Ți multu ni-esti greu, somnu nu mi ia

Nu știu dacă fericirea vine mai concret reprezentată către cei care o caută sau îi ia pe neașteptate pe cei care și-au întors fața de la ea, din motive pe care nu și le amintesc.
Greul vieții este cel care îți definește calea prin viață, greul nopților și greul zilelor, geul sclavilor și greul stăpânilor.
Cândva am întrebat-o pe mama dacă voi ajunge vreodată să văd lumea.Și ea mi-a spus că dacă muncesc îndeajuns, voi vedea lumea cea mare cu bune și rele, voi fi dezamăgit de oameni și voi ajunge să-i iubesc atunci când ei fi-vor înfrânți.

Vreau să văd lumea cea mare!Vreau să merg în lume!Vreau să văd lumea mare!striga cât îl ținea gura, Copilul din mine.Azi, mergând printre morminte, am scuipat pe mormântul lui.

-De ce ai vrut să vezi Lumea cea mare, Copile?De ce ai fugit de-acasă?

Nu am primit niciun răspuns.Am văzut câteva ciori într-un tei și am auzit tufișurile foșnind.O turturea clocea un ou.M-am întors cu spatele la mormântul Copilului și am pornit mai departe frecând o monedă în mâna dreaptă.Ce lumină și ce necunoscut se căsca în fața mea.

Nu căutam răspunsuri.Le aveam în buzunar.Acum mă aflam în Lume, așa cum i-a fost dorința obrăznicăturii de Copil, care zace acum în pământ.A vrut să vadă Lumea.
Ce drum lung e până departe, câte sunt de făcut, ce dorință de a străbate lumea m-a apucat.Lumea e în centrul orașului în care trăiesc.Lumea mi-a bătut la poartă.Și eu am poftit Lumea în casa mea.
Și am petrecut până în zori de zi.


A fost atâta chiu şi cânt
Cum nu s-a pomenit cuvânt!
Şi soarele mirat sta-n loc,
Că l-a ajuns şi-acest noroc,
Să vadă el atâta joc
P-acest pământ!

Iar pământul noii Lumi mi-a băut sângele și m-a îngenuncheat și mi-a pus un măr roșu în palmă și mi-a arătat cursul vieții.Și ce departe e departele de care nu eram conștient în vremea cea demult uitată, de care nici bătrânii nu-și mai amintesc.