The only world where you don't have to get a visa in order to stay for a long time.But as long as you demand a residence here even for some instants, please remember that:
Naturalismul m-a fascinat întotdeauna prin bogăția de elemente pin care își construiește realitatea.Îi este superior realismului care doar creionează o copie fidelă a realității.Naturalismul însă se asigură că nu îi va scăpa niciun detaliu, nu va omite nicio trăsătură a vreunui element real.
Este un stil adevărat, bogat, eteroge și compact.Este însăți esența Adevărului.Fie că vorbim de pictură, artă decorativă sau literatură, naturalismul este observat ca o fereastră deschisă către lume, proiectând un orizont conform cu realitatea, complex, prin care cititorul poate face apel la propriile simțuri.
De multe ori am folosit sinestezia pentru a induce cititorului plăcerea lumii pe care o descoperă.Apelul la mai multe simțuri este acela datorită căruia suntem capabili să atingem, să simțim sau să vibrăm în conformitate temporală cu personajele.
O literatură potrivinică Adevărului este aceea în care realitatea este multiplicată până la abstract, iar după cum știm abstractul nu poate fi perceput prin simțuri.Dar poate fi intuit, iar intuișia nu oferă o cale spre Cunoaștere.
Aici s-a dat de zeci de ani bătălia crâncenă între scriitorii absurzi, avangardiști și naturaliștii care păstrează intact firul epic al realității.
Mereu mi-am imaginat simbolistica naturalismului ca o Carta Marina alcătuită din mii și alte mii de elemente care impresionează prin vechimea și veridicitatea lor.
Naturalismul a avut mereu curajul să spună "EXISTĂ UN SINGUR ADEVĂR.REALITATEA ESTE DOAR UNA.ȘI ESTE DEFINIT PRIN AUTENTICITATE ȘI BOGĂȚIE".
Pentru că iată, în artă putem vorbi uneori și despre multul cel frumos, multul care impresionează și ne ia ochii, căci iată se pare că ce este mult, enciclopedic este de fapt întruchiparea Adevărului unic.
Da ia ziceți, voi ați văzut fete de-alea agățate așa-n aer ca într-o stare de levitație realizată cu ajutorul photoshopului?Da?Nu?Hai că de mult n-am mai avut de spart o sămânță, de scuipat un sâmbure de măslină.A cam venit timpul, nu credeți?
Astăzi vom discuta despre fenomenul suprarealist și în același timp pseudo-dinamic al levitației prin pozele(în general de la profil) de pe facebook ale anumitor cetățence în mare parte.Cred că există și cetățeni, dar se află în minoritate, iar ca de fiecare dată în istoria umanității majoritatea decide.(în acest caz despre majoritate vom discuta)
Acu câțiva ani dacă aveai poze photoshopuite, erai cineva și norodul arunca lauri pe umerii tăi ridicându-te pe tine, cel cu Photoshop descărcat pe desktop, la rangul de zeu creator.
Dar odată cu zeii, în lume au apărut și titanii și odată cu aceștia, semi-zeii, sausemi-artiștii, sau aceste newbies enervante care se agață de orice ramură și cracă posibilă pentru a ieși în evidență.
Acu' veun an îmi vărsam oful pe-aci cu privire la fetele alea dichisite, care purtau bonețică indiferent de sezon și balerine vara, alea care cumpărau biscuiți la suprapreț de la Cărturești și care scriau oracolele pe treptele de la TNB vinerea seara după ultimul seminar.
Eh, tot astea atacă din nou dar e data aceasta online-ul.Au găsit de cuviință fătucile astea că dacă apar așa în ipostaze de Siddharta Gautam iluminat sub arborele de la Varanasi, automat vor căpăta o aură arty.It's nice, ok...but it's FUCKIN' WRONG!
Înțeleg conceptul iluminării și al levitației la unul sau doi cetățeni care nu se cunosc între ei și între care nu intervine niciun element comun care să disimuleze principiul alterității.
Dar când apar sute, mii de indivizi care levitează cu cracii agățați prin copaci sau grupuri de nimfe care plutesc deasupra lacurilor sau mărilor, nu mai devine interesant.Devine scârbos, plictisitor și automat urât.
Cum poți face din mainstream artă?
Care este diferența între nepoata lu țața Tinca de are și ea poze cu teracota și cu carpeta cu răpirea din serai în background și fătucile wannabe sadhu care gravitează deasupra apelor ca Sfântul Duh la începutul Genezei?Niciuna.
Categoria celor in urmă mi se pare cu atât ma dezgustătoare cu cât încearcă să copie un arhetip sacru, cel al înțelepților din Valea Indului care după perioade îndelungate de medtație și asceză puteau atinge o stare de detașare totală de mediu.
Eu sincer să fiu, practic yoga destul de des și am mai răsfoit în viața mea și câte un tratat de hinduism și cică Shambala aia, lumea pură a Spiritului, Nirvana Nirvanelor, starea aia absolută de armonie al cărei prim stagiu este levitația nu se atinge așa cu una cu două.
Eliade și cu Jung nu auziseră ei de Photoshop da au încercat și ei treaba asta și nu le-a ieșit.Și vin pizdele astea spânzurate pe sus cu chicioarele pierdute prin aer și vor să-mi sugereze mie că asta-i artă sau fenomen artistic?Sau trăire?
Me not gunna believe that shiet.honestly.
Momma, can I have some cheesecake?
De mult mi-am dorit să scriu un articol despre modul deloc subtil în care filosofia întâlnește propozițiile concise ale științelor exacte.Nu întâmplător marea majoritate a filosofilor mai mici sau mai mari, cunoscuți sau necunoscuți, din trecut sau contemporani, au cochetat și cu știința exactă.
Și nu întâmplător au ales un limbaj clar, succint, atunci când și-au expus teoriile.
Heraclit, intrigat de destinul prometeic, a indus generației sale ideea că lumea este "asemeni unui foc care după măsură se aprinde și după măsură se stinge", și că Ea, Lumea, Natura în sine, "nu a fost făurită nici de vreunul din zei, nici de vreunul din oameni", ceea ce dă o existență factică și statornică Lumii.Lumea nu a apărut deodată, dar nici nu poate fi lăsată pradă stăpânirilor omenești sau judecăților divine.
Fizica, Geografia, Chimia, Matematica, Trigonometria, au demonstrat independența materială a lumii fizice, cum că ea este condusă de o măsură abstractă ce rezidă în tot ce este material.Există o forță de convergență asupra factorilor care influențează trăinicia lumii fizice concrete(care este o sursă a adevărurilor).
Hermes Trismegistos( cel de trei ori măreț) a încercat să ferească descoperirile întreprinse de către înaintași în domeniul științei și a convertit termenii de înțelegere științifică într-o formă criptică, filosofică, dând naștere filosofiei hermetice, închisă penttru neavizați, deschisă pentru cercetători.
E interesantă discrepanța gigantică dintre cunoașterea științlor exacte și măsura în care omul modern îl percepe pe Dumnezeu Creatorul.Baruch Spinoza anunța că nu e nevoie de vreun calcul pentru a fi convinși de imanența divină, dar că prezența divinului în lume este proporțional cu materialul în care el rezidă.Așa cum spiritul este adăpostit de către un trup, Lumea întreagă are un suflu de sorginte divină car se află undeva în străfundurile ei.Științele exacte au scos la iveală, la fel ca întreaga filosofie, mereu noi interpretări, pentrru că știința evoluează, influențată fiind de înaintarea omului prin timp.Cât a descoperit Umanitatea și cât a pierdut?
Nu te poți feri de judecata divină, omniscientă și veșnic dreaptă, dar nici nu poți nesocoti teoremele algebrice sau termenii biologiei.
A încerca o cunoaștere fără știință este egală cu a încerca să-l descoperi pe Dumnezeu fără ca El să fie în tine.Știința este deopotrivă e revelatoare și relevantă pentru o viață armonioasă.Nuputem trăi în incertitudini, fără a tinde măcar spre Adevăr, dar în același timp trebuie să fim conștienți că nu putem avea acces la o cunoaștere totală.Însăși tinderea asta specific speței umane, îl apropie pe Adam-omul de Divinitate.
Thomas Mann, în Doctor Faustus, prezintă drama omului care ignoră judecățile divine și se consideră pentru o secundă stăpânul Lumii.
Și ce mic e el, omul de lut, ce pierdut e și lungă e calea lui către cunoaștere.Căci pierdut a fost și iată că prin cunoaștere dezinteresată s-a regăsit.Iată-l mort, părăsit de porniri, însă, cu un suflet viu, pentru că tocmai trecerea asta armonioasă dinspre concretul științific către deconspirarea lumii, este dumnezeirea.
Un om neînvins este acela care poate face oricând punct comun între științe și filosofie, între trup și Dumnezeu.
Azi am înfipt o furculiță-ntr-un măr...a fost așe di ghini.Oaiii!Nu are să mă creadă nimeni.Nupe, nu am rămas fără pastile de somn.Se întâmplă doar că am cumpărat azi un super măr(perfect) verde (a se citi io am o fixație cu verdele) și mi a venit să mi bag pula n el, asta să-mi înfig furculița-n el.Și am avut un fel de orgasm la momentul respectiv atât de intens și atât de culturally uplifting încât am sițit nevoia să-l vărs acilișa pe blog. Scuzând aceste mici momente de inocentă vulgaritate, am să trec la etapa a doua a zilei de azi.E primăvară.Da, și ce-i cu asta?Ce-i cu asta???E primăvarăăăăăă!Lumea cică se mai dezmorțește, mai iese mai des din casă, se mai golește portofelul etc. Io simt primăvara prin nevoia acută de a schimba ceva.Uadăfac.Am mai făcut asta de 67899,6557(perioadă8) ori.Daaaa, dar primăvara asta va fi diferit!Și va fi totu așa frumosss, mai ales căa ieșit suarili!!*sigh* Aaaa, adevăratu motiv pentru care am scris postu ăsta e de fapt un fel de gozaimas pentru mojicia mea impardonabilă de a nu mai da prin blogosferă.Da, știu toată lumea mi-a simțit lipsa, dar am avut 1000 și 100 de proiecte pe cap de terminat și de predat.Hopefully, am trecut cu bine peste.
Acuma mă bucur de primăvară și de soare, de Lhasa de Sela, de gecile de piele de la SH și de pantalonii trei sferturi în carouri de la HM iar în curând de un tatuaj pe schinari în Suedia peste vreo două săptămâni.
Ahhh și da, Jamila, draga de ea.O să îi mai dau niște zile de trăit și de f**** pe blogul ălălaltu.Pân atuncea să trăiască mult toată debandada asta pe care o aduce aprilie și primuveara.
...in razboaie nu exista nici invingatori nici invinsi.Cine a ales razboiul se face vinovat de el.Din viata iesim uneori invingatori, alteori nu. Ce mai conteaza cu cine bei cafeaua dimineata si in ce scrumiera ti-ai stins tigarea?Ce mai conteaza ce sutien poarta ea atunci cand se baga langa tine in pat?Mai conteaza la urma urmelor ce a facut de luni pana vineri, cu cine a iesit in oras, cine i-a platit consumatia la restaurantul ala unde va duceti doar voi...important este ca e week-end si ca va vedeti. E week-end. Duminica oamenii stau in casa pentru ca este zi sfanta si Dumnezeu a zis sa nu depunem efort duminica. Mai conteaza faptul ca ea deja e cam plictisita si aranjeaza intalniri la bere intre tine si ecsii ei?Mai conteaza faptul ca se imbraca asa fain incat toti intorc capul dupa ea?Mai conteaza cine a fost ea?Ea nu are trecut.Ea traieste in prezent. Pentru tine, ea inseamna totul.Si dai oricat pentru a o cuceri.Si ea se lasa cucerita, ca nu e proasta. Femeia dupa 25 de ani se cam trece.Vezi asta, simti.Vrea sa para juna si naiva asa cum era in liceu pe la 14 ani.Da nu mai merge. Dar tu o crezi. Mai conteaza daca ea va mai fi si maine langa tine??:)))) Ma intreb oare ce mai conteaza. Plm.Te-ai indragostit.
"I'll be your master and i'll be your slave, Until the day you will dance avidly on my grave".
Prima oara cand il vezi,ai impresia ca acuma s-a dat jos dintr-o masina gen anii '70 cu flori vopsite pe ea si inauntru plina cu gagici cu ochelari cu lentile rosii.Mai pe intelesu' norodului, masina d'aia faina cum avea gasca lu Scooby Doo...numa ca daca masina lor strabatea lumea misterelor, iata ca si masina asta a omului despre care va voi vorbi strabate o lume a necunoscutului si cu cat da mai mult de necunoscut cu atat parca, proiecteaza sens asupra lui. Cu pleata-n vant, omul din masina saptezecista m-a privit mereu de sub lentila ochelarilor lui de soare cu intelegere.Am stiut de prima data ca are o poveste de spus. Oricine il asculta, nu se plictiseste.E asa ca un Pan care in loc sa cante din fluier pentru a atrage norodu salbaticiei in jurul lui, acest Pan isi foloseste chitara.Isi canta iubirile si dorurile.Si tristetile si amintirile. Si nu canta oricand si nu povesteste oricui. E o placere sa-l asculti.Oriunde s-ar duce in lume, va duce cu sine o parte din spiritualitatea locurilor sale, o parte din salbaticia aia primordiala, o parte din cantecele neamului sau. Cati oameni poarta cu sine locul in care s-au nascut?Multi uitam de noi, multi ne lasam prinsi in furtuni si ajungem sa nu mai stim de unde am plecat. Dar uneori cand raman pe drum fara bani de tren ori de ocazie, de se-ntampla sa aiba treaba prin partea locului, se opreste si-mi face si mie loc pentru putin timp ce-i drept in masina lui cu flori vopsite.Si acolo-n masina hippiota incepe de fapt o alta lume. Dar ca sa intelegi cu adevarat drumurile vietii, trebuie macar o data sa le strabati cateva statii in masina colorata a lui David.
Ai mers vreodata pana la capatul lumii si apoi te-ai intrebat cat de repede te poti intoarce spre casa pe care ai lasat-o prada paianjenilor?Sau ai mers pana la capatul lumii si ai constatat ca e ok sa ramai acolo!? Capatul lumii se afla oriunde si nu are nicio coordonata geografica, cum nici centrul lumii nu cunoaste asa ceva, iar precum centrul universului care poate fi aici sau oriunde asa si limitele lumii pot fi oriunde.Limitele lumii tale se pot intinde la 2 metri de ultimul copac din spatele casei tale sau se poate afla dincolo de granitele cunoasterii umane. Am ajuns intr-un moment in care nu stiu sigur daca dincolo de locul in care ma aflu mai exista viata.Cred ca am ajuns la capatul lumii.Iar oamenii de aici, de la capatul lumii par sa nu fie constransi de nimic special, rad, se distreaza, urineaza pe ziduri, vomita-n drum chiar cand tu iesi de la mec donalds si dai sa scapi hamburgerul din mana, te respecta si-ti vorbesc prieteneste.
Oamenii care locuiesc la capatul lumii au cunoscut laolalta neajunsul si disperarea, surghiunul si moartea.Dar si-au pastrat credinta si taria de a crede in alt viitor.Iar viitorul luminos prezis in oracolele stramosilor a venit. Aici este un paradis al desertaciunilor, oamenii traiesc clipa fara a se gandi ca maine cineva ii va trage la raspundere.Traiesc in vai si in munti acoperiti de negura, se bucura de ploaie, dar si de marea calma, se tem de invazii barbare asa cum au cunoscut mai demult, se tem sa creada ca vor pieri. Si de aceea si-o trag in masini in fata casei tale noaptea pe la 2, de aia fetele ridica poala si se pisa frumos pe ziduri si de aia la ora 9 si ceva seara vezi pretutindeni tineri beti...orasul e un loc al pierzaniei.Cu toti ne lasam ademeniti de oras.Ne temem totusi de ceva anume.Si ei, cei din centrul orasului se tem.Se tem de acea zi si se lasa prada instinctului.
Dincolo de orasul placerilor pacatoase se intinde marea de la capatul universului.Acum doua nopti am vazut luna oglindita in marea asta de la capat de lume.
Oare cata lume moare la capatul lumii si oare cati se nasc?Maine ma duc la marea de la capatul lumii.
Observand dezvoltarea blogului de-a lungul celor doi ani de existenta, doresc a-mi exprima curiozitatea de a sti daca cititorii mei vor sa facem o schimbare, daca da cum anume, ce subiecte v-au placut cel mai mult, ce ati vrea sa citit mai mult, unde ar trebui corijat, ce va place, ce nu va place.
Pe langa asta, va rog sa bifati cu Da sau Nu la sondajul care este atasat pe peretele blogului referitor la un potential blog in engleza.Datorita, schimbarii peisagistice si mutarii mele(se pare definitive) in regatul cel de peste mari si tari...ar fi frumos sa scriu in engleza, astfel incat si prietenii si cititorii care nu stiu limba romana sa poata citi.Ce spuneti?Le lasam si lor aceasta oroare/placere?
Cum facem?Parasim pentru totdeauna lumea lui alexandros si ne mutam pe meleaguri vestice, mai cunoastem lume sau ramanem aici si mai spargem o samanta, mai radem de unu, de altu?
PS:nu ma mai duce memoria, sa-mi bag ...stiti dumneavoastra ce.Aseara imi veni in minte Noica si Liiceanu, lecturile mele din liceu, si deodata pe nepusa masa, ma trezesc ca nu stiu cum se cheama cercul ala de ganditori cu care se intalnea Noica, si unde a reflectat el asupra logicii lui ares.Mi-a luat 6 minute sa-mi dau seama ca este vorba de Cercul de la Paltinis. Rusine.
Acest articol nu se vrea o ofensa la adresa Islamului sau vreo blasfemie adresata societatii islamice de oriunde, insa se doreste a fi un fel de semn al exclamarii scris cu carioca rosie la capatul urmatorului enunt: Feriti-va de magarus, asta...de femeile musulmane.Ca e curve si e moarte dupe pola.
Pana nu demult, credeam ca femeile astea de-si pun carpa-n cap de se dau cinstite, sunt cele mai demne si mai cuvioase din cate a vazut ochiul meu.Dar iata-ma boboc in Regatul de peste mari si tari, si, boboc fiind, naiv si lipsit de initiativa si de orice protectie, (bine, asta am scris-o asa mai mult de umplutura, ca mergea ceva, o propozitie de trecere ceva, intre ce-am scris eu mai sus si ce urmeaza sa scriu mai jos)...si uite-asa se face, dragii tatei ca sunt eu boboc intr-o grupa.Grupa normala, banala, neiesita cu nimic in evidenta, ca toate grupele.
Numai ce cunosc eu pe fiecare din grupa bagandu-ma in seama cu celebrul: Salutnumelemeuestesimiafacutdeosebitaplaceresatecunosc"[uneori fraza asta e deja de rahat dupa 7-8 saluturi pe jumatatea de ora]...nu poti zambi mereu, nu?oricui oriunde
Si dau fratica, de Matusalema, sau Halimah...sau Seherezada sau cum sa-i mai zic: Fatima.Pana mea.Bagati si voi un nume din Clona ceva, Latiffa, Zoraide, nu stiu.
Si vine ea ca Salutnumelemeuestey...sunt britanica, da ai mei is pakistanezi si ea e prietena mea din copilarie care e colega cu noi si e Kashmiri...etc
In fine, nestiind cum sa reactionez, daca sa dau mana cu ele daca sa nu...in fine.Zic:Mi-a facut placere si daca e, tinem legatura pe feisbuc".La care, alpha female zice: Ok, ti-am notat adresa si iti voi da add".
Reminder: fata noastra avea nu doar un val pe fat, ci si o plasa pe ochi.Afghani style.:D
Dupa 48 de ore, ma trezesc cu un add de la o tipa cu nume middle eastern, care s-a dovedit a fi tot Matusalema, undercover, cu cateva poze pe feisbuc, fara plasa care-i acoperea chipul.Ok, toate bune si frumoase...pana primesc urmatoarele mesaje:
"hey sexy, i was wondering if you wanted to come with me to fifty four tomorow to watch some movie and get some free pop corn and drink?I told my father about u and he s anxious to meetcha.My father has gold and i m not that family girl as my cousin, so you can expect more tomorro, after we finish at library.Cya"
Deci:-ei ii place de mine. -tatal ei are aur si cred ca[asum eu]tatane-su vrea sa ma cumpere -dupa felu cum arat a intuit ea ca merge sa ne aratam sentimentele intr-un bar ordinar de housareala. -intalnirea in mintea ei trebuia sa se lase cu un futai.
Bon.Toate astea, la ce credeti dvs ca au condus?Any idea?Daca nu, aruncati-va moratl privirea catre next step.
Next step: blocking(un fel de ignore).Altceva, ce puteam sa fac?
Dar nu, fata mea a cerut nr meu de tel si da-i telefoane si da-i mesaje si da-i si da-i pana i-am zis: "Fata mea, ce nu intelegi tu ca me and you=nothing?nada?nulla?nimic?rien."
Si a incetat.Si acum ma priveste cu ura Matusalema.De sub plasa ei care-i acopera fata.So, ce am invatat noi din postul de astazi: Sa nu devenim prea apropiati cu femeile musulmane.Ca pe urma esti acuzat de viol si cate si mai cate.
Pentru o cariera am plecat de acasa, pentru un ban in plus am ales sa renunt la tigari, halucinogene, cafea, ceai verde si bautura regulata.(plus anexe)Am ales sa mananc pe jumatate cat mancam acum 5 saptamani, am ales sa ma rezum la discutii eterice cu cei din jur, am ales sa ma culc la 10 seara si sa ma trezesc la 8 dimineata.Am ales sa mi se para fascinant sa vezi soarele dupa o saptamana de ploaie sau sa privesti catre viitor in ploaie.Am ales sa mi se para un lux bautul unei coca cola light sau sa mananc o ciocolata seara, am ales sa fiu agatat de gagici musulmane noaptea la 2 pe facebook, am ales sa merg pe jos distante care mi se pareau de nestrabatut acum 3 luni.Am ales sa pun pe planul al doilea viata intima( inca mai cred ca exista asa ceva), am ales sa fiu liber prin austeritate, departe de tot si de toate.Mi-am pierdut simtul meu critic si simt ca-mi pierd inspiratia. Si totusi, asa e inceputul.Inceputul e greu. Mie-mi miroase a suc de kiwi din ala Rio, nu stiu daca mai tine cineva minte.Trebuie sa ma culc.Toate bune.
With all my consideration, from the mystery island, A.
S-a dus dracu si vara...nimic special pana la urma.Ca orice om cu dorinte neimplinite(a se citi nesatisfacute), cu planuri ambitioase care fermenteaza de secole si care mai au mult si se fac alcool etilic, se gandeste cum sa refuleze. Aseara ma gandeam av cors, la tipurile marcante de pizde existente pe strada:pizda-suflet(careia ii vom spune Anima), pizda-revolta, pizda-constiinta, pizda-oscilatie, pizda-mistica... E exact ca intr-un tablou de-al lui Dali, in care speri sa poti vedea mai mult intr-o femeie si totusi nu poti...vezi doar latura trupeasca, acea latura care se vrea spirituala, fiind demitizata totusi. Ma gandesc ca vara asta a fost destul de solicitanta si na...puteam sa fac din ea un cadru demn de "Intoarcerea la Laguna Albastra"...dar lagunele verii asteia n-au fost asa darnice...mai ales ca tre' sa fii mereu fresh.
O perioada m-am lasat consolat de noptile petrecute cu Ms. T si cu Ms R si pe urma mi-am dat seama ca intrase in jos Thais, despre care v-am mai povestit.(Thais inca ma urmareste, dar am facut un pact ca daca ramane la fel de sincera in desfraul ei, o sa ne intalnim sa ne futem printre picaturi in vacante...Thais nu zice niciodata NU la pl!)
Dar, ca toate ale lumii si Thais a disparut saracuta odata cu fostul eu.O sa-i duc un buchet de zambile si o sa o rog sa ma-nvete sa joc scrabble(ca nu stiu) si eu o sa-i fac paste a l'amatriciana cu branza...si o sa ascultam treburi de-alea triste rau etc...
Thais era obsedata de Kumm si de Grimmus :( si eu a trebuit sa par in aceeasi masura de obsedat o perioada.
Stii, cateodata asa rau imi pare ca n-am tinut la ea.Faina fata Thais asta.A fost candva prima care m-a facut "curv".A zis ca termenul asta e specific barbatilor ca mine, adica alora care simt nevoia sa insele mereu si sa caute fericirea de 1 ora-doua prin alte paturi.
In ultima zi a verii am fumat o tigara.Nu am simtit aerul toamnei, dar in curand il voi simti din plin...nu stiu dcaa in mine va mai fi vreodata primavara sau vreodata vara, nu stiu daca se va mai face schi sau daca vor mai fi alunecari de teren, dar va ploua mult...iar constiinta mea va fi o ploaie rece, o ploaie care dureaza, asa cum e ploaia englezeasca.
In ultima zi de vara puteam sa merg la biserica sa-mi fac confesiunea, puteam sa ma holbez la oameni cum trec sau sa ma uit la pisicile din curte cum trec prin gradina noastra ca printr-un teritoriu strain, pe care trebuie sa-l strabata pentru a ajunge undeva bine determinat...sau nush, puteam sa ma asez cuminte in fata pc-ului si sa downloadez niste porn unguresc, anii '90-'95...dar as fi cazut in ipostaza unui labar de liceu si nu...nu in ultima zi a verii.
Deodata mi-am dat seama ca nu mai merge joaca.De-acuma toate Ms T si Ms R trebuie sa stie ce pot oferi si ce vreau sa primesc.Ce plm poti primi in 3-4 ore?Ce spunea Coelho ca primeau personajele sale in 11 minute.
Si vreau ca domnisoarele mai sus mentionate sa ma surprinda si sa stie sa se comporte ca niste femei, nu ca niste rebuturi sau ca niste ciuperci.Si nu, nu sunt misogin(bine, putin) dar orice femeie are doar o sansa.(cade cortina, actorii se duc la wc sa-si faca putin nevoile)
Sunt nascut vara.Am ratat-o.Ma simt un ratat.
PS:imi doresc foarte mult bocanci de la HM si vreau sa merg sa-l vad pe Dani Filth la concert.Si deocamdata n-am bani.Da, stiu.Da asa mult imi doresc. A...si mai vreau sa ma duc la sala, din nou.Mancatu in continuu face rau.Si ciupercile nu vor tipi cu burta, desi li se spune prin revistele glossy ca uneori burta e safe.
Aseara stateam si ma gandeam la o senzatie deosebit de placuta pe care am trait-o undeva in aceasta lume chiar toamna trecuta.De obicei am amintiri puternice legate de unele piese si le asociez cu stari de spirit. Stiu ca era sfarsitul de octombrie in Londra si decisesem sa ies intr-o dupa amiaza pe la orele 18:30 cand aproape se insera din casa.Am ales sa merg pe niste strazi inguste, sa fiu atent sa nu ma calce vreo masina, si dupa vreo ora si ceva de mers pe jos, am ajuns in Hyde Park.Lume putina, alee pline cu frunze si cu diverse chestii pe care vantul rece le aducea de pretutindeni.Mergeam fara sa ma uit in jur, ca si cum ceva anume ma indemna sa merg spre un punct nevazut. La un moment m-am asezat pe o banca si mi-am aprins o tigara.Un boschetar se bagase la 3 metri in niste tufisuri uscate sa se usureze cred.Nu l-am mai vazut iesind.O fi avut vezica prea mare.O veverita tasnise de undeva din iarba si urma si ea o traiectorie ce parea bine cunoscuta.In orice caz, cauta mancare sau cauta sa fie in centrul atentiei.
Spre sfarsitul tigarii, mp3-ul de la acea vreme imi ofera spre ascultat Maiden cu fear of the dark...ascult io versurile, ascult, ascult, ascult...si deodata, imi dau seama ca nu mai exista nici timp, nici spatiu.Eram doar eu, aerul toamnei, aerul rece, maiden...eram eu...
Dupa vreo 4 minute de delir, imi dau seama:Ba, chiar sunt in Hyde Park si hey, lumea s-a cam dus.Bineinteles ca m-am mai plimbat vreo ora si ceva pana pe la vreo 21:15, dupa care m-am urcat intr-un autobuz si am facut un dus cald.
Niciodata nu mi-am explicat momentul ala.Nevermind.
Mahatma GHandi candva zicea ca cica sa fii tu schimbarea pe care vrei sa o vezi prin jur.Eu sunt miop, deci nu pot vedea cu acuratete tot ce este in jurul meu.Asa ca de cele mai multe ori lucrurilor covarsitor de importante si neimaginabil de esentialo-strategice din viata mea le dau skip.Si fara multe chemari in instanta de catre constiinta.Si asta pentru ca eu nu vreau sa schimb pe nimeni, nu vreau sa ii impun nimanui cum sa se comporte si ce cale sa urmeze. Plm. Daca as avea sansa sa schimb ceva in lume, ar fi culoarea cerului sau forma sticlelor de vodka, dunno.Ceva care sa fie cu adevarat wow.Ah, sau felul in care se invrate apa in wc cand tragi apa.E minunat.Ati auzit vreodata cum face apa cand o trageti dupa ce faceti treaba mica sau caca?Se aude asa:shhhhhh vjjjj...e ca un val de mare inspumat.:x
Asa revenind:de ce ma lasa pe mine rece incercarea individului de a schimba lumea: pentru ca e ilogica si niciodata minoritatile nu au facut revolutii de amploare, niciodata buturuga nu a rasturnat carul mare, desi proverbul ala zice alta.Da' io cred ca proverbul ala a fost inventat de tipi gen aia de considera voluntariatu o forma de distractie si un fel de carte de identitate.
Mie nu mi se par cul sa faci munca neplatita.Fac ceva, imi dai bani.Daca nu, imi sugi pl.
Vorbeam mai sus de ce e nesanatos si neimportant sa schimbi pe cei din jur.Pentru ca nu poti.Poti in schimb sa-i ajuti pe cei din jur, incercand in primul rand sa te intelegi pe tine si apoi pe ei.(alteritatea e o problema al dreacu de naspa atunci cand intra in ecuatie factori gen instinctul de autoconservare)
Nu conteaza unde vrei sa ajungi sau cate drumuri ai batut sau cat de unic si de rebel esti.Lumea nu mai are nevoie de modele morale.Omul traieste si realizeaza actiunile in functie de necesitate.Devine din ce in ce mai reticent si din ce in ce mai violent atunci cand i se impun lucruri.Si esti bou daca nu intelegi.
Terminati dracu odata cu pacifismele astea si cu aerele de woodstock in 2010:nimeni nu e Joan Baez si tu, aia de te dai mare figuranta,cu moaca de Milka(lufle) vezi ca nenea de i-ai supt pula aeara in buda din nu stiu ce pub, nu era George Harrison.Eroare.Vezi?Data viitoare, lasa aerele de hippioata acasa.Lumea nu poate fi schimbata.Pacat.Asa ziceam si eu.
Lumea nu s-a nascut pura, noi nu suntem vreo specie unica si sfarsitul lumii nu va veni in 2012.Hai ca ma duc pana la wc, sa ma uit cum se roteste apa.Tinem legatura.
Vreau sa ma imbat crunt.Inconstientul meu e o tarfa nenorocita care ma ademeneste cu vise in care chiar ma depravez si imi tranteste realitatile unor dimineti sterile.Eterice, lipsite de viata.
Nu ma bucura micul dejun variat al fiecarei dimineti nici infinitele bucati de painica prajita mancate in gradina, simtind aerul marin.Vreau sa fie seara si sa ma depravez in ultimul hal, sa plec in munti undeva, da undeva salbatic rau sa fie doar o cabana, sa-mi iau laptopu' si doua boxe in traista si sa ma opresc intr-o cabana, o alcatuiala din lemn ceva.
Si sa-nceapa betivania, sa beau si vin rosu tare si bere si vodka si gin si scarboasa sangria care devine deliciu atunci cand mai ai 3 minute si borasti.Si vreau sa borasc in poala cuiva.Si pe urma sa ma pis pe o floare de colt(ce urat a sunat asta din partea unui viitor specialist in dezastre naturale si stiinta mediului)...in fine, la momentul ala orice floare de colt si iasomie devine o tufa.Si pisatul o va face mare.
Vreau metal si bautura.Sariti.Adica stai, ca n-aveti cum.Atuncea beti un Jaggermeister pentru mine.Ok?Dati-l repede pe gat.
Ah, ca bine ziceam la inceputul odiseei mele prin viata:caut oameni.Mai trebe sa mai trec niste munti si niste mari ca sa-i gasesc.Pe pamanturile astea unde ma aflu acum, oamenii nu sunt capabili sa inteleaga nevoia sufletului meu...depravarea...da din aia porno-satanica.
Cacat.Maine trebe sa ma duc cica la Biserica deoarece e nu stiu ce sarbatoare.Poate reusesc sa fac muci o maicuta carmelita.Ma mai gandesc.Daca nu-mi ofera bautura, ii zic ca masa a conceput-o cu Iisus si nu o va lasa sa intre-n Rai decat daca se lasa fututa-n gura de Sfantul Petru si alti sfinti.
Ce-i cu atata deznadejde in lumea asta?Ce-i cu atatia oameni care se tem de soarta?Ce-i cu teama asta depasita de necunoscut?Daca o sa pasesti doi metri in fata promit si jur cu mana pe fundita si cu curu pe olita ca n-o sa mori.Daca o sa incerci sa schimbi lumea, nimeni nu o sa observe.Si nici visata statuie nu-ti va fi ridicata din lipsa de fonduri. Cel mai bine e sa-ti urmezi calea, sa iti apropii departarile, sa infrangi fricile si sa nu cedezi niciunui loc, niciunui curent al vreunei epoci.Te-ai nascut om al intamplarii intr-o lume care singura nu stie cum a aparut si-si anticipeaza in mod necunsocut sfarsitul. Nu o sa mori pentru o cauza nobila, pentru ca al tau suflet este murdar.Nu o sa faci 8 copii pentru ca nu vei avea cu ce sa-i hranesti si mai apoi cu ce sa-i imbraci.Nu te vei aseza in mai multe locuri simultan pentru ca vei uita cine ai fost. Si cand vei uita, te vei regasi.Anii vor fi trecut peste tine, Adam.Dar Eva tot curva va ramane.Mereu va ramane asa. Ia-ti destinul in mana, paseste.Ingerul lui Dumnezeu te asteapta pe treptele ce conduc catre Purgatoriu.Isi mananca pachetul de dupa amiaza, invelit in ziar.Iti arunca o privire obosita si uita sa rada. Haide, urmeaza-l.Vezi-ti de drumul tau.Fa-ti curaj si cucereste lumea. Femeia tot curva ramane.
La capatul oricarei bucati frante de pamant incepe o mare.La capatul oricarei mari se casca un nou uscat, o noua lume, alte vicii, aceleasi clisee, niste forme reciclate, aceleasi zile si nopti...noi vise. Fiecare om are dreptul sa viseze si nu conteaza cat departe speram sa ajungem cu gandul, nu importa sacrificiul pe care trebuie sa-l facem...odata ce am ajuns la stadiul de existenta artificiala...nu cred ca mai poate fi imbunatatit nimic. Este jocul lumii, al copacilor, al muntilor, al oamenilor, al drumurilor.Anul asta am invatat sa ma reindragostesc.De drumuri, sa le iubesc si sa ajung undeva aproape de infinit calatorind.
Mereu mi-a placut povestea aia scrisa de JRR Tolkien, inainte sa atinga apogeul cu Stapanul Inelelor...e o carticica de vreo 200 de pagini numita "Hobbitul" si acolo arata de cata stapanire da dovada o fiinta simpla cum e hobbitul, cel care nu vazuse mai departe de granitele Pamantului de Mijloc si de fundatura in care traia si in care hora de la fiecare sfarsit de saptamana era singurul mainevent din regiune.
Pornit in lume, creatura paroasa invete sa fumeze, sa socializeze si sa zica in temrenii lui de intelegere ca "sky is no longer the limit"...si totusi...cand se va fi intors in Fundul Sacului, va descoperi ce singur si ce batran e...si ca si-a ratat tineretea umbland pe drumurile unei noi lumi. E important ca in lume sunt drumuri si care duc mereu spre ceva necunoscut.Am sa ma bucur de maine incolo de necunoscut, voi umbla prin lume si voi cauta oameni.Voi sadi un copac, voi pune bazele unei case si candva a unei familii...
Iar Dumnezeu ne da drumuri iar noi alegem cai...caci necunoscute ne vor ramane mereu aceste cai. Drumurile sinuoase, meandrate, mereu vor avea rolul de aii indrepta pe oameni, de a le trasa o cale dreapta intre doua puncte.Cam asta este paroxismul vietii.
Ah.Uitai sa mentionez.Am trantit poza cu moaca mea ca o trimitere destul de voita spre vechiul meu ego care a cazut la datorie infrant acum ceva secole.Saracul de el.
Sunt oameni care aleg sa nu plece in necunoscut, in lume pentru a-si intalni destinul...sunt oameni pe care destinul ii cheama si aceia nu se vor satura pana nu vor ajunge la El.La destin...care e si Bine, e si Extaz, e si Adevar, e si Frumos.
Ma bucur ca sunt un om adaptabil in medii straine si ma bucur ca simt chemarea valurilor din marea sudului.Voi inota prin ea chiar daca toate panzele mi se vor fi inecat...stii ca inapoi nu exista cale...nu-ti ramane decat sa-ti iei iar traista in spinare si sa urci muntii si vaile si sa bati potecile salbaticiilor si ale mediilor urbane din lume.Destinul te poarta si daca-ti place, lasa-te purtat...respira aerul rece al noptilor si arunca-te in necunoscut.Invata sa renasti si sa speri in continuitate.Este ca un ciclu care nu trebuie intrerupt.Lasa viitorul sa vina la tine si invata noile legi ale unei alte firi.
Si cand cea din urma lumina se va fi stins in calea mea voi sti atunci ca am ajuns pe un pamant al fagaduintei de mult visat.
Ca sa ajungi departe trebuie sa stii sa spui la revedere.In mai putin de 12 ore voi fi in zorii unei alte lumi.Lumea trecutului este plina de ruine si in curand corbii si pasarile noptii vor veni sa se hraneasca din cadavrele propriilor mele amintiri.Sa lasam asadar ruinele deoparte si sa construim o alta lume.
La revedere, Romania.Ramai cu bine.Iti doresc un viitor mai bun decat perspectiva propriului prezent.Ramas bun.
"Freedom comes when you learn to let it go, Creation comes when you learn to say no."
Destele mele is murdare, sufletu-mi este praf, mintea e impartita in colturi, trupul se zbate in rascruci de poteci in miez de noapte.Nu este vreo fraza pompoasa, cu elan poetic ci este ceea ce simt. Astazi am inteles ce inseamna sa stii ca maine oamenii pe care ii consideri prieteni nu vor mai fi.Ei nu vor mai fi din cauza ta.Doar cei ipocriti pot crede ca distanta nu este un mijloc de separare a persoanelor si in timp chiar o bariera de comunicare.Ar fi o mare prostie sa crezi ca prietenii "daca-ti sunt prieteni" te vor astepta o viata.Nu.Nimeni nu asteapta o viata.Am ajuns la concluzia ca eu cunosc oameni deosebiti pe care datorita miilor de kilometri nu ii pot intalni foarte des si de aceea ne vedem mai rar.Si cand ne vedem descoperim ca lumea triunghiulara sau rotunda sau elipsoidala. Cand alegi sa pleci, alegi sa parasesti o lume pe care o stiai deja.Alegi sa devii altul.Din pacate oamenii se schimba.De multe ori in rau sau in si mai rau.Si eu ma voi schimba.Mi-am futut o seara gandindu-ma daca ma voi schimba si cum anume ma voi schimba. Stiu ca omul devine si crede pentru a deveni insa nu este de ajuns doar dorinta de a schimba permanent ceva.Schimbarea de multe ori este inevitabila si vine mereu in timp, fara sa ne automipunem asa ceva. Mi-am inecat azi noapte destul creierul in alcool...am fost pentru ultima oara in rockoteca mea preferata, am dat pentru ultima data din cap, am borat pentru ultima data...am simtit pentru ultima data atmosfera aia...aia, neverm. In dimineata asta mi-am condus unul din cei mai buni prieteni la aeroport.Sunt fericit ca va ajunge cu bine in tara sa, sunt nefericit ca cineva drag lui a parasit aceasta lume.Mi-a zis ca nu ma voi schimba, ca voi invata multe si ca degetele mele murdare si pline de pacat se vor spala.Stiu ca el e unu' din aia care or sa ramana prieteni. Mi-a mai zis ca ploaia cea mare va cadea pe acoperisul noii mele case.I-am spus ca vara viitoare voi veni la el acasa si voi invata de la oamenii locului sa traiesc asemeni lor.Si mi-a zis ca putini oameni stiu sa se bucure de ultimele clipe in cele din urma locuri cu ultimele forte asa cum eu am facut.
M-am intors acasa si mi-am gasit camera goala.Niciun ecou, niciun sunet.Un motan care ma privea nedumerit.I-am zis ca vom merge departe...si acolo unde vom merge, el va prinde cei mai mari porumbei si ca voi avea mult mai multi bani sa-i cumpar whiskas si nu pate si conserve din carne cum ii dau acum. Motanul are incredere n mine si pot marturisi ca multe spune privirea unei pisici. Nu e loc de intors din drum, nu e cale care sa nu poata fi batuta, nu e loc in aceasta lume care sa stea in drumul pe care singur mi-l voi face. Chiar daca mintea mea a cunoscut multe orori, chiar daca ego-ul meu nu mai are ce pierde sau ca trupul este prea murdar pentru a pretinde sa fie curatit trebuie sa dau o noua sansa lumii si sa proiectez un nou orizont asupra unei futeri de creier.Ca asa e misto cand esti tanar...sa cauti sa intelegi si sa cauti sa-ti reprezinti.Si mi-a venit asa deodata un chef de reprezentat lumea intreaga si de pus bazele unui post-existentialism...unui curent care pune individul mereu tete-a-tete avec soi-meme...sa se-ntrebe cine poola mea mai e el zi de zi.
Asa cum imi spuse amicul meu, sa las totusi ploaia cea mare sa spele tot.Si nu de alta, dar pisicul meu trebuie sa fie ferit si cu mainile murdare inca de mizeria lumii intregi, voi construi o pluta, pentru ca uneori nu trebuie sa dezamagim pisicile.
Iar de Craciun va ninge si o buna prietena va face cozonaci si sarmale si va avea vin pe masa, si o voi revedea.Si se va bucura.Cel putin asa i-am promis in dimineata asta.O voi regasi de Craciun intr-un alt colt de lume, poate diferita de fatuca de care mi-am luat ramas bun in dimineata asta. Si va ninge peste Paris frumos de Craciun si vor veni nebuni sa se deie cu sania...who knows?
PS:De ce unii indivizi nu se imbata dupa 7 beri si 2 shoturi de tarie?Sa fie o constiinta superioara pornirii hedoniste?Poate exista atata stapanire in natura umana si atata ura in slavile ceresti?
O noapte nedormita.Inca una.Nu ma simt obosit.A fost o noapte in care mintea mi-a fugit departe, a umblat hoinara pe strazile pietruite ale trecutului.A uitat o vreme de lume.Nici nu a stiut biata de ea ca e noapte, ca toate pasarile dorm si ca gainile clocesc cele mai mari oua noaptea.Nu i-a pasat. Mintea unei pasari de noapte zboara departe, in dimensiuni pe care nu le putem masura cu termeni proprii de intelegere. Mintea mea saraca a facut aseara compromisuri...s-a lasat inselata inca o data, a ales sa piarda.S-a prabusit in gol, beata fiind...a cazut mult si bine.S-a trezit pe fundul unei prapastii, s-a ridicat, si-a lins ranile deschise, a sperat de n ori sa moara din cauza pierderii infinite de sange. A stat inerta cateva ceasuri.Timpul chiar nu mai conta.A stat asa pana ce i-a venit sufletul la loc. A stat pe malul unei mari, in plina iarna, a mancat covrigei cu scortisoara, s-a bucurat de fragezimea si de mirosul lor.A fost copil pentru o secunda.Si-a dat seama ca nu mai poate fi.A avut impresia caderii in gol din nou.A avut doar impresia.Nu a cazut. Vedea siluete, femei, destine.Nu le putea atinge.Erau imagini.Imagini vii care vor ramane acolo mereu.Mintea mea, ca o martira s-a dus sa se roage in catedrala gotica a unui orasel plini de oameni noi, oameni necunoscuti. S-a rugat o vreme.Dumnezeu i-a zis sa mearga mai departe.Sa-si gaseasca trupul.Si mi-a gasit trupul inert.Hoitul viu, povara pe care va trebui sa o duca mereu.
E dimineata.Nu sunt obosit.Cum am mai zis.Dar vad motanul in fata mea.Cu un ochi doarme, se gandeste la trecut, cu altul ma tinteste.Si adoarme..."iar in visul searbad al unui motan se strang toate visele lumii"...scria pe undeva in Sarmanul Dionis.
A, da...asta e motanul.Puteti sa-i ziceti Set sau Nosferatu sau Saiba sau Little Satan sau Iubire sau Bunny...raspunde la toate numele astea.Se intampla ca am o fixatie cu privirea pisicilor.El a fost muzul meu din dimineata asta.
Ce daca n-am dormit?Mi-am futut iar creierii cu nimicuri, cu stafii, cu pereti, cu imagini si cu sunete...cum e asta de mai jos...daca scrolati mai jos...e o chestie pe care am pus-o pe repeat de ieri la pranz. (faceti abstractie de numele scabros al trupei...chiar fac muzica buna)...
...si tot ce a ramas in mintea mea acum e o idiotenie formata din imaginea unei plaje viscolite, unde un eu de acum doi ani se plimba cu o sticla de bere-n mana...si cu imaginea unei catedrale gotice dintr-un regat de peste mari...in care nu m-am rugat, dar am cerut un raspuns...pe fundalul muzicii mai jos postate.
PS:stiu ca este un post incoerent.Fragmentat.Prost.Nu pot gandi in enunturi complexe la momentul asta.E vid in creierul meu.
A!si nu mai am ciocolata si nici bere-n frigider.Ma duc sa rastignesc niste vrabii cu capu-n jos.Ne mai auzim zilele astea.
Si uite cum te pot face privirea tampa a unui motan si piese ca asta de mai sus sa scrii treburi ca astea.
V-am zis vreodata de Thaïs?E copilu' meu si e o nebuna. Thaïs s-a nascut odata cu prima curiozitate pe care am incercat-o vis-a-vis de intelegerea comportamentului feminin...ea a fost acolo de la inceput.Era prea mare pentru mine atunci.Era prea experimentata si eu nu stiam prea multe.Avea sanii mari, avea buze umede, avea par pe care si-l indrepta sambata seara cu placa. Ea avea sa ma astepte.Avea sa alerge dupa mine si avea sa-mi bata in geam.Si eu aveam sa dorm si avea sa mi se rupa si nu aveam sa raspund la telefon... Si aveam sa fiu ocupat...pana cand, intr-o seara, beat fiind am futut-o pe Thaïs.Si ea s-a rusinat ca o fata mare si a fugit in lume. Si eu aveam sa o caut...desi nu aveam sa tin la ea niciodata.Aveam 17 ani... Thaïs fusese dezamagita candva de puta verde si desi era misandra, vroia sa para mereu intelegatoarea tuturor barbatilor. Thaïs il iubea pe Iisus.Si pe Darwin.Si pe Salis...si pe Delacroix.Si pe Dali...si datorita lui Dali iubea Barcelona.(acolo avea sa lucreze ea ca si chelnerita cand ai ei o vor fi uitat si va fi platita prost)...si tot datorita lui Dali iubea limuzinele ca i se parea ei cul faptul ca nea Dali asta venise in Paris odata cu o limuzina incarcata cu conopide..."et tous les poetes ont quitte Paris parce que Dali est venu dans la ville". Thaïs nu avea sa ma uite, insa eu aveam sa uit de ea foarte repede, luandu-ma dupa alte fuste.Ea avea sa ramana copilul din femeia pe care am avut-o candva.O voi regasi in plafonul camerei meel, printramvai, pe tarabe si in ochii motanului...si in baltoacele in care picura apa din cer...you know...when it rains, it pours. Thaïs mi s-a parut cretina o vreme.Ma suna noaptea tarziu si-mi spunea ce frumos avea sa fie viitorul meu...si intr-un moment -y- am zis ca nu mai am viitor si ca nu vad decat intuneric. Thaïs nu a fost langa mine.Si nici eu n-as fi dorit-o atunci.Dar am gasit lumina. Dupa un timp, Thaïs care acum este copil...vrea sa se joace cu mine...se joaca un timp si se ascunde repede. Si...ma gandesc sa o caut.Si ma pandeste dupa un colt de perete.Si ma uit si nu e.Thaïs vrea sa vina din nou.Si apoi va pleca iar.Stie ca si mie imi place sa ma joc.Si se va juca si cu voi.
Thaïs, zi-mi odata ce pula mea vrei de la viata mea?:)
Cu siguranta multe dintre Domniile Voastre au auzit despre fragila si agera gazela a lu neica Thomson(o gasiti in atlasu' zoo si sub numele de Eurdocas thomsonii), una dintre creaturile erbivore cel mai des intalnite prin savana africana.Trup zvelt, coarne medii si subtiri, apetit sexual ridicat si...o cina pe cinste pentru lei...cam asa as putea corbora(vedeti ce frumos suna?:D) trasaturile acestei cervide. Cine a fost nea Thomson asta, iarasi nu ne intereseaza, pentru ca nu e vreo chestie de apare prin cursurile unei anumite facultati( nu dau nume :))))...a se mentiona ca in aceasta perioada incarcata de restante si (sa speram ca nu!) RE-examinari, memoria mea trebuie sa aiba la cunostinta doar noname-urile, astea...personajele marcante sau mai bine zis personalitatile care au marcat semiotica, PR-ul, marketingu' sau stiintele politice.Stiu ca toata lumea ma invidiaza acum...da asta e.:D Asa...sa revenim la oile si cervidele din batatura.Cu totii stim ca in societatea(bolnava) in care ne ducem zilele, instinctul de turma este puternic evidentiat iar tot ceea ce nu este conform acestui instinct primar(uneori poate fi tratat si ca primat), este:anormal, absurd, aiurea, uncool, ingrasa, are e-uri, e iac, d-astea. Acest comportament este pe cat se poate de uman si de multe ori face parte din normalitatea speciei de care(din foarte mare pacate) apartinem.Oamenii din jur preiau in mod constant atribute si moduri de a concepe lumea, chiar din regnul animal, in special de la cervide, mai exact comportamentul acestei gazele Thomson.
Complexul Thomson este un complex amplu care se remarca in grupurile mari de indivizi, atunci cand acestia ochesc(recepteaza) in aria lor vizuala noul, ACELA, diferitul, strainul, moartea, necunoscutul, repulsia.Manati de angoasa, ei devin sclavii propriilor stimuli si isi dau seama ca in arealu lor de desfasurare a aparut ceva strain despre care nu stiu nimic. Prima reactie este dilatarea pupilelor, a doua fiind intoarcerea capului, urmatoarea fiind cea a cotului sau a cotuirii celorlalti membri din grup(cireada, turma).Insii care prezinta simptomele fricii de nou, sau a acestui astonishment cand dau moaca-n moaca cu ...hai sa-i spunem realul, nu cunosc decat realitatea grupului de care apartin. Ei au o certitudine a grupului lor si de aceea, simpla imixtiune in aria vizuala a unei alte entitati le da starea de repulsie, uneori groaza.
Vizual, v-as ruga sa va imaginati o dupa-amiaza incendiara in savana africana, unde laolalta zebre, antilope gnu(care pun pariu ca au lapte mai bun ca vacile din Alpi) si gazele a lu neica Thomson asta, pasc in voie iarba arsa...si alte socoteli.Deodata, se aude o pasare.Prima gazela intoarce capul si beleste ochii inexpresivi catre tufisuri.Pericolul este aproape.La 2 secunde, toate cele 125 de capete de gazela Thomson intorc capul in aceeasi directie.Nu gandesc, insa urmeaza instinctiv gestul primeia...acela de a-si intoarce capul si de a beli ochii catre zona tufisurilor...banuiesc, ca daca ar avea si ratiune, ar putea barfi.Disting silueta unei feline.E o leoaica ce incearca sa sfredeleasca cu privirea materia din care e compusa o gazela de-asta. E senzatia aia de nolife.Just flesh. Nu, eu nu sunt impresionat de moartea caprioarei si alte treburi.Felinele dupa ce ca arata super misto, mai sunt si inteligente si hey!au asa, o latura dark...cum are de fel si pisica din apartament, dar asta e alta treaba.Strapung materia si vad dincolo de suprafata asta captusita cu resturi. De-asta imi plac mie pisicile mari sau mici.
Acum sa ne indreptam studiul de caz catre exemple concrete din savana urbana.
E1: Hypermarket Cora:
O duduie ca la 36 de ani cu un copchil de mana la vreo 4-5 ani, pune pe bara aia rulanta pe care se pun produsele cand tre sa le platesti cica la casa ce a cumparat, si incepe sa insire...una alta.Femeia luase niste cutii de bulion(ce-i drept cam de calitate indoielnica), niste orez Battisti din ala cu bob lung, niste masline si cred ca mai erau puse si cateva fileuri de somon...si nu zic asta intamplator, pentru ca stand la coada, imediat dupa dansa, o retarda in spatele meu zice:
-Fata, vezi ce-a luat asta?A luat somon. -Las-o dracu ca tu nu vezi ce mai pus pe bara aia...a luat bulion ieftin si orez scump, masline de 2 bani si somon frate.Crap nu putea. -Ne-am dat dracu', zice o voce de frecangioaica, mai in spate. -Las-o fa de saracie...
Cam asa mi-au revenit cuvintele in memoria afectiva, asa redau.Biata femeie isi luase si ea sa faca ceva papa bun, pentru ca din cate am intuit eu nu se numara printre cele 2 milioane de nevastuici de la Dalga care fac "mancare de paste" in loc de paste cu sos si iahnie in loc de cartofi la cuptor, dar in lumea asta faina, se gasesc idioti si revolutionare de-astea de la Palamida, care au uitat oala cu sarmale acasa si se pun sa comenteze.
A se remarca imediata intoarcere a capului catre cosul femeii si catre bucatelele de somon cu pricina.In acel moment, reactia mea a fost inversa, si anume aceea de a numara cate capete au fost intoarse.Cred ca am numarat 4 ori 5.
Cireada de gazele Thomson: oamenii de la rand. Emitator potential pericol/element strain: retarda din spate. ELementul strain:femeia, copilul si preferintele ei culinare.
Ex2: din seria "In curtea scolii"
dupa cum am mai mentionat, anul asta mi s-a cam rupt ca sunt anul 3 si nu m-am dus deloc.:) Nu a fost o decizie inteleapta, insa nici ceva la modul la care constiinta mi-ar face scandal la usa zilnic.In fine, ma duc io cu o treaba acu vreo saptamana si ceva la facultatea la care sunt(cica inca nu s-a tinut cursul de absolvire, deci inca sunt)...si dau sa intru in curtea respectivei facultati. Pe de o parte si de-a alta arespectivei curti, erau cate o turma de-asta, cireada de indivizi iesiti la fumat, formand grupuri compacte. Scena a fost oarecum tragi-comica, deoarece inca nu iesisera studentii in pauza, turmele astea se vroiau "la o tigare...inainte de seminar".Ideea e ca desi urasc soarele si purtam ochelari de soare(tocmai pentru a incerca oportunitatea unei atentii distributive), eram in sunlight exposure, moment propice pentru fiecare din emitatorii fiecarei cirezi de a da alarma. Cand am ajuns la jumatatea curtii, deja si de o parte si de alta, insumat erau intoarse 30 de capete. Senzatia a fost gen wtf, dar...imediat am facut legatura ...Cum s-ar simti un ghepard sau un leu in tufisuri atunci cand si-ar da seama ca tocmai a fost descoperit...probabil ar percepe masa asta de insi, drept flesh, o masa de carne...statica. Cam asta a fost senzatia mea cand am fost intampinat in aria vizuala de acele bucati de carne.Probabil eu eram ceva nou.Eram pericolul si moartea si neajunsul si intunericul cu ele laolalta.Si o data cu acestea si frica. Oricum, lumea se vede foarte bine prin ochelari de soare.De fapt, neasteptat de bine.(mai ales pentru ac cel putin eu nu mai am asteptari de la oameni).
Evident ca acelasi instinct al gazelei Thomson s-a repetat si cand am iesit din splendida curte a facultatii.
Cireada de gazele: grupul de persoane din curtea unei facultati din Romeinia Emitator potential pericol: o gazela sau alta.(ce frumos a sunat...) Elementul strain: io.(:D)
Ex3: metrou...the daily joy
Scurt pe 2: Metrou plin cu moace obosite, cu pensionari, babe, dudui de-alea cu coada pe spate, tocilare cu hartii pe brate, cateva pitzipoance care se faceau ca citesc ceva literatura pe val, un emo ori doi, pentru gust...si eu.(chemical X)...stiti am impresia ca metroul in sine e ca un ghiveci de-ala de-ti vine sa borasti dinainte sa-l mananci.Te uiti doar cum arata si-i simti mirosul.
La Izvor intra un tip cu dreaduri...parea ok, omu' asa, gen se suise in metrou si incepuse sa se uite pe geam, pierdut oarecum in peisaj.O gagica sparge un balon si-i zice la o alta: -Ce are si asta n cap... -Muhahaha...(un ras strident in fata mea).O muiere(care se vroia studenta, bine ca fiinta o fi avut 18-20-23 de ani nu stiu)...pentru mine tot tanti ramane, adica genu' ala de milf dorita de aurolacii de la Gara de N...insa nu asta e important. Mi-a atras atentia felul in care era imbracata.Imaginati-va ceva gen balena albastra incalatata cu Conversi cul, dresuri galbene pe trend, fusta cu buline...bolero...si nelipsita bentita pe cap...cu funda. Plus ca se pare ca tenu ei imbibat de cosuri nu a auzit vreodata de laboratorele Vichy sau Garnier sau orice altceva care aplicat dimineata cu putina apa scade riscul de a-ti expune moaca precum bombardamentul de la Hiroshima. Si pana atunci discutase cu bbf a ei despre maineventul saptamanii, Noisettes...cre'ca se vroia o trendoasa de-asta care ia de fel toata lista de pe la eventim sectia Urban (shit)...events.Da cred ca daca o scarmanai asa oleaca,se cam ducea dracului instinctu ei de autoconservare.Asa ca'chestie.
Dupa cum spuneam, la ticnalu aleia, au intors capetele alte 4-5 gazele catre tipu' cu dread-uri de privea pierdut.
Cireada de gazele: oamenii din metrou Emitator potential pericol: unfuckable bitch Element strain: tipu' cu dreaduri.
Si dupa cum va povesteam, traim intr-o lume plina de oi si antilope...de arici si de bursuci, de gazele si de vulpi cu rabie. N-ar fi mai frumos sa fie populata lumea de sacali si de coioti, de lei si gheparzi, de lupi si de pantere ce ranjesc de cele mai multe ori salbatic?
Cu siguranta nu ar mai intoarce nimeni capul atunci...:) Si daca ar intoarce, ar fi halit. >:)
I am just an ordinary 24 yo writer who lives in his little countryside town where nothing special happens.
I live for colours and through colours.Music is colour.Religion is colour.Sadness is colour.
Am doing a bsc degree at this stage of my life, but guess what?Fancy writing quite often, hence the lack of leisure time.It's an ol' tough world, bro'!!
Errr, love good music from pagan folk and black metal to worship and Americana, tasty pasta, French cheese, vodka, people's sunglasses, lumberjack shirts, mountains, starry skies, northern lights, drunk sex, night bike riding, cooking for friends, cherry tobacco, little nothings, plaid hats, zen Milka chocolate, Klimt, Dali, Rembrandt, Salis, Kahlo, tibet, yoga, sandal wood incenses, tiramisu, japanese language, existentialism, Kerouac, Stephen King, Gabriel Garcia Marquez, singing in the shower and my beard, of course my beard, just as good intended haha.