Atâta sacrificiu pentru o casă, domle

M-am decis.După ce termin facultatea fac un credit și mă duc în Transilvania în județul Sibiu și-mi cumpăr o casă bătrânească.Punct.La 25 de ani!
Fie ce-o fi.Au trecut 3 ani de când trăiesc cu dorul de a avea casa mea acolo între munți, departe de lume și de probleme, departe de clișee și de formalități, departe de colegi de muncă și de corporație, acolo departe unde aerul e curat, legumele sunt gustoase, laptele e gras, iar oamenii parcă știu să fie oameni.Cât vor mai ști.
Mereu am avut convingerea despre oamenii de acolo de sus de la munte că au sufletul mai deschis, mai puțin măcinat de mărunțișurile vieții cotidiene și parcă-s mai îndreptați către muncă, decât oricare alții.
Acolo, între munți o să mă duc de Sărbători să beau o cană cu vin fiert îmbibat de cuișoare și să deschid fereastra la bucătărie și să simt aerul rece cum intră în casă.
Să miroasă a animale și a căpițe de fân și a oi și a munte.Să am colaci pe masă și cârnați crud-uscați, un pat mare bătrânesc în care să stau, iar peretele drept al camerei mele să am o bibliotecă din lemn imensă care să cuprindă toate cărțile dragi sufletului meu.
În bucătărie să am un frigider mare plin cu bunătăți pe care să se afle mereu un televizor mic tip sport pe care ori de câte ori îl deschizi să dai de emisiuni random la care oamenii de la țară în general se uită captivați.La fereastra cu perdele de Pașcani va sta veșnic o pisică din vecini închiriată pe perioada vacanței, care va mânca la asă cu mine și va pofti și-n pat de va binevoi.
Da, e o ciudățenie mare, dar pisica va trebui să facă parte din peisaj din când în când, că așa este de sărbători.
Voi privi muntele și pădurea zi lumină și noaptea voi asculta radio în timp ce îmi chem vecini să-mi povestească de-ale lor.Mă voi simți inspirat atunci.Voi scrie.
Dar niciodată nu voi scrie despre cât de sinuosă s-a dovedit a fi calea către realizarea acestui vis.
Câteva săptămâni pe an mă voi rupe de lumea în care trăiesc, lumea perfectă guvernată de legi, în care nu există lipsuri și deznădejdi și voi pleca urechea mai mult către cei care trăiesc mai aproape de natură, mai simplu și mai curat.
Acolo o să mă simt mereu acasă.Preț de câteva săptămâni.
Iar pentru asta cred că se merită tot sacrificiul din lume, toate nopțile nedormite și trezitul dimineața și mersul la facultate și umblatul prin frig sau ploaie sau ceață care îți intră la oase.Pentru că pentru două săptămâni din an mă voi afla acolo în lumea veche și neschimbată din care cel puțin spiritual fac uneori parte.
Iar ori de câte ori uneori-ul devine mai stringent, parcă tot ce e în jurul tău te împinge să mergi spre împlinirea dorinței.
Și totuși, oare se merită atâta trudă pentru o casă pe care la urmaurmelor nu o iei cu tine pe lumea ailaltă?Eu zic că da.

Painful traces.

Nu stiu cate ar fi dispuse sa faca prietenii dvs pentru domniile voastre, cei ce cititi, insa ma pot lauda ca acei cativa prieteni pe care ii am, acele catorva persoane carora le pasa, sunt dispusi sa faca ceva pentru mine.
Mai consider de prisos sa precizez si faptul ca intamplator descoperi oameni noi care te pot ajuta, care iti deschid noi cai.Acei oameni pe care ii descoperi deodata in calea ta, sunt de fapt oamenii pe care te poti baza si oamenii care iti vor fi alaturi.

Asa am descoperit-o pe Lena o buna prietena, asa am descoperit pe Andreea, pe Dan, pe Elena si altii carora chiar le pasa.Si care tin la mine.In retardarea mea, in nelinistea mea, pe strada, sub dus, pe tren, in fata metroului, in cimitirul din spatele curtii, spargand samanta pe peronul din Viena...nu conteaza.Asta sunt eu, altceva nu ma intereseaza.

Dar in postul de astazi vreau sa va fac cunostinta cu un om pe care iti ia ceva veacuri sa il cunosti, si dupa ce vei fi atins acel interval de timp, tot singur iti vei fi dat seama ca nu e suficient, ba mai mult...ca daca ii oferi incredere, incredere vei primi.Poate printre ultimii oameni care mai cred in adevar, poate printre ultimii oameni care cred in dreptate, dar si in sticla de bere, poate printre aceia care asculta si Cannibal Corpse si muzica sarbeasca, poate printre aceia care te aleg pentru ca...pentru ca au descoperit ceva nou.

Acesta este un om oprit dintr-o gramada.Un om printre altii, muritor de rand ca si cei din jur, el e un Ulise, aflat in cautare de...idei si oameni.Oamenii sunt tipare dupa el, si tot dupa el, totul in lume are un sens.

De cand il cunosc, de aproape doi ani, am cunoscut oameni, care ulterior mi-au devenit prieteni, prieteni foarte buni, care nu m0au dezamagit.Eu in schimb n-am avut ce sa-i ofer.
Si ca sa fie tabloul complet, i-am promis candva ca e de datoria mea sa i arat cum se prezenta viata mea nu mai mult de doi ani si ceva in urma...si cum o puteam face mai bine decat ducandu-l acolo unde a inceput totul, in orasul care mi-a mancat elanurile si a sorbit fara ragaz din copilaria si adolescenta mea timpurie!?!?
Caracatita infama care a luat la ea totul.Asa ajungi sa cunosti oamenii, mergand la ei acasa, vazand mediul in care s-au format si forma lor de devenire.

Asa cum sunt eu azi nu eram acu 2 ani.Eram cu totul altceva.Si totul din cauza unui oras pitoresc cu atmosfera de sfarsit de secol XIX, si cu oameni de doi lei cincizeci.
Asadar, pe nepusa masa, afland ca nu se poate prezenta la un examen foarte important, omul nostru mi a propus sa mergem la mine acasa...si am mers...intrucat doream sa l duc sa vada ce am trait eu, sa vada si sa simta daca ar fi posibil aerul putred al timpului care s a scurs in vagaunile lui adanci.


M-am bucurat foarte mult, si am pornit amandoi spre orasul distrugerii, facand caterinca de satele minuscule si saracacioase de prin Ialomita, precum si de oamenii care spargeau seminte in tren...:)))) It was fun.

Ajungem noi acasa, hai sa iesim la o bere!But wait!Dis iz nat biucarest!dis is shit lend.Cautand la 11 jumate noaptea o bodega ceva...ignorand cateva bande mafiote etc...si linistea nefiresc si nepermis de mormantala a orasului, mergem frumos la o bodega in centru unde bem o bere, prima bere bauta vreodata(oricat de greu v ar veni sa credeti) in orasul natal...si poate a treia oara sau a doua oara cand ieseam seara in centrul pustiu.

Plimbandu-ne pe stradutele fragmentate si pavate cu granit ale orasului istoric, ne intrebam chestii elementare despre viata si despre ratiunea de a trai fericit.

Caci amandoi avem nenumarate nelinisti.In plus, o bodega sau bar in care sa putem bea o bere intarzia sa apara...si totusi am gasit una...o terasa sa zicem, si asa avea sa ia nastere momentul istoric al primei beri baute la o terasa in acel oras.

A urmat iar o noapte cu bere pana in zori, cand cineva anume intarzia sa doarma, si apoi au urmat zorile, in care rupti dupa discutii elementare despre natura firii si a naturii tuturor lucrurilor, la 5 dimineata am intreprins o vizita prin oras, taind parcul, in care de copil imi placea sa merg dimineata...really thrilling sensations...iar apoi am sezut ceva ore pe malul plin de aburi al Dunarii...ma bucur ca cuiva i a placut.Fluviul cumva vindeca ... ceea ce alti oameni au lasat in urma, sau rani pe care locurile le strivesc presarand sare intr-un mod nepasator.

Multumesc fain, dude.Acum sper ca stii prin ce am trecut si care a fost istoria mea.Si mai multumesc cuiva ca mi-e aproape.Pentru faptul ca mereu imi veti fi aproape, independent de cat de batrani sau oricat de mult am castiga sau de departe am ajunge...oricat de mult am castiga sau poate nu.Domnul sa va ajute.
Mersi mult Lena.Multumesc mult si tie, coane mare.Ma bucur ca viata mi v-a scos in cale.
"Un abraccio per voi"...

Va sfatuiesc pe toti aceia care aveti prieteni care va sunt aproape sa nu ezitati sa i lasati sa va cunoasca viata dinainte de a va fi cunoscut.Nu o sa va para rau.