Vara e in fiecare luna

"August e luna zeilor iar vara e rupta din vesnicie, pentru ca nimic nu se intampla vara", spunea David acum cateva zile.Eu as spune ca mai e luna zeilor si hei, vara e anotimpul zeilor.Ca atuncea traim si inflormi, cel putin asa mi se pare mie.
Mi-a ramas in minte expresia asta.Mi-am amintit de muntii verzi ai verii trecute, de berea blonda din halbele de plastic, de un oras frumos din lumea asta, de rauri si de inaltimi.
Am uitat sa ma mai ridic.Am uitat sa mi mai ridic privirea catre cer.Am uitat sa mai fiu eu.Dar nu asta conteaza.
Deodata, mi am dat seama ca e vara in fiecare luna.Am pretentia sa spun asta cu cat lunar, indiferent de anotimp trebuie sa fac ceva ca sa fie vara.Pana si consumul de fructe face iarna sa dispara pentru cateva momente.
Oamenii care fac sau care simt asta, dupa parerea mea au sufletul varatic.Nu e greu, nu?
Si oricum, ciudatenia perceptiei mele asupra timpului nu se rezuma doar la pastrarea spiritului verii cat mai mult timp ci si la dorinta de a amplifica anumite stari corelate cu anotimpurile:de exemplu iarna vreau sa plec in tarile calde din marea sudului, sa vegetez pe plaje unde gasesti cate o femeie care e dornica sa ti povesteasca la un suc de portocale drama vietii ei sau sa mananc orez cu fructe de mare si sa beau suc de ananas si vara vreau sa calatoresc prin regiuni racoroase si sa ma imbat prin trenuri.Ca nu de alta, dar trenurile duc catre desfranare.


Ciudat, nu?Asa ziceam si eu.

A doua jumatate a lunii mai e moartea mea.Literally.That s the period of the year i d 1000 times and some die for.

ps:Vreau sa fiu la momentul asta in bucuresti, sa fie 40 de grade afara, sa am multa lume faina in preajma, sa fie iulie, sa fie noapte, cainii maidanezi sa urle, io sa stau cu un pet de stejar in mana si sa arunc capace de plastic de la balcon, in timp ce alti doi trei oameni borasc pe tricou meu cu maiden.

Rafaella

Stateam in pat si deodata mi-am dat seama ca in ureche imi suna o melodie...imi aminteam fragmente din ea si totusi, oare ce sa fie?Era o melodie pe care nu o ascult des si care ma trimitea cu gandul catre primavara...catre o persoana care avea sa ma surprinda intr-un mod foarte placut si care la fel de placuta e si acum, cand vorbim la telefon, chiar daca nu mai am sansa de a o avea aproape.

Mai intai trebuie sa va spun ca in cazul acestei persoane voi folosi termenul "femeie" si nu ciuperca sau "pizda"...pentru ca e o super femeie.

Sa v-o prezint mai intai:numele ei putin importa, dar am sa o botez "Rafaella", dupa pictorul renascentist ala obsedat de Madonne pline de celulita, Rafael Sanzio.Are 23 de ani, vine dintr-un fain oras al partriei noastre de doar 36 000 de locuitori...si gateste paste mai bune decat ale mele.

Imi amintesc si acum acea zi de aprilie, inainte de Pasti cand imi futeam niste timp undeva sus la Motoare, deasupra TNB-ului, pentru cine nu stie, acolo unde se aduna luzerii si rebelii capitalei sa dea ceva pe gat, deasupra teatrului national.

Rafaella tinea in mana o tigare pe jumatate aprinsa si tragea cand si cand din ea...super asortata gagica...camasa alba, pantaloni negri, sacou, palarie cu carouri.(v-am mai zis ca am o obsesie cu carourile nu-i asa?), daca va amintit cum era imbracata Madonna in videoclipul ala la "Open your heart", in faza finala cand danseaza ea cu pustiu' in fata pizzeriei italiene...
Revenind...si tragea Rafaella din tigarea asta sporadic de parca incerca sa vada prin oameni.
Avea pe masa un pahar cu suc de portocale si in el infipt un pai galben cu umbreluta.Deodata, ochii mei au facut ca la jocuri mecanice, like:Omg...this is it.

Pe masa avea un album cu Gustav Klimt..."omg, again"...deja eram intr-un fel de transa.
Pe masa avea si poseta pe care scria: "Je suis Pierrot, le Fou".Mai tarziu, aveam sa inteleg faptul ca ea traieste intr-un univers care abunda de semnificatie si ca nu este obligatoriu sa studiezi semantica sau semiotica pentru a-ti semnifica in mod original, ascuns lumea.

Avea ray-banii de soare la ochi si mai apoi aveam sa aflu ca "her raybans are her hat best friends".De atunci mi-am propus sa privesc lumea prin raybani.Ah, si da.Este mai colorata lumea vazuta prin acest tip de ochelari.

Incepand cu prima discutie cu Rafaella, draga de ea, aveam sa constat ca lumea este altfel, ca mereu este loc de mai bine, ca frumusetea vine din imperfectiune, ca e minunat sa dansezi in ploaie, sa iti ingropi picioarele in nisip, sa gatesti impreuna sau sa asculti muzica buna alaturi de un vin bun, sa respiri arta si sa nu-ti fie rusine sa arati cine esti, sa umbli descaltat prin tarana sau noroi si sa discuti despre Dali.

Ea a fost prima care m-a invatat ce inseamna sa faci lucruri in doi, fara sa fie acea dragoste.Ea spunea ca luv e bullshit si ca tot ce conteaza este sa faci dragoste cu viata si sa elimini drama din propria viata.Ca prin ateism si libertinism, ajungi sa vomiti elan vital.

Citeam impreuna Kerouac, radeam de incercarile puerile ale novicei Anne Sexton, ne regulam dupa ce rasfoiam cate ceva din Ruy Murakami, sau incerca sa mi-l bage pe gat pe John Fowles...
Ma indragosteam de viata treptat.
Nu si de ea.
Nici ea de mine.

Si tocmai asta era farmecul...ea traia prin arta, isi crea in fiecare zi o lume noua in care imi placea sa ma aflu si din care nu vroiam sa plec...dupa ea viata era o piesa de arta fina.

Seara urcam treptele TNB-ului si eram iar ratati pentru 3 4 ore, deasupra lumii...eu ii spuneam in franceza bancuri murdare, ea ma ciupea de firele de par de pe degetele de la picioare.Si imi placea.

Pe urma mergeam la Cora, luam un vin rosu si il beam acasa la ea.Ah.Si avea altarul ei in micuta garsoniera, patul cu cearsafuri hippiote in care statea trantita o bicicleta rosu cu portocaliu.

Si mancam zacusca si radeam, si mestecam amandoi morocv ras si salata de icre si unt de arahide si beam vin frantuzesc sau gin cu coji de lime.
Si cu una, cu alta, trecea seara.
Ea m-a invatat sa fiu liber.Poate eram liber si inainte sa o cunosc pe ea, dar acum stiu ca oriunde as fi sunt liber si ma pis cu jet pe oricine care doreste sa-mi incalce libertatile.

Rafaella se autointitula o "propovaduitoare a dragostei"...fata asta traia prin picturile ei, prin mancarea ei, prin oamenii ei, prin muzica ei si cartile ei...era o artista deplina.
Nu stiu daca ma futeam cu ea sau cu felul ei de a fi.Chiar nu stiu.

Dar cert e ca Rafaella a stiut mereu sa-mi futa creierii si inca stie...cu felul ei de a fi si prin cultura, imaginea si atmosfera pe care o creeaza.

Nu sunt multe muieri ca ea si e pacat, pentru ca vezi, nu toate au capacitatea sau predispozitia sa ofere si celorlalti.Cu spiritul ei vizionar, ea a intuit ce va fi in viata mea in urmatorii 5 ani, si in a ei in urmatorii 20.
Traia prin culori si prin cuvinte.

Ascultam impreuna indie de toate felurile, Southern Rock, folk, Americana, grounge, muzica clasica cat cuprinde.
Dupa doua luni de relatie tip fuckin buddies and best frendz eva, cu sprijinul ei moral am reusit sa trec peste megasesiunea pulii.Si iata-ma-s...in ploaie, in noapte...Rafaella imi apare in minte.

Am sa-i scriu o scrisoare lu Rafaella si am sa o scriu de mana si am sa i-o trimit cu Royal Mail sau nu stiu...o sa prind seara o bufnita polara si am sa o amenint ca o violez salbatic daca nu ia scrisoarea mea in cioc si zboara pana in Bucuresti sa i-o lase pe terasa d-rei Rafella.

Pentru suprarealism, pentru curente, pentru nopti impreuna, pentru Kerouac si pentru Llosa, pentru mirosul de santal si pentru plimbarile pe bicicleta, pentru viitoarele plimbari prin ploaie, pentru bucatelele de arta, pentru serile in Control, Fire si MNAC...pentru toate astea, iti multumesc.


Te iubesc,

Rafaella.



si inca-mi suna in minte cantecul asta! !!

O seara ca toate serile.

Nu stiu de ce imi vine in minte piesa aia mai veche a lui Brian Adams su oooo, summer of sixti nain, dar in fine.Aseara am avut parte de o seara faina, o seara in care am vorbit cu un om deosebit si cu care intr-adevar ai ce discuta.Un om pe care il stiu din liceu, desi din pacate nu am avut niciodata sansa de a socializa.Un om care iti confirma faptul ca mai exista valoare.
Dur sanctionat ca si mine de o lume poate nemeritat si cumva nepermis de insolenta, o lume care nu va fi a noastra niciodata, discutam despre evadarea din labirint.Labirintul are o iesire si iesirea e salvarea.
Ma bucura faptul ca mai exista speranta dincolo de ipotezele mele care s-au dovedit extrem de fake, si anume de a pleca din aceasta lume a insurgentilor djiboutieni si anume Bucurestiul.

Am discutat despre orasul nostru natal, despre oameni si locuri, despre fapte si asa mai departe.Ma bucur ca nu sunt singurul om care viseaza si care spune stop momentului, realitatii de doua secunde.Pur si simplu te duci frumos in capul usii si i zici timpului:stai!Hold on!Si timpul sta.Spre deosebire de Daseinul heideggerian, fiinta din zilele de azi are constiinta autonomiei sale oarecum subliminala asupra timpului.Ea va lua in stapanire timpul asa cum sper ca si eu il voi lua.Fara nicio remuscare si voi rupe fraiele realitatii.

Da, nu ma vad practicand ceva cumva undeva dupa licenta in domeniul in care se pare ca peste un an voi fi licentiat, ma vand facand lp uri prin umf sau mergand in practica la farmacii, ma vad calatorind vesnic prin muntii patriei sau cu prietenii, sau predand geografie intr un sat uitat de Dumnezeu la munte unor copii izolati de civilizatie dar carora sa le placa geografia.Vreau sa scot olimpici din ei.Cel putin cam asta ar fi planul meu si al amicului meu, fost olimpic international de altfel...sa mergem si sa cautam tineri sau copii de clasa a 5 a , a 6 a sau a 7 a pe care sa ii pregatim just for the sake of entertainment.

O sa mergem sa i cautam daca e...de vor fi ascunsi in munti, vom trece muntii, daca or trece de ei, om trece si noi cum trecea Ana Lugojana in Banat.In fine, ideea e in felul urmator:in liceele si mai ales aceste colegii nationale din toate orasele tarii, multi copii care vor sa faca performanta nu sunt pregatiti cum se cuvine de profesori, ori noi asta vrem.Sa fondam o asociatie non prof. care sa-i ajute sa si atinga visul, sa arate unei Romanii intregi si poate de ce nu unei lumi de ceea ce sunt in stare.

Copii cu posibilitati sunt peste tot, ei trebuie numai cautati.Cauta si vei gasi, bate si ti se va deschide.Cam asta e legea morala a firii.De ani visez sa pot pregati tinerele suflete asa cum stiu eu ca ni se preda geografia cand eram clasa a 7 a sau a 8 a la Scoala de Sambata din Braila.Still fond of that shit.


Ala a fost un imbold.Daca atunci se putea, acum 6-8 ani poate, de ce sa nu se poata astazi, in 2009?De ce sa nu se poata?

Apropo de ce zicea o tanara simpatica mie ca om, d ra cu blogul interzis fraierilor, Miss Mistery era de parere sa fondam undeva departe de orice tulburare citadina un liceu destul de micut pentru tinerele talente din orice domeniu.Iar copiii sa fie educati in spiritul performantei metodei Waldorf.Adica fiecare va fi pregatit temeinic de la o varsta frageda intr un domeniu, maximum doua, care l intereseaza.Un astfel de liceu se gaseste intr-o fosta abatie in Germania, dar nu-i stiu numele.Cu un search pe google se rezolva.

Asa ca dragii mei si dragele mele cititoare, nu i asa ca ar fi fain sa punem la cale asta?Totul tine doar de noi.Romania trebuie sa demonstreze copiilor ei ca ei merita, ca se poate, ca atunci cand vor fi in timpul liceului vor fi destul de pregatiti, deoarece performanta cere mai ales sacrificii de ordin intelectual, nu financiar, performanta cere pregatire sustinuta din timp, iar rezultatele sale se vad imediat dupa.
Romania detine performanta juvenila, hai sa le dam o sansa acestor copii!Copiii de pretutindeni de azi, fie ei de la sate sau din orasele uitate de provincie, olimpicii de maine.