Personajul.

Așa cum citeam prin manualele de psihologie la capitolul "Personajul" despre atribute și despre valori însușite de către un individ, toate astea scrise într-un limbaj vag, alteori rigid, ne amintim că personajele sunt de multe ori reprezentări inconștiente ale propriilor trăiri.Ceea ce am experimentat și ceea ce am gustat în trecerea prin viață.
În prima mea carte, "Povestea Jamilei", personajele apar conturate concret, ele au o formă, au dorințe, mor pentru o cauză.Ai zice că nu au depășit sfera romantică a secolelor 17-18, dar iată că personajul ia asupra sa o serie de atribute specifice epocii noastre.
Deși este plasat acum aproape un secol depărtare de societatea anului 2011, trăirile și pornirile fiecăruia dintre personajele din carte se aseamănă cu oricare dintre trăirile omului de rând din epoca noastră.
Mereu mi s-a părut magic cum pornind de la o simplă idee se ajunge la un set de valori care vor da naștere unei entități nemuritoare.Unui personaj.
Memoria colectivă păstrează eroii și eroinele.
Așa cum Carl Jung atrage atenția asupra densității de simboluri cu care operează inconștientul individual și prin urmare inconștientul colectiv, este important să precizăm faptul că personajul nu are autonomia interpretării.
El are soarta dinainte scrisă de către autor.Nu putem vorbi deci de o trăire autentică.El învinge timpul prin propria existență, ca orice erou prin gloria sau absurdul său.Dar va fi mereu lipsit de autonomie.
Și totuși, la urma urmelor după orice carte citită, câți nu ne-am întrebat : Cum ar fi fost oare dacă toate personajele astea ar trăi printre noi și ar lua o formă concretă?
Ideea este că chiar dinainte să formulăm această întrebare, personajele îndrăgite se vor fi sălășluit deja în lumea noastră, ancorându-se în propriul univers.
Cum?Prin puterea interpretării de care noi ne putem bucura.Interpretându-ne lumea, le oferim și lor posibiliatea unor universuri paralele.
De ce sunt ele vii?Pentru că sunt suflet din sufletul nostru.

Ce ai mai făcut, vere?

Mereu am urât oamenii care se supraestimează deopotrivă cu acea încrengătură a speciei umane care se dorește a fi un grup de isuși și ioane d arc care vor mântui mapamondul de păcat și desfrâu și care vor scăpa lumea de carii.(ce mișto ar fi să mă scape cineva de carii, acuma pe bune)Fiecare are modelul său social în interior.Nu e nevoie de alte modele de perfecțiune umană fizică și morală ca să ne dăm seama cum trebuie să fim, pentru că ordinea și conduita noastră morală a fost prestabilită undeva la începuturile civilizației așa că modelele sociale pot să sugă p**a anticipat.

Niciodată nu mi-au plăcut oamenii care spun bancuri în ideea de a fi funneh sau de a face pe ceilalți să râdă (acum pe bune, eu dacă am o zi f***ă, oare de ce crezi că aș râde la o glumă citită de pe net și expusă cu o logoree nativă?), oamenii care țin morțiș să se bage în seamă sau oamenii care scriu mai mult decât citesc.

De cele mai multe ori când întrebi un ins, un individ de pe stradă ce a mai făcut, el se va lăuda cu ultima beție, ultimul scandal, ultima femeie care i-a căzut la pat, ultimul articol vestimentar cumpărat.
Niciodată nu am presupus că omul poate fi mai mult decât țărâna din care a fost plămădit de divinitate, dar un efort considerabil, o detașare de mocirla asta de natură pe care o are, un sprint spiritual către o altă dimensiune cum ar fi cea profesională sau a cunoașterii ar fi parcă mai wow (cel puțin pentru mine), decât să aud un: Ăăăă, ăăă, păi ăăă, am băut!

Wow!Chestiile astea le făceam și eu, măi Gheorghe, dar le făceam și mă mândream cu ele când încă nu făcusem 20 de ani.Să te lauzi că ai futut-o pe Aurica după ce a ieșit schimbul 3 sau că ai spart trei sferturi din salariu la Mol nu prea-mi stârnește râsul când tu ai 26 de ani și Aurica vreo 23.

Uneori acest tip de oameni scapă de povara unui neajuns, alteori nici nu se pune problema unei conștiințe.O societate dreaptă și armonioasă, așa cum spunea Aristotel este aceea în care există ordine și disciplină bazată pe virtuți de bravură căpătată în războaie.

Oare nu avem războaie sociale?Nu trebuie să luptăm destul pentru a dobândi acele virtuți?Cu ce îi ești superior porcului sau vacii din ogradă care se uită senin la tine știind că va primi mâncare?
Trăind în mediocritate, vom muri în mizerie.Vom construi turnuri de cretă care se vor dărâma.Iar aceste modele sociale pe care le zărim în societate astăzi la orice chioșc, aceste ființe de o puritate și modestie de netăgăduit, unde fi-vor oare?Vor zbura toate într-un stol către îngeri?Dar noi, ăștia de pe pământ ce vom face?Că eu nu sunt un înger și nici nu pot să zbor că nu am fost prevăzut cu aripi, dacă se dărâmă turnu meu mâine.

Probabil că vom sta cu sapa într-o mână și cu sacoșica de semințe proaspăt aduse din casă în cealaltă și vom tot sparge uitându-ne când la ăla, când la ălălaltu care tocmai trece pe ulița noastră, pentru că nu-i așa...întotdeauna a fost mai grasă vaca vecinului și mai frumoasă găina cumătrei Leana de peste gard.Și nu-i așa, tot noi suntem cei care știm câți bărbați au intrat pe poarta ei într-o viață.
După ce ni se vor termina semințele, oare ce vom face?

În concluzie mie nu-mi plac oamenii.

Mi-e dor de mine...

Azi vreau sa fac cunostinta cu mine, cel de odinioara, cel care stia sa traiasca si a carui era lumea.Consider ca locul meu este printre cei ca mine...printre cei care simt ca mine.Printre cei care stiu sa moara mai des...pentru cei care m-au inteles.
Am inceput sa imi accept conditia...m-am nascut sa nu fiu fericit...si poate ar trebui sa invat asta, ca prin suferinta poti trai.
Nu am sa incep acum sa povestesc despre de cate ori am incercat sa ma sinucid...nu ca imi este rusine de asta...dar ocupa spatiu.
Tot ce imi doesc acum este sa plec...sa evadez...in copilarie, undeva unde nu era nici durere nici tristete...cum suna un vers de la Stratovarius..."There was no sorrow, there was no pain..."...si totusi, prea multa tristete si uscaciune in viata mea.
Ete na...si ce daca aduce a randuri scrise de un emo?Mi s-a mai zis ca sunt emo, chiar o batranica in puterea celor optzeci de ani ai ei cand am coborat din metrou mi-a reamintit..."Astia E emo mama!"(bagabonti d-astia)....whatever.
M-am saturat de monotonie si de banalitate...de ceea ce ma usuca zilnic, de ceea ce ma face sa devin una cu tarana...sa scurm pamantul si sa ma intreb daca este drept.

Mi-e dor de colegii mei de facultate...printre ei m-am regasit intotdeauna...si sper ca intr-o zi sa ma intorc printre ei.Imi amintesc ca vremea cand eram printre ei ma implinea si ma facea sa fiu mai puternic decat toate relele pamantului.
Durerea insa e nevolnica si trezeste simtiri din neguri de vant aducatoare de ciuma...in valea celor ce au stiut sa se bucure.

De ce sa imbatranesc?De ce sa ma intreb intotdeauna cum a fost?Vreau sa fiu eu...se poate o lume in care sa fiu eu?
Imi doresc ca in seara de Craciun sa primesc drept cadou viata mea.Atata tot.


Imi e dor de ceea ce eram eu...de nebuniile mele, de faptul ca Traiam...si sincer...bine era.Aveam vise...care ma faceau sa fiu viu...acum ma straduiesc sa visez si totul este mecanic iar gustul acestora este coclit, de metal jegos.
Stiu ca viata va trece pe langa mine...dar din mine nu a ramas prea mult...prea mult din ceea ce am fost si am vrut sa fiu.

Incerc sa refiu eu...imi doresc asta...dar nu se intampla, cimitirul prezentului m-a prins in menghina lui de catun fara caini.Aud urletul sufletelor care ma cer de partea lor, pene de corbi isi cer odorul spre vesnicie...nu fratilor, nu vorbesc despre moarte.
Vorbesc despre un tanar care mai vrea sa mai traiasca, un om care isi vrea viata inapoi...viata sa care ii impune diversitate.Vreau sa evadez si sa ma redescopar pe mine.
Vreau sa fie viata mea asa cum a fost...si ma bucur ca dupa ceva vreme ma duc acasa, unde e bine si unde stiu ca voi ramane o vreme.
Vreau sa fiu singur o vreme...departe de lume si de tot, vreau sa fiu eu(cu riscul de a deveni un laitmotiv penal)...mai precizez o data:mi-e dor de ceea ce eram.


Nu stiu de ce imi vine in minte o melodie de-a lu Him...and love said no...kill me...bla bla...
Nu stiu de ce e postul asta asa trist si nu stiu de ce eu astept ceva.Da, astept Craciunul.Pai sa vina si sarbatorile o data...ce, oamenii singuri nu au dreptul sa se bucure de Craciun?