Niciodata nu am fost atras de un oras precum Bucurestiul, niciodata nu am sperat sa apar vreodata imaginea acestui oras.Gri neutru, suparat, agresiv...polarizand contextul unui oras segmentat intre dorinta expansiunii si nevoia anonimatului timpuriu.Poate ca asta am gandit pana de curand...pana acum cateva saptamani, cand am descoperit Bucurestiul...mare, provocator, irezistibil, orasul tacut al noptii care este al tau.
El devine, fiind cuprins de forma, noutatea extrema a fiintarii factice intru noapte, intuneric, libera constrangere.
Pentru a nu ma intelege gresit, va trebui sa faceti un exercitiu de imaginatie, si sa va inchipuiti la modul cel mai grosolan, dupa capacitatea fiecaruia, ca eu nu sunt genul de persoana care intelege viata nocturna a Bucurestiului prin baruri pana la miezul noptii, si cheama repede un taxi ca sa-i duca acasa, sau genul care pierdut, in oras la miezul noptii, gaseste o intrare intr un club de pierzanie si astfel si a atins scopul delectandu-se pret de cateva momente.
Nu domnilor cititori, Alexandros, copilul noptii merge pe strazi pustii noaptea si se bucura de ea, se bucura de lumina diferita a strazilor, de pietrisul sau zgrimturos si de cladirile mutante ale zilei care invita, care cheama sa le descoperi valul de cadana...pe care lumina bolnava a noptii...li-l confera.
Noaptea e in natura mea, noaptea da libertate pornirilor, te face sa te simti tu si sa te imbeti cu viata de extaz in pripa...e fain rau de tot orasul noaptea.Si asta daca am si prietenii mei langa mine.
Se face ca Dumnezeu cand a facut lumea asta, aceeasi pentru tot glodul-norodul, a despartit intunericul de lumina, si a zis Fiat lux, acel lux, care ramane adorat de unii oameni, dar pe de alta parte a ramas si intunericul sa fie adorat si slavit de blackeri.
Asa se face ca suntem noi, opt prieteni vechi, sau cel putin asa ne place noua sa credem, ca de fapt nu ne stim de cand lumea si pamantul, ne stim destul de recent ca interval temporal, si totusi avem impresia ca ne stim de mult...timp batut de vanturi potrivnice.
Si avem o pasiune sfanta, si anume sa iesim noaptea din casa noastra cea faina, si sa ne ducem in oras, cu ultimul metrou pe care eu il asociez deseori cu un dric...si coboram de obicei prin Piete...e minunat sa fie 11 si ceva noaptea, sa-i vezi pe ultimii muritori cum se indreapta gabiti spre casa si sa vorbesti tare de tot, astfel incat toti maidanezii sa latre la tine.
Ziua urasc cainii aia rapanosi cu bale la gura care dau din coada din dotare, imprastiind acarienii care incotro poate, dar noaptea simt un soi de complezenta, intrucat si ei sunt copiii noptii.
Lumina nu apare decat ca un cadru abstract care se leaga de hazard.Te arunca in realitatea revoluta care iti aminteste ca dimineata orasul va fi la fel de plin de gropi, si ca aceleasi cladiri vai de steaua lor te vor inconjura...aceleasi care te cheama sa bei, sa joci si sa te depravezi.
E minunat spectacolul noptii, mai ales spre orele diminetii cand obositi dupa vreo doua vodci si sase beri de caciula care cum a mai luat prin rucsace, fiind ametiti, ne spunem ce avem pe suflet, in locuri in care ziua oamenii discuta la telefon probleme legate de stress si de ziua de maine care oricum nu conteaza petru noi pentru ca dimineata ne prinde dormind.Este de fapt odiseea prieteniei si a hoinarilor care sunt fericiti astfel...pe care nu-i bucura nimic mai mult in lume.
Vantul proaspat te trezeste, si vezi in jurul tau inca 7 oameni care simt ca tine, si care stii ca iti sunt ca frati...alaturi de care asculti muzica care iti place si cu care fumezi si ultimul chistoc de trabuc, care te ridica atunci cand cazi rupt fiind, de beat.
E noapte in Bucuresti si opt oameni care par mai degraba ciocli, se bucura de festinul oferit de oras in perioada nocturna...fiecare stie ca trebuie sa-si traiasca clipa si mediteaza...si isi accepta conditia sa unica de adorator al noptii...al maidanezilor si al linistii nefiresc de compacte pe care o da noaptea.
Si noaptea e astfel in orice oras, in orice casa, pe orice strada, in fiecare piata unde opt roackeri fani de black, discuta aprins, se imping, ajung de multe ori la bataie, mediteaza si isi construiesc o lume.
PS:Acum ma adresez tie, stii tu.Stii foarte bine ca nu pot renunta la viata mea si oricat de mult ai pleda pentru aducerea unei culori datatoare de viata in lumea mea, aceasta este singura cale prin care ma vad implinit, si sincer stiu ca te bucuri, ca traiesti cu aceeasi intensitate cand stii ca sunt implinit.Negru, e de fapt cea mai complexa forma de a percepe lumea in dezarmanta sa restriste.
El devine, fiind cuprins de forma, noutatea extrema a fiintarii factice intru noapte, intuneric, libera constrangere.
Pentru a nu ma intelege gresit, va trebui sa faceti un exercitiu de imaginatie, si sa va inchipuiti la modul cel mai grosolan, dupa capacitatea fiecaruia, ca eu nu sunt genul de persoana care intelege viata nocturna a Bucurestiului prin baruri pana la miezul noptii, si cheama repede un taxi ca sa-i duca acasa, sau genul care pierdut, in oras la miezul noptii, gaseste o intrare intr un club de pierzanie si astfel si a atins scopul delectandu-se pret de cateva momente.
Nu domnilor cititori, Alexandros, copilul noptii merge pe strazi pustii noaptea si se bucura de ea, se bucura de lumina diferita a strazilor, de pietrisul sau zgrimturos si de cladirile mutante ale zilei care invita, care cheama sa le descoperi valul de cadana...pe care lumina bolnava a noptii...li-l confera.
Noaptea e in natura mea, noaptea da libertate pornirilor, te face sa te simti tu si sa te imbeti cu viata de extaz in pripa...e fain rau de tot orasul noaptea.Si asta daca am si prietenii mei langa mine.
Se face ca Dumnezeu cand a facut lumea asta, aceeasi pentru tot glodul-norodul, a despartit intunericul de lumina, si a zis Fiat lux, acel lux, care ramane adorat de unii oameni, dar pe de alta parte a ramas si intunericul sa fie adorat si slavit de blackeri.
Asa se face ca suntem noi, opt prieteni vechi, sau cel putin asa ne place noua sa credem, ca de fapt nu ne stim de cand lumea si pamantul, ne stim destul de recent ca interval temporal, si totusi avem impresia ca ne stim de mult...timp batut de vanturi potrivnice.
Si avem o pasiune sfanta, si anume sa iesim noaptea din casa noastra cea faina, si sa ne ducem in oras, cu ultimul metrou pe care eu il asociez deseori cu un dric...si coboram de obicei prin Piete...e minunat sa fie 11 si ceva noaptea, sa-i vezi pe ultimii muritori cum se indreapta gabiti spre casa si sa vorbesti tare de tot, astfel incat toti maidanezii sa latre la tine.
Ziua urasc cainii aia rapanosi cu bale la gura care dau din coada din dotare, imprastiind acarienii care incotro poate, dar noaptea simt un soi de complezenta, intrucat si ei sunt copiii noptii.
Lumina nu apare decat ca un cadru abstract care se leaga de hazard.Te arunca in realitatea revoluta care iti aminteste ca dimineata orasul va fi la fel de plin de gropi, si ca aceleasi cladiri vai de steaua lor te vor inconjura...aceleasi care te cheama sa bei, sa joci si sa te depravezi.
E minunat spectacolul noptii, mai ales spre orele diminetii cand obositi dupa vreo doua vodci si sase beri de caciula care cum a mai luat prin rucsace, fiind ametiti, ne spunem ce avem pe suflet, in locuri in care ziua oamenii discuta la telefon probleme legate de stress si de ziua de maine care oricum nu conteaza petru noi pentru ca dimineata ne prinde dormind.Este de fapt odiseea prieteniei si a hoinarilor care sunt fericiti astfel...pe care nu-i bucura nimic mai mult in lume.
Vantul proaspat te trezeste, si vezi in jurul tau inca 7 oameni care simt ca tine, si care stii ca iti sunt ca frati...alaturi de care asculti muzica care iti place si cu care fumezi si ultimul chistoc de trabuc, care te ridica atunci cand cazi rupt fiind, de beat.
E noapte in Bucuresti si opt oameni care par mai degraba ciocli, se bucura de festinul oferit de oras in perioada nocturna...fiecare stie ca trebuie sa-si traiasca clipa si mediteaza...si isi accepta conditia sa unica de adorator al noptii...al maidanezilor si al linistii nefiresc de compacte pe care o da noaptea.
Si noaptea e astfel in orice oras, in orice casa, pe orice strada, in fiecare piata unde opt roackeri fani de black, discuta aprins, se imping, ajung de multe ori la bataie, mediteaza si isi construiesc o lume.
PS:Acum ma adresez tie, stii tu.Stii foarte bine ca nu pot renunta la viata mea si oricat de mult ai pleda pentru aducerea unei culori datatoare de viata in lumea mea, aceasta este singura cale prin care ma vad implinit, si sincer stiu ca te bucuri, ca traiesti cu aceeasi intensitate cand stii ca sunt implinit.Negru, e de fapt cea mai complexa forma de a percepe lumea in dezarmanta sa restriste.
No comments:
Post a Comment