Aly lys er svunnet hen

Lumina...multa lumina, este intreaga nostra viata si nu este vreun pasaj din vreun manual de religie baptist sau al martorilor lui Iehova.La concluzia asta ajungi dupa ce intelegi cum sta treaba cu intunericul, mai precis atunci cand se taie electricitatea in tinuturile sterpe ale inconstientului despre care ne place sa credem cu atata tarie si stare de angoasa ca e insondabil.
Dar nu este.Depinde de noi pana unde duce rapa cea alunecoasa catre spasmele timide ale unei calatorii feroce catre necunoscut.Noi stabilim cat vrem sau nu sa cunoastem iar asta nu este decat un asa zis act ratat al vointei.Un lapsus vis.
Lumina transcende lumii cunoscute si te confrunti cu ea de-abia atunci cand devii constient de iamnenta ei acestei lumi.Atunci cand iti apropii departarile si stii cu cat ai ramas, cat ai luat din scurta ti viata si cu cat o sa mai ramai pana la adanci batraneti, iti dai seama automat...de necesitatea existentei unitatii.
Unitatea in viata mea poarta numele de prieteni.Ei m-au ajutat sa trec peste toate cate am trecut, peste neimpliniri si peste insasi vointa coplesitoare de a alege calea cea rea.
Va voi destainui totusi, in calitate de oameni care cititi pagini ale umilei pagine de blog...cum am reusit sa intrezaresc lumina.


Se facea foarte frumos ca un tanar de 20 de ani, cuprins de impulsul unor forte coercitive absolut neargumentate si irationale a decis ca este de prisos sa mai traiasca si a cedat inca o data...tentatiei de a lua droguri, numai ca de data asta amestecul fu mult mai puternic...mult mai crunt si cu repecusiuni mult mai grave.
Ceea ce scriu acum este rezultatul relatarilor celor dragi mie, ale prietenilot care mi au fost mereu alaturi.
Imaginati-va niste persoane care iti doresc tot binele si te vad intr-o seara, o prea faina seara...agonizand, pierdut in imensitatea unei lumi in care nu mai ai locul.
O lume absurda in care ai refuzat sa traiesti.O lume care nu te-a refuzat niciodata dar pe care tu ai refuzat-o in mod constient.O lume care ti s-a daruit intotdeauna cu aceeasi sfiala feciorelnica dar pe care tu ai repudiat-o de indata ce ai intrat in intunericul unei paduri nordice, plina de fiare si de umezeala...
Si cu toate astea am ales sa traiesc.Ramane de stabilit daca cu demnitate sau nu.
In momentele acelea crunte de agonie, mi s-a spus ca n am fost capabil sa incheg doua vorbe, ca am dormit, si ca intregul meu corp era strabatut de valuri de frig si de caldura, care ma faceau sa transpir.Ceea ce am perceput eu in toate aceste zile de agonie, in acele zile decadente, si in acea priveliste grotesca fara sfarsit, a fost doar o sincera intoarcere in trecut.Am vizitat oameni pe care ii stiam din copilarie, si m-am intors in locuri dragi mie...cu gandul ca lumea ma va fi uitat.

Habar n-am nici acum de ce oamenii aia au ales sa stea sa aibe grija de mine.It s really thrilling si pentru a le multumi presupuneti si domniile voastre ca nu prea se gasesc cuvinte.In mod logic.
5 ore de vis ciudat pe apele negre ale otravii si 4 zile incheiate de agonie pe un pat care imi putea fi si locul unde sufletul si-ar fi facut repede bagajele si ar fi tasnit victorios catre inalt...(sau nu)

Ma rog...dupa aceea, au urmat inca 2 zile in care de abia am fost capabil sa ma misc si sa zaresc...lumea mea capatase noi forme si notiuni.Dar un element central a fost primul care m-a izbit si anume figura iconica si ancestrala a prieteniei.Aceea care m-a readus in lumea vietii.
Si acuma imi amintesc ce mi-au zis doi oameni dragi mie...un fan Therion si un fost blacker:"Am facut asta pentru ca ne esti prieten si pentru ca nu vrem sa ne mai gandim la cum aratai atunci.Ne e bine sa te stim asa...gen having fun with us".
Chestia asta chiar a contat.Cand doi oameni te ridica din pat si tu de abia zarind simti ca te iau in brate...a fost un gest pe care nu l-am intalnit foarte des in viata mea.

Si pe care memoria mea afectiva il va pastra vesnic.


De atunci am privit lumina, vesnicia, putinul care te face preaplin, iar din acel moment mi-am dat seama ce inseamna viata si cu cata energie merita sa traiesti.Tocmai azi, dupa ce ai mei prieteni nu m-au putut insoti intr-o plimbare in parc, hm...plimbandu-ma cu Heidi, si stand la soare ca doua soparle pe malul lacului Herastrau si bucurandu-ne ba de o veverita fotografiata din pripa, ba de suprafata lacului gen "velvet mood", ba o fotografie, ba alta...repede mi-am dat seama ca viata e minunata.Dedic soarele de azi, natura si tot ceea ce inseamna viata prietenilor mei, dedic asta lui Hiedi si lui Vovin, sa se iubeasca ca viata e minunata, dedic asta Oanei(Blackwido), Alekai, lui Edut(care imi fu alaturi atunci cand celelate lumini vor fi disparut din calea mea), lui Lil John,lui Shavy, eternul cavaler din Hermannstadt pe care de abia astept sa o cunosc...cu siguranta e multa lume acum...care trebuie amintita.
Si mai dedic acestei post, ca i-am promis...vreau sa fie un post plin de optimism si viata...ei bine, Simonei, Zebrei Verzi.Smile, child!Life is energy and perspective.
La mai multe calatorii, la mai multa iubire si fericire...si comemorare.
Asa cum aminteste si titlul din norvegiana..."Aly lys er svunnet hen"(Cand celelalte lumini se vor fi stins), da da...cunoscuta piesa de la Dimmu(btw...Heidi, trebuie sa vii sa vezi cum am decorat eu si cu Vovin camera)...pour les connaiseurs.
Pentru toti aceia care mi-au fost alaturi si memoria mea nu i-a retinut, pentru cei care tin la mne, pentru toti aceia cae se gandesc la moarte.Si sa stiti ca dincolo de moarte nu e nimic...poate chinul, durerea sau neantul.Viata si luminile vii ale sufletului sunt cele care dau sens lumii.

Na, v-am atasat si piesa.Alexandros, always your faithful.

Arrigato.