Aseara stateam si ma gandeam la o senzatie deosebit de placuta pe care am trait-o undeva in aceasta lume chiar toamna trecuta.De obicei am amintiri puternice legate de unele piese si le asociez cu stari de spirit.
Stiu ca era sfarsitul de octombrie in Londra si decisesem sa ies intr-o dupa amiaza pe la orele 18:30 cand aproape se insera din casa.Am ales sa merg pe niste strazi inguste, sa fiu atent sa nu ma calce vreo masina, si dupa vreo ora si ceva de mers pe jos, am ajuns in Hyde Park.Lume putina, alee pline cu frunze si cu diverse chestii pe care vantul rece le aducea de pretutindeni.Mergeam fara sa ma uit in jur, ca si cum ceva anume ma indemna sa merg spre un punct nevazut.
La un moment m-am asezat pe o banca si mi-am aprins o tigara.Un boschetar se bagase la 3 metri in niste tufisuri uscate sa se usureze cred.Nu l-am mai vazut iesind.O fi avut vezica prea mare.O veverita tasnise de undeva din iarba si urma si ea o traiectorie ce parea bine cunoscuta.In orice caz, cauta mancare sau cauta sa fie in centrul atentiei.
Spre sfarsitul tigarii, mp3-ul de la acea vreme imi ofera spre ascultat Maiden cu fear of the dark...ascult io versurile, ascult, ascult, ascult...si deodata, imi dau seama ca nu mai exista nici timp, nici spatiu.Eram doar eu, aerul toamnei, aerul rece, maiden...eram eu...
Dupa vreo 4 minute de delir, imi dau seama:Ba, chiar sunt in Hyde Park si hey, lumea s-a cam dus.Bineinteles ca m-am mai plimbat vreo ora si ceva pana pe la vreo 21:15, dupa care m-am urcat intr-un autobuz si am facut un dus cald.
Niciodata nu mi-am explicat momentul ala.Nevermind.
1 comment:
nais sãnzieshãn...
Post a Comment