Vreau să fiu un personaj de-a lu Garcia Marquez.

Se puede?Dacă nu se puede, yo mi bag oficial picioru.Asta pentru că mereu m-am regăsit în literatura de duzină promovată de Senor Marquez.De fel nu public recenzii despre cărți, pentru că undeva în adâncul ființei mele, știu că nu sunt făcut pentru asta, iar pe de altă parte nu public recenzii despre filme, pentru că așa cum bine știți, cinematografia nu a reprezentat o fascinație niciodată.Rareori, sunt adeptul filmului de duzină care încurajează avântul actorilor anonimi.

Dar de unde și până unde entuziasmul ăsta provocat de musiu Marquez?Dacă la început a fost preocuparea de a descopri câte ceva literatură sud-americană, mai apoi această preocupare s-a transformat într-o dedicare asupra lecturii numeroaselor volume pe care atât Domnia Sa, cât și alți scriitori de expresie spaniolă au dat naștere, acum se poate vorbi de o întreagă pasiune.

Ce poate fi mai plăcut decât să citești un Vargas Llosa sau un Garcia-Marquez în spaniolă?Îmi vin numeroase titluri în minte, fie că este vorba de romane, fie că vorbim de proză scurtă, povestioare, uneori memorii.

Uneori am afat despre sentimente.Proza de expresie spaniolă mereu m-a dus mai departe și mai departe cu gândul.Am crescut odată cu ea.Am visat odată cu Ortega y Gasset, am întărit convingeri odată cu El amor en el tiempo de cholera a lui Garcia-Marquez, am învățat să aștept odată cu Ursula din Cien anos de soledad.Am învățat că moartea este uneori un capriciu foarte greu de satisfăcut mai ales când îți dorești ca ea să se întâmple.


Destinul Pamelei de Leonidas y Gutierez, patima lui Florentino Ariza pentru Fermina Daza, frica domnișoarei Isabel, toate aceste frământări, au contribuit la formarea unui univers nou, complex care abundă în culoare și viață.

Asta este literatura de expresie spaniolă, mai precis latino-americană pe care senor Marquez a ridicat-o la gradul de operă aperta pentru cei ce simt.Este o scriitură a simțurilor, o cunoaștere în amănunt, o dedicare către și spre ființare.Omul, moartea, dragostea, călătoria.La capătul ei este mereu o altă călătorie.Odată înveți să privești în jos, odată înveți să privești în sus.Nici tu nu mai știi unde să te uiți.

Am petrecut în Baranquilla, am bârfit odată cu mahalagioaicele din Cartierul Pescarilor, am fost la curve noaptea și am trecut Anzii împreună cu un măgar acoperit cu o pătură incașă.
Am mers la păscut cu turmele de alpaca și era să mor atunci când am străbătut delta fluviului Orinoco.Mă înțepase un țânțar, dar asta e altă poveste.

Casa cu fântână în mijlocul curții.Țăranii.Paella.Accentul lor.Toate astea vin către cititor cu cât înaintezi în lectură.

Vreau să fiu în dimineața asta un personaj de pe planeta aia faină făcută de Garcia Marquez, să învăț să trăiesc clipa fără să mă tem că mâine voi muri și să aștept o viață pentru a fi fericit, iar apoi să plec să-i vânez cerbii plini de păcat ai Fridei Kahlo, ca să mă lecuiesc odată de narcisism și poate voi merge prin Ciudad Juarez cu o limuzină plină cu morcovi.

Nimic nu vine deodată.Nimic nu este întâmplător.Drept consecință a unei cauzalități inerente speței umane, nu ne putem abate.Așa ne este dat să trăim și așa trăim.

Viața este un joc.Jucând, am învățat să citesc și să vorbesc în spaniolă.Fă-mi o plăcere, tu, cel ce ai avut răbdarea de a mă fi citit în dimineața asta și răsfoiește ceva de Marquez chiar azi.Și să fie în spaniolă.

Hai.;)