Ultima zi a lui octombrie

Nu știu câți dintre noi aleg să pășească în viață cu fruntea sus, indiferent de insatisfacțiile sau spasmele colective la care suntem supuși.Nu disec acest aspect și nu fac din traseul propriei persoane prin viață un țel, pentru că ceea ce rămâne în spate e de fapt un maldăr de amintiri, de mirosuri, de imagini care ne palpită în conștiință timp îndelungat.
Mă simt înfrânt astăzi sub povara propriului trecut în care m-am simțit claustrat o vreme, privat de libertatea de a fi eu, Omul, în lume.Eu și aspirațiile mele.
Adamul tânăr din mine a fost învins de Adamul mai bătrân întrucât copilandru fiind, Adam a nutrit mereu o spaimă firească față de Dumnezeul creator, dar Adam cel bătrân a părăsit Grădina Edenului mai înainte ca Dumnezeul său să-l izgonească.

Am încetat să mai cred mult timp în ce am crezut o viață.Nici mersul prin lume nu a fost de ajuns să-mi clarifice marasmul în care m-am scăldat preț de zile și nopți, sute...la rând.
Acum îmi râd în barbă și-mi spun cu certitudine că a fost o experiență copilărească această claustrare față de lume.Deodată să rupi lanțurile și să pui stop pe acel moment de care atârnă viața ta.
Până azi a fost să fie.Mă simt neputincios să vorbsc despre trecut pentru că simt cum el se consumă și rămâne o dâră compactă de idei și gânduri copilărești care vor fi înghițite de șerpii mari ai inconștientului.
Mă simt liber și stăpân pe propria alegere.Mă bucur de propria-mi libertate și mai fericit sunt atunci când pot da din energia mea pozitivă celor care au nevoie de ea.
Maturizarea se spune că este un proces îndelungat și sinuos, eu spun că este doar un plumb care se scufundă într-un lichid urmând conștiincios o lege arhimedică.
Azi nu mă simt matur, dar nici copil.Azi e prima zi a verii și o simt ca pe ultima zi din octombrie.Și totuși e vară, iar vara se coc fructele în livezi și copiii sar gardurile vecinilor și fură dude și corcodușe și cireșe acre.