Stateam in pat si deodata mi-am dat seama ca in ureche imi suna o melodie...imi aminteam fragmente din ea si totusi, oare ce sa fie?Era o melodie pe care nu o ascult des si care ma trimitea cu gandul catre primavara...catre o persoana care avea sa ma surprinda intr-un mod foarte placut si care la fel de placuta e si acum, cand vorbim la telefon, chiar daca nu mai am sansa de a o avea aproape.
Mai intai trebuie sa va spun ca in cazul acestei persoane voi folosi termenul "femeie" si nu ciuperca sau "pizda"...pentru ca e o super femeie.
Sa v-o prezint mai intai:numele ei putin importa, dar am sa o botez "Rafaella", dupa pictorul renascentist ala obsedat de Madonne pline de celulita, Rafael Sanzio.Are 23 de ani, vine dintr-un fain oras al partriei noastre de doar 36 000 de locuitori...si gateste paste mai bune decat ale mele.
Imi amintesc si acum acea zi de aprilie, inainte de Pasti cand imi futeam niste timp undeva sus la Motoare, deasupra TNB-ului, pentru cine nu stie, acolo unde se aduna luzerii si rebelii capitalei sa dea ceva pe gat, deasupra teatrului national.
Rafaella tinea in mana o tigare pe jumatate aprinsa si tragea cand si cand din ea...super asortata gagica...camasa alba, pantaloni negri, sacou, palarie cu carouri.(v-am mai zis ca am o obsesie cu carourile nu-i asa?), daca va amintit cum era imbracata Madonna in videoclipul ala la "Open your heart", in faza finala cand danseaza ea cu pustiu' in fata pizzeriei italiene...
Revenind...si tragea Rafaella din tigarea asta sporadic de parca incerca sa vada prin oameni.
Avea pe masa un pahar cu suc de portocale si in el infipt un pai galben cu umbreluta.Deodata, ochii mei au facut ca la jocuri mecanice, like:Omg...this is it.
Pe masa avea un album cu Gustav Klimt..."omg, again"...deja eram intr-un fel de transa.
Pe masa avea si poseta pe care scria: "Je suis Pierrot, le Fou".Mai tarziu, aveam sa inteleg faptul ca ea traieste intr-un univers care abunda de semnificatie si ca nu este obligatoriu sa studiezi semantica sau semiotica pentru a-ti semnifica in mod original, ascuns lumea.
Avea ray-banii de soare la ochi si mai apoi aveam sa aflu ca "her raybans are her hat best friends".De atunci mi-am propus sa privesc lumea prin raybani.Ah, si da.Este mai colorata lumea vazuta prin acest tip de ochelari.
Incepand cu prima discutie cu Rafaella, draga de ea, aveam sa constat ca lumea este altfel, ca mereu este loc de mai bine, ca frumusetea vine din imperfectiune, ca e minunat sa dansezi in ploaie, sa iti ingropi picioarele in nisip, sa gatesti impreuna sau sa asculti muzica buna alaturi de un vin bun, sa respiri arta si sa nu-ti fie rusine sa arati cine esti, sa umbli descaltat prin tarana sau noroi si sa discuti despre Dali.
Ea a fost prima care m-a invatat ce inseamna sa faci lucruri in doi, fara sa fie acea dragoste.Ea spunea ca luv e bullshit si ca tot ce conteaza este sa faci dragoste cu viata si sa elimini drama din propria viata.Ca prin ateism si libertinism, ajungi sa vomiti elan vital.
Citeam impreuna Kerouac, radeam de incercarile puerile ale novicei Anne Sexton, ne regulam dupa ce rasfoiam cate ceva din Ruy Murakami, sau incerca sa mi-l bage pe gat pe John Fowles...
Ma indragosteam de viata treptat.
Nu si de ea.
Nici ea de mine.
Si tocmai asta era farmecul...ea traia prin arta, isi crea in fiecare zi o lume noua in care imi placea sa ma aflu si din care nu vroiam sa plec...dupa ea viata era o piesa de arta fina.
Seara urcam treptele TNB-ului si eram iar ratati pentru 3 4 ore, deasupra lumii...eu ii spuneam in franceza bancuri murdare, ea ma ciupea de firele de par de pe degetele de la picioare.Si imi placea.
Pe urma mergeam la Cora, luam un vin rosu si il beam acasa la ea.Ah.Si avea altarul ei in micuta garsoniera, patul cu cearsafuri hippiote in care statea trantita o bicicleta rosu cu portocaliu.
Si mancam zacusca si radeam, si mestecam amandoi morocv ras si salata de icre si unt de arahide si beam vin frantuzesc sau gin cu coji de lime.
Si cu una, cu alta, trecea seara.
Ea m-a invatat sa fiu liber.Poate eram liber si inainte sa o cunosc pe ea, dar acum stiu ca oriunde as fi sunt liber si ma pis cu jet pe oricine care doreste sa-mi incalce libertatile.
Rafaella se autointitula o "propovaduitoare a dragostei"...fata asta traia prin picturile ei, prin mancarea ei, prin oamenii ei, prin muzica ei si cartile ei...era o artista deplina.
Nu stiu daca ma futeam cu ea sau cu felul ei de a fi.Chiar nu stiu.
Dar cert e ca Rafaella a stiut mereu sa-mi futa creierii si inca stie...cu felul ei de a fi si prin cultura, imaginea si atmosfera pe care o creeaza.
Nu sunt multe muieri ca ea si e pacat, pentru ca vezi, nu toate au capacitatea sau predispozitia sa ofere si celorlalti.Cu spiritul ei vizionar, ea a intuit ce va fi in viata mea in urmatorii 5 ani, si in a ei in urmatorii 20.
Traia prin culori si prin cuvinte.
Ascultam impreuna indie de toate felurile, Southern Rock, folk, Americana, grounge, muzica clasica cat cuprinde.
Dupa doua luni de relatie tip fuckin buddies and best frendz eva, cu sprijinul ei moral am reusit sa trec peste megasesiunea pulii.Si iata-ma-s...in ploaie, in noapte...Rafaella imi apare in minte.
Am sa-i scriu o scrisoare lu Rafaella si am sa o scriu de mana si am sa i-o trimit cu Royal Mail sau nu stiu...o sa prind seara o bufnita polara si am sa o amenint ca o violez salbatic daca nu ia scrisoarea mea in cioc si zboara pana in Bucuresti sa i-o lase pe terasa d-rei Rafella.
Pentru suprarealism, pentru curente, pentru nopti impreuna, pentru Kerouac si pentru Llosa, pentru mirosul de santal si pentru plimbarile pe bicicleta, pentru viitoarele plimbari prin ploaie, pentru bucatelele de arta, pentru serile in Control, Fire si MNAC...pentru toate astea, iti multumesc.
Te iubesc,
Rafaella.
si inca-mi suna in minte cantecul asta! !!
