Uneori nu se întâmplă nimic

Ok, vin sărbătorile, voi sta la masă și voi băga-n mine multe și nevrute ding ding ding...că doar asta-nseamnă Crăciunul până la urmă.Mâncare.Râgâieli și după caz, apeluri la Urgență pt spălături.
Nu voi insista asupra acestui tip de comportament pentru că așa cum am mai zis și în alte rânduri, nu voi fi eu peștișorul de aur care o să schimbe lumea/planeta și nici nu sunt genul de individ care se agață de niște resorturi fragile, implorând vreo divinitate să oprească planeta pentru că i s-a luat și vrea să coboare.Bună, rea, imprevizibilă, absurdă cum e, este lumea noastră, cea mai bună dinre lumile posibile...
Așa.De curând am primit o ofertă de a petrece anul nou/revu/nye undeva-ntr-un arhipelag călduros, departe de tot, etc de dragul vremurilor trecute.Am zis nu.
Și am zis nu pentru că nu am chef să se repete nimic din ce a fost și chiar nu văd rostul unui sextrip de 72 de h până în țările calde, unde nu se va întâmpla de fapt nimic.Vom discuta despre ce a fost și despre ce va fi.De fap, nu va fi nimic.
Vom bea, ne vom sparge, ne vom fute.And what else?What am I left with afterwards?Amândoi suntem trecuți de frumoasa vârstă de 18 ani și uneori în interior îți dorești parcă să rămâi cu mai mult decât niște defulări juvenile.Îți dorești poate să te bucuri de niște locuri dragi sau poate vrei să înveți lucruri noi.Pe care nu le știi, nu le cunoști încă.Ideea de a petrece 2 3 zile-ntr-un hotel doar de dragul de a face sex la fiecare 6 7 ore nu mă încântă.Trec printr-o perioadă în care caut să mă înțeleg și lupt cu dârzenie să păstrez cât a mai rămas din spiritualitatea pe care încă o mai am...spiritualitate care s-a diminuat în timp.O astfel de experiență nu mi-ar fi de folos.Nu ar face decât să distrugă ceea ce a mai rămas nealterat și nestricat din mine.
Putem învăța și-mpreună dacă este voință la mijloc.Dar deocamdată fiecare va sta la casa sa și va învăța în timp tot ceea ce vrea să știe și cât poate procesa.
Așa e iarna.Lucrurile se învață mai greu.E din cauza frigului și a nopților lungi.

Ziua mea de luni

E deja luni la mine aici și de mi-am propus să mai rup odată un clișeu, cu precădere cel al zilei de luni, odioasa zi în care mergem la lucru/fuckultate după un week-end în care ne-am tot depravat ca niște haimanale ce suntem.
Ehm, de ceva luni de zile, week-end urile mele nu mai sunt așa de "let's fokkin get wasteeeeeeed!", ci-s mai degrabă liniștite-așa, la locul lor și foarte ieftine.Petrecerea mare se dă în schimb LUNEA!FUCK YEAH!Pentru că lunea este ziua aia cu care începe săptămâna și dacă luni nu este o zi de pomină, atunci ce pretenții poți avea de la restul săptămânii?Totul se rezumă la productivitate.Așadar să vă detaliez cu/sau fără bullet points, nu de alta, dar nu-mi merge drăcia aia de funcție care te ajută să pui bullet-uri.
1.Mâine va ploua iar despre megaorgasmele pe care mi le produce ploaia din orice anotimp am mai povestit și în alți ani, așadar nu insistăm.
2.Voi merge la facultate.Da, mă bucură pentru că îmi place ce fac la facultate.*might sound weird though*
3.Voi da o fugă la supermarket să iau ULEI DE FLOAREA SOARELUI-io mă număr printre acei ciudăței care folosesc uleiul de floarea soarelui doar când fac clătite sau gogoși.Voi mai cumpăra și făină și 3 borcane cu DULCEAȚĂ DE VIȘINE.Atenție: nu gem de vișine!Dulceață din aia care se scurge așa lasciv de pe clătită.Voi măcina zahăr, nu că nu s-ar găsi la magazin dar prefer să-l râșnesc eu acasă, iese mult mai fin și ...nu știu dar lucrul făcut în casa ta nu e lucru de mântuială șișișiși unde mai pui că o să miroasă-n toată casa a bunătăți!
4.VOI GĂTI.asta fac oricum zilnic, dar mâine voi face gogoși pudrate cu zahăr fin fin!șiiiii voi face și clătite!puteți băli, oricum mi se rupe.
5.Voi cumpăra suc RIO DE KIWI de la magazinul polonez.(pentru cine habar n-are ce-i cu sucul Rio, îl rog să facă o scurtă incursiune în perioada anilor 90).
6.Voi cumpăra ultimul roman lansat de Stephen King.

End of story.

*NB: cine crede că poate să-mi strice ziua mea perfectă de luni va fi legat de un stâlp și va asista la o scenă în care grupa mică de la grădi 547 va termina pe nerăsuflate 5 platouri de clătite cu dulceață de vișine.Mai ziceți voi că nu am simțul sadismului înăscut.

Despre năravuri

Sunt droguri care îți deschid mintea și sunt droguri care îți deschid sufletul, sunt momente intense de care îți aduci aminte peste ani și sunt clipe importante pe care le uiți.
Când plouă afară, toată lumea este a ta.Ieși în stradă și fluturi mâinile disperat prin aerul brăzdat de ploaie și deși încerci să tragi aer în piept, pe gât și în nări persistă izul spirtos al unor substanțe magice.
Pentru că tot ceea ce este magic deschide mintea sau sufletul sau uneori inima, dar niciodată concomitent, ceea ce face conștiința să o ia razna după.
Descoperi în timp că nu mai știi cum este să deschizi vreuna din chestiile enumerate mai sus, fiindcă ușile minții sau ale inimii nu sunt făcute din același material ca porțile Raiului.Și-ți dorești aprig să ai din nou curajul tinereții.
Demonii inconștientului stau ascunși iarna după ușile ferecate, spre deosebire de Sfântul Petru care veghează atent 24/7 asupra zonei control pașapoarte sud-EU migrants.
Nu mai am nici pașaport, nici amintiri.
Unde s-a dus trecutul, nu vă pot spune.
Mă bucură ziua de mâine...pentru că mâine dimineață în zori voi uita cum este să deschizi sufletul sau inima.

Motivul levitației

Da ia ziceți, voi ați văzut fete de-alea agățate așa-n aer ca într-o stare de levitație realizată cu ajutorul photoshopului?Da?Nu?Hai că de mult n-am mai avut de spart o sămânță, de scuipat un sâmbure de măslină.A cam venit timpul, nu credeți?
Astăzi vom discuta despre fenomenul suprarealist și în același timp pseudo-dinamic al levitației prin pozele(în general de la profil) de pe facebook ale anumitor cetățence în mare parte.Cred că există și cetățeni, dar se află în minoritate, iar ca de fiecare dată în istoria umanității majoritatea decide.(în acest caz despre majoritate vom discuta)
Acu câțiva ani dacă aveai poze photoshopuite, erai cineva și norodul arunca lauri pe umerii tăi ridicându-te pe tine, cel cu Photoshop descărcat pe desktop, la rangul de zeu creator.
Dar odată cu zeii, în lume au apărut și titanii și odată cu aceștia, semi-zeii, sausemi-artiștii, sau aceste newbies enervante care se agață de orice ramură și cracă posibilă pentru a ieși în evidență.
Acu' veun an îmi vărsam oful pe-aci cu privire la fetele alea dichisite, care purtau bonețică indiferent de sezon și balerine vara, alea care cumpărau biscuiți la suprapreț de la Cărturești și care scriau oracolele pe treptele de la TNB vinerea seara după ultimul seminar.
Eh, tot astea atacă din nou dar e data aceasta online-ul.Au găsit de cuviință fătucile astea că dacă apar așa în ipostaze de Siddharta Gautam iluminat sub arborele de la Varanasi, automat vor căpăta o aură arty.It's nice, ok...but it's FUCKIN' WRONG!
Înțeleg conceptul iluminării și al levitației la unul sau doi cetățeni care nu se cunosc între ei și între care nu intervine niciun element comun care să disimuleze principiul alterității.
Dar când apar sute, mii de indivizi care levitează cu cracii agățați prin copaci sau grupuri de nimfe care plutesc deasupra lacurilor sau mărilor, nu mai devine interesant.Devine scârbos, plictisitor și automat urât.
Cum poți face din mainstream artă?
Care este diferența între nepoata lu țața Tinca de are și ea poze cu teracota și cu carpeta cu răpirea din serai în background și fătucile wannabe sadhu care gravitează deasupra apelor ca Sfântul Duh la începutul Genezei?Niciuna.
Categoria celor in urmă mi se pare cu atât ma dezgustătoare cu cât încearcă să copie un arhetip sacru, cel al înțelepților din Valea Indului care după perioade îndelungate de medtație și asceză puteau atinge o stare de detașare totală de mediu.
Eu sincer să fiu, practic yoga destul de des și am mai răsfoit în viața mea și câte un tratat de hinduism și cică Shambala aia, lumea pură a Spiritului, Nirvana Nirvanelor, starea aia absolută de armonie al cărei prim stagiu este levitația nu se atinge așa cu una cu două.
Eliade și cu Jung nu auziseră ei de Photoshop da au încercat și ei treaba asta și nu le-a ieșit.Și vin pizdele astea spânzurate pe sus cu chicioarele pierdute prin aer și vor să-mi sugereze mie că asta-i artă sau fenomen artistic?Sau trăire?
Me not gunna believe that shiet.honestly.
Momma, can I have some cheesecake?

Lămuriri.

Mai țineți minte acele scrieri științifice din peroada lu Ceașcă, acele scrieri de o calitate indubitabilă, dar care aveau un iz sovietic, comunist, un limbaj de lemn, aci elocvențial, aci patetic și de multe ori aveau o amărâtă de pagină care era un fel de intr dar care se chema scurt și pătrunzător: "Lămuriri".
Dacă ar fi să dau o fugă prin viață aș scrie o lucrare din aia șaptezecistă sau optzecistă cu nenumărate referințe științifice și multe expresii găunoase care au făcut cinste timpului.Probabil că aș oferi multe chei de înțelegere la primul capitol, acela al Lămuririlor, făcându-l pe cititor să înțeleagă faptul că, oricât de clișeic și autist ar putea suna, viața asta a noastră e de fapt o călătorie, asemănătoare cu cea a lui Iason care a trebuit să meargă până în îndepărtata Colhida pentru a o cuceri pe târfa de Medeea care era gata să-și sacrifice plozii pentru pula lui.Dar la nivel de inconstient, mereu va exista o Medee a carei inima o vom frange si de-a lungul calatoriei ne va fi dat sa cunoastem multe.
Ceea ce vreau eu să sugerez este faptul că nu punctul final al propriei expediții prin Lume este important, ci fiecare obstacol sau chestie nouă pe care o înveți pe parcursul călătoriei, fiecare loc prin care ai fost, fiecare femeie cu care ți-ai pus-o, fiecare bar în care ai intrat și ai căzut lat sub masă, fiecare apus de soare și fiecare horă duminicală.
În Luntrea lui Charon, Blaga amintește despre importanța drumului către devenire și nu întâmplător amintește el despre această trecere, pentru că pe măsură ce individul își însușește valori și învață noțiuni noi, el se preschimbă.Devine un semizeu.Dumnezeu este idealul.Iar el este cel care îl va urma pe Domnul Facerii.
Dacă ar fi să scriu mâine o astfel de carte, probabil că mi-ar tremura mâna atunci când aș iscăli pagina Lămuririlor.M-aș întreba câți cititori ar înțelege cuvintele cheie explicate, câți și-ar dori să nu afle explicația, câți și-ar dori să-mi trăiască viața și câți s-ar considea norocoși că au avut cu totul altă viață.Poate m-aș mai întreba și prin mintea câtora dintre aceștia, a trecut ideea morții sau a renașterii.
Căci, ce este omul până la urmă , decât un agregat de întrebări?
Și totuși, dacă ar fi să se termine totul brusc mâine și să îi zic pa Lumii celei mari, oare câți cititori mi-ar aduce o floare la mormânt sau câți s-ar ușura cu un jet gălbui și cald pe pământul care m-a înghițit.

Uneori, merită să te întrebi.

Învățături

V-ați întrebat vreodată de ce ne ia atât de mult să învățăm unele lucruri?De ce există mereu o perioadă necesară asimilării informației?Pentru mine acest proces implică un mare timp din propria viață pe care noi îl pierdem într-un mod destul de conștient.Învățăm multe și uităm tot pe atât în timp.Nu învățăm decât din acele experiențe care ne marchează, nu reținem decât 5% din ceea ce auzim, vedem sau simțim pe propria piele.
Cu câtă ușurință ne catalogăm unii pe alții ca insensibili sau ignoranți atunci când unii alegem să nu dăm importanță unor factori sau stări de fapt, sau atunci când pur și simplu dimensiunea axiologică este diferită.
Nu prea-mi place mie să fac teoria sforii aici pe blog, dar ieri, aflându-mă în autobuz, în drumul spre casă, vorbeam la telefon cu un prieten din Canada care m-a întrebat dacă sunt conștient de efectul lucrurilor pe care le învățăm și raportul lor numeric cu tipul alocat pentru asta.
Tot el mai mi-a zis să facem ca acel 5% să fie cât mai consistent, pentru că aceasta este variabila în funcție de care ne formăm cunoștințele despre lume, imaginile despre ceea ce ne înconjoară și pe baza acelui 5% ne formăm ca oameni.
Mi-aș dori să existe o metodă prin care să nu îmi mai irosesc timpul asimilând informație, pentru că acel timp este timp pierdut, asta pentru că mintea umană stochează informație într-o perioadă relativ uriașă de timp.Dacă stăm să adunăm tot timpul petrecut studiind sau învățând lucruri importante au mărunțișuri, vom afla că ne-am cheltuit o bună perioadă din viață pe un proces cognitiv de tot căcatul.
Omul este rezultatul experiențelor sale și se lasă purtat de setea inconștientă de cunoaștere.Ceea ce este în mod evident și mai frustrant este simplul fapt că nu știm la ce ne folosesc aceste informații lumești și dacă ele ne vor fi necesare undeva într-o existență post-mortem într-o lume spre care la acest moment putem doar aspira.
Na, cam așa cu asa.Mi-am dat seama între timp că mă simt deodată mai bine că am dat frâu liber acestor frământări.Nu le am cu schimbatu lumii-că mie mi se pare lumea destul de normală așa cum este ea- și cu voluntariatele pentru o viață mai bună, dar le am cu întrebările astea de-ți fut mațele și neuronii.

back to marlboros.
:)

Străin

Cu fiecare an mă simt nu neapărat mai câștigat cu ceva, mai bătrân sau mai experimentat, dar cu siguranță mă simt străin de mine, de acela care ființa cu un an înainte.
Mergeam astăzi pe stradă și am intrat într-o cafenea să comand o cafea cu lapte și cu un fel de căcat pe deasupra, nevermind.Ideea e că acum ceva veacuri, mă dădeam în vânt după asemenea delicii față de care acum nutresc o vădită ignoranță, sentiment nutrit și față de majoritatea semenilor.Dar cafeaua cu lapte mereu restabilea echilibrul așa pentru un timp.
Cineva îmi spunea acum vreo 3 ani că moartea spiritului este o moarte lentă și costisitoare.Acum îi dau dreptate: nu îmi mai găsesc cuvintele foarte ușor atunci când vreau să mă exprim, duc lipsă de inspirație și parcă tot ceea ce mă bucura în anumite momente în viață, a încetat să mă mai bucure.La ce mi-or fi folosit 3 ani la o facultate de comunicare habar n-am că tot am deficiențe când e vorba de inter-relaționat(ca să folosesc un termen mai funky) așa cu norodul.
Apreciez mereu sinceritatea oamenilor, pentru că părerile celor din jur m-au ajutat mereu să-mi formez o părere despre propria persoană.
Iubesc drumurile, scrisul, mirosul de marlboro expirat de plămânii futuți ai apropiaților, carnea de vită și drumurile, șoselele.
Cred că toate lucrurile astea de mai sus mă caracterizează la momentul actual.Na, nu știu, îmi trebuie o perioadă mai lungă de timp, vreo două luni maximum așa să văd ce-i fac la instinctul de autoconservare că trebuie reparat.
ăăă, da: mă gândesc că sunt pe drumul cel bun către pădurea cu fragi și mure.

Cred că e ok să fii așa, imun la ce se petrece în afara vieții tale.Măcar o vreme.



PS: -cu bullets:
a.vreau să plec în slovenia un week-end să stau așa în piața unui orășel de dimensiunile unei cutii de chibrituri din Nova Gorica și să mă uit la skinhezi cum trec.
b.mi-am redescoperit pasiunea pentru marlboro
c.finlandezele sunt bune <3 ix o ix o