Ma uit azi pe fereastra de la terasa si vad orasul, la fel de gri, la fel de scufundat in povestea lui de demult, in care palesc caractere si ambitii...fumez tigara impreuna cu colegul meu de apartament...altul isi termina sticla lui de bere.Nimic perfect in lume, si totusi nimic important mai presus de legea morala a mantuirii.
Discutam despre cum o sa plecam noi in Canada, peste niste luni si ceva, cum o sa vedem noi lumea cea noua si primitoare a celor de peste ocean, si cum o sa ne gasim noi chirie acolo...si cum o sa facem bani si o sa ne intaorcem cu multe chestii pretioase ca Invincibila Armada din Tarile de Jos.
Joan Baez suna lin undeva prin bucatarie dar ma enerveaza totusi hippioata din Hawaii, nu stiu de ce...as prefera Def Leppard in loc sa ascult chestia aia desi ma fascinase odata.
O hartie sta marturie in fata noastra pe care asternem ce vrem sa facem, ce nazuim si ce ni se refuza...multe vise, multe pentru 20-23 de ani, cand altii poate se multumesc sa termine o facultate.
Iau hartia aia incredintat fiind ca reprezinta legamantul meu cu lumea cea promisa, si scriu ca nu imi voi lasa la greu prietenii.Oscilez...si imi dau seama cat de meschin pare si totusi zdrobitor de convingator in roadele acestei lumi.
Canada...well, aceeasi lume pentru toti, nefaurita nici de vreunul din zei, nici de vreunul din oameni, cae dupa masura se construieste si dupa vremelnica masura...se ruineaza.
Am multe de facut, dar totusi prefer sa scriu despre ceea ce o sa fac, sa nu uit.Ca memoria prin scurgerile sale nu iarta nici credinte , nici elanuri vitaliste, nici idealuri.
Crezul meu de corb pribeag, de cal neinseuat imi dicteaza sa alerg asa cum am vazut de mic campiile intinse ale Baraganului si sa aspir la lumea magnifica a cerului...unde lopeti de praf se pravalesc din neguri de istorie stilizata...si cadavre ciopartite urla stingher in noaptea mortii unor orgolii.
Daca ar fi sa mai aleg o data as alege sa fiu nascuttot in mijlocul stepei si al nemarginimii, al unei saracii pline de isprava cunoscuta.Hartia cheama la regret si invita la iubirea prezenta pe care poate o voi parasi...in mijlocul tineretii mele.
Uitarea vine dintr un colt de calendar brodat cu miros de tutun, si frecat intre degete pline de jeg cleios.Hartia nu va uita, pentru ca ea va striga mereu ca sarmana Didona Ex ossibus ultor catre narcoticul Enea care va visa mereu spre tarmurile promise ale Troiei.
Daca vrei sa te dezlipesti de lumea asta sa o faci mereu, cititorule al meu...nu o face acum.Du te, si misca ti fundul catre fereastra si spune mi ce vezi!?Ce vezi o, Adame?Vezi cladiri si vise...si poate mai oameni izgoni pe lumea asta din bete de fag...vezi cariera?Vezi familie?Vezi moarte?Zi mi ce vezi si spune mi, pentru ca lumea asta are al sau destin la care numai noi putem complota pentru a iesi din anonimatul unui neam de chef...
Caci hartia mea merge la chef in seara asta, hartia danseaza in casa mea.
Discutam despre cum o sa plecam noi in Canada, peste niste luni si ceva, cum o sa vedem noi lumea cea noua si primitoare a celor de peste ocean, si cum o sa ne gasim noi chirie acolo...si cum o sa facem bani si o sa ne intaorcem cu multe chestii pretioase ca Invincibila Armada din Tarile de Jos.
Joan Baez suna lin undeva prin bucatarie dar ma enerveaza totusi hippioata din Hawaii, nu stiu de ce...as prefera Def Leppard in loc sa ascult chestia aia desi ma fascinase odata.
O hartie sta marturie in fata noastra pe care asternem ce vrem sa facem, ce nazuim si ce ni se refuza...multe vise, multe pentru 20-23 de ani, cand altii poate se multumesc sa termine o facultate.
Iau hartia aia incredintat fiind ca reprezinta legamantul meu cu lumea cea promisa, si scriu ca nu imi voi lasa la greu prietenii.Oscilez...si imi dau seama cat de meschin pare si totusi zdrobitor de convingator in roadele acestei lumi.
Canada...well, aceeasi lume pentru toti, nefaurita nici de vreunul din zei, nici de vreunul din oameni, cae dupa masura se construieste si dupa vremelnica masura...se ruineaza.
Am multe de facut, dar totusi prefer sa scriu despre ceea ce o sa fac, sa nu uit.Ca memoria prin scurgerile sale nu iarta nici credinte , nici elanuri vitaliste, nici idealuri.
Crezul meu de corb pribeag, de cal neinseuat imi dicteaza sa alerg asa cum am vazut de mic campiile intinse ale Baraganului si sa aspir la lumea magnifica a cerului...unde lopeti de praf se pravalesc din neguri de istorie stilizata...si cadavre ciopartite urla stingher in noaptea mortii unor orgolii.
Daca ar fi sa mai aleg o data as alege sa fiu nascuttot in mijlocul stepei si al nemarginimii, al unei saracii pline de isprava cunoscuta.Hartia cheama la regret si invita la iubirea prezenta pe care poate o voi parasi...in mijlocul tineretii mele.
Uitarea vine dintr un colt de calendar brodat cu miros de tutun, si frecat intre degete pline de jeg cleios.Hartia nu va uita, pentru ca ea va striga mereu ca sarmana Didona Ex ossibus ultor catre narcoticul Enea care va visa mereu spre tarmurile promise ale Troiei.
Daca vrei sa te dezlipesti de lumea asta sa o faci mereu, cititorule al meu...nu o face acum.Du te, si misca ti fundul catre fereastra si spune mi ce vezi!?Ce vezi o, Adame?Vezi cladiri si vise...si poate mai oameni izgoni pe lumea asta din bete de fag...vezi cariera?Vezi familie?Vezi moarte?Zi mi ce vezi si spune mi, pentru ca lumea asta are al sau destin la care numai noi putem complota pentru a iesi din anonimatul unui neam de chef...
Caci hartia mea merge la chef in seara asta, hartia danseaza in casa mea.
SI O LUME DANSEAZA CU TANARA MEA HARTIE IN SEARA ASTA.
No comments:
Post a Comment