Allons-y.

La capatul oricarei bucati frante de pamant incepe o mare.La capatul oricarei mari se casca un nou uscat, o noua lume, alte vicii, aceleasi clisee, niste forme reciclate, aceleasi zile si nopti...noi vise.
Fiecare om are dreptul sa viseze si nu conteaza cat departe speram sa ajungem cu gandul, nu importa sacrificiul pe care trebuie sa-l facem...odata ce am ajuns la stadiul de existenta artificiala...nu cred ca mai poate fi imbunatatit nimic.
Este jocul lumii, al copacilor, al muntilor, al oamenilor, al drumurilor.Anul asta am invatat sa ma reindragostesc.De drumuri, sa le iubesc si sa ajung undeva aproape de infinit calatorind.

Mereu mi-a placut povestea aia scrisa de JRR Tolkien, inainte sa atinga apogeul cu Stapanul Inelelor...e o carticica de vreo 200 de pagini numita "Hobbitul" si acolo arata de cata stapanire da dovada o fiinta simpla cum e hobbitul, cel care nu vazuse mai departe de granitele Pamantului de Mijloc si de fundatura in care traia si in care hora de la fiecare sfarsit de saptamana era singurul mainevent din regiune.

Pornit in lume, creatura paroasa invete sa fumeze, sa socializeze si sa zica in temrenii lui de intelegere ca "sky is no longer the limit"...si totusi...cand se va fi intors in Fundul Sacului, va descoperi ce singur si ce batran e...si ca si-a ratat tineretea umbland pe drumurile unei noi lumi.
E important ca in lume sunt drumuri si care duc mereu spre ceva necunoscut.Am sa ma bucur de maine incolo de necunoscut, voi umbla prin lume si voi cauta oameni.Voi sadi un copac, voi pune bazele unei case si candva a unei familii...

Iar Dumnezeu ne da drumuri iar noi alegem cai...caci necunoscute ne vor ramane mereu aceste cai.
Drumurile sinuoase, meandrate, mereu vor avea rolul de aii indrepta pe oameni, de a le trasa o cale dreapta intre doua puncte.Cam asta este paroxismul vietii.

Ah.Uitai sa mentionez.Am trantit poza cu moaca mea ca o trimitere destul de voita spre vechiul meu ego care a cazut la datorie infrant acum ceva secole.Saracul de el.

Sunt oameni care aleg sa nu plece in necunoscut, in lume pentru a-si intalni destinul...sunt oameni pe care destinul ii cheama si aceia nu se vor satura pana nu vor ajunge la El.La destin...care e si Bine, e si Extaz, e si Adevar, e si Frumos.

Ma bucur ca sunt un om adaptabil in medii straine si ma bucur ca simt chemarea valurilor din marea sudului.Voi inota prin ea chiar daca toate panzele mi se vor fi inecat...stii ca inapoi nu exista cale...nu-ti ramane decat sa-ti iei iar traista in spinare si sa urci muntii si vaile si sa bati potecile salbaticiilor si ale mediilor urbane din lume.Destinul te poarta si daca-ti place, lasa-te purtat...respira aerul rece al noptilor si arunca-te in necunoscut.Invata sa renasti si sa speri in continuitate.Este ca un ciclu care nu trebuie intrerupt.Lasa viitorul sa vina la tine si invata noile legi ale unei alte firi.

Si cand cea din urma lumina se va fi stins in calea mea voi sti atunci ca am ajuns pe un pamant al fagaduintei de mult visat.

Ca sa ajungi departe trebuie sa stii sa spui la revedere.In mai putin de 12 ore voi fi in zorii unei alte lumi.Lumea trecutului este plina de ruine si in curand corbii si pasarile noptii vor veni sa se hraneasca din cadavrele propriilor mele amintiri.Sa lasam asadar ruinele deoparte si sa construim o alta lume.

La revedere, Romania.Ramai cu bine.Iti doresc un viitor mai bun decat perspectiva propriului prezent.Ramas bun.




"Freedom comes when you learn to let it go, Creation comes when you learn to say no."

FCRP.3 ani plini cu oameni

Asa cum reiese din titlu, acest post este concentrat asupra celor trei ani petrecuti la Facultatea de Comunicare si Relatii Publice din cadrul SNSPA-Bucuresti, facultate pe care tocmai am absolvit-o.
Dintr-un sentiment al despartirii fata de unii oameni pe care i-am cunoscut aici, ma voi abtine sa comentez despre oroarea de a locui trei ani in Bucuresti, despre superchiriile pe care le-am platit si despre infinitul numar de nopti nedormite, asezonate cu enrgizante si cafea.Sentimentul despartirii anuleaza de fapt acea scarba colosala nutrita de altfel si fata de materiile marca FCRP, de sistemul insusi sau fata de ideea ca ai frecat duda trei ani si ca nu te-ai ales cu nimic si ca pe licenta ta se vor rahati porumbeii, dar in the long run...sa zicem ca voi ramane cu impresia ca a fost un loc in care socialul a primat si ca asa am putut cunoaste unii oameni deosebiti pe care nu speram sa-i cunosc.


Before FCRP:avem un colegiu national cu aliura de grup scolar, o clasa de manelisti si retarzi, dorinta de socializare:0 si incredere in sine mai joasa decat Groapa Marianelor.Singurele escapade ramanand cele din cadrul olipmiadelor nationale in care puteam cunoaste oameni altfel, dezinvolti si gata sa incerce noul, sa comunice , sa descopere, sa le pese.Intr-un astfel de ambient am cunoscut-o pe Andreea.Cine este ea...putin importa.Ceea ce este foarte interesant este ca femeia asta mi-a demonstrat ca se poate.Cand spun Andreea spun vointa.Iar dupa 3 ani de facultate probabil o sa spun "vointa tare"...pentru ca Andreea mi-a fost si colega de facultate si culmea...de la ea stiu de aceasta universitate.


Anul I: sau "Aetas Aurea"

Anul I a fost anul in care am petrecut cele mai multe zile din viata mea la BCU, a fost anul in care am iesit cel mai mult la baute, anul in care am organizat cele mai multe petreceri, anul in care am mers la cele mai multe petreceri din cadrul facultatii, anul in care invatam la orice materie si-mi luam si optionale in plus, anul in care n-am avut nicio absenta si veneam integral si la cursuri.
Tin minte ca pe primul semestru, dupa cursuri obisnuiam sa mergem in Jack...sau oriunde unde se bea bere...etc.
Primul an a fost nesperat de plin, anul bodegilor,anul in care am borat cel mai mult de la alcool, anul betiilor, anul voluntariatelor, al concertelor...everybody loved me.
Anul I a fost anul in care m-am luptat cel mai mult pentru medii, anul in care ma pregateam foarte mult pentru orice seminar si anul in care am fost integralist.Atunci chiar imi placea facultatea si chiar credeam ca imi va folosi la ceva.

In octombrie aveam sa aflu ca desi intre mine si linia de buget erau doar 7-8 persoane cu medie similara, niciunul dintre noi nu avea sa pupe vreun buget pentru ca deh, erau cazuri sociale si alte cazuri si mai "speciale" care se pare ca trebuiau sa stea la buget, neimportand media.
Pe langa aceasta lovitura nu tocmai suportabila, am facut o scurta analiza:well...cu ce m-am ales dupa primul an?Cate chestii noi am invatat?Cate chestii practice am invatat?0.Ok...la anul mai rarim cu prezenta si mergem doar le ce ne foloseste.


Anul II: Anul Desfraului


Anul II a fost anul introvertirii, anul in care am mers sporadic la scoala, anul in care am stat cel mai mult in casa, anul in care am bagat etanol in mine cat altii pentru 10 ani, anul in care am fost high mai tot timpul, anul multiplelor incercari de suicid, anul primelor 4 restante, anul dezlipirii de realitate, anul in care facultatea deja era pe ultimul locusor...anul in care BCU nu mai exista, nici petreceri fcrp, anul in care pe prietenii de la facultate ii vedeam mai des in mediul virtual, anul in care am depins mereu de pastile, anul in care dormeam pe timpul zilei si stateam treaz pana dimineata la 07:00.
Anul in care am pierdut total acea dorinta de viata.Anul mortii mele spirituale.:)

All we are is just dust in the wind...



Anul III:Anul zen.


In ultimul an, am ales sa parasesc draga noastra tara pentru o cura ca sa zic asa "muy lejos" :))), departe de tot si de absolut toate cele intalnite inainte.Am stat departe de romanica noastra vreo 8 luni, am respirat alt aer, am facut alte conveniente, am uitat, m-am regasit, am gasit o forma de spiritualizare noua.Dar mortul viu nu se mai face.M-am regasit prin Alpi, prin burgurile Belgiei, prin parcurile Londrei, pe plaje nisipoase, prin baruri vechi...
Incet, m-am descoperit pe mine.Si stiu pentru ce am facut asta.Stiu.Mi-am dorit cariera si bani si siguranta.
Si m-am cam pisat cu jet pe treburi gen "luv, care'n drugs"...a fost anul unui miserupism total in care NU AM VENIT DELOC LA FACULTATE.Si nu am regretat o clipa treaba asta.Am zis de la inceput: scopul ultim este sa termin cu aceasta facultate fiind si prima mea facultate...ideea e ca trebuia sa o termin cu stressul minim.Acela de a veni in Bucuresti, implicit de a da pe la cursuri si seminarii.
Si asa se face ca am ramas cu 16 restante+reexaminari pe care le-am dat in 3 saptamani.Kewl, isn't it?

Si daca atunci cand m-am intors din Italia aveam 94 de kilograme, dupa sesiunea de restante+reex. aveam 86.:) Si fire albe in barba.Deci sunt ok.

Nu regret nici treaba asta pentru ca am terminat cu facultatea si mai am de platit cateva rate la taxa si de dat licenta.Deci e foarte bine pana acum zic.La apitolul asta chiar a fost ok, desi foarte solicitant din punct de vedere al neuronilor.

Acesta a fost anul in care am fost admis la Coventry, anul in care voi pleca definitiv in UK si anul in care mi-am dat seama ca viata profesionala este esentiala pentru ca eu sa fiu implinit.

Acesta va fi anul in care voi parasi pentru o vreme destul de lunga Romania.In acest an mi-am dat seama ca majoritatea prietenilor din facultate imi vor ramane prieteni si peste ani...ca facultatea pentru mine a fost de fapt un mediu in care am cunoscut oameni si le-am oferit sansa sa ma cunoasca.
Sunt sigur ca voi intalni peste ani sau chiar in lunile ce vin o parte din ei prin diverse tari din Europa...sau Asia...avand in vedere ca o buna prietena pleaca definitiv in Malaysia.Si pe care o voi revedea de-abia vara viitoare.:)

Ideea e ca pe oameni ii pastrezi.Ei raman acolo.Ei raman...acolo.Uneori acolo e la mii de kilometri, dar deodata kilometrii devin 3-4 kilometri.
Totul e sa crezi in tine.Si viitorul este al tau.


Cu ceea ce ramai pana la urma sunt:locuri, imagini, oameni.Enjoy, people.

Le debut de l aventure canadienne.

Chaque fois nous promettons ne faire pas des sottisses, nous nous rendons compte qu il est impossible...je dis ca, ayant une belle experience anterieure en ce qui concerne le hazard.Depuis mon enfance j ai reve vivre et decouvrir autres parts de ce monde.

Il s agissait toujours d un autre monde tres diverse et aussi magnifique...peut etre qu il soit necessaire de justifier les choses qui me rendent heureux...je ne sais pas pour quelle raison.

Mon aventure canadienne a commence lorsque j ai decouvert les paysages canadiens, avec ses forets sans fin, avec un odeur fraiche et bien conture, c est a dire que l image de cette pays a commence dans ma memoire comme une chasse...ou le gibier se cache toujours dans le fond des rideaux du passe.

J ai choisi vivre dans celle contree speciale, vu que j aime la langue francaise, et le Quebec m a fascine depuis long temps, mais la vraie raison et le fait que je suis attire involontairement vers les cultures du nord...le nord a ne toujours des espoirs dans mon ame, et il a tue jadis l horizont du future, mais aujourd hui je suis en train de preparer mon aventure.

Bien que je ne sois pas seul dans un monde que je n ai eu pas connu....mais, reussirais-je?Il faudrait penser mieux aux choses qui sont laisees devant...les souvenirs qui attendent...mais trouverais-je la paix et la joie de vivre?Nous ne savons pas...mais il doit etre applique sur tes projets d avenir afin qu on reussisse les finir.

Je mets ma confiance en Dieu...Qu y tu pense!!