Lămuriri.

Mai țineți minte acele scrieri științifice din peroada lu Ceașcă, acele scrieri de o calitate indubitabilă, dar care aveau un iz sovietic, comunist, un limbaj de lemn, aci elocvențial, aci patetic și de multe ori aveau o amărâtă de pagină care era un fel de intr dar care se chema scurt și pătrunzător: "Lămuriri".
Dacă ar fi să dau o fugă prin viață aș scrie o lucrare din aia șaptezecistă sau optzecistă cu nenumărate referințe științifice și multe expresii găunoase care au făcut cinste timpului.Probabil că aș oferi multe chei de înțelegere la primul capitol, acela al Lămuririlor, făcându-l pe cititor să înțeleagă faptul că, oricât de clișeic și autist ar putea suna, viața asta a noastră e de fapt o călătorie, asemănătoare cu cea a lui Iason care a trebuit să meargă până în îndepărtata Colhida pentru a o cuceri pe târfa de Medeea care era gata să-și sacrifice plozii pentru pula lui.Dar la nivel de inconstient, mereu va exista o Medee a carei inima o vom frange si de-a lungul calatoriei ne va fi dat sa cunoastem multe.
Ceea ce vreau eu să sugerez este faptul că nu punctul final al propriei expediții prin Lume este important, ci fiecare obstacol sau chestie nouă pe care o înveți pe parcursul călătoriei, fiecare loc prin care ai fost, fiecare femeie cu care ți-ai pus-o, fiecare bar în care ai intrat și ai căzut lat sub masă, fiecare apus de soare și fiecare horă duminicală.
În Luntrea lui Charon, Blaga amintește despre importanța drumului către devenire și nu întâmplător amintește el despre această trecere, pentru că pe măsură ce individul își însușește valori și învață noțiuni noi, el se preschimbă.Devine un semizeu.Dumnezeu este idealul.Iar el este cel care îl va urma pe Domnul Facerii.
Dacă ar fi să scriu mâine o astfel de carte, probabil că mi-ar tremura mâna atunci când aș iscăli pagina Lămuririlor.M-aș întreba câți cititori ar înțelege cuvintele cheie explicate, câți și-ar dori să nu afle explicația, câți și-ar dori să-mi trăiască viața și câți s-ar considea norocoși că au avut cu totul altă viață.Poate m-aș mai întreba și prin mintea câtora dintre aceștia, a trecut ideea morții sau a renașterii.
Căci, ce este omul până la urmă , decât un agregat de întrebări?
Și totuși, dacă ar fi să se termine totul brusc mâine și să îi zic pa Lumii celei mari, oare câți cititori mi-ar aduce o floare la mormânt sau câți s-ar ușura cu un jet gălbui și cald pe pământul care m-a înghițit.

Uneori, merită să te întrebi.

Învățături

V-ați întrebat vreodată de ce ne ia atât de mult să învățăm unele lucruri?De ce există mereu o perioadă necesară asimilării informației?Pentru mine acest proces implică un mare timp din propria viață pe care noi îl pierdem într-un mod destul de conștient.Învățăm multe și uităm tot pe atât în timp.Nu învățăm decât din acele experiențe care ne marchează, nu reținem decât 5% din ceea ce auzim, vedem sau simțim pe propria piele.
Cu câtă ușurință ne catalogăm unii pe alții ca insensibili sau ignoranți atunci când unii alegem să nu dăm importanță unor factori sau stări de fapt, sau atunci când pur și simplu dimensiunea axiologică este diferită.
Nu prea-mi place mie să fac teoria sforii aici pe blog, dar ieri, aflându-mă în autobuz, în drumul spre casă, vorbeam la telefon cu un prieten din Canada care m-a întrebat dacă sunt conștient de efectul lucrurilor pe care le învățăm și raportul lor numeric cu tipul alocat pentru asta.
Tot el mai mi-a zis să facem ca acel 5% să fie cât mai consistent, pentru că aceasta este variabila în funcție de care ne formăm cunoștințele despre lume, imaginile despre ceea ce ne înconjoară și pe baza acelui 5% ne formăm ca oameni.
Mi-aș dori să existe o metodă prin care să nu îmi mai irosesc timpul asimilând informație, pentru că acel timp este timp pierdut, asta pentru că mintea umană stochează informație într-o perioadă relativ uriașă de timp.Dacă stăm să adunăm tot timpul petrecut studiind sau învățând lucruri importante au mărunțișuri, vom afla că ne-am cheltuit o bună perioadă din viață pe un proces cognitiv de tot căcatul.
Omul este rezultatul experiențelor sale și se lasă purtat de setea inconștientă de cunoaștere.Ceea ce este în mod evident și mai frustrant este simplul fapt că nu știm la ce ne folosesc aceste informații lumești și dacă ele ne vor fi necesare undeva într-o existență post-mortem într-o lume spre care la acest moment putem doar aspira.
Na, cam așa cu asa.Mi-am dat seama între timp că mă simt deodată mai bine că am dat frâu liber acestor frământări.Nu le am cu schimbatu lumii-că mie mi se pare lumea destul de normală așa cum este ea- și cu voluntariatele pentru o viață mai bună, dar le am cu întrebările astea de-ți fut mațele și neuronii.

back to marlboros.
:)

Străin

Cu fiecare an mă simt nu neapărat mai câștigat cu ceva, mai bătrân sau mai experimentat, dar cu siguranță mă simt străin de mine, de acela care ființa cu un an înainte.
Mergeam astăzi pe stradă și am intrat într-o cafenea să comand o cafea cu lapte și cu un fel de căcat pe deasupra, nevermind.Ideea e că acum ceva veacuri, mă dădeam în vânt după asemenea delicii față de care acum nutresc o vădită ignoranță, sentiment nutrit și față de majoritatea semenilor.Dar cafeaua cu lapte mereu restabilea echilibrul așa pentru un timp.
Cineva îmi spunea acum vreo 3 ani că moartea spiritului este o moarte lentă și costisitoare.Acum îi dau dreptate: nu îmi mai găsesc cuvintele foarte ușor atunci când vreau să mă exprim, duc lipsă de inspirație și parcă tot ceea ce mă bucura în anumite momente în viață, a încetat să mă mai bucure.La ce mi-or fi folosit 3 ani la o facultate de comunicare habar n-am că tot am deficiențe când e vorba de inter-relaționat(ca să folosesc un termen mai funky) așa cu norodul.
Apreciez mereu sinceritatea oamenilor, pentru că părerile celor din jur m-au ajutat mereu să-mi formez o părere despre propria persoană.
Iubesc drumurile, scrisul, mirosul de marlboro expirat de plămânii futuți ai apropiaților, carnea de vită și drumurile, șoselele.
Cred că toate lucrurile astea de mai sus mă caracterizează la momentul actual.Na, nu știu, îmi trebuie o perioadă mai lungă de timp, vreo două luni maximum așa să văd ce-i fac la instinctul de autoconservare că trebuie reparat.
ăăă, da: mă gândesc că sunt pe drumul cel bun către pădurea cu fragi și mure.

Cred că e ok să fii așa, imun la ce se petrece în afara vieții tale.Măcar o vreme.



PS: -cu bullets:
a.vreau să plec în slovenia un week-end să stau așa în piața unui orășel de dimensiunile unei cutii de chibrituri din Nova Gorica și să mă uit la skinhezi cum trec.
b.mi-am redescoperit pasiunea pentru marlboro
c.finlandezele sunt bune <3 ix o ix o

Acolo unde filosofia întâlnește științele exacte

De mult mi-am dorit să scriu un articol despre modul deloc subtil în care filosofia întâlnește propozițiile concise ale științelor exacte.Nu întâmplător marea majoritate a filosofilor mai mici sau mai mari, cunoscuți sau necunoscuți, din trecut sau contemporani, au cochetat și cu știința exactă.
Și nu întâmplător au ales un limbaj clar, succint, atunci când și-au expus teoriile.
Heraclit, intrigat de destinul prometeic, a indus generației sale ideea că lumea este "asemeni unui foc care după măsură se aprinde și după măsură se stinge", și că Ea, Lumea, Natura în sine, "nu a fost făurită nici de vreunul din zei, nici de vreunul din oameni", ceea ce dă o existență factică și statornică Lumii.Lumea nu a apărut deodată, dar nici nu poate fi lăsată pradă stăpânirilor omenești sau judecăților divine.
Fizica, Geografia, Chimia, Matematica, Trigonometria, au demonstrat independența materială a lumii fizice, cum că ea este condusă de o măsură abstractă ce rezidă în tot ce este material.Există o forță de convergență asupra factorilor care influențează trăinicia lumii fizice concrete(care este o sursă a adevărurilor).
Hermes Trismegistos( cel de trei ori măreț) a încercat să ferească descoperirile întreprinse de către înaintași în domeniul științei și a convertit termenii de înțelegere științifică într-o formă criptică, filosofică, dând naștere filosofiei hermetice, închisă penttru neavizați, deschisă pentru cercetători.
E interesantă discrepanța gigantică dintre cunoașterea științlor exacte și măsura în care omul modern îl percepe pe Dumnezeu Creatorul.Baruch Spinoza anunța că nu e nevoie de vreun calcul pentru a fi convinși de imanența divină, dar că prezența divinului în lume este proporțional cu materialul în care el rezidă.Așa cum spiritul este adăpostit de către un trup, Lumea întreagă are un suflu de sorginte divină car se află undeva în străfundurile ei.Științele exacte au scos la iveală, la fel ca întreaga filosofie, mereu noi interpretări, pentrru că știința evoluează, influențată fiind de înaintarea omului prin timp.Cât a descoperit Umanitatea și cât a pierdut?
Nu te poți feri de judecata divină, omniscientă și veșnic dreaptă, dar nici nu poți nesocoti teoremele algebrice sau termenii biologiei.
A încerca o cunoaștere fără știință este egală cu a încerca să-l descoperi pe Dumnezeu fără ca El să fie în tine.Știința este deopotrivă e revelatoare și relevantă pentru o viață armonioasă.Nuputem trăi în incertitudini, fără a tinde măcar spre Adevăr, dar în același timp trebuie să fim conștienți că nu putem avea acces la o cunoaștere totală.Însăși tinderea asta specific speței umane, îl apropie pe Adam-omul de Divinitate.
Thomas Mann, în Doctor Faustus, prezintă drama omului care ignoră judecățile divine și se consideră pentru o secundă stăpânul Lumii.
Și ce mic e el, omul de lut, ce pierdut e și lungă e calea lui către cunoaștere.Căci pierdut a fost și iată că prin cunoaștere dezinteresată s-a regăsit.Iată-l mort, părăsit de porniri, însă, cu un suflet viu, pentru că tocmai trecerea asta armonioasă dinspre concretul științific către deconspirarea lumii, este dumnezeirea.
Un om neînvins este acela care poate face oricând punct comun între științe și filosofie, între trup și Dumnezeu.

Grețoșenie.

De curând am dat peste niște chestii...pe-aci prin blogosfera asta și tot răscolind și răscolind ce-mi dau dioptrille să văd?Numa bloguri de rahat.
Fără a avea pretenția că ce aștern io acilișa, frustrarea și anxietatea, ar avea notă de ceva artistic, risc să jur cu mâna pe fundiță și cu arse-ul pe oliță că mie mi s-a cam cramponat sucu gastric la ce am putut citi și viziona pe unele bloguri.
Mai nou, Uța Pamfile și cu Ina Inimioara au găsit de cuviință că twittteru nu mai e ok și au început să se răhățească prin blogosferă, vânzând ciorapi, parfumuri, handmade shit-uri sau pur și simplu dând lecții de viață.
La mine-n sat era odată, într-o vreme demult dusă, o ciocănitoare pe care nu te-ncumetai să-ți dai nici mucii și de când s-o mutat pasăre-asta la oraș mai mare, și-a tras website cu domeniu.ro(că se vrea o naționalistă, deși judecând după numeroasele posturi monografice despre diverse țări din Străinezia , n-ai zice).Să moară Țaca!
Și tot scrie ea la ea pe site că merge pe la concerte gen Bjork, Sting sau Timpuri Noi, având pretenția că mai sus citații ar fi vreo revelație underground de n-a auzit nimeni pân-acu, tot se laudă că merge la munte și la mare, dă sfaturi cum să se-mbrace ăla și-ălalaltu, deși ea arată ca o bălărie,(aspect tipic de lesbiană la 1m55 de care te lovești sâmbăta seara-n Kulturhaus sau miercurea după 18 00, la Grădina Verona), e extrem de involved în voluntariate de-astea gen "Vezi ce fac io neplătită și ce nu faci tu, fraiere!!!Bazinga!" șiiiiii ce mi-a plăcut mie cel mai mult la fata asta e că se consideră o "tânără speranță"...
Ok, am înțeles că ea se vrea o culă și c-a uitat că dădea din buric pe la-nceputu liceului pe manele, sau că se-mbrăca de la en gros prin generală, but still, stop giving pieces of advice, biatch!!
Now rili.
Din cauza unei maimuțoaice ca asta mi-am vărsat cafeaua pe mine fără să vreau și-a trebuit să-mi bag pantalonii la spălat.Am mai consumat și detergent.Fuck that.
Mă-ntreb acuma pe cine ar interesa ce scrie una ca aia sau cine ar dori să citească recenzii făcute de Sulănica după ce a lăsat din mână cartea cu rețete ca la mama-n bătătură și s-a apucat de Kurt Vonnegut și de Ryu Murakami.Mori, fă!
Despre fenomenul acesta amplu al voluntariatul am mai discutat noi și în alte rânduri, dar devine deranjant de penibil să faci din asta o carte de vizită.E ca și când ți-ai trece grosimea și lungimea membrului în cv(citit siviu) sau adâncimea vaginală, deși asemenea detalii pot fi destul de relevante la angajare în multe orașe din provincie mai mici sau mai mari.
Numa dărâmături și zguri din astea populează blogosfera de la un timp și ce este revoltător e faptul că numărul lor sporește ca râi canină.Nu îmi doresc ca blogosfera să aducă încet-încet a haifaiv.Că e de maro p-ormă.
Altele au bloguri cu poze făcute la cafenele sau cu țoale azvârlite pe pat și la tag pun branduri.
Se duce lumea de râpă.Curând.
Ai că mi s-a făcut greață.Mă duc până la frigider să storc o lămâie.

Ți multu ni-esti greu, somnu nu mi ia

Nu știu dacă fericirea vine mai concret reprezentată către cei care o caută sau îi ia pe neașteptate pe cei care și-au întors fața de la ea, din motive pe care nu și le amintesc.
Greul vieții este cel care îți definește calea prin viață, greul nopților și greul zilelor, geul sclavilor și greul stăpânilor.
Cândva am întrebat-o pe mama dacă voi ajunge vreodată să văd lumea.Și ea mi-a spus că dacă muncesc îndeajuns, voi vedea lumea cea mare cu bune și rele, voi fi dezamăgit de oameni și voi ajunge să-i iubesc atunci când ei fi-vor înfrânți.

Vreau să văd lumea cea mare!Vreau să merg în lume!Vreau să văd lumea mare!striga cât îl ținea gura, Copilul din mine.Azi, mergând printre morminte, am scuipat pe mormântul lui.

-De ce ai vrut să vezi Lumea cea mare, Copile?De ce ai fugit de-acasă?

Nu am primit niciun răspuns.Am văzut câteva ciori într-un tei și am auzit tufișurile foșnind.O turturea clocea un ou.M-am întors cu spatele la mormântul Copilului și am pornit mai departe frecând o monedă în mâna dreaptă.Ce lumină și ce necunoscut se căsca în fața mea.

Nu căutam răspunsuri.Le aveam în buzunar.Acum mă aflam în Lume, așa cum i-a fost dorința obrăznicăturii de Copil, care zace acum în pământ.A vrut să vadă Lumea.
Ce drum lung e până departe, câte sunt de făcut, ce dorință de a străbate lumea m-a apucat.Lumea e în centrul orașului în care trăiesc.Lumea mi-a bătut la poartă.Și eu am poftit Lumea în casa mea.
Și am petrecut până în zori de zi.


A fost atâta chiu şi cânt
Cum nu s-a pomenit cuvânt!
Şi soarele mirat sta-n loc,
Că l-a ajuns şi-acest noroc,
Să vadă el atâta joc
P-acest pământ!

Iar pământul noii Lumi mi-a băut sângele și m-a îngenuncheat și mi-a pus un măr roșu în palmă și mi-a arătat cursul vieții.Și ce departe e departele de care nu eram conștient în vremea cea demult uitată, de care nici bătrânii nu-și mai amintesc.

Ultima zi a lui octombrie

Nu știu câți dintre noi aleg să pășească în viață cu fruntea sus, indiferent de insatisfacțiile sau spasmele colective la care suntem supuși.Nu disec acest aspect și nu fac din traseul propriei persoane prin viață un țel, pentru că ceea ce rămâne în spate e de fapt un maldăr de amintiri, de mirosuri, de imagini care ne palpită în conștiință timp îndelungat.
Mă simt înfrânt astăzi sub povara propriului trecut în care m-am simțit claustrat o vreme, privat de libertatea de a fi eu, Omul, în lume.Eu și aspirațiile mele.
Adamul tânăr din mine a fost învins de Adamul mai bătrân întrucât copilandru fiind, Adam a nutrit mereu o spaimă firească față de Dumnezeul creator, dar Adam cel bătrân a părăsit Grădina Edenului mai înainte ca Dumnezeul său să-l izgonească.

Am încetat să mai cred mult timp în ce am crezut o viață.Nici mersul prin lume nu a fost de ajuns să-mi clarifice marasmul în care m-am scăldat preț de zile și nopți, sute...la rând.
Acum îmi râd în barbă și-mi spun cu certitudine că a fost o experiență copilărească această claustrare față de lume.Deodată să rupi lanțurile și să pui stop pe acel moment de care atârnă viața ta.
Până azi a fost să fie.Mă simt neputincios să vorbsc despre trecut pentru că simt cum el se consumă și rămâne o dâră compactă de idei și gânduri copilărești care vor fi înghițite de șerpii mari ai inconștientului.
Mă simt liber și stăpân pe propria alegere.Mă bucur de propria-mi libertate și mai fericit sunt atunci când pot da din energia mea pozitivă celor care au nevoie de ea.
Maturizarea se spune că este un proces îndelungat și sinuos, eu spun că este doar un plumb care se scufundă într-un lichid urmând conștiincios o lege arhimedică.
Azi nu mă simt matur, dar nici copil.Azi e prima zi a verii și o simt ca pe ultima zi din octombrie.Și totuși e vară, iar vara se coc fructele în livezi și copiii sar gardurile vecinilor și fură dude și corcodușe și cireșe acre.