Cap. II-"O seara pe malul lacului Baikal"-"Lumina si intuneric"

Capitolul 2

O seara pe malul lacului Baikal

Serghei mâna calul pentru a ajunge mai repede şi o ţinea pe Jamila legată,care se uita înapoi spre Deşertul Gobi,care părea sorbit de fumul amurgului.Odată cu terminarea stepei,pădurile întunecoase siberiene,începeau să îşi arate din tenebrele lor.Acel spirit rău pierise demult din inima ei şi se gândea mereu la ceea ce avea să facă mai departe.Un soare se stinse de pe bolta întinată de păcat,însă un soare şi mai strălucitor răsări în sufletul ei.

La o distanţă ca de jumătate de ceas,se vedea conacul Bivertin,pe o colină,iar in spatele lui,luna.Părea un tablou cu natură revoltată,dar natura nu avea curajul să îşi strige revolta.Îi lipsea de ceva vreme vechiul spirit de frondă.

Aici,la conacul Bivertin,veneau iakuţii în luna mai,când îl cinstesc pe zeul ploilor,să cumpere sau să vândă produse tradiţionale :peşte,blănuri,lemne,dar mai găseau şi câte ceva de folos în gospodărie-lucruri aduse de la Sankt Petersburg sau de la Moscova,şi numai când te gândeai câtă distanţă trebuia să parcurgi pentru a comercializa aceste produse,ai fi venit la acest târg.Era o formă arhaică de socializare.

O noapte întreagă,călătoriseră prin pădurile de fag roşu,unde potecile sunt strimte,iar caii trebuie bine hrăniţi,înainte de a te încumeta să traversezi pădurea siberianâ,care îşi are capcanele ei vânătoreşti.În lumina lunii purpurii,lacul Baikal,strălucea ca un astru în întuneric.Jamila mâncase pe drum din ceea ce îi dăduse Tei Uin,în puţinele clipe în care fusese dezlegată de către Motea.Savurase cu poftă cei doi peşti şi iasca cu mac care era rumenită foarte bine.Însă tot mai avea acea temere în privinţa sosirii ei la conacul Bivertin,dar uită repede,la vederea domeniului ţareviciului :conacul aşezat pe malul lacului Baikal,despre care auzise multe lucruri când era mai mică şi pe care dorise întotdeauna să îl vadă şi să se scalde în apa sa vindecătoare.(popoarele din zona de sud a Siberiei şi chiar mongolii,credeau că apa lacului Baikal ar fi avut proprietăţi curative).Grădinile întinse,îi încântau privirea,iar din varietatea cromatică,se ivea capul câte unei statui,reprezentând strămoşi din dinastia Romanov.Mai exista şi o fântană din marmură,cioplită în stilul acelora din Apus,despre care auzise ea mai demult,înfăţişând personaje ciudate,femei care nu aveau ochii oblici,voluptoase,şi de la brâu în jos cu coadă de peşte,îmbrăţişate de câte un faun care suna din corn,chemând entităţile apelor.Porţile conacului,semănau cu Poarta Iştar a Babilonului,dar numai că emailul albastru fusese înlocuit de lemn de fag roşu,iar taurii cu două cruci ortodoxe.Conacul avea mai multe camere şi saloane,fiecare având o atmosferă specifică,de la cea barocă la cea rustică,tipic rusească.

Aici avea să fie slujnică Jamila, şi îşi dorea să îl slujească foarte bine pe Alexei,chiar cu preţul propriei vieţi.Ţareviciul era de fel un om bun şi răbdător care învăţase multe din viaţă, dar care era în căutarea unei soţii.Era darul oferit de divinitate unui neam care făcuse cinste poporului rus până la acel moment.Vărul său,Daniar, era un fel de Casanova local,seducând şi abandonând femeile locului.Pentru el,dragostea era sau nu.De îi cădea în braţe câte o ţărancă iakută sau câte o slujitoare mongolă,o trata ca pe o întâmplare.Dar întâmplările, cum nu vin niciodată singure,ca şi nenorocirile,au fost multe cele care din inconstienţă sau din dragoste prea mare,rămăseseră să crească singure odraslele,cu nostalgia unui tată care se va întoarce la familia sa.Daniar era o legendă,sau legenda devenită om.Fire de vânător,trăia mereu departe de Bivertin,şi respingea tentaţiile lumii de la curte.Nu fusese niciodată la Sankt Petersburg şi nici nu îşi dorea să fie.El era fiul pădurilor întunecoase şi îşi era suficient cu câte îi oferea natura.

În cele din urmă,Jamila ajunse cu Seghei la Bivertin,unde îi primi o servitoare aflată la a doua tinereţe,şi îi aduse tinerei o blană de vulpe argintie,şi o invită spre aripa de vest a conacului,deoarece la acea oră târzie din noapte,toţi ai casei dormeau.Ţinea în mână o lumânare al cărei fitil arunca fum,iar la lumina ei chipurile celor două femei deveniră deodată mai clare.Părea o pictură de Rembrandt,în care câte o evreică îmbujorată arunca ocheade pe un fundal închis.Jamila,făcea primii paşi într-o lume pe care îşi propunea să o descopere,deşi rămânea încriptată pentru mulţi.Era lumea celor de la curte,unde le era interzis să intre celor « de jos ».Jamila era o fată « de jos » şi aşa avea să rămână toată viaţa ei.Se simţea prizonieră într-un labirint,unde cadavrul lui Tezeu fusese de multă vreme devorat de minotaur,şi ca să mai ţeasă un fir la fel de trainic ca cel al Ariadnei vechii Elade,nu mai putea,pentru că odiseea sa era fără întoarcere.

-Am auzit că te numeşti Jamila,nu-i aşa ?zise slujnica rusoaică,puţin iscoditoare.

-Bineînţeles,dar tu?îndrăzni tânăra.

-Lenia şi îl slujesc pe ţarevici de 30 de ani.Era un copil când eu am fost adusă aici…şi îi cunosc toate slăbiciunile.

-Voi fi bine primită aici ?întrebă Jamila.

-Oricând,mai ales că ţareviciului îi plac fetele tinere,cu trăsături exotice.

-Am să-i stau la dispoziţie oricând şi oricât de mult vrea el,încuviinţă Jamila.Dacă va vrea,voi fi a lui !se entuziasmă ea.

A doua zi,Alexei,fiind aflat la vânătoare,auzise că seara trecută venise o tânără ca servitoare la conac.Nu îi vorbea limba prea bine,dar se zvonea că era pricepută la toate.Când ajunse într-una din grădinile conacului,aruncă prepeliţele din mână,la vederea tinerei.Jamila,împreună cu femeile de o vârstă cu Lenia,adunau cimbru pentru cină.Trupul ei era absolut seducător.Părul ei negru se revărsa pe sâni,iar şoldurile sale ieşeau în evidenţă atunci când făcea mişcări spontane,deşi era îmbrăcată în costum de servitoare.Deodată,ochii lui Alexei rămăseseră pironiţi asupra tinerei cu şolduri apetisante şi îşi imagina ce ar fi putut urma după cină şi după un vin de Tokaj,adus tocmai din puszta ungurească.Dorea să îi arate lumea aceasta interzisă pentru oameni din categoria din care ea făcea parte.Vroia sa îi arate frumuseţea acestei lumi,cu ispitele şi cu păcatele ei.Descălecă,şi asemeni unui băiat de 16 ani,se apropie de ea,luând-o de mână :

-De azi înainte nu mai eşti servitoare,ci vei trăi asemeni fetelor de aici.Vei cunoaşte această lume.Lasă-mă să ţi-o arat !

-Cum spuneţi,Alteţă,cum spuneţi aşa voi face !încuviinţă tânăra cu un aer supus,mişcându-şi şoldurile şi mai provocator.Era jocul lasciv al oricărei tinere care răspundea iniţiativei erotice a iubitului său,urmând modelul mitologic al lui Psyche.

-Te invit deseară pe malul lacului Baikal să petrecem seara împreună,zise ţareviciul şi intră în conac,roşu ca jarul.Jamila era conştientă de puterea ei asupra intelectlui masculin,şi tocmai de aceea profita de aceasta oportunitate,de fapt acest dar al naturii.Jamila,păstra tăcerea,care era o slăbiciune a ţareviciului,dar cu această tăcere ea avea să facă multe lucruri importante,căci încă din cele mai vechi timpuri era cunoscut faptul că : « Silentium aureum est. »

În acest timp,China îşi cerea anumite pretenţii cu privire la nordul Mongoliei(Aimanngu),peste care Rusia pusese stăpânire deşi neoficial.China avea să deschidă ofensiva dacă ruşii nu aveau să se retragă de pe acest teritoriu.De aceea,situaţia în Iakutia începea să devină extrem de tensionată.Ţareviciul Alexei îşi strânsese soldaţii din nordul Mongoliei,asta pentru că era inoportun un razboi cu un colos precum China care îi putea ataca oricând în propria tabără şi a fost mai înţelept să-şi retragă armata,şi aşa insuficient pregatită.

Jamila,fiind extrem de mulţumită că ruşii plecaseră din Mongolia,acceptă să meargă în acea seară pe malul lacului Baikal,unde avea de gând să i se dăruiască ţareviciului.

În acea zi,însă,ea mai făcu cunoştinţă cu celelalte verişoare ale ţareviciului :Ana,mai curând timidă şi lipsită de iniţiativă şi pe Ecaterina,stilul de persoană arogantă care crede că ştie totul.Ecaterina,pe lângă faptul că avea o imagine foarte bună despre ea,mai insista şi pe omniscienţa ei care nici de faţadă nu părea a fi.Ecaterina,avea de gând să facă orice pentru a atinge cel mai înalt nivel şi anume, vroia să mearga până în pânzele albe până ce ţareviciul va deveni soţul ei.Dorinţa de putere o făcuse demnă de nerecunoscut.De când aflase de sosirea acestei fete la conac,nu mai avea somn şi vroia să o înlăture cât mai curând din calea sa,fiind o ameninţare pentru drumul său spre ascensiune.

Întotdeauna,în istorie când şi-au dat întâlnire dragostea şi duşmănia,au ieşit scântei şi cum şi aici se anunţă o situaţie identică,incendiul nu era departe.Salonul domniţelor,era un loc unde se dezbăteau subiecte de cele mai multe ori delicate din viaţa pestriţă a domnişoarelor de salon care veniseră în vacanţă undeva în Iakuţia,departe de viaţa tumultoasă de la Sankt Petersburg.Fiecare stătea turceşte ori pe jos ori pe sofa,altele pe pat,mâncând fructe şi citind cărţi siropoase din epocă.Jamila îşi făcu loc cu greu între aceste fete triste care spoiau lumea celor ce deţineau puterea.Se vedea clar că aceste domnişoare nu cunoscuseră niciodată ceea ce este grija sau dezamagirea.Nu ştiau practic ceea ce vor sau încotro se îndreptau lucrurile.Jamila fu surprinsă să constate atmosfera dionisiacă a salonului domniţelor.În timp ce multe dintre tinere erau deja ameţite de licorile bahice,altele se sărutau undeva mai în spate iar altele se tăvăleau pe jos pe jumătate dezbrăcate.Era o lume în care bărbaţii nu aveau acces,şi totuşi le era extrem de cunoscută,mai ales că se mai întâmpla să le mai pice câteodată câte unul, « aflat în treacăt ».De multe ori,orgia continua până în zori,când toţi cădeau istoviţi fie de vin,fie de satisfacerea poftelor carnale.

Era o lume nouă care mirosea a putred de departe şi nu era nevoie să o cunoşti de mult timp,ci numai să arunci o privire de ansamblu,căci era asemănător unei Fecioare de Fier,pe care Inchiziţia o folosise cu atâta încredere timp de mai bine de un secol.Era o îmbrăţişare fetidă care te învăluia în erotismul ei ca mai apoi să te vlăguiască.

Acea noapte avea să îi demonstreze Jamilei cât de mult însemna ea ca femeie pentru ţareviciul Alexei.Era o seară liniştită,în care vântul adia atât de lin,încât de abia făcea să tremure undele lacului Baikal.Pe potecile pădurii de fag roşu,tânăra îşi făcea iluzii şi îşi creea propriile dorinţe în legătură cu ceea ce avea să se petreacă atunci când îl va vedea pe ţarevici.Se simţea îmbătată de o licoare pe care nu o mai băuse până atunci şi totuşi nu o băuse până la capăt,iar pieptul începea să îi ardă dar nu de dragoste, ci de nerăbdare.Dar,cineva îi puse mâna pe spate şi un trandafir roşu se ivi în faţa ochilor săi :

-E pentru tine,spuse Alexei,sorbind-o din priviri.Vreau ca în seara asta să fii a mea.

-Vă mulţumesc,Alteţă.Vă sunt recunoscatoare pentru atenţia pe care mi-o acordaţi de când am venit aici.

-Atunci aşa să fie !zise el luând-o de mijloc şi trăgând-o spre el.

Jamila dorea să fie a lui în acea seară pentru a îşi duce planul la bun sfârşit.Aceasta avea să fie o treaptă,dar o treaptă decisivă care avea să-i traseze o nouă direcţie în viaţă.Nu avea experienţă femeii de lume,dar cunoştea atât cât putea cunoaşte oricare fată la vârsta ei,pentru a scoate din minţi un bărbat.După ce se sărutaseră aprins vreme de mai bine de un ceas,trupurile începură să se înfierbânte şi să se ceară reciproc.Era ca un magnetism care nu avea de a face cu erosul ci cu patosul.Se întrezărea latura pătimaşă a acestei iubiri încă nedeclarate.Se depăşise stadiul de fantezie şi devenise realitate traită plenar,iar ţareviciul visa că era undeva mai sus decât paradisul însuşi,căci câteodată este nevoie de pofta carnală pentru a ieşi din această lume prea mică pentru unii dintre noi.

Şi totuşi,cei doi vroiau să rămână în acea noapte pe malul lacului Baikal,înconjuraţi de pădurea de fag,şi auzind chicotele altor cupluri aflate la o distanţă nu foarte mare care simţeau acelaşi lucru.Pădurea fremăta în acordul erosului şi al firescului întrupat.

Părea o seară binecuvântată totuşi,cu tot aspectul său pestriţ unde fiecăruia dintre noi îi place să evedeze din când în când.Jamila reuşise să îi dăruiască ţareviciului ceea ce orice bărbat îşi doreşte de la femeia fanteziilor sale,şi nu mai rămânea decât să-l convingă că era perfectă pentru a-i deveni soţie,ştiind dorinţele lui.Pentru o clipă,el,Alexei,atinsese cerul cu o mână şi ajunsese până unde numai celor ca el le este dat să ajungă.Era o Wallhala pe care îşi dorise demult să o vadă şi să-i simtă parfumul de mosc,dar fata asta adusă de departe avea să-i demonstreze că ştia mult mai mule decât se credea,întrecând orice aşteptări.

A doua zi,dimineaţă,Jamila se trezi într-un pat cu lenjerie de satin,unde găsi o scrisoare,unde desluşi un scris tremurat care suna cam în felul următor : « Azinoapte am fost mai aproape de cer decât în toată viaţa mea,aşa că aş vrea să fiu în cer mereu alături de tine,nu doar uneori.Aş vrea să stăpânim cerul împreună. »Suna prea siropos,dar pe Jamila nu o interesa acest detaliu,ci doar să stea la dispoziţia acestui om foarte important pentru societatea pe care începea să o descopere.Avea să stăpânească cerul împreună cu bărbatul căruia i se dăruise în urmă cu o noapte.Oare de ce se simţea astfel ?Era o emoţie pe care şi-o putea stăpâni cumva anume ?Când doi oameni se dăruiesc nu se pot stăpâni,spune legea nescrisă a naturii sălbatice.