Ultima zi a lui octombrie

Nu știu câți dintre noi aleg să pășească în viață cu fruntea sus, indiferent de insatisfacțiile sau spasmele colective la care suntem supuși.Nu disec acest aspect și nu fac din traseul propriei persoane prin viață un țel, pentru că ceea ce rămâne în spate e de fapt un maldăr de amintiri, de mirosuri, de imagini care ne palpită în conștiință timp îndelungat.
Mă simt înfrânt astăzi sub povara propriului trecut în care m-am simțit claustrat o vreme, privat de libertatea de a fi eu, Omul, în lume.Eu și aspirațiile mele.
Adamul tânăr din mine a fost învins de Adamul mai bătrân întrucât copilandru fiind, Adam a nutrit mereu o spaimă firească față de Dumnezeul creator, dar Adam cel bătrân a părăsit Grădina Edenului mai înainte ca Dumnezeul său să-l izgonească.

Am încetat să mai cred mult timp în ce am crezut o viață.Nici mersul prin lume nu a fost de ajuns să-mi clarifice marasmul în care m-am scăldat preț de zile și nopți, sute...la rând.
Acum îmi râd în barbă și-mi spun cu certitudine că a fost o experiență copilărească această claustrare față de lume.Deodată să rupi lanțurile și să pui stop pe acel moment de care atârnă viața ta.
Până azi a fost să fie.Mă simt neputincios să vorbsc despre trecut pentru că simt cum el se consumă și rămâne o dâră compactă de idei și gânduri copilărești care vor fi înghițite de șerpii mari ai inconștientului.
Mă simt liber și stăpân pe propria alegere.Mă bucur de propria-mi libertate și mai fericit sunt atunci când pot da din energia mea pozitivă celor care au nevoie de ea.
Maturizarea se spune că este un proces îndelungat și sinuos, eu spun că este doar un plumb care se scufundă într-un lichid urmând conștiincios o lege arhimedică.
Azi nu mă simt matur, dar nici copil.Azi e prima zi a verii și o simt ca pe ultima zi din octombrie.Și totuși e vară, iar vara se coc fructele în livezi și copiii sar gardurile vecinilor și fură dude și corcodușe și cireșe acre.

Vreau să fiu un personaj de-a lu Garcia Marquez.

Se puede?Dacă nu se puede, yo mi bag oficial picioru.Asta pentru că mereu m-am regăsit în literatura de duzină promovată de Senor Marquez.De fel nu public recenzii despre cărți, pentru că undeva în adâncul ființei mele, știu că nu sunt făcut pentru asta, iar pe de altă parte nu public recenzii despre filme, pentru că așa cum bine știți, cinematografia nu a reprezentat o fascinație niciodată.Rareori, sunt adeptul filmului de duzină care încurajează avântul actorilor anonimi.

Dar de unde și până unde entuziasmul ăsta provocat de musiu Marquez?Dacă la început a fost preocuparea de a descopri câte ceva literatură sud-americană, mai apoi această preocupare s-a transformat într-o dedicare asupra lecturii numeroaselor volume pe care atât Domnia Sa, cât și alți scriitori de expresie spaniolă au dat naștere, acum se poate vorbi de o întreagă pasiune.

Ce poate fi mai plăcut decât să citești un Vargas Llosa sau un Garcia-Marquez în spaniolă?Îmi vin numeroase titluri în minte, fie că este vorba de romane, fie că vorbim de proză scurtă, povestioare, uneori memorii.

Uneori am afat despre sentimente.Proza de expresie spaniolă mereu m-a dus mai departe și mai departe cu gândul.Am crescut odată cu ea.Am visat odată cu Ortega y Gasset, am întărit convingeri odată cu El amor en el tiempo de cholera a lui Garcia-Marquez, am învățat să aștept odată cu Ursula din Cien anos de soledad.Am învățat că moartea este uneori un capriciu foarte greu de satisfăcut mai ales când îți dorești ca ea să se întâmple.


Destinul Pamelei de Leonidas y Gutierez, patima lui Florentino Ariza pentru Fermina Daza, frica domnișoarei Isabel, toate aceste frământări, au contribuit la formarea unui univers nou, complex care abundă în culoare și viață.

Asta este literatura de expresie spaniolă, mai precis latino-americană pe care senor Marquez a ridicat-o la gradul de operă aperta pentru cei ce simt.Este o scriitură a simțurilor, o cunoaștere în amănunt, o dedicare către și spre ființare.Omul, moartea, dragostea, călătoria.La capătul ei este mereu o altă călătorie.Odată înveți să privești în jos, odată înveți să privești în sus.Nici tu nu mai știi unde să te uiți.

Am petrecut în Baranquilla, am bârfit odată cu mahalagioaicele din Cartierul Pescarilor, am fost la curve noaptea și am trecut Anzii împreună cu un măgar acoperit cu o pătură incașă.
Am mers la păscut cu turmele de alpaca și era să mor atunci când am străbătut delta fluviului Orinoco.Mă înțepase un țânțar, dar asta e altă poveste.

Casa cu fântână în mijlocul curții.Țăranii.Paella.Accentul lor.Toate astea vin către cititor cu cât înaintezi în lectură.

Vreau să fiu în dimineața asta un personaj de pe planeta aia faină făcută de Garcia Marquez, să învăț să trăiesc clipa fără să mă tem că mâine voi muri și să aștept o viață pentru a fi fericit, iar apoi să plec să-i vânez cerbii plini de păcat ai Fridei Kahlo, ca să mă lecuiesc odată de narcisism și poate voi merge prin Ciudad Juarez cu o limuzină plină cu morcovi.

Nimic nu vine deodată.Nimic nu este întâmplător.Drept consecință a unei cauzalități inerente speței umane, nu ne putem abate.Așa ne este dat să trăim și așa trăim.

Viața este un joc.Jucând, am învățat să citesc și să vorbesc în spaniolă.Fă-mi o plăcere, tu, cel ce ai avut răbdarea de a mă fi citit în dimineața asta și răsfoiește ceva de Marquez chiar azi.Și să fie în spaniolă.

Hai.;)

De ce scriu?

Am ales să scriu despre locuri și oameni, despre ieri și despre mâinele despre care nu toți au curajul să scrie.Pe azi toată lumea îl cunoaște.Scriu despre locurile care vor fi mereu și despre nimicurile trecătoare care dau sens locurilor.

Scriu pentru tine, Marie și pentru tine, Ileană.Scriu pentru tine, Cosmine și pentru tine, Ionele.Datorită vouă, acest blog, această lume miniaturală, această odaie sărăcăcioasă la prima vedere, 2/2, puțin ambiguă și poate atâtde firavă încât prima furtună o va dărâma, datorită vouă, toate acestea există.

Un artist, un scriitor, un interpret, un menestrel până la urmă nu poate exista fără publicul său.Mare sau mărunt, adunat în piața orașului sâmbătă seara sau în fața calculatorului/televizorului, omul vede.E povestea.E tâlcul de la început.
Dumnezeul primordial.Insul.Cetățeanul și ziua de mâine.

Am scris despre ființe și despre lucruri care vor să fie mai mult decât simple lucruri.Atunci când scrii, pe lângă faptul că îți asumi o atare responsabilitate față de cuvântul scris așa cum spuneam acum vreo doi ani într-un alt post, devii parte din viața insului.

Posturile mele au ajuns la tine, în casă.Au trecut bariere sociale, au străpuns prin timp, au băut din cafeaua ta dimineața și au mers uneori cu tramvaiul cu tine la muncă.Iată, după mai bine de 3 ani, Alexandros și lumea lui măruntă există.Poate mai matură puțin, poate la fel de sărăcăcioasă material, poate la fel de vivace ca la început.

Povestea omului de rând a marcat generații de scriitori.Departe de stilul amatorial, am ales calea cea mai scurtă dintre mine și cel de dincolo.Un dincolo drag de la care am plecat să am așteptări.Cum zicea un om căruia mă închin de peste 10 ani, Mircea Eliade, nu încărcătura simbolică este cea are contează, ci mesajul, vorba, îmjurătura, băgatul și scosul, trăirea și chiar frica de necunoscut, acestea contează.

Mereu m-am aflat pritre voi, aceia care au știut să învețe ceva și de la care am învățat.Îmi vin atâția oameni minunați în minte și nu voi înșira acum niște nume pe care 98% dintre Domniile Voastre nu le cunosc, ci voi spune doar că în colțuri de lume am întâlnit oamenii de care te lovești azi și nu îi uiți o viață.

Un ins frământat de mărunțișuri, de problemele de mahala, de spartul sămânței, de circ, de haos, de însăși dezordinea asta voită în care ne scăldăm, am dat naștere unor vorbe, unor texte.Am ivit sensuri noi, cum ar fi spus Arghezi.


Ție, mamă și tată pentru legătura noastră veșnică, ție, omule de lut, ție, cetățeanului care m-ai judecat mereu și bine ai făcut, ție celui care m-ai promovat pentru că asta ți-ai dorit și ție, omule care ai împărțit țigarea cu mine în tren, ție mă plec.Cinste ție.

De ce tot pomelnicul ăsta?Pentru că astăzi, odaia mea împlinește 3 ani.

PS: Dacă v-a plăcut aici la mine n odăiță, vă poftesc și în camera de oaspeți care este mai mare, nouă și pregătită de sărbătoare.

http://moonheadspyjama.blogspot.com/

Vă mulțumesc.


A.

Padurea suedeza

Am ajuns acum 3 zile in tinutul Mamei Akka de la Kebnekajse, un pamant de vis´, in care mi-am dorit de mic sa ajung.De 2 zile am batut distanta Stockholm-Kiruna(pentru cine nu stie unde e Kiruna, e undeva la un capat de lume, aproape de Cercul Polar).Stand in tren, nici nu stiu cum au trecut cele 10 ore de cand parasisem Stockholmul, tot mergand prin padurile astea intunecoase de brad care zici ca nu se mai termina.
Imaginati-va cumva ca sunteti undeva prin Harghita si ca tocmai va deplasati cu trenul(bine, acum mai trebuie sa adaugati un super design trenului si o super viteza) si ca intre Balvanyas si Borsec vedeti numai padure.Timp de o ora si ceva.Inmultiti constanta temporala cu 9 si va da exact numarul de ore pe care l-am petrecut uitandu-ma pe geam la infinitatea de brazi.(trebuie sa mentionez ca in Suedia singurul copac existent este bradul), crezand ca undeva acolo, in Laponia departe, se afla Eliberarea.
Am visat de mult sa vad pamanturile astea.Padurea suedeza, la fel ca si padurea norvegiana a lui Haruki Murakami are ceva ascuns, respingand cumva lumina zilei, lumina asta care deconspira orice.
Departe, in zare nu puteai vedea decat alti brazi, alte intunecimi, lacuri peste care inca luceau in lumina soarelui pojghite de gheata, semn ca iarna era pe sfarsite prin Laponia.

Padurea suedeza m-a facut sa ma intorc in timp si pentru cateva ore bune, am crezut ca sunt undeva pe drumul dintre Rasnov si Bran sau pe drumul dintre Durau si Lacu Rosu...doar cand m-am dat jos din trenul ala incredibil de curat si de sofisticat, auzind oamenii in jur vorbind o limba pe care nu o intelegeam, mi-am dat seama ca sunt la sute de kilometri distanta de locurile in care credeam ca sunt.

Maine voi descoperi alte paduri.Ma voi pierde din nou in intunecimea lor cautand raspunsuri.

Padurea suedeza m-a facut sa ma indragostesc de ea.Nu e de mirare ca toate legendele lor vorbesc despre sotii ale trolilor din padure care sunt gata sa ofere totul primului om pe care-l vad, pentru un moment de dragoste.Pentru ca dincolo de intunecime, exista speranta, exista dragoste si exista viata care numai daca nu vrei nu o poti descoperi.Iar balada de mai jos, interpretata de Garmarna doar despre asta vorbeste.

Vasilica Ghimpe-a deep insight. (mai deep decât și ar putea imagina chiar ea)

Vasilica Ghimpe is like a pain in the arse.(vorbă din popor)

Vasilica Ghimpe s-a năcut cândva, odată cu comunismul și s-a descătușat de uniforma de șoim al patriei odată cu Revoluția din 89, de aceea este de părere că datorită ei există dreptate în lume și prin urmare tot ce spune ea este: drept, adevărat și sfânt.

Vasilica este atât de jenibilă încât este în stare să spună că nu este o muistă nici atunci când o prinzi cu p**a-n gură.Mnah, ea e o luptătoare aprigă și cu multă mana la bord (în caz că nu știți ce i mana, apucați-vă de WOW), că doar ea este o Xenă a poporului, just a slight reminder.

Cu toții avem în familie o mătușă incultă care se crede un geniu neînțeles, sau niște veri care se laudă cu gradul de rudenie dintre ei și noi, neștiind că de fapt acest lucru nu face decât să ne sporească dicomfortul, ori o vecină care știe la ce oră am intrat și am ieșit din scara blocului sau o administratoră care ne va reaminti cu prima ocazie că pisica sau câinele cu care ne împărțim frustrarea cea de toate zilele trebuie trecuți la întreținere.

Exemple sunt peste tot din abundență.Cu un soi de bunăvoință vom găsi o Vasilică autentică chiar mâine când vom pleca spre servici.

O armată de Vasilici inutile și paralele cu nevoile acute ale societății românești au pus stăpânire pe mijloacele de informare și reprezentare ale maselor.
Stau și mă gândesc uneori unde a putut ajunge cultura asta a poporului român, în mâinile cui și de ce.
Departe de a fi încercat de evlavia specifică patrioților, eu simt doar dezgust față de ceea ce pot face Vasilicile din România zilelor noastre.




Pe la minutu 03:54, entărteinăra din dotare de la nunta lu Zuzi cu Niță de la Adâncata (Folsom Deep, sună mai bine, eh?), Mârghia-shire, se dă n spectacol, dar nu printr o încercare cât de cât trasă de păr de a dori și ea să pară măcar dătătoare din gură.Nu, frățică!

Cine plm-i cerșetoarea asta care le mulțumește la gură-cască ălora că au chemat-o să-i polueze cu retardarea ei timp de juma de oră?Huăăăă, penala dreq!Mori, fă, du-te napoi la făcut zacuști și gem de prune!

Asta-i femeie de chemat la o nuntă?


Vasilicile sunt prezente oriunde.Se estimează că în 2050 numărul lor va deveni asfixiant pentru orice dâră de inteligență.


Domniile Voastre cum se pregătesc să contracareze atacul Vasilicilor din viața dvs?

Ce ai mai făcut, vere?

Mereu am urât oamenii care se supraestimează deopotrivă cu acea încrengătură a speciei umane care se dorește a fi un grup de isuși și ioane d arc care vor mântui mapamondul de păcat și desfrâu și care vor scăpa lumea de carii.(ce mișto ar fi să mă scape cineva de carii, acuma pe bune)Fiecare are modelul său social în interior.Nu e nevoie de alte modele de perfecțiune umană fizică și morală ca să ne dăm seama cum trebuie să fim, pentru că ordinea și conduita noastră morală a fost prestabilită undeva la începuturile civilizației așa că modelele sociale pot să sugă p**a anticipat.

Niciodată nu mi-au plăcut oamenii care spun bancuri în ideea de a fi funneh sau de a face pe ceilalți să râdă (acum pe bune, eu dacă am o zi f***ă, oare de ce crezi că aș râde la o glumă citită de pe net și expusă cu o logoree nativă?), oamenii care țin morțiș să se bage în seamă sau oamenii care scriu mai mult decât citesc.

De cele mai multe ori când întrebi un ins, un individ de pe stradă ce a mai făcut, el se va lăuda cu ultima beție, ultimul scandal, ultima femeie care i-a căzut la pat, ultimul articol vestimentar cumpărat.
Niciodată nu am presupus că omul poate fi mai mult decât țărâna din care a fost plămădit de divinitate, dar un efort considerabil, o detașare de mocirla asta de natură pe care o are, un sprint spiritual către o altă dimensiune cum ar fi cea profesională sau a cunoașterii ar fi parcă mai wow (cel puțin pentru mine), decât să aud un: Ăăăă, ăăă, păi ăăă, am băut!

Wow!Chestiile astea le făceam și eu, măi Gheorghe, dar le făceam și mă mândream cu ele când încă nu făcusem 20 de ani.Să te lauzi că ai futut-o pe Aurica după ce a ieșit schimbul 3 sau că ai spart trei sferturi din salariu la Mol nu prea-mi stârnește râsul când tu ai 26 de ani și Aurica vreo 23.

Uneori acest tip de oameni scapă de povara unui neajuns, alteori nici nu se pune problema unei conștiințe.O societate dreaptă și armonioasă, așa cum spunea Aristotel este aceea în care există ordine și disciplină bazată pe virtuți de bravură căpătată în războaie.

Oare nu avem războaie sociale?Nu trebuie să luptăm destul pentru a dobândi acele virtuți?Cu ce îi ești superior porcului sau vacii din ogradă care se uită senin la tine știind că va primi mâncare?
Trăind în mediocritate, vom muri în mizerie.Vom construi turnuri de cretă care se vor dărâma.Iar aceste modele sociale pe care le zărim în societate astăzi la orice chioșc, aceste ființe de o puritate și modestie de netăgăduit, unde fi-vor oare?Vor zbura toate într-un stol către îngeri?Dar noi, ăștia de pe pământ ce vom face?Că eu nu sunt un înger și nici nu pot să zbor că nu am fost prevăzut cu aripi, dacă se dărâmă turnu meu mâine.

Probabil că vom sta cu sapa într-o mână și cu sacoșica de semințe proaspăt aduse din casă în cealaltă și vom tot sparge uitându-ne când la ăla, când la ălălaltu care tocmai trece pe ulița noastră, pentru că nu-i așa...întotdeauna a fost mai grasă vaca vecinului și mai frumoasă găina cumătrei Leana de peste gard.Și nu-i așa, tot noi suntem cei care știm câți bărbați au intrat pe poarta ei într-o viață.
După ce ni se vor termina semințele, oare ce vom face?

În concluzie mie nu-mi plac oamenii.

Drumul către Shangri La

Mai demult, acum vreo doi ani dacă mi amintesc eu bine, mă plângeam de condiția-mi mizeră și repercutarea ei la nivelul unei realități revolute, dică societatea românească de atunci.Credeam că rostul meu e unul și același, a omului confuz cu ținte mărunte în căutarea nu a unei valori, ci a stabilității materiale.
După multă vreme în care am căutat răspunsuri, am înțeles că pentru a fi aproape de ideea de armonie, trebuie să ansamblezi piesle unui puzzle care umblau precum daimonii vechilor greci prin mintea mea.Odată ce selectezi folderul pe care scrie Trecut, iar apoi dai frumos delete, o parte din memoria congestionată este înlăturată făcând loc noului.
Nu consider că la mediocra mea experiență de viață, noul poate însemna neapărat cunoaștere.De multe ori, surprinzător, el poate însemna blazare, iar blazarea și conformismul nu fac decât să omoare spiritul.Spiritul, ca și componentă a Universului este Informație, iar în modul acesta se cam duce dracu ideea aia de contact/sleș-racord la informație.

Mă bucur totuși că de ceva luni de zile, am descoperit că cel puțin pe plan profesional totul se leagă.Îmi văd cariera, pot defini ce voi face, mă bucur de avuțiile mele cognitive.
Uneori Dumnezeul personal devine mai explicit conturat la nivel cognitiv.Știu ine este Dumnezeu pentru că Dumnezeu mi se revelează prin ceea ce fac.Orice judecată apriorică lipsită de o raportare divină, superioară, este o judecată falsă.
Pentru a avansa profesional, uneori trebuie să folosești ce găsești în jurul tău.Realizarea Spiritului este realizarea Informației generale pe care ne-o reprezentăm.De aceea la nivel spiritual, prietenii sunt aceia de la care, în general avem ce învăța, asimila, ști.

Nu voi dori niciodată să fiu prieten cu tine, morman de țărână ce ești, dacă dincolo de Pământul din care ești făcut, nu văd acel iz de cunoaștere de care eu am nevoie.

Teoriile New-agiste aduc mereu în lumina articolelor teoria existenței vampirilor energetici, despre care se scrie cu atâta altruism și siguranță de către niște muieri de-astea scăpate din bucătăria de vară unde făceau zacusca și gogoșarii la borcan .
Lenuțo, Fănico, Matildă, data viitoare, tată, când vă mai trăznește prin cap să scrieți despre vampirii energetici să vă gândiți și la ăia gnoseologici.Cam lung termenu, anyway.

A plus tard, mecs.