asezonate cu mere rase(si scortisoara)


Pentru ca inca este iarna afara, contrar oricaror asteptari, va voi pregati un desert de va veti linge pe degete, dupa o reteta straveche, specific iernii.
Avem nevoie de trei ingrediente esentiale.In primul rand ne trebuiesc cateva kilograme de mere rosii, verzi si rosu cu verde murdar sau purpuriu cu mustar, ordinea nu conteaza.Le puteti fura de prin sere, le puteti cumpara, le puteti obtine de la batranele cu inima deschisa care dau "de imparteala" prin cimitire.
Dupa aceea avem nevoie de ceasuri:ceasuri cu cuc(in acest caz vom scoate pasarea, o vom jumuli si o vom frige, servind-o ulterior ca garnitura, ceasuri-pendul imbibate de mucigai, ceasuri elvetiene umplute cu lapte de la vacile alpine, ceasuri exacte, ceasuri indelungate pe care le vom prinde din zbor, ceasul Iepurelui de Martie, ceasul din urma, nu conteaza ce fel de ceasuri.Materia prima insa conteaza.Le vom topi pe toate, si le vom lasa sa fiarba la bain-marie.Reteta ne-o ofera Dali.Mai gustoase ca ceasurile sale moi, nici ca vom putea servi vreodata.
Scortisoara in schimb e mult mai greu de gasit, intrucat este un condiment pretios, extras din copacul vietii.Cate dintre Domniile Voastre ar fi dispuse sa se incumete sa taie din scorta copacului-vietii?
Ati fi in stare sa luati briceagul si sa taiati din copacul propriei dumneavoastra vieti?Ar fi cu putinta?Nu v-ar durea sufletul?
Pentru a pregati aceasta reteta, este nevoie de multa rabdare, eficienta si cainta.Putem oare sa radem merele kaki, purpurii, verzi, necoapte, de un rosu strident, viermanoase, fara sa ne dam degetele pe razatoare?Si daca am putea face acest mirabil act, ce anume ne-am aminti in fractiunea de secunda in care carnea ar fi sfredelita pe razatoare si sangele ar incepe sa curga, nu in cantitati mari, ci in de ajuns de mult incat sa simtim durerea si sa o percep in sfera constientului.
La sfarsit am mesteca linistiti in terciul de mere ras, din care miresma ar impulsiona extrem de mult salivarea cavitatii bucale, insa nu ne-am gandi oare ca acolo e si sangele propriu amestecat cu bucatile de mar ras?
Vom simti mirosul ceasurilor care se topesc in nestire, fierband a la bain-Marie fara sa ne pese anume cat am dat pe ele si cat anume vor fierbe.Poate pana apa da in clocot...
Trebuie sa iasa exact cum si le-a inchipuit Dali, tremurande, slabe, lipsite de context, incerte, moi, un timp invins ce se roteste in apa fiarta.Timpul insusi este inghitit de aburi.Ne vom intreba atunci daca este drept ca timpul sa fiarba si ca din diferite tipuri de ceasuri temporale sa iasa bucati invinse de ceasuri moi.Aburinde...
Vom inhala aburii, ii vom trage pe nas, si vor fi mai tari decat orice praf pe care il vom fi tras pe nas pana la acel moment.Vom face calatorii ucigatoarea in limitele propriului eu, vom escalada proprii sai munti, vom fi surpinsi de avalanse iscate din senin, si vom cadea in genunile inconstientului, unde deopotriva monstri nesabuiti ne vor haitui, ne vor adulmeca propria carne, ne vor gusta propriile rani deschise, femei de-o noapte ne vor seduce si cazuti la datorie, vom fi scalvii lor sexuali, vom strabate paduri si deserturi care se succed la intervale de secunde, care trec ca milenii, vom invata sa refim copii, dar in momentul cand vom atinge jucariile ne vom vedea pielea batrana, ne vom simti crapaturile incheieturilor, ne vom pipai fata ridata, insa inima ne va spune ca suntem iar tineri...
Femeile in aceasta calatorie in propria lume il redescopera pe El, noi in schimb, o descoperim pe Ea...si noi insine suntem o rana deschisa.
Ca sa evitam un asemeena accident, in timp ce vom fierbe ore in sir ceasurile, pana vor da in clocot, vom folosi o masca de oxigen, sau vom tine la gura o o batista impregnata cu carmol.Vom inhala atunci cand vom simti ca nu mai avem aer.
La final, vom aseza pe o farfurie ceasurile moi, si le vom intinde bin, bine cu sucitorul, peste care vom aseza pasta de mere rase, iar apoi vom rula fiecare ceas moale peste continutul dulceag de mar.Intocmai ca la clatite.

La masa in schimb se vor aseza numai cei care au adus intr-un pliculet putina scortisoara din copacul vietii, intrucat desertul nu este complet pana nu se presara un pic de scortisoara peste compozitia de mar.Altfel, vom fi incapabili sa-i simtim aroma.Cei ce nu vor aduce scortisoara din copacul-vietii, vor sta deoparte si vor privi.Se vor uita si vor inghite.In sec.Asta e.
Placerea cere sacrificiu.Copacul vietii s-a nascut o data cu noi, si un lucru atat de simplu, precum a rupe putina coaja de pe trunchiul sau, se dovedeste uneori a fi un lucru atat de anevoios...
Copacul vietii ne asteapta si ne incearca.Il vom ruga totusi sa ne ierte si sa ne lase sa rupem putina coaja.
De macinat vom macina acasa.Important este sa facem rost de coaja sa.

Presarand scortisoara, desertul va fi gata, iar acel moment va fi unul istoric, pentru ca nimeni in lume nu va mai fi gatit un asemenea desert, iar intreaga fire va saliva numai gandindu-se la ce am preparat noi.Vor veni mii de guri sa ceara o bucatica, insa ii vom respinge cu nerusinare, dandu-le pesmet.Tare.

Ati dori sa pregatim intr-o zi intr-o oarecare bucatarie acest desert?Si in timp ce vom prepara minunata prajitura, vom asculta ce spune piesa de mai jos.:D







8 comments:

David said...

Interesant cum Dali a plecat de la o metafora. Daca timpul se scurge, atunci si ceasul trebuie sa curga, deci timpul este insipid, inodor, incolor. :))

imi place suprarealismu.

Alexandros world said...

Cica si mie imi place.Pai tre sa fierbem ceasurile, le intindem cu sucitorul si punem in mijloc mar ras.

Tu ai scortisoara la tine?

apropo...incearca Frida Kahlo.She rocks.

Ceriba un Sapnis said...

Dali e pictorul meu preferat:D
Imi place cum spui tu, sa intindem ceasurile, sa ne intind timpul
O buna solutie pentru asta e sa calatoresti cat mai mult, iar fusul orar sa fie cat mai diferit:D

Alexandros world said...

Bine ai venit pe aici.Ma bucura sa citesc de asemenea blogul tau.
Insa vreau sa te intreb daca ai adus scortisoara din copacul vietii.David se pare ca nu a facut-o.
Pai facem desertul ala sau nu?Mie imi cam lasa apa in gura.

Ceriba un Sapnis said...

Am sa-ti dau putina scortisoara tie si celor care vin pe aici. I-am descoperit la nakudo pe blog si am vazut ca majoritatea fac parte din acelasi cerc, cu oameni minunati. Asa ca iti dau cu cea mai mare placere:)
Poate ne vom intalnii cu toti intr-o bucatarie sa facem asta:)

Alexandros world said...

Chiar ar fi o idee.Si mi-ar placea sa va cunosc pe toti.Crd ca voi vorbi cu David despre asta.Apropo am vazut ca si tu esti din Braila.Candva am locuit si eu acolo.

Cat despre scortisoara, iti urez pofta buna si te rog sa ti presari peste desert.

Ceriba un Sapnis said...

intentionez ca atunci cand cresc sa ma mut...e un oras frumos, dar oamenii sunt destul de irascibili.:)
Ar fi frumos sa ne intalnim cu totii:)

Ceriba un Sapnis said...

stii ca idea lui dali a venit de la o bucata de branza descompusa?:D

Am citit ieri seara parca care e istoria tabloului asta, el avea deja fundalul facut, stia ca o sa picteze ceva celebru, dar nu stia ce:)