De ce scriu?

Am ales să scriu despre locuri și oameni, despre ieri și despre mâinele despre care nu toți au curajul să scrie.Pe azi toată lumea îl cunoaște.Scriu despre locurile care vor fi mereu și despre nimicurile trecătoare care dau sens locurilor.

Scriu pentru tine, Marie și pentru tine, Ileană.Scriu pentru tine, Cosmine și pentru tine, Ionele.Datorită vouă, acest blog, această lume miniaturală, această odaie sărăcăcioasă la prima vedere, 2/2, puțin ambiguă și poate atâtde firavă încât prima furtună o va dărâma, datorită vouă, toate acestea există.

Un artist, un scriitor, un interpret, un menestrel până la urmă nu poate exista fără publicul său.Mare sau mărunt, adunat în piața orașului sâmbătă seara sau în fața calculatorului/televizorului, omul vede.E povestea.E tâlcul de la început.
Dumnezeul primordial.Insul.Cetățeanul și ziua de mâine.

Am scris despre ființe și despre lucruri care vor să fie mai mult decât simple lucruri.Atunci când scrii, pe lângă faptul că îți asumi o atare responsabilitate față de cuvântul scris așa cum spuneam acum vreo doi ani într-un alt post, devii parte din viața insului.

Posturile mele au ajuns la tine, în casă.Au trecut bariere sociale, au străpuns prin timp, au băut din cafeaua ta dimineața și au mers uneori cu tramvaiul cu tine la muncă.Iată, după mai bine de 3 ani, Alexandros și lumea lui măruntă există.Poate mai matură puțin, poate la fel de sărăcăcioasă material, poate la fel de vivace ca la început.

Povestea omului de rând a marcat generații de scriitori.Departe de stilul amatorial, am ales calea cea mai scurtă dintre mine și cel de dincolo.Un dincolo drag de la care am plecat să am așteptări.Cum zicea un om căruia mă închin de peste 10 ani, Mircea Eliade, nu încărcătura simbolică este cea are contează, ci mesajul, vorba, îmjurătura, băgatul și scosul, trăirea și chiar frica de necunoscut, acestea contează.

Mereu m-am aflat pritre voi, aceia care au știut să învețe ceva și de la care am învățat.Îmi vin atâția oameni minunați în minte și nu voi înșira acum niște nume pe care 98% dintre Domniile Voastre nu le cunosc, ci voi spune doar că în colțuri de lume am întâlnit oamenii de care te lovești azi și nu îi uiți o viață.

Un ins frământat de mărunțișuri, de problemele de mahala, de spartul sămânței, de circ, de haos, de însăși dezordinea asta voită în care ne scăldăm, am dat naștere unor vorbe, unor texte.Am ivit sensuri noi, cum ar fi spus Arghezi.


Ție, mamă și tată pentru legătura noastră veșnică, ție, omule de lut, ție, cetățeanului care m-ai judecat mereu și bine ai făcut, ție celui care m-ai promovat pentru că asta ți-ai dorit și ție, omule care ai împărțit țigarea cu mine în tren, ție mă plec.Cinste ție.

De ce tot pomelnicul ăsta?Pentru că astăzi, odaia mea împlinește 3 ani.

PS: Dacă v-a plăcut aici la mine n odăiță, vă poftesc și în camera de oaspeți care este mai mare, nouă și pregătită de sărbătoare.

http://moonheadspyjama.blogspot.com/

Vă mulțumesc.


A.