Monday, December 5, 2011

Faza cu plecatu de-acasă

A remarcat careva noul trend în blogosferă vis-a-vis de expatrierile tomnatece?Nu?Chiar nimeni?
Hai că v-ajut eu dacă nimeni da chiar nimeni nu pare a-și aduce aminte...păi se face că sunt diverși indivizi, cu precădere individe care caută, mă rog, găsesc necesar să împărtășească unui univers întreg de monștri ai dramei cât de dureroasă este despărțirea de casa părintească, de mama și de tata, de frați și de surori, de perușul Rori și de mâța Rodica...mâță care va suspina și ea, evastată fiind la rându ei într-un ungher...părăsită de vlăstarul cel mai cel al familiei.
În general posturile care se vor lacrimogene încep prin apell la simțuri...Vai, dar iată Eu, Lăcrămioara(colegii îmi ziceau Lacra, iar papagalu mă alinta din când în când Ema), eu prima elevă a clasei și cea din urmă târfă a buzilor din liceu, eu da, da!eu!care-am fost șefa clasei și care eram supercunoscută pe ulița a doua din sat, cum faci la stânga, deci EU, mă voi despărți de mâța mea dragă, pe cine voi mai mângâia eu, cui îi voi mai spune eu noapte bună, îi voi spune pa lu mami și lu buni și lu Rori (megatears fallin behind the curtain).Și mai spune ea faze cum n-o să uite ea pe nimeni și cum că e o patrioată0nrăită dar uite că de patrioată ce e ea o să-i zică papa like 4evah lu țara mamă.Mai mult așa din patriotism.

Ok.Nao comes the dissecshun, you attenshun seekin whore!Me not gunna believe that s%^^t.Esta claro?

Deci bă, aceasta, stimată pizdo, nu știu cum m-aș putea exprima mai elegant dar mi-e cam silă de oameni ca tine!Serios.Dacă erai așa de emotivă ȘI ȘTIAI CĂ VA FI DUREROS ȘI CĂ AI SĂ SUFERI, ATUNCI NU PLECAI!Simplu.
Adică genu ăsta de oameni încearcă să ne convingă pe noi ăștilalți că ei sunt niște victime ale sorții și că surpriză! ei nu se așteptau să le fie așa de dor de familie și că despărțirea avea să fie atât de cruntă, chiar dacă își pregăteau plecarea de mai bine de 8 luni.Da uite cum ne-ncearcă emoțiile pe ultima sută de metri.
Aceiași oameni ne spuneau tot la ei pe blog acu jumătate de an poate...ce entuziasmați sunt ei să pășească în pământul plin de flori al Occidentului și cum sunt ei gata să-nceapă o viață nouă departe de tot și de toate.No hai, că deja devine scârbos...eu nu-nțeleg de ce oamenilor de genu ăsta nu li se dă-n pula mea un ban ceva să nu mai poată utliza blogosfera. E enervant, poluant, ieftin, clișeic, ilogic...you name it.
Fazele cu patriotismu latent și cu Vai ce greu îmi vine să-mi fac bagaju să plec din casa părintească îs prea last century.Or maybe I'm just too evil, who knows?!
Ce-i cu drama asta?O parte din prieteni tot ai să ți-i pierzi, mami și cu tati or să fie și ei fericiți dacă tu ești fericit/ă, Rori o să facă niște ouă mari de aur și mâța la rându ei o să trăiască la infinit clipe de nostalgie-n care tu, eroul familiei te joci cu ea și-i schimbi nisipul.
Deja mi-a dat o lacrimă.

Hai, gura mai mică, ăștia care căutați atenție căzând în sfera penibilului și vedeți-vă de drumurile pe care cu bună știință le-ați ales acum luni de zile.

Hai că mi s-a luat.

x

Tuesday, November 15, 2011

Despre naturalism

Naturalismul m-a fascinat întotdeauna prin bogăția de elemente pin care își construiește realitatea.Îi este superior realismului care doar creionează o copie fidelă a realității.Naturalismul însă se asigură că nu îi va scăpa niciun detaliu, nu va omite nicio trăsătură a vreunui element real.
Este un stil adevărat, bogat, eteroge și compact.Este însăți esența Adevărului.Fie că vorbim de pictură, artă decorativă sau literatură, naturalismul este observat ca o fereastră deschisă către lume, proiectând un orizont conform cu realitatea, complex, prin care cititorul poate face apel la propriile simțuri.
De multe ori am folosit sinestezia pentru a induce cititorului plăcerea lumii pe care o descoperă.Apelul la mai multe simțuri este acela datorită căruia suntem capabili să atingem, să simțim sau să vibrăm în conformitate temporală cu personajele.
O literatură potrivinică Adevărului este aceea în care realitatea este multiplicată până la abstract, iar după cum știm abstractul nu poate fi perceput prin simțuri.Dar poate fi intuit, iar intuișia nu oferă o cale spre Cunoaștere.
Aici s-a dat de zeci de ani bătălia crâncenă între scriitorii absurzi, avangardiști și naturaliștii care păstrează intact firul epic al realității.
Mereu mi-am imaginat simbolistica naturalismului ca o Carta Marina alcătuită din mii și alte mii de elemente care impresionează prin vechimea și veridicitatea lor.
Naturalismul a avut mereu curajul să spună "EXISTĂ UN SINGUR ADEVĂR.REALITATEA ESTE DOAR UNA.ȘI ESTE DEFINIT PRIN AUTENTICITATE ȘI BOGĂȚIE".
Pentru că iată, în artă putem vorbi uneori și despre multul cel frumos, multul care impresionează și ne ia ochii, căci iată se pare că ce este mult, enciclopedic este de fapt întruchiparea Adevărului unic.

Monday, November 14, 2011

Personajul.

Așa cum citeam prin manualele de psihologie la capitolul "Personajul" despre atribute și despre valori însușite de către un individ, toate astea scrise într-un limbaj vag, alteori rigid, ne amintim că personajele sunt de multe ori reprezentări inconștiente ale propriilor trăiri.Ceea ce am experimentat și ceea ce am gustat în trecerea prin viață.
În prima mea carte, "Povestea Jamilei", personajele apar conturate concret, ele au o formă, au dorințe, mor pentru o cauză.Ai zice că nu au depășit sfera romantică a secolelor 17-18, dar iată că personajul ia asupra sa o serie de atribute specifice epocii noastre.
Deși este plasat acum aproape un secol depărtare de societatea anului 2011, trăirile și pornirile fiecăruia dintre personajele din carte se aseamănă cu oricare dintre trăirile omului de rând din epoca noastră.
Mereu mi s-a părut magic cum pornind de la o simplă idee se ajunge la un set de valori care vor da naștere unei entități nemuritoare.Unui personaj.
Memoria colectivă păstrează eroii și eroinele.
Așa cum Carl Jung atrage atenția asupra densității de simboluri cu care operează inconștientul individual și prin urmare inconștientul colectiv, este important să precizăm faptul că personajul nu are autonomia interpretării.
El are soarta dinainte scrisă de către autor.Nu putem vorbi deci de o trăire autentică.El învinge timpul prin propria existență, ca orice erou prin gloria sau absurdul său.Dar va fi mereu lipsit de autonomie.
Și totuși, la urma urmelor după orice carte citită, câți nu ne-am întrebat : Cum ar fi fost oare dacă toate personajele astea ar trăi printre noi și ar lua o formă concretă?
Ideea este că chiar dinainte să formulăm această întrebare, personajele îndrăgite se vor fi sălășluit deja în lumea noastră, ancorându-se în propriul univers.
Cum?Prin puterea interpretării de care noi ne putem bucura.Interpretându-ne lumea, le oferim și lor posibiliatea unor universuri paralele.
De ce sunt ele vii?Pentru că sunt suflet din sufletul nostru.

Saturday, October 29, 2011

Vă rog, nu opriți planeta.Nu vrea să coboare nimeni!

De ceva luni de zile mă lupt să pricep de unde avântul acesta sprinten de a schimba lumea și de a renunța în același timp la lupta de idei.Dacă cineva chiar doreștesă schimbe lumea, atunci o va schimba, dar asta se va produce în timp, în sute de ani, nu în câteva luni sau în câteva săptămâni.
Eu mă număr printre aceia care se simt bine atunci când propria lume cunoscută este aceea reală, în care zilele au rostul lor secular și în care nu intervin schimbări bruște.
Lumea, societatea de azi este rezultatul unor alte milenii de civilizație și revoluții ideologice care au condus către lumea din zilele noastre.
Trebuie să o acceptăm așa cum este, de ce atâta răzvrătire?Această rebeliune este o dovadă destul de clară de egoism, pentru că nimeni nu se gândește la generațiile viitorului.
Le vom lăsa o lume modificată după bunul plac al propriei epoci, o lume în care valorile mor.O găină face un ou în dimineața zilei de mâine.Cocoșul va cânta din nou iar eu probabil îmi voi bea cafeaua uitându-mă peste gardul vecinilor la vișinul nou crescut în ogradă întrebându-vă câte borcane de 800 de grame de gem vor ieși din fructele coapte.Nu-mi pot imagina o altfel de dimineață, o zi în care cocoșul nu va mai cânta iar găina va depune ouă de altă culoare.
Îmi place normalul deranjant de monoton, rostul fiecărei zile și ideea de orânduială seculară.
Lăsați lumea să se dezvolte în tihnă, în secole de trudă și decenii în care societățile vor cunoaște o evoluție specifică, dar treptată.
Așa că rogu-vă, dragi revoluționari, lăsați-mi planeta în pace.Aruncați-vă din tren, însă eu sunt tânăr și nu vreau să cobor.Iar găinile mele nu au învățat să zboare încă deoarece au aripile tăiate.

Friday, October 28, 2011

Uneori nu se întâmplă nimic

Ok, vin sărbătorile, voi sta la masă și voi băga-n mine multe și nevrute ding ding ding...că doar asta-nseamnă Crăciunul până la urmă.Mâncare.Râgâieli și după caz, apeluri la Urgență pt spălături.
Nu voi insista asupra acestui tip de comportament pentru că așa cum am mai zis și în alte rânduri, nu voi fi eu peștișorul de aur care o să schimbe lumea/planeta și nici nu sunt genul de individ care se agață de niște resorturi fragile, implorând vreo divinitate să oprească planeta pentru că i s-a luat și vrea să coboare.Bună, rea, imprevizibilă, absurdă cum e, este lumea noastră, cea mai bună dinre lumile posibile...
Așa.De curând am primit o ofertă de a petrece anul nou/revu/nye undeva-ntr-un arhipelag călduros, departe de tot, etc de dragul vremurilor trecute.Am zis nu.
Și am zis nu pentru că nu am chef să se repete nimic din ce a fost și chiar nu văd rostul unui sextrip de 72 de h până în țările calde, unde nu se va întâmpla de fapt nimic.Vom discuta despre ce a fost și despre ce va fi.De fap, nu va fi nimic.
Vom bea, ne vom sparge, ne vom fute.And what else?What am I left with afterwards?Amândoi suntem trecuți de frumoasa vârstă de 18 ani și uneori în interior îți dorești parcă să rămâi cu mai mult decât niște defulări juvenile.Îți dorești poate să te bucuri de niște locuri dragi sau poate vrei să înveți lucruri noi.Pe care nu le știi, nu le cunoști încă.Ideea de a petrece 2 3 zile-ntr-un hotel doar de dragul de a face sex la fiecare 6 7 ore nu mă încântă.Trec printr-o perioadă în care caut să mă înțeleg și lupt cu dârzenie să păstrez cât a mai rămas din spiritualitatea pe care încă o mai am...spiritualitate care s-a diminuat în timp.O astfel de experiență nu mi-ar fi de folos.Nu ar face decât să distrugă ceea ce a mai rămas nealterat și nestricat din mine.
Putem învăța și-mpreună dacă este voință la mijloc.Dar deocamdată fiecare va sta la casa sa și va învăța în timp tot ceea ce vrea să știe și cât poate procesa.
Așa e iarna.Lucrurile se învață mai greu.E din cauza frigului și a nopților lungi.

Sunday, October 16, 2011

Ziua mea de luni

E deja luni la mine aici și de mi-am propus să mai rup odată un clișeu, cu precădere cel al zilei de luni, odioasa zi în care mergem la lucru/fuckultate după un week-end în care ne-am tot depravat ca niște haimanale ce suntem.
Ehm, de ceva luni de zile, week-end urile mele nu mai sunt așa de "let's fokkin get wasteeeeeeed!", ci-s mai degrabă liniștite-așa, la locul lor și foarte ieftine.Petrecerea mare se dă în schimb LUNEA!FUCK YEAH!Pentru că lunea este ziua aia cu care începe săptămâna și dacă luni nu este o zi de pomină, atunci ce pretenții poți avea de la restul săptămânii?Totul se rezumă la productivitate.Așadar să vă detaliez cu/sau fără bullet points, nu de alta, dar nu-mi merge drăcia aia de funcție care te ajută să pui bullet-uri.
1.Mâine va ploua iar despre megaorgasmele pe care mi le produce ploaia din orice anotimp am mai povestit și în alți ani, așadar nu insistăm.
2.Voi merge la facultate.Da, mă bucură pentru că îmi place ce fac la facultate.*might sound weird though*
3.Voi da o fugă la supermarket să iau ULEI DE FLOAREA SOARELUI-io mă număr printre acei ciudăței care folosesc uleiul de floarea soarelui doar când fac clătite sau gogoși.Voi mai cumpăra și făină și 3 borcane cu DULCEAȚĂ DE VIȘINE.Atenție: nu gem de vișine!Dulceață din aia care se scurge așa lasciv de pe clătită.Voi măcina zahăr, nu că nu s-ar găsi la magazin dar prefer să-l râșnesc eu acasă, iese mult mai fin și ...nu știu dar lucrul făcut în casa ta nu e lucru de mântuială șișișiși unde mai pui că o să miroasă-n toată casa a bunătăți!
4.VOI GĂTI.asta fac oricum zilnic, dar mâine voi face gogoși pudrate cu zahăr fin fin!șiiiii voi face și clătite!puteți băli, oricum mi se rupe.
5.Voi cumpăra suc RIO DE KIWI de la magazinul polonez.(pentru cine habar n-are ce-i cu sucul Rio, îl rog să facă o scurtă incursiune în perioada anilor 90).
6.Voi cumpăra ultimul roman lansat de Stephen King.

End of story.

*NB: cine crede că poate să-mi strice ziua mea perfectă de luni va fi legat de un stâlp și va asista la o scenă în care grupa mică de la grădi 547 va termina pe nerăsuflate 5 platouri de clătite cu dulceață de vișine.Mai ziceți voi că nu am simțul sadismului înăscut.

Thursday, October 6, 2011

Despre năravuri

Sunt droguri care îți deschid mintea și sunt droguri care îți deschid sufletul, sunt momente intense de care îți aduci aminte peste ani și sunt clipe importante pe care le uiți.
Când plouă afară, toată lumea este a ta.Ieși în stradă și fluturi mâinile disperat prin aerul brăzdat de ploaie și deși încerci să tragi aer în piept, pe gât și în nări persistă izul spirtos al unor substanțe magice.
Pentru că tot ceea ce este magic deschide mintea sau sufletul sau uneori inima, dar niciodată concomitent, ceea ce face conștiința să o ia razna după.
Descoperi în timp că nu mai știi cum este să deschizi vreuna din chestiile enumerate mai sus, fiindcă ușile minții sau ale inimii nu sunt făcute din același material ca porțile Raiului.Și-ți dorești aprig să ai din nou curajul tinereții.
Demonii inconștientului stau ascunși iarna după ușile ferecate, spre deosebire de Sfântul Petru care veghează atent 24/7 asupra zonei control pașapoarte sud-EU migrants.
Nu mai am nici pașaport, nici amintiri.
Unde s-a dus trecutul, nu vă pot spune.
Mă bucură ziua de mâine...pentru că mâine dimineață în zori voi uita cum este să deschizi sufletul sau inima.