Ma incearca de cateva zile o senzatie stranie care comploteaza sistematic la numarul de nopti nedormite.In general nu traiesc senzatii fara sa mi le explic dar de data asta se pare ca lucrurile au inceput sa devina deranjante la capitolul liniste sufleteasca.Cu alte cuvinte,spiritul traieste propriul sau travaliu si asta nu pentru ca e pentru a doua oara in viata mea cand vin sarbatorile si eu traiesc o greata existentiala de nedescris...ca bradul de Craciun nu ma va mai bucura nici macar cu verdele sau artificial....nu, ideea este ca am inceput sa fiu framantat de ceva foarte ciudat, ceva fata de care nutresc o reala repulsie.
Ma duc acasa...acasa ala de care mi-e teama mie, si ma oftic gandindu-ma la asta, mi-e teama de mine, de copilaria mea in acel oras...de visele pe care mi le-a distrus.
Acasa de care nu mi-a fost niciodata dor, un acasa geografic care asteapta latent intr-o pornire mormantala in care accente comuniste cu vise de o noapte se pierd in neguri salbatice pe care numai Baraganul le paote naste.
Acasa...hydra care asteapta sa ma provoace din nou.
N-am mai fost acolo de 1 an si 6 luni si recunosc cu maxima onestitate ca nu am fost incercat de sentimente de genul:dor, nostalgie, melancolie, jale...reiterare a momentelor ce au fost.
Acolo a fost copilaria...groaznica.
Acolo a inceput si hopefully s-a terminat liceul...prea penal, lume prea meschina, prea mare teroarea.
Acolo m-am simtit mereu prizonier.
Acolo n-am avut niciodata prieteni.
Imi amintesc de vacantele in care zburam spre trenul de ora 16 35 cand puteam sa plec spre Cluj, Arges sau Harghita sa petrec cateva saptamani cu prietenii mei sau de olimpiadele nationale cand puteam socializa cu lume care sa nu fie manelista, neroada, barfitoare sau ingusta la minte.
Ma bucurau clipele cand puteam bea o bere cu oamenii, cand puteam ajunge intr o bodega de doi lei si sa scult muzica care imi place, fara sa traiesc agresiunea unor bestii dintr-un oras fara viitor si fara existenta.
Chestii eterice de care nu vreau sa imi amintesc...care mi-au consumat mult timp candva incat ajunsesem o chestie stafizita si un animal ranit care traia existenta sa segmentata de evenimente importante cum ar fi vacantele, vizitele prietenilor(care erau vesnic din alte orase)...olimpiadele nationale.Asadar ce iese de aici?Ca de fapt fericirea mea este pusa in legatura cu exteriorul acelui oras si al oamenilor care il populeaza.
Sper sa nu ma trezesc iar in mizeria sociala pe care am trait o pret de 17 ani si ceva acolo...sper ca cele 8 zile de stat acolo sa dureze cat mai putin posibil...si sa ma intorc inapoi intreg.
Imaginati va rude care va socotesc drept drogat inainte de a fi tras frivol prima linie de hasis...inainte sa puteti cunoaste mai bine o persoana...sa o puneti la zid.
In fine...cam asta s-a intamplat cu mine.
Imagina-ti-va cum este sa aveti colegi de liceu care sa va judece mereu dupa hainele pe care le purtati si dupa muzica pe care o ascultati.Imaginati-va, hai ca nu e greu...cum e sa tolerezi asemenea persoane.
Si totusi. iata ca se intampla sa mai dai si peste asemenea persoane...iata ca se pot intampla inca multe.
Multe si nevrute...dar traite.Si adunate si rasfrante pana aproape de inconstienta...pana devii una cu ceea ce ai gandit candva sa ai.Si ai pierdut.
Scuze daca postul asta prea lung v-a obosit dar credeti-ma ca ma deprima si pe mine.
Ma intorc din nou in orasul groazei, al patimilor mele...puscaria eterna a unei copilarii destul de nefericite.Alexandros cel cu pleata, satanist, jegos si alte alea rele ale lumii...vine sa (moara) sa faca sarbatorile in orasul sau natal.
