Sabbath...de ce iubesc iudaismul?

O experienta cu totul noua este aceea pe care mi-o imprima mersul la lacasele de cult straine de cultul caruia apartin...sau nu.Nu pot spune ca aceasta noua experienta este complet diferita de ceea in ce am crezut pana acum, dar vine pur si simplu sa completeze ceea ce eu consider ca lipseste din misticismul ce da impulsuri zilnic.
Ei bine, exista momente cand vrei ceva nou si nu gasesti, si mai stiu ca exista perioade mari ca zilele de post cand gasesti involuntar si redundant, incerci sa compari cu ceea ce ai avut...
Mai nou, merg de 2 saptamani la Sinagoga de la Romana, mai ales sambata, pentru a vedea si altceva, pentru a sti ca exista si alti oameni care isi manifesta religiozitatea altfel.
De ce iudaism?Greu de spus...poate datorita formarii mele in sfera catolica, poate pentru atasamentul pentru popoarele dur sanctionate de istoria asta nemernica si perversa, care a convertit in termenii ei de intelegere valorile primordiale si emanatia individuala pe plan mistic.
Si pana la urma nu e ciudat?
Nu e frustrant?
Nu te vorbeste lumea?
Si ce daca? poa' sa vorbeasca.
Sunt mandru ca merg la rugaciune...pentru ca acolo este Jahve...este Dumnezeul pe care mi l-a prezentat intotadeauna parintele Arvanally, pe care l-am intalnit la 14 ani la Kucz(Ciuc) in Harghita...uhhh...dar sa nu mai evocam amintiri care acum nu fac decat sa reitereze dorul si nostalgia intr-o lume in plina destramare si scrum.A ars mult.Iar pompierii au venit din pacate prea tarziu...iar in calitate de primar al acestei lumi nu pot decat sa apelez la o inteligenta superioara mie si anume, cea divina.
Acest Jahve a fost dintotdeauna acelasi, unul si vesnic de cand lumea care a complotat dintotdeauna pentru proximitate si pentru certitudine, pentru iubire si devotament.
Dumnezeul meu a fost intotdeauna unul bun, iertator care a fost mereu cu mine si mi-a trasat dintotdeauna caile pe care trebuie sa o apuc, caile pe care trebuile sa le urmez, si de fiecare data...cand gresesc drumul, sa ma intorc bucuros spre el.

Asadar, mersul la sinagoga nu imi ofera doar liniste, ci si acel ceva pe care nu mi-l garanteaza biserica:profesia ca parte integratoare a religiozitati.Si din acest motiv, de multe ori ma simt confuz:Gresesc oare daca vreau sa am o cariera?Ok...vreau o familie...este vremea cu siguranta...dar parca as vrea sa am si un loc de munca, parca as vrea mult mai mult decat am impresia ca pot.
Iudaismul imi da pacea asta a sufletului...dar imediat dupa recitarea Talmudului, simt aceeasi insatisfactie si aceeasi deceptie pe care cu siguranta nu eu am creat-o, ci monstrii inconstientului...numai ca la mine "personanta" lui Blaga s-a pierdut.
Acolo gasesc tineri de varsta mea care au tot ce isi doresc:o facultate, un loc de munca, o familie(pentru ca evreii se insoara devreme) si stau si ma intreb:"Eu de ce oare nu sunt evreu?Huh?"
"Pentru ca nu esti si nu vei fi", imi spune prietenul meu cel bun din inconstient.
Imi aprind o tigara si, mai impacat realizez ca si asta e o cale, numai ca te lovesti de nerozia oamenilor si de prejudecati.Care se manifesta neindoios si in mod splendid in toata lumea ab genesis suis.
Dar, aici la sinagoga, vad sambata fete...o da...cele mai faine pe care mi le-a dat Bucurestiul asta introvertit sa le vad vreodata...care dispun de o sexualitate aparte, si credeti-ma pe cuvant ca nu este mai sexy o fata decat cea care se roaga...pentru ca Domnul insusi s-a salasluit in ea.
Si dupa ce ies pe usa de lemn a lacasului de cult...simt o stare de extaz si speranta care se termina subit cand ma dau jos din metrou.Nu stiu de ce...
...Dar jur ca metroul potenteaza acest mister sacru al credintei.
Daca as fi primar intr-un oras ca asta, as scoate metroul pe motiv de considerente personale, expunandu-ma riscului ca oamenii toti sa-mi sara in cap si sa declansez o noua Revolutie pe baricade, si cum eu nu sunt vreun Gavroche si nici nu am vreun elefant in care sa dorm noaptea...accept agresiunea acestui metrou pana la dezintegrare...pentru ca metroul dezintegreaza speranta si creativitatea.Cel putin asta este parerea mea.
Dar, pana sa-mi dau seama daca e bine sau nu sa-mi mai iau abonament la metroul din Bucuresti, noile frustrari si convulsii sinapsice revin in constient si iar ma intreb daca e binesau nu sa merg la Sabbath fara nicio remuscare ca m-am nascut crestin si ca nu de alta, dar o vreme indelungata am purtat in suflet regretul de a nu fi preot...cum ar fi aore sa fiu rabin?M-ar ajuta mai mult Mishnah sau Torah?Nu cred.
M-as regasi in Biblie...dar oare pana unde?Pai pana unde ma regsesc si in muzica de black metal sau progressive rock.Pana unde ma regasesc in Bucuresti si pana unde ma regasesc in Transilvania cea departata...uh... si iar imi revin amintiri si nu e bine deloc(ca daca ar fi dupa mine as pleca acum...as stinge tigarea si as arunca-o si as pleca spre Transilvania)!
Sa ma convertesc sau nu?Dupa mine 30% spune sa da, sa devin iudaic...cu toate ca preotul meu mi-a dat binecuvantarea si oricum mi-a atras atentia ca gresesc...
Alti 50% imi spun sa raman catolic, aici intervenind un conservatorism nativ mainifestat de generatii, pe cand 15% sunt doar spasme din trecut...si mai raman 5% care este negocierea cu mine insumi...5% care stau la temelia templului lui Israel sau a Basilicii din Piata San Pietro.
Redundant sau nu, evident sau sporadic, fenomenul ia amploare in sufletul meu si de aceea prefer sa tin in mine pana mai incolo...sau sa il scriu.
Da, poate este mai bine ca l-am scris, ca daca nu-l scriam poate vointe obscure ale inconstientului iar pacaleau paznici de la intrarea in Eu si iar luau mita...da chiar, o sa ii pedepsec crunt de-acum incolo daca iau mita.Ca sa scap de ei si sa steie acolo inchisi in inconstient...
Dar pana una alta ma gasiti Sambata dimineata la sinagoga incercand sa inteleg ydish-ul si nu numai...sa vad oamenii cu cata intensitate se roaga, sa invat si sa ma regasesc in misterul unui popor condamnat si pus la zid secole la rand...si sunt mandru ca sunt un catolic care merge in lacasul de cult pe care secole in sir, semenii sai l-au incendiat si pe veneratorii sai i-a tocat, i-a scuipat si i-a ars de vii...
Asa ca lumea poate sa vorbeasca...sa vorbeasca mult ca nu ma intereseaza si mai mult...ma motiveaza mai mult.
Pentru ca acolo ma regasesc...este piesa lipsa a puzzle-ului, si nu ma intereseaza daca imi veti zice :"jidan" sau nu.As fi onorat.
Si pentru ca merita sa mergi pana unde nu mai poti si sa obosesti si imediat sa o iei de la capat...pentru idealul tau si sa fii mandru de asta...sa te opui oamenilor si sa calci in picioare prejudecatile...care se zvarcolesc pana la asfintit asemeni starvurilor ofidienilor cand isi dau ultima suflare, cu capul despartit de trup.
Soarele cade dupa blocul din fata, tigara mea e pe sfarisite si lucrarea lui Garcia-Marquez "Dragoastea in vremea holerei" ma asteapta.Ca sa mai tempereze:nelinisti, sperante, destine si drumuri care duc departe in noapte pe o cale "de fier" catre o tara a mea, necunoscuta...sa nu uit sa ma urc mai devreme in tren decat de obicei...mai devreme.